„Ajunsesem să-mi privesc organul ca pe o jucărie, nu ca pe un organ anatomic sexual.“ O poveste complicată despre sex și sexualitate

Victor* are 35 de ani și o sexualitate complicată, pe care nici el nu și-a descoperit-o în totalitate. Dependența de pornografie, obsesia pentru un penis nerealist de mare, masturbarea agresivă, la limita automutilării, folosirea de dispozitive de mărire a organului sexual și consumul de pastile pentru erecție au ajuns să aibă, ca efect advers, lipsa plăcerii sexuale. Nu se simte bine când face sex. Nu se simte normal când nu face sex. E o buclă în care Victor se învârte la infinit, încercând să-și dea seama de unde vine totul și cum își poate găsi liniștea. În a doua parte a articolului, psihologul Cristian Delcea, conf. univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca și președintele Institutului de Sexologie din România (IS), vorbește despre presiunea socială legată de dimensiunea peniană, despre ce efecte poate avea masturbarea, atunci când ea e preferată sexului cu o altă persoană, și despre legătura dintre performanțele sexuale și stima de sine.

*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real.

Publicat la 15.02.2022

„Am o poveste în legătură cu felul în care mi-am mutilat personalitatea din cauza unei dorințe absurde și imposibil de îndeplinit a minții – aceea de a avea un penis mare, ca al unui actor de filme pentru adulți.“

Victor are 35 de ani și e necăsătorit. Lucrează ca șofer de TIR în Spania, iar în vara lui 2021, când se afla în vacanță pe litoralul românesc, a trimis acest mesaj folosind formularul Spune-ți povestea, unde orice persoană care vrea să-și facă auzită experiența de viață ne poate contacta.

Când am început să vorbim, printr-un apel video, Victor a fost rezervat, timid, temător. Pe parcursul discuției, a început să capete încredere și să dezvăluie din ce în ce mai multe lucruri. Pe unele dintre ele nu le-a spus nimănui. Nimănui.

„Nu aș avea cum să vorbesc despre asta cu cunoscuții mei. E greu să ai un secret atât de bine ascuns“, spune el.

Dependența de pornografie

„Toate lucrurile erau ok, dacă nu interveneam eu. Eu, ca persoană, am stricat mereu lucruri. Când aveam jucării, le stricam. Când aveam omuleți de plastic, băgam andrelele în ei, ca să fac găuri. Aveam tendința de a strica, de a distruge. O plăcere sadică, asta e ceea ce mă definea”, începe Victor să povestească.

În 2006, la 20 de ani, și-a luat calculator. Ca orice tânăr de vârsta lui, s-a apucat să se uite la filme pentru adulți și, după ce a explorat mai multe tipuri, a început să le aleagă pe cele în care actorii erau foarte bine dotați. A făcut o obsesie pentru un anumit actor, despre care spune că avea un penis uriaș, de 26-28 de centimetri, și a început să fie din ce în ce mai dezamăgit de dimensiunile propriului organ sexual, deși conform propriilor măsurători și standardelor teoretice despre care citise, nu avea un penis mic.

Crezi că ești dependent de sex?

De sex, nu. De pornografie sunt.

Că a devenit dependent de pornografie e una, dar Victor a făcut mai mult decât atât. A început să-și dorească și el un penis uriaș, ca al actorului pe care îl urmărea obsesiv, și a început să se masturbeze într-un mod agresiv, în speranța că așa își va crește organul genital.

„În dorința mea absurdă – cu mintea de copil, pentru că eu nu cred că m-am dezvoltat psihologic prea mult după vârsta de 13 ani, după ce am pierdut-o pe mama – am crezut că, dacă acționez asupra organului, va fi, la un moment dat, ceva uriaș.”

De 15 ani, de când a devenit dependent de filmele pentru adulți, Victor a trecut prin tot felul de faze. La început, deschidea calculatorul, se uita o jumătate de oră, se masturba și se oprea după ce ejacula. În timp, lucrurile s-au complicat și a avut perioade în care se uita la filme porno câte trei-patru ore pe zi, fără să-și dea seama cum trece timpul. „S-a complicat, a crescut oarecum doza de care am nevoie și crește din ce în ce mai mult”, spune el, cu îngrijorare.

„Luam un șnur de hanorac și mă strângeam tare, să se umfle.“ Automutilarea

În timp ce se uită la filme pentru adulți, Victor nu simte plăcere. O face ca pe o treabă, o face ca să se masturbeze, în speranța că, în felul acesta, penisul lui o să fie din ce în ce mai mare. Degeaba s-a dus la medici care i-au spus că e normal. Degeaba a avut partenere sexuale care s-au arătat satisfăcute. Pentru el nu e de ajuns. Îl obsedează gândul că vrea un penis mult mai mare.

„(N.r. – Când mă uit la filme porno) Mă masturbez, dar nu ca să termin, ci pentru că așa cred eu că îl cresc (n.r. – organul genital), că evoluez. Din cauza asta, în relația cu o femeie, eu nu mai pot să termin în 10-15 minute, mie îmi ia poate și o oră. Și, la un moment dat, nu mai e plăcut, că nu mai e acompaniat de o emoție. Că trebuie să fie emoție la sex, nu trebuie să fie doar penetrare. Dacă nu e emoție și conexiune nu mai e ce trebuie. Iar eu trebuie să maschez asta tot timpul față de o femeie, trebuie să fiu tot timpul fake (n.r. – fals), să mă prefac că sunt implicat.”

Victor spune că e lipsit de logică și de inițiativă în tot ce face și că toate gândurile lui se învârt în jurul problemelor legate de propria sexualitate. Se gândește mult la sex, dar nu cu plăcere, ci cu îngrijorare. Singurele momente în care primește confirmarea că e normal sunt atunci când se masturbează și ejaculează, dar acest gând dispare deîndată ce dispare erecția. Atunci, îndoielile apar din nou.

În 2007, la aproximativ un an după ce a început să se uite obsesiv la filme pentru adulți și să-și dorească să fie la fel ca actorii porno, masturbarea nu a mai fost de ajuns. Așa că Victor a început să fie din ce în ce mai inventiv și mai agresiv în încercarea de a-și crește penisul.

„Am încercat să fac eu cu mâna mea în așa fel încât să am un penis la fel ca al actorilor din filmele porno. Și, cum sunt genul că stric orice lucru pe care pun mâna, am început să trag (n.r. – de penis) cât puteam sau luam un șnur de hanorac și mă strângeam tare, să se umfle. La început, n-am avut nicio problemă, am făcut asta în 2007, 2008, 2009”, povestește el. Cum nu a observat modificări la nivelul organului genital, a făcut asta ani la rând: „Am continuat, fără să mai observ ce se întâmplă, din nebunia pe care o aveam în cap. Era automutilare, autovătămare ce făceam eu acolo. La un moment dat am strâns tare și a ieșit și un pic de sânge din organ, dar nici asta nu m-a îngrijorat așa tare”.

Când ai început să te autoagresezi, cât de des o făceai?

Aproape zilnic. De prin 2008-2009, un an jumate am făcut chestia asta din ce în ce mai agresiv. Aproape în fiecare zi. Când prindeam momentul, făceam asta. Eu credeam că e o performanță, dar uite că mi-am îndreptat forța spre ceva negativ.

