Oboseala este doar vârful aisbergului. Ce poate ascunde

„Oboseala este, de obicei, doar vârful aisbergului.“ Ce se poate ascunde în spatele oboselii la femei și cum depistăm cauzele

Un episod sau o perioadă de oboseală extremă poate fi semnalul pe care organismul ni-l transmite că e ceva în neregulă, semnalul că trebuie să facem investigații, să identificăm cauza și să schimbăm ceva.

Starea de oboseală este o manifestare normală atunci când nu dormim suficient sau somnul nu este unul odihnitor, când suntem dați peste cap de schimbarea orei, când avem o perioadă mai aglomerată la birou sau chiar și acasă, în pregătirea pentru Sărbători.

Pentru că este un simptom cu care suntem familiari și pe care avem impresia că-l putem controla, avem tendința, de multe ori, să nu-i acordăm oboselii atenția cuvenită nici măcar atunci când atinge cote maxime și când persistă mai mult timp.

Asist. univ. dr. Antoanela Curici, medic primar medicină de laborator și directorul medical Synevo România, a explicat, în cadrul podcastului Analize la zi, ce se poate ascunde în spatele oboselii la femei și ce investigații putem face pentru a ști ce măsuri să luăm.

„De ce sunt obosită?“

Somnul insuficient este principala cauză de oboseală, iar dacă dormim prea puțin mai multe nopți la rând, acumulăm o „datorie“ importantă, pe care va fi tot mai dificil să o plătim.

Oboseala persistentă, cronică poate fi o consecință a suprasolicitării, dar nu numai.

„Sunt foarte multe femei care suferă de oboseală cronică, iar acesta este un semn pentru multe afecțiuni. Unele dintre ele sunt afecțiuni organice, anemia de exemplu, care pot să aibă ca și simptomatologie oboseala cronică.Altele sunt boli metabolice, boli endocrine, cum sunt afecțiunile tiroidei. În plus, uneori, bolile din spatele oboselii sunt unele cu potențial grav, cum sunt anumite tumori sau boli autoimune. De aceea, este bine ca investigațiile să înceapă încă din primele momente în care simțim oboseală.“

Asist. univ. dr. Antoanela Curici, medic primar medicină de laborator, directorul medical Synevo România

Stare de oboseală și lipsă de energie pe fondul anemiei

Oboseala este unul dintre semnele comune ale anemiei prin deficit de fier. Dar și atunci când nivelul de fier este doar puțin mai scăzut decât în mod normal poți resimți o stare de oboseală și lipsă de energie.

La nivel mondial, aproape 30% din femeile cu vârste între 15 și 49 de ani suferă de anemie feriprivă, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății. În ceea ce privește țara noastră, proporția de 22,7% din femei afectate de anemie prin deficit de fier situează România în categoria țărilor cu o prevalență moderată a anemiei.

„Este foarte important să efectuăm o hemogramă și un test care evaluează nivelul fierului în sânge – sideremie sau feritină – care ne pot arăta din timp o posibilă carență. Uneori modificările evidențiate de analize sunt minime și apar înainte de instalarea anemiei. Aceasta este zona de prevenție: să identificăm modificările, uneori subtile, înainte de instalarea simptomatologiei specifice și înainte de diagnosticul de boală, în cazul acesta, de anemie francă“, subliniază asist. univ. dr. Antoanela Curici.

Ce putem face? Medicul spune că, depistând din timp modificările care preced anemia, putem să ne modificăm alimentația sau să luăm suplimente de fier. De reținut că fierul se absoarbe mai bine la nivel intestinal din preparatele pe bază de carne decât din cele vegetale.

Modificările care se observă într-o hemogramă înainte de instalarea anemiei sunt legate de eritrocite, celulele care transportă oxigenul și dioxidul de carbon: „La analiza frotiului de sânge, hematiile apar mai mici în dimensiuni, sunt mai palid colorate decât ar trebui să fie, deci au o încărcare în hemoglobină mai mică. Acesta poate fi un semn. Dacă se asociază și cu un nivel scăzut de fier în depozite (dozarea feritinei), deja ne gândim că este nevoie de schimbarea dietei, de suplimentare cu fier, astfel încât să nu ajungem la anemie“, explică medicul.

Problemele cu tiroida se pot asocia cu oboseală

Dezechilibrele hormonale se pot manifesta, într-o primă fază, prin oboseală persistentă. Spre exemplu, un nivel scăzut al hormonilor tiroidieni se asociază cu stare de oboseală cronică și lipsă de energie.

În afară de oboseală, în caz de hipotiroidism, mai pot să apară:

  • dereglări menstruale;
  • piele uscată și mâncărimi;
  • sensibilitate la frig;
  • păr subțire și uscat;
  • probleme cu memoria;
  • dificultăți de concentrare;
  • kilograme în plus și rezistența la diete.

Până pe 30 aprilie 2023, Synevo România derulează, pentru al șaselea an consecutiv, o campanie de informare și educare cu privire la importanța monitorizării constante a stării de sănătate. În cadrul campaniei, femeile beneficiază de o reducere de 15% la pachete de analize de sânge. Sunt disponibile 3 profiluri de prevenție create de medicii de laborator Synevo: de bază, avansat și extins. Reducerea este valabilă atât online, cât și direct în centrele de recoltare Synevo.

Atenție la nivelul de magneziu și de vitamina B6!

În perioadele de stres intens, ca să combată oboseala, multe dintre noi apelează la suplimente cu magneziu și vitamina B6. Pe bună dreptate, pentru că starea de oboseală, mai ales dacă este însoțită și de senzația de slăbiciune musculară, poate fi cauzată de o carență de magneziu, potrivit studiilor.

Este important de știut, însă, că administrarea unor suplimente de acest tip poate duce la hipervitaminoze, adică la un exces de vitamine în organism.

„Am avut un caz acum câțiva ani cu o pacientă care luase pe termen lung magneziu și vitamina B6. Inițial, analizând simptomele, suspiciunea a fost de hipovitaminoză, având manifestări neurologice specifice unui nivel scăzut de vitamina B6. Însă surpriza a fost la dozarea nivelului de vitamina B6, care era de două sau de trei ori mai mare decât nivelul superior al intervalului de referință“, spune asist. univ. dr. Antoanela Curici.

Prin urmare, este important să dozăm anual acești analiți și să nu luăm pe termen lung vitamine și minerale. „Dacă am avut o perioadă în care am luat magneziu, calciu, vitamina B6, vitamina B12, vitamina D, trebuie să urmeze și momentul în care să vedem cum a reacțioanat organismul la administrarea acestor suplimente“, completează medicul.  

În plus, trebuie precizat că magneziul și calciul sunt minerale care funcționează în anumite organe antagonist. Hipomagneziemia – nivel scăzut de magneziu, determină mobilizarea calciului din oase care duce la apariția hipercalcemiei – un nivel crescut de calciu în sânge. Hipercalcemia poate să ducă uneori la calcificări în vasele de sânge.

Oboseala extremă, cu furnicături și confuzie, semn de hipocalcemie

Nu de puține ori, atunci când ne simțim obosite, cu furnicături și amorțeli la nivelul membrelor, cu lipsă de energie și lentoare, în general, asociem aceste simptome cu o cădere de calciu, administrăm o tabletă de calciu efervescent și ne continuăm activitatea.

„Oboseala aceasta este, de obicei, doar vârful aisbergului. Trebuie să mergem cu investigațiile mult mai profund chiar dacă, aparent, ne simțim mai bine după administrarea unei tablete de calciu. Nu trecem peste acest semnal de alarmă pe care ni-l transmite corpul și spunem: «