„Am observat că ceva nu mai e în regulă cu structura organului.“ Dar nu s-a oprit

În 2010, la 24 de ani, Victor s-a îndrăgostit de o fată. Nu aveau o relație clasică de cuplu, dar se întâlneau, petreceau timp împreună, făceau sex. A dezvoltat o obsesie și față de ea și, în cele trei luni cât s-au întâlnit, încercarea lui de a-și mări organul sexual prin autoagresiune a ajuns, spune el, la punctul culminant.

„Fumasem niște iarbă și am început iar să mă uit la un film și să mă trag (n.r. – de penis). Și am observat că ceva nu mai e în regulă cu structura organului. Am văzut că pielea care acoperă glandul, prepuțul acela, începuse să aibă o structură diferită de cum era până atunci. Adică pielea se întinsese și apăruse un fel de… ceva diferit rău, o umflătură sub vârf. Iar pielea era foarte diferită, la culoare și la textură. Lucrul ăsta mi-a creat o traumă foarte adâncă în suflet, pentru că eram și fumat și stările se amplifică atunci când fumezi iarbă”, mai spune Victor.

A fost prima dată când a conștientizat că felul obsesiv și necontrolat în care își agresa organul sexual ar putea avea consecințe negative. Tot atunci, a avut un atac de panică.

Când te trăgeai de penis simțeai durere? 

Simțeam durere, dar îmi plăcea. Eu nu am știut să mă simt bine în viața asta, decât prin lucruri extreme. Lucrurile simple pe mine nu m-au bucurat niciodată. Am avut mereu dorința asta de a distruge, de a interveni cu toporul și de a vrea răul altor oameni.

Acum m-am mai ponderat un pic, am învățat să mă fac plăcut, dar nu sunt o persoană bună în relațiile cu alți oameni, sunt destul de răutăcios. Sunt rău, rănesc oameni fără să-mi dau seama. Cred că sunt labil emoțional. Am o forță malefică în mine.

Obsesia pentru un penis mare: dispozitive de mărire a organului sexual

Vorbesc cu Victor printr-un apel video. Stă în bucătăria din apartamentul lui din Constanța și fumează. La început e agitat, vrea să aibă încredere în mine, dar nu știe dacă poate să aibă și-mi mărturisește că nu e sigur că poate să-mi spună tot. Pe măsură ce discuția avansează, îmi face tot felul de dezvăluiri.

De exemplu, nu a spus nimănui despre obsesia lui de a-și crește organul sexual. Ani la rând a crezut că, dacă se trage și strânge tare de penis, la un moment dat se va mări suficient de mult încât psihicul lui să-i spună gata, e de ajuns. Când asta n-a mai fost suficient, a început să caute pe internet metode de mărire.

În 2019, a descoperit un dispozitiv de întindere a penisului, un extender: „Îl prindeai cu un cauciuc, apoi întindeai cât voiai tu niște tije și, teoretic, s-ar fi întins. Nu știu dacă l-am folosit corect sau dacă nu era aparatul bun sau poate că am vrut rezultate prea repede și am tras destul de tare de tijele alea. Nu știu dacă s-a creat vreo vătămare în interior, dar textura s-a schimbat un pic. Îmi lua vreo două zile să stau fără să fac nimic doar ca să revină la normalitate culoarea și textura pielii”.

Doi ani a continuat să folosească dispozitivul de mărire a penisului, deși în tot acest timp era îngrijorat că și-a făcut rău și că nu va mai funcționa normal.

A avut vreun efect?

S-au văzut niște rezultate, dar doar eu le vedeam. Mi-era și rușine să mai arăt față de cineva, de exemplu, dacă mă duceam la prostituate sau aveam vreo relație, mi-era un pic rușine de treaba asta, să nu se fi stricat prea tare. Dezvoltasem un complex.

Aparatul l-a luat de pe internet și spune că avea recenzii bune: „Când ești disperat, ai impresia că multe lucruri din exterior te pot ajuta, dar, de fapt, nu e chiar așa”.

După ce a terminat cu acest extender, Victor a aflat de la un prieten de existența unui alt aparat, un fel de pompă în care își introducea penisul și despre care auzise el că e recomandată și de medici, pentru că nu provoacă daune. „Aparatul scoate aerul din acea pompă, face un vid, se creează presiune și face să provoace erecție. Odată ce provoacă erecția, penisul se și umflă, se și îngroașă. Efectele se văd doar atunci când îl folosești și a doua zi, după aceea revine la normal”, explică el.

Îl întreb dacă îl folosea atunci când voia să facă sex, dar spune că nu. Nici măcar. Îl folosea pentru propria satisfacție, ca să vadă el că are un penis mai mare.  

„Nu neapărat când vrei să faci sex, dar pentru imaginea vizuală, să ai tu mulțumirea aia dementă a bărbatului. Exact obsesia pentru care eu sufăr atât. Ajunesem să-mi privesc organul ca pe o jucărie, nu ca pe un organ anatomic sexual. Ca o jucărie din care fac eu cum vreau și ce vreau. Asta a fost, nu știu cum să o numesc, o boală a minții.“

La cum vezi acum lucrurile, crezi că ai avut motive reale de îngrijorare? Chiar aveai un penis mai mic sau te comparai doar cu acel actor?

Eram complexat doar comparându-mă cu acel actor. Nu mi-a spus nimeni că am penisul mic, era normal, conform cărților, undeva la 14-15 centimetri. Că m-am măsurat, normal.

„Băieții au întotdeauna prostiile astea în cap, au o problemă în legătură cu mărimea”

De multe ori, bărbații sunt nemulțumiți de corpurile lor, pentru că au impresia că acestea nu corespund stereotipului ideal, iar nemulțumirea se referă inclusiv la mărimea organelor sexuale. Și, pentru că echivalează mărimea organului sexual cu masculinitatea și competențele sexuale, o astfel de nemulțumire duce la scăderea stimei de sine. De fapt, în opinia multora, lungimea ideală a penisului este mult mai mare decât cea despre care știu că reprezintă media.

Chiar dacă aud peste tot mesaje încurajatoare din categoria „mărimea nu contează”, pentru bărbați, contează. De multe ori, competiția e încurajată din adolescență, în funcție de mediul în care trăiești. Victor, de exemplu, ca mulți alți băieți aflați la vârsta pubertății, a participat la astfel de măsurători în gașcă. „Când eram mai mici, la 12-13 ani, ne duceam de nebuni, fumam și atunci ne măsuram și era ok față de ceilalți, nu aveam nicio problemă”, spune el.

Mai târziu, chiar dacă nu și-au mai măsurat organele genitale față în față, comparațiile au continuat: „Doar declarativ, că nu a venit nimeni cu rigla să arate de față cu ceilalți Uite, bă, cât e! Veneau și ziceau că s-au măsurat acasă, unul zicea că îl are de 18, altul de 19, dar nu cred că o avea vreunul mai mare de 16”, spune Victor.

În 2015, când Victor avea 29 de ani, a ajuns cu alți trei prieteni pe o plajă de nudiști din Franța. Acolo, fiecare era complexat de propriul lui organ. Unul dintre prieteni a avut ideea să se dezbrace cu toții în fața unei oglinzi și să se uite unii la alții, ca să-și observe penisurile. „Atunci mi-au dispărut atâtea complexe! Că eu credeam despre mine că sunt cel mai mic. De fapt, toți eram aproape la fel. Băieții au întotdeauna prostiile astea în cap, au o problemă în legătură cu mărimea. Penisul e monumentul virilității, așa e-n mintea noastră. Sigur că sunt mult mai multe lucruri care contează pe lângă asta, dar, la noi, asta e în prim-plan”, spune partea lui rațională, dar care, de cele mai multe ori, e contrazisă de partea irațională care îi spune că, de fapt, are nevoie de un penis mult mai mare.

Relațiile de cuplu

Victor a avut primul contact sexual reușit la 19 ani, atunci când a găsit o parteneră răbdătoare. Până atunci, chiar dacă ajungea în ipostaze intime cu fete, din cauza emoțiilor, nu reușea să aibă erecție. Toate aceste eșecuri l-au făcut să se închidă în el. „Eu reușesc să atrag persoane de sex opus. Am învățat, citind psihologie și prin tehnici de manipulare, să mă fac o persoană plăcută și atrăgătoare. Dar, chiar și așa, când e vorba să fac un pas, sunt foarte stângaci, nu sunt deloc stăpân pe emoțiile mele și asta mă face să dau înapoi. Am tot timpul o autocritică, o autosabotare”, spune el.  

După o relație de doi ani cu fata cu care și-a pierdut virginitatea, și-a luat calculator, a dezvoltat dependența de pornografie și s-a despărțit de ea. La 22 de ani a intrat într-o nouă relație, care a durat un an. Pe durata acestei relații, în care a avut probleme cu erecția, a început să se automutileze.

„Mergeam acasă și nu făceam nimic. Ne sărutam și încercam eu să o ating, dar nu aveam erecție, aveam aceeași emoție ca atunci când vrei să dormi cu forța și nu poți. Ca să dormi, trebuie să te relaxezi și corpul singur își va face somnul. Eu, în loc să mă relaxez, să simt senzațiile corpului, îmi impuneam că trebuie să se întâmple asta, că trebuie să fac asta, că trebuie să fiu așa”, spune el.

Când a terminat și această relație, a încercat să aibă tot felul de aventuri de o noapte, dar nici așa nu a reușit să fie relaxat și să aibă erecție. „Asta e ceea ce m-a distrus pe mine și, din cauza acestor eșecuri, am ajuns să mă urăsc. Am început să mă uit de dimineața până seara la porn, la aceleași filme, la același actor, tot timpul a fost o obsesie. În timp, am început să mă gândesc cum ar fi din perspectiva femeii să fie penetrată de acel actor”, spune Victor, după care mărturisește că, în acea perioadă, a început să-și dea peste cap masculinitatea.

„Atunci a început să se sucească totul. Am început să cred că pot să înțeleg cum e din prisma femeii acest lucru și să cred că tot ce simt femeile e acea senzație pe care o simt eu când mă uit la filmele cu acel actor. Acolo a început dereglarea.”

Avea 23 de ani când și-a pus cu adevărat problema că poate nu e chiar heterosexual. Cu toate acestea, a continuat să aibă relații cu femei și nu a avut vreodată relații cu bărbați.

Pastile pentru erecție la 24 de ani

De fiecare dată, la fiecare contact sexual – fie că e vorba despre o aventură sau o relație – Victor vrea să-și impresioneze partenera, pentru că performanța sexuală e singura metodă prin care capătă validare. Vrea să fie mai bun decât alții și, deși nu își întreabă partenerele cum s-au simțit cu alți bărbați, presupune că, dacă oferă totul, va fi ținut minte.

„Am impresia că, dacă eu îi provoc orgasm și o fac într-un mod nemaiîntâlnit de ea până atunci, apare validarea mea. Un mod nemaiîntâlnit înseamnă ca eu să rezist mai mult decât au rezistat alții până atunci, să mă concentrez absolut pe plăcerea ei, să nu trăiesc și eu propriile mele momente de plăcere. Că, atunci, nu mai e plăcere, e sportivitate, e competiție, performanță. Eu întotdeauna vreau să fiu mai bun decât alții”, spune Victor.

A ajuns până într-acolo încât s-a gândit că pastilele pentru erecție l-ar ajuta. Prima dată s-a întâmplat în 2010. Era cu tânăra pentru care dezvoltase pe-atunci o obsesie și, pentru că la primele două încercări de a face sex nu a avut erecție, a luat o pastilă întreagă. „A durat vreo șase ore, timp în care eu nu simțeam nimic, iar ea, săraca, după șase ore, o și durea a doua zi, mi-a și spus. Eu, normal, eram mândru de mine, dar în interiorul meu știam că nu asta e personalitatea mea reală, că nu am făcut-o în mod natural, ci a fost indusă“, spune Victor, care avea atunci 24 de ani.

De-atunci n-a mai luat până la ultima relație, exceptând perioadele când nu avea o parteneră stabilă și se ducea pe la prostituate. Lua pastile nu pentru că ar fi avut neapărat nevoie, ci pentru că îi era frică să nu cumva să n-aibă erecție. „Și, uneori, chiar dacă luam pastile, tot nu mergea. Pentru că totul e mental și psihicul meu nu dădea voie să curgă energia aceea”, spune el.

Cea mai lungă relație a lui a început când avea 27 de ani și a durat trei ani. Din cauza presiunii pe care singur și-a indus-o, obsedat de faptul că trebuie să demonstreze că e cel mai bun partener sexual, dar și din cauza masturbării excesive, a început din nou să aibă probleme cu erecția. „Fata cu care eram m-a înțeles de câteva ori, dar normal că la un moment dat mă critica – și avea dreptate – pentru că eu tot încercam, deși nu simțeam asta.”  Practic, Victor se încăpățâna să facă sex chiar dacă nu avea erecție, chiar dacă nu avea chef.

Mai târziu, între 2019 și 2020, a avut o relație la distanță. Poate tocmai de-asta, pentru că nu a existat atât de des presiunea de a impresiona în pat, relația a fost una foarte ok pe partea sexuală, spune Victor. De data asta, n-a simțit nevoia să ia stimulente și a reușit să fie mai relaxat: „cu ea, când îi vedeam dorința, pofta ei sexuală, îmi venea să fac sex cu ea”.

Ultima relație: „Ea nu știe, dar în tot timpul ăsta eu am folosit pastile”

Ultima relație a lui Victor s-a terminat în aprilie 2021, după opt luni în care el – o persoană negativistă – a încercat să țină pasul cu ea – fire optimistă. Cum au fost relațiile intime? Nu chiar ok, în condițiile în care el a decis să ia din start pastile pentru erecție, de teamă să nu treacă iar prin vreun eșec.

„Ea nu știe, dar în tot timpul ăsta eu am folosit pastile, pentru că frica asta a mea de a nu avea erecție cu ea mi-a creat tot timpul o incertitudine. Preferam să iau o pastilă și să stau liniștit, să fac sex. Dar ea nu știe nimic din lucrurile astea, mi-a fost frică să-i zic, să nu creadă că nu am fost atras de ea.”

Dintr-o pastilă de 50 de miligrame, cât ia un bărbat peste 60 de ani, spune Victor, el ia numai un sfert. Nu suferă de vreo disfuncție erectilă, i-au spus-o și medicii, ci suferă de un blocaj emoțional pe care nu îl poate depăși. Iar pastila, de fapt, îl ajută să fie mai sigur pe el, să aibă încredere că o să aibă erecție și că nu o să-și dezamăgească partenera.

„De fapt, nu am probleme cu erecția, eu am probleme cu emoțiile. Când știu că am ceva care-mi acoperă spatele, totul vine natural, ca și cum nu mai am nevoie de nimic. Vine încrederea”, adaugă el.

Cum e pentru tine să nu poți fi sincer într-o relație de cuplu? Să nu poți să comunici cu partenera ta? 

Mi se pare că, dacă am comunicat sincer, nu am mai prezentat niciun fel de interes a doua zi. Am fost așa: next! Sau: îmi pare rău, nu mai simt atracție. Adică nu mi s-a spus, dar am observat eu din comportamentul ei. Adică odată ce mărturisesc niște chestii sincere, intru în sfera aia de: ăsta e un ciudat!

Sexul, o presiune, nu o plăcere

Pentru Victor, sexul nu e în niciun caz relaxant. Dimpotrivă, e o sursă continuă de stres. Cu cât se simte mai atras de o femeie, cu atât se simte mai presat și rezultatul e mai dezastruos. Spune că o femeie care simte dorință sexuală față de un bărbat poate să treacă peste eșecurile lui o dată, de două ori, dar că, dacă problemele sexuale persistă, n-are cum să nu se enerveze și să nu lase totul baltă. Cât de înțelegătoare să fie o persoană?, se-ntreabă el, retoric.

Cum e pentru el în perioadele în care nu are o parteneră stabilă și nu face sex? Simte nevoia? Își dorește? Se simte singur? „Nu. Simt nevoia să fac sex doar ca să fiu în rândul lumii, dar altfel nu simt nevoia”, răspunde el.

Niciodată nu e relaxat când face sex. De fiecare dată îi rulează prin minte aceleași preocupări legate de felul în care se mișcă, de cât de mulțumită e partenera de el și de cum să-și mențină erecția cât mai mult timp, pentru că îl îngrozește gândul că femeia de lângă el ar vrea să mai facă sex încă o dată și că el n-o să mai poată. Păi cum să mai fii fericit, se-ntreabă Victor, când nu îți dai voie să te bucuri de un sărut sau de o mângâiere?

S-a plâns vreuna dintre partenerele tale că te străduiești prea mult?

Da. Mi-au spus: relaxează-te! Dar e o presiune atât de mare în timpul actului sexual, încât…

Cât de important e pentru tine ca partenera ta să aibă orgasm?

E foarte important, pentru că așa îmi validez eu virilitatea. Dacă nu are înseamnă că nu am fost destul de bun.

Dar chiar dacă are, eu tot nu sunt mulțumit pe deplin. De exemplu, cu tipa cu care am fost opt luni, mi-a spus că o fac să se simtă bine, îmi făcea tot felul de complimente, dar eu nu sunt conștient de lucrurile astea. Eu nu sunt prezent, nu sunt acolo, sunt în continuare în mintea mea și în depresia mea, împotmolit în erorile astea de gândire.

Copilăria. Melancolia

Victor s-a născut la Buzău. Când avea 8 ani, familia lui a decis să se mute în Constanța, pentru locuri de muncă mai bune. Plecarea din orașul natal a fost, spune el, cel mai dezastruos lucru din punct de vedere emoțional. A simțit că a pierdut singurul loc în care se simțea în siguranță și, odată cu locul, și-a pierdut și prietenii, și echilibrul.

„De când m-am mutat aici am avut tot timpul o stare de melancolie și mi s-a format personalitatea în felul ăsta, o melancolie pentru ceva care a trecut și care nu se mai întoarce. E o tristețe foarte mare. În timp, și relațiile cu oamenii au avut de suferit din cauza asta, pentru că mi-a fost tot timpul frică să nu dispară acel lucru.“

Victor spune că nu se poate bucura de nimic, nici de oameni, nici de lucruri, pentru că trăiește mereu cu gândul că bucuria va dispărea și că va suferi din nou, cum a suferit când s-a mutat din Buzău. Același principiu se aplică și în relațiile sexuale sau de cuplu. Se gândește tot timpul la eșec, iar acest lucru îi fură orice șansă la plăcere.

Tot despre el cel din copilărie, Victor mai spune că a fost tot timpul un băiat supărăcios, frustrat și răutăcios. „Am avut mereu o dorință de a cere atenție, dar într-un mod distructiv, adică să stric jocurile copiilor, să nu ascult de părinți sau să fac în ambiție, tot timpul am fost numai pe distrus. Nu am avut un echilibru, o liniște interioară, am fost tot timpul zbuciumat, de când mă știu. Poate la exterior nu se vede, dar nu am liniștea interioară pe care o caut de foarte mult timp”, explică el.

La pubertate, s-a dezvoltat un pic mai greu. Când majoritatea băieților din jurul lui, la 13-14 ani, deja începeau să crească și să se dezvolte, el era încă mic. Alți băieți din gașcă apăreau după vacanța de vară înalți și cu vocea mai groasă, dar el se simțea complexat de vocea și înălțimea lui. „Acum am 1,75 m, dar am crescut un pic mai lent și am prins un pic de complex pe faza asta. E o comparație absurdă. Te gândești că ăla de ce crește și tu nu, că natura nu e corectă cu tine. Și, așa, începi să te închizi încet-încet”, adaugă Victor, încercând să-și explice de unde au pornit toate problemele lui de mai târziu. 

Pierderea mamei

A tot încercat să-și rezolve singur problemele, fără să vorbească cu nimeni, fără să caute ajutor specializat. A despicat firul în patru începând din copilărie și, astfel, a ajuns la concluzia că cel mai mare dezechilibru din viața lui a fost pierderea mamei. De la 13 ani, când mama lui a murit, lucrurile au devenit din ce în ce mai haotice, iar el a devenit un băiat din ce în ce mai închis în sine.

„După moartea mamei, totul s-a închis. Eu nu am acceptat nici măcar acum, după 21 de ani, moartea ei. Mi s-a părut o nedreptate și am căpătat o frustrare generală față de viață, față de tot. De ce altor copii nu le pasă de părinți și eu am pierdut unul?”, spune Victor, care era foarte atașat de mama lui.

După moartea mamei, tatăl lui s-a ocupat mai degrabă de nevoile materiale ale fiului lui. A fost preocupat să aibă cu ce să-l îmbrace, cu ce să-l trimită la școală, dar n-a știut să îi ofere sprijinul moral ca să-l ajute să treacă prin doliu.

După ce a pierdut relația cu mama, care îl alinta și îi ierta orice, Victor s-a trezit singur într-o lume lipsită de afecțiune. O lipsă de afecțiune care îl macină în continuare, zi de zi. „Tot timpul lipsa de iubire de sine revine, mă gândesc că nu sunt bun, că eu ce fac pe viitor, că nimeni nu mă iubește, că sunt singur. Cred că mintea mea, de atâta durere, a început să piardă contactul cu realitatea înconjurătoare”, spune el.

„Mi-aș fi dorit să fiu femeie și să mă satisfac singură toată ziua”

La 23 de ani, Victor și-a pus cu adevărat problema sexualității lui. Dintotdeauna, de mic, a realizat că are o sensibilitate diferită de a altor băieți, dar de-abia atunci, la 23, întrebările au devenit mai insistente.

A fost dintotdeauna timid și sensibil și, din cauza asta, a avut mereu probleme cu fetele. Nu se simte masculin pentru că asociază masculinitatea cu forța și lipsa de sensibilitate, or el nu-și dorește decât să ofere tandrețe și afecțiune.

Când se gândește la el, nu se gândește ca la un bărbat, ci ca la un băiat. Sau nici măcar băiat. De fapt, pe măsură ce discuția avansează, Victor dezvăluie că felul în care el se identifică din punct de vedere sexual e foarte ambiguu.

„Mie nu mi-a plăcut să am penis, mie mi-ar fi plăcut mai mult dacă aș fi avut vagin”, spune el, în timp ce coboară vocea și privirea. „Adică dacă aș fi fost femeie. Eu, uitându-mă la mine, nu am fost niciodată fericit cu lucrul ăsta (n.r. – cu faptul că are penis). Nu era ce-mi plăcea mie, dar nu eram atras nici de bărbați. Mi-aș fi dorit să fiu femeie și să mă satisfac singură toată ziua, de dimineața până seara, să umblu cu jucării, cu vibratoare, pentru că am așa o fantezie cu chestia asta”, mărturisește el.

Ai avut experiențe sexuale cu bărbați?  

Nu-mi plac bărbații, sunt libidinoși. Oricât de bine ar arăta un bărbat, nu mă atrage. Mie îmi place gingășia. Când sunt atras de o femeie, totul la ea este supraestimat. Îi atribui lucruri – poate că nu le are – dar totul la femeia aia, de la cum a fost creată, forma, corpul, mă face să am o atracție mai mare decât alți bărbați față de ele.

Eu le văd ca într-o fantezie, ceva care a fost creat perfect pentru a aduce fericire. E foarte complicat să explic. De-asta, când sunt cu o femeie, încerc să-i ofer toată iubirea, pentru că și ea se deschide atunci când simte cât de mult mă dăruiesc.

Crezi că ți-ar fi plăcut să ai corp de femeie?

Da. Dar, de fapt, eu pe interior așa mă simt. Când aveam 17 ani i-am spus unui prieten că eu sunt o fată în corp de bărbat. Cred că nici nu m-a băgat în seamă, că eram amețiți când am destăinuit lucrul ăsta.

Mai fac exerciții acasă și am pulpele aproape ca de femeie. Pe mine mă excită când le văd, dar apoi intru într-un conflict, că eu de fapt sunt băiat și trebuie să arăt ca un băiat.

O sexualitate încâlcită

După prima noastră discuție, Victor a mai reflectat și, câteva zile mai târziu, a decis să-mi dezvăluie și mai mult din secretele lui. S-a hotărât să-mi vorbească despre ceva ce n-a mai spus nimănui.

Începuse să se uite la filme pentru adulți cu mult înainte să aibă propriul lui calculator, de pe la 13-14 ani, când a început să meargă la săli de calculatoare. Atunci a realizat că ceea ce-l excita cel mai mult era să vadă femei care foloseau jucării sexuale. „Când vedeam femei care își introduc jucării sexuale, mie îmi creau instant erecție, aproape de orgasm”, spune el.

Așteaptă să vadă cum reacționez, dacă îl judec sau nu, înainte să decidă dacă îmi povestește mai departe.

„În copilărie, pe lângă fete, mie îmi plăceau și băieții care erau simpatici la față, care aveau față de fetițe, care erau timizi. Îmi plăcea să-i văd, nu cred că m-aș fi sărutat cu vreunul. Și, după ce a murit mama, am decis să-mi ofer singur plăcere prin a-mi introduce obiecte în orificiul anal. Am făcut lucrurile astea de la 14 până pe la 17 ani. Nu știam să mă masturbez, de masturbat de-abia la 19 ani m-am masturbat prima dată cu succes. Până atunci, mă ofticam pentru că mi se părea că e mai bine să fiu femeie”, mărturisește Victor.

„Cel mai mare secret al meu ăsta a fost, cu obiectele. Nu aș avea cum să vorbesc despre asta cu altcineva, e greu să ai un secret atât de bine ascuns”, mai spune el.

A folosit tot felul de obiecte, începând cu o seringă mare de plastic până la un baston de jandarmi. Cu toate astea, nu și-a dorit niciodată să facă sex cu bărbați. „Nu, pentru că bărbații nu au răbdare sau fantezie, au numai dorința de a ejacula cât mai repede. Nu îi mai interesează mângâieri sau alte lucruri”, spune Victor, care a continuat să-și provoace plăcere în acest mod chiar și după ce a început să aibă relații cu fete, doar că nu o făcea la fel de des: „Așa când mai aveam câte-o curiozitate să văd cum se simte”.

Îi place să se pună în pielea unei femei și are impresia că poate să-și dea seama cum e să ai vagin.

„Eu aș face în continuare sex cu mine fără oprire, cu obiecte introduse, dar mi-e frică de consecințe, pentru că întotdeauna există tendința de a crește doza (n.r. – dimensiunea obiectelor), ca să obții o plăcere și mai mare. Pot să apară tot felul de leziuni, dacă bagi ceva prea adânc, mi-e teamă să nu apară ceva în neregulă acolo și să trebuiască să mă duc la medic și pentru asta, că e o jenă foarte mare, vezi numai la știri așa ceva”.

„Nu e bine să te simți bine, e păcat.“ Teamă, rușine, vinovăție

Victor trăiește fiecare zi cu rușine și teamă. Teamă că ar putea fi descoperit, rușine că e altceva decât le arată altora că ar fi. „Mi-e rușine, că apoi ies pe stradă, mă întâlnesc cu prietenii și eu știu, în mintea mea, ce am făcut. Mi-e greu să ies la bere cu băieții și să știu că eu acasă am făcut tot felul de tâmpenii”, spune el.

Nu e un om religios, deși ar vrea să creadă în ceva. Cu toate astea, îndoctrinarea prin care a trecut de când era copil, în școală, și-a pus amprenta asupra lui în sensul că l-a făcut să privescă plăcerea ca pe ceva greșit: „Mă simțeam vinovat, aveam impresia că nu e bine să te simți bine, că e păcat”.

Gândul că e anormal, atât fizic, cât și psihic, l-a frământat ani de zile. De rușine, multă vreme nu a vorbit cu nimeni despre asta și, astfel, au început și depresiile. „Că, la un moment, dat, am dat și în depresie, de la chestiile astea repetate. În mintea mea s-a creat o perspectivă neagră asupra lumii, am început să mă gândesc că poate o să trebuiască să mi se amputeze penisul sau n-o să mai am relații sexuale”.

Pornind de la obsesia legată de dimensiunea penisului, după ce s-a autovătămat a ajuns să dezvolte o altă obsesie: că penisul lui nu mai e normal. Prin urmare, a început să meargă pe la tot felul de medici urologi. La ultimele vizite la medici, în 2019 și 2020, specialiștii îi spuseseră că e totul bine și că nu are de ce să-și facă griji. Cu toate acestea, Victor e convins că are o problemă.

„Eu în continuare cred că am o problemă, dar e mai mult una psihică. Nici nu știu pe cine să mai întreb și, uite-așa, rămân în stări de incertitudine”, spune el.

În cele din urmă, a decis să meargă și la psiholog. Prima dată a ales o femeie și s-a văzut cu ea în 2020, când se afla tot în vacanță în România. Relația psihoterapeutică a fost de scurtă durată, pentru că el a trebuit să se întoarcă la muncă în Spania, iar terapeuta nu făcea, atunci, decât ședințe față în față. Mai apoi, în 2021, la scurt timp după prima noastră discuție, a început câteva ședințe cu un coach în inteligență emoțională.

„Sunt închis în mintea mea și nu mai pot să ies de acolo”

Oricâte complimente ar primi de la persoanele cu care face sex, pentru Victor nu sunt de ajuns. Se bucură de ele pe moment, după care intră iar în bucla în care viața nu înseamnă decât chin și durere. „Cred că e stres cronic, depresie, ceva grav. Mai ales că nu mai pot să fiu în contact cu emoțiile oamenilor, sunt închis în mintea mea și nu mai pot să ies de acolo”, spune el.

Chiar dacă îi face plăcere să se întâlnească cu alte persoane, se simte tot timpul extrem de singur. Faptul că a avut perioade în care s-a pierdut în consumul de droguri pe la diferite festivaluri sau evenimente nu l-a ajutat deloc. De exemplu, după Electric Castle din 2019 a fost devastat. „Am venit de acolo complet distrus emoțional, o epavă, atât de greu mi-a fost. Nici n-am avut cu cine să vorbesc. Cum prindeam pe cineva, mă plângeam, spuneam că nu e ok, că nu știu ce se întâmplă cu mine. Când te plângi, oamenii te înțeleg o perioadă, dar apoi te evită. Ultima mea urmă de echilibru interior s-a distrus de atunci, de atunci nu-mi mai găsesc motivație și satisfacție decât în lucrurile care îmi fac rău, în vicii. E rău și că stau singur în Spania și îmi e greu, când se lasă seara e foarte trist. Ce fac cu viața asta? Aș vrea să mor, dar nu am curaj să fac niciun pas în direcția asta”.

Ai și zile când te simți bine?

Dacă stau vreo patru zile fără sex, fără masturbare, fără porno, îmi revin niște lucruri ok în minte. Îmi revine un fel de poftă de viață. Dar apoi mă gândesc că, dacă nu fac sex sau nu mă masturbez, se atrofiază și zic hai să încerc, să văd dacă e totul ok. Apare aceeași îndoială, aceeași dorință a minții de a confirma înc-o dată și înc-o dată că e totul ok. Și, chiar dacă e ok, după ce închid site-ul porno, iar apare îndoiala.

„Nu cred că mai are cineva nebunia pe care o am eu în cap.“ Viața, azi

Când am vorbit, Victor nu era într-o relație de cuplu, dar tocmai cunoscuse o tânără din Berlin și spera să păstreze legătura cu ea. „Am făcut sex tot cu pastilă, pentru că mi-a fost frică de un eventual eșec. Nici ea nu știe, dar aș vrea să se termine odată tot chinul ăsta și, cu ea, să fie în mod natural totul”.

Nu mai consuma alte droguri în afară de iarbă, când și când, și nu mai folosea, de o lună, aparatele de mărire a penisului. Chiar dacă și-a propus să se abțină de la astfel de practici, câteodată mintea tot i-o ia razna și îl face să credă că, dacă nu le folosește, se atrofiază ceva acolo.

„Dar nu e adevărat, e doar mintea mea care mă face să cred că nu e ok. Ăsta e conflictul cu care trăiesc zi de zi. În loc să-mi fie mintea mai atentă la lucruri pe care le am de făcut în viață, la scopuri, la obiective, mă gândesc la asta în mod obsesiv”, spune el.

Chiar și-așa, n-a stat degeaba pe plan profesional. Victor a plecat din România în 2014, iar în 2021 și-a cumpărat propriul TIR și a aplicat documentele pentru licența de transport. Faptul că nu reușește să-și gestioneze emoțiile și gândurile e și mai copleșitor acum, de când e propriul lui șef, dar se străduiește să facă față. „Ori mă repar la un psiholog sau un specialist, ori mă fac iar șofer. Când ești doar șofer, te duci la muncă și iei banii, nu te mai interesează. Iei mai puțini bani, dar nu te mai doare capul”, spune el.

Peste toate acestea, cel mai important plan al lui este să descopere care e problema din spatele tuturor manifestărilor lui sexuale și să nu se mai simtă atât de anormal: „M-am temut mereu că doar eu am problema asta pe planeta asta. Nu cred că mai are cineva nebunia pe care o am eu în cap, crezând că pot să fac acestă performanță prin sex. Aș vrea să aflu de unde izvorăsc toate lucrurile negative din capul meu, de unde vine frica de a fi fericit și frica de a trăi lucruri intense”.

Cristian Delcea, psiholog specializat în probleme de cuplu și sexologie: „Societatea impune să ai un penis mare. Frecvența masturbării poate să schimbe preferințele sexuale“

Psihologul Cristian Delcea, conferențiar universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca și președintele Institutului de Sexologie din România (IS), admite că astfel de pacienți, cu situații asemănătoare cu a lui Victor, sunt rari. „Am avut unul la 100“, spune psihologul.  

Având în vedere povestea lui Victor, dar sub rezerva faptului că nu are un diagnostic medical și nu a fost evaluat psihologic, specialistul în probleme de cuplu și sexologie aduce în discuție cuvinte-cheie precum disforie de gen, disforie de penis, parafilie, masochism sexual, dar vorbește și despre presiunea socială legată de aspectul fizic, inclusiv de presiunea de a avea un penis foarte mare, despre ce efecte poate avea masturbarea, atunci când ea e preferată sexului cu o altă persoană, și despre legătura dintre performanțele sexuale și stima de sine.  

Smart Living: Cât de frecventă e dependența de pornografie?

Psiholog Cristian Delcea: Ca să putem vorbi despre dependență de pornografie, trebuie să ne raportăm la frecvența, durata și intensitatea consumului. Dacă persoana substituie activitatea sexuală – adică are un partener sexual cu care să facă sex, dar, ca frecvență pe săptămână, consumă mai multă pornografie decât să facă sex cu partenerul, deci dacă are o preferință pentru consumul de pornografie și o problemă să facă sex cu un partener sexual – atunci putem vorbi de o dependență de pornografie.

La baza dependenței de pornografie intră și percepțiile distorsionate legate de performanța sexuală. Sunt mulți cei care se refugiază în pornografie pornind de la plăcere, descoperire, învățare, observare și așa mai departe. De asemenea, mulți dintre cei care dezvoltă o dependență sexuală ascund în spate handicapul sau percepția distorsionată legată de performanța lor sexuală, dublată de un pattern (n.r. – șablon) dobândit de a se masturba. De acolo, în funcție de întărirea sau de contingența acestui comportament – plăcere-comportament-plăcere – rămân cu dependența de pornografie.   

Smart Living: Dependența de pornografie e mai frecventă la bărbați decât la femei?

Psiholog Cristian Delcea: E mai frecventă la bărbați, pentru că bărbații o fac pentru plăcere sau pentru o extensie a actului sexual – pe lângă sex, bărbatul vrea să mai vadă un videochat, să cosume pornografie, să își ascundă un handicap sau pur și simplu se gândește: aici mă simt mai bine sau în largul meu, în spațiul meu în care nu sunt judecat sau mai știu eu ce acuze poate să-i aducă partenerul sexual. Și-atunci, rămân mai mult bărbați pe partea asta de a consuma pornografie.

Smart Living: De ce apare ea? Funcționează la fel ca orice altă dependență? Ce mecanisme psihologice are în spate?

Psiholog Cristian Delcea: Nu, nu putem să asociem dependența de pornografie cu drogul sau cu orice altă adicție de substanțe. E un comportament dobândit care produce plăcere, dar nu de intensitatea consumului de alcool sau de drog.

În această categorie intră foarte mulți IT-iști. Foarte mulți bărbați care nu au partenere sau au un pattern sexual de a consuma doar pornografie și de a nu face sex.

Smart Living: Există în general o preocupare specială a bărbaților legată de dimensiunea organului lor sexual? De ce vor bărbații să aibă penisul mare?

Psiholog Cristian Delcea: Da. Pe de o parte, aici intră foarte mult metrosexualii și sportivii, adică bărbații hiperîngrijiți și cei care practică orice categorie de sport.

Mai există și o altă categorie, dar în care sunt extrem de puțini: cei care dezvoltă o disforie de gen și o disforie de penis, adică cea în care mie nu-mi convine cum arată penisul. E o disforie, o nemulțumire, care vine în urma unei temeri, nemulțumiri și percepții distorsionate legate de dimensiunea penisului.

EXTRA INFO

Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale DSM-5, disforia de gen se referă la disconfortul care poate însoți incongruența dintre genul trăit sau exprimat de individ și genul atribuit acestuia.

Tot DSM-5 definește tulburarea dismorfică corporală, cunoscută și ca dismorfofobie, drept preocuparea legată de unul sau mai multe defecte sau imperfecțiuni percepute în aspectul fizic, care nu sunt observabile sau par minore celorlalți. Preocupările pot viza una sau mai multe părți ale corpului, printre care și organele genitale. De asemenea, preocupările sunt intruzive, nedorite, consumatoare de timp (pot ocupa, în medie, 3-8 ore pe zi) și dificil de controlat. Tulburarea dismorfică corporală este înrudită cu Tulburarea Obsesiv-Compulsivă (TOC).

Smart Living: De unde vine această nemulțumire? Cu ce asociază mărimea penisului? Cu virilitatea?

Psiholog Cristian Delcea: Nu neapărat. În ziua de azi, bărbații – și mă refeream la metrosexuali și la sportivi – au nevoie să aibă mușchi pe picioare, pe brațe, să aibă un abdomen lucrat și așa mai departe, deci și un penis mare. Și-atunci, nevoia aceasta exagerată sau aberantă a unora este de a avea și această dimensiune mai mare.

Dar și femeile vor să aibă sâni mari, fese mari, mașină mare, statutul social cât mai mare. Trebuie să fii cel mai mare, de ce n-ai dori să ai și un penis mare?

„Lucram într-o perioadă, prin 2010-2012, cu chirurgul Fodor (n.r. – dr. Lucian Fodor, medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă) și mi-i trimitea pe cei care aveau o disforie de penis. Erau nemulțumiți de dimensiunea lor și se duceau la el, cu un gland de 18, 19, unii chiar de 20 de centimetri, pentru că voiau să își mai mărească sau să-și îngroașe penisul. Majoritatea erau sportivi sau metrosexuali. Vorbim despre cei cu așteptări rigide, absolutiste cu privire la un gland mare. Vorbim de așteptări aberante.”

Psiholog Cristian Delcea, conf. univ. dr. UMF Cluj-Napoca

Smart Living: Măsurarea penisurilor e o practică frecventă în adolescență?

Psiholog Cristian Delcea: Da, se practică în adolescență. Băieții își iau rigle și se duc în băi, unde se măsoară fiecare și se inspectează unul pe celălalt, care o are mai mică sau mai mare. Dar nu toți adolescenții care și-au măsurat penisurile au dezvoltat o disforie de penis mai târziu, nu. Sunt cazuri izolate.

În adolescență faci tot felul de lucruri necugetate la presiunea grupului și, în general, sunt așteptări mari. Există presiunea că trebuie să arăți bine, așa că de ce n-ai arăta bine și din punctul ăsta de vedere? Așteptările vin din partea grupului din care faci parte, a societății, a rețelelor de socializare și a prezumțiilor aruncate în presă și peste tot că trebuie să arăți bine, inclusiv din punct de vedere penian.

Dacă așteptările astea sunt impuse și băgate cu forța în capul fiecăruia dintre noi, normal că, în funcție de vulnerabilitatea noastră psihică, putem să dezvoltăm o anxietate sau o percepție distorsionată legată de dimensiune, până la faza în care ai o disforie de penis, adică să nu mai fii mulțumit de cum arată penisul tău.

Societatea impune să ai un penis mare. Inclusiv noi, bărbații, râdem de ceilalți dacă îi vedem într-un vestiar sau la duș că au penis mic. Nu mai vorbesc de faptul că sunt și partenere care cer chestia asta, ca bărbatul să aibă o dimensiune mare.

Deci presiunea aceasta psihologică asupra unui bărbat cu o dimensiune mai mică, să zicem, poate să ducă la așteptări rigide și dogmatice. Zic așteptări dogmatice în sensul de așteptări nerealiste, ilogice, care pot să ducă la o disfuncție erectilă atunci când bărbatul nu mai are un focus pe distracție și pe plăcerea de a face sex, ci pur și simplu pe nevoia și așteptarea de a avea un penis mare.

Smart Living: Cât de mult ajută, în realitate, mesajele din categoria „mărimea nu contează“, care au devenit mai dese în ultima vreme?

Psiholog Cristian Delcea: Ba din contră, se spune că mărimea contează! Dacă dai căutare pe Google, „mărimea contează” și „mărimea nu contează” și faci un tabel, vei observa numărul mai mare de rezultate pentru „contează”.

Totul duce în direcția asta, de la ziare și opiniile de pe rețelele de socializare, unde se spune că penisul trebuie să fie mare.

Smart Living: De ce apelează unii oameni la automutilarea sexuală?

Psiholog Cristian Delcea: Aici intră două categorii de persoane: prima este reprezentată de parafilici, cei cu comportamente parafilice, dar care nu au tulburări parafilice, iar în cea de-a doua categorie intră cei cu tulburări parafilice.

Granița între un comportament parafilic și o tulburare parafilică e dată de crearea unei suferințe. Dacă nu creez o suferință mie sau altora, iar comportamentul e consimțit și abordat de comun acord, atunci vorbim despre comportament parafilic. Dar, dacă apare o suferință creată cuiva sau mie însumi, atunci vorbim de o tulburare parafilică. De regulă, cei cu probleme psihice au un comportament parafilic care poate duce la o suferință.

EXTRA INFO

Conform DSM-5, parafilia denumește orice interes sexual intens și persistent, altul decât interesul sexual pentru stimularea genitală sau preludiul cu parteneri umani, fenotipic normali, maturi fizic și care consimt. Parafilia în sine nu justifică intervenție medicală. O parafilie e o condiție necesară, dar nu suficientă, pentru a avea o tulburare parafilică.

În DSM-5, tulburările parafilice la care se face referire sunt: voyeurismul (spionarea activităților intime ale altor persoane), exhibiționismul (expunerea organelor genitale), frotteurismul (atingerea sau frecarea de o persoană care nu și-a dat acordul), masochismul sexual (individul acceptă să fie umilit, legat sau făcut să sufere), sadismul sexual (individul umilește, leagă sau provoacă suferință altei persoane), pedofilia (interesul sexual pentru copii), fetișismul (utilizarea de obiecte inerte sau interesul deosebit pentru alte regiuni anatomice decât cele genitale) și tulburarea de travestism (îmbrăcarea de haine specifice sexului opus pentru a obține excitație). Cele opt tulburări parafilice descrise în DSM-5 nu sunt singurele, dar sunt cele mai frecvente.

Smart Living: De ce apare comportamentul parafilic?

Psiholog Cristian Delcea: Comportamentul parafilic ajută la dinamica sexuală. Câte cupluri nu-și doresc să se plesnească peste fund, să ciupească, să tragă, să o facă în toaleta de avion sau mai știu eu ce?  

„Comportamentele parafilice fac parte din viața multora, a milioane de oameni, fac parte din dinamica sexuală. Aceste comportamente sunt normale. Numai atunci când apare o suferință neconsimțită e vorba despre o tulburare, o boală. Altfel, ei pot să facă ce le trece prin cap, dar fără să se rănească.”

Psiholog Cristian Delcea, conf. univ. dr. UMF Cluj-Napoca

Smart Living: În cazul lui Victor, intuiți că e un comportament parafilic sau o tulburare parafilică?

Psiholog Cristian Delcea: E un masochism sexual. Pe fondul disforiei de penis, dezvoltă agresiuni de a-și răni penisul, de a trage de el.

Sunt puțini bărbați masochiști, puțini fac chestia asta, în general femeile sunt masochiste. În general, bărbații dezvoltă mai degrabă un sadism sexual decât masochism.

Smart Living: În ce condiții se poate vorbi despre masturbare excesivă?

Psiholog Cristian Delcea: Nu știu ce înseamnă masturbare excesivă. De câteva ori pe zi? De câteva ori pe săptămână? Nu putem să vorbim despre masturbare ca fiind excesivă fără să ne raportăm la frecvență și la context.

Dacă e să raportăm frecvența masturbării la persoanele cu Sindrom Down, acolo, pe fondul anxietății și al faptului că nu li s-a acordat suport emoțional, ei se pot masturba și de 40-50 de ori pe zi. Cei cu dependență de pornografie nu știu dacă se pot masturba de mai mult de 10 ori pe zi, cel mult.

Deci nu putem vorbi despre masturbare excesivă decât în context. Spre exemplu, dacă eu am o parteneră și fac sex cu ea o dată pe săptămână, dar de masturbat mă masturbez mai des, pot să spun că e o frecvență mai mare a masturbării și e un substitut pentru actul sexual.

Majoritatea, să zicem că 8 din 10 persoane, se masturbează ca urmare a unui comportament dobândit, repetat. Au dezvoltat un obicei, un pattern. Iar ceilalți, adică 2 din 10, o fac și datorită unui refugiu care poate fi masturbarea, dar asta înseamnă deja să aibă tulburări mintale, o tulburare de anxietate sau orice altă tulburare mintală care să ducă spre așa ceva.

Smart Living: Poate masturbarea să afecteze calitatea actului sexual cu o altă persoană?

Psiholog Cristian Delcea: Frecvența masturbării poate să schimbe preferințele sexuale. Eu, dacă mă masturbez zilnic timp de două săptămâni, dar cu soția fac sex o dată la trei săptămâni sau la patru săptămâni, normal că nu mai sunt pregătit. Nu că n-aș mai avea abilități sexuale, dar pur și simplu preferințele orientează un comportament sexual.

Când vorbesc despre preferințele sexuale, mă refer la ceea ce se poate face în timpul actului sexual.

„Când te masturbezi, comportamentul este unul strict de masturbare. Când faci sex, e în doi, trebuie să privești, să șoptești, să folosești niște poziții și așa mai departe. Ori, dacă preferința merge spre masturbare, nu mai poți să faci asta, adică nu-ți mai vine să o faci, nu mai ai plăcerea de a o face, pentru că preferința este schimbată. Deci frecvența masturbării substituie preferințele pentru sexul cu altă persoană. Iar preferințele înlocuite nu mă mai ajută să fiu atent în timpul actului sexual.”

Psiholog Cristian Delcea, conf. univ. dr. UMF Cluj-Napoca

Altceva este însă masturbarea reciprocă. Dar, dacă ai o frecvență mai mare de masturbare și nu prea faci sex, atunci chiar că ai o problemă în doi când vine vorba de sex.  

Smart Living: Ce legătură există între performanța sexuală și stima de sine?

Psiholog Cristian Delcea: Stima de sine merge mână în mână cu performanța sexuală. Dacă am o performanță sexuală, pot să spun că am o stimă de sine bună. Dacă nu, pot să am o stimă de sine scăzută.

Smart Living: Bărbații și femeile sunt preocupați în egală măsură de performanțele lor sexuale sau apar diferențieri?

Psiholog Cristian Delcea: Da, și femeile, și bărbații.

Smart Living: Ați întâlnit frecvent bărbați tineri care iau pastile pentru erecție de teamă că nu vor performa sexual, fără să aibă vreo disfuncție erectilă?

Psiholog Cristian Delcea: Da, foarte mulți bărbați consumă stimulente, fără să aibă o problemă medicală. Începând cu 16 ani.

Smart Living: De ce?

Psiholog Cristian Delcea: Pe lângă sex, toată lumea vrea să mai consume și băuturi alcoolice și altceva. De ce n-ar lua și o pastilă ca să realizeze o performanță sexuală mai bună? Nu e ceva neobișnuit.

Am văzut în unele benzinării suplimente (n.r. – pentru creșterea performanței sexuale masculine) și am întrebat vânzătorii dacă se vinde pastila aia. Și mi-au zis: da, noi pe seară avem stocul epuizat! Cam cine vine să cumpere? Indiferent. Și tineri, și mai în vârstă.

Smart Living: Ce efecte psihologice pot apărea la persoanele care își neagă sexualitatea? De exemplu, în cazul persoanelor homosexuale sau LGBTQ+ care își neagă instinctele sexuale și aleg să se comporte heterosexual, din teama de stigmatizare?

Psiholog Cristian Delcea: În general, în cazul celor care nu-și afirmă identitatea sexuală, apare depresia. Pentru ei e o suferință faptul că nu își mărturisesc identitatea sexuală.

În comunitatea LGBT, ieșirea afară (n.r. – expresia în limba engleză este coming out și se referă la autodezvăluirea de către persoanele LGBT a orientării lor sexuale sau a identității lor de gen) reprezintă o relaxare față de presiunea pe care o impune societatea. Sunt mulți cei care au depresie majoră, ușoară sau moderată, depinde de statutul social, locul de muncă și așa mai departe.

Smart Living: Ce pot face persoanele care au probleme legate de sex și sexualitate, la ce specialiști pot apela?

Psiholog Cristian Delcea: În primul rând, la psihologi – există psihologi cu pregătire în domeniu –, la sexologi, deși sunt cam puțini în România – nu știu dacă suntem vreo cinci cu pregătire în sexologie – și apoi la psihiatri și la urologi.

Mai nou, urologii tineri au foarte multă răbdare să discute cu bărbații probleme sexuale, chiar fac o psihoeducație în acest sens. Cunosc foarte mulți urologi care aproape că fac terapie cu pacienții lor.

Deci urologi, psihiatri, psihologi cu pregătire în domeniu și sexologi, la astfel de specialiști ar trebui să se adreseze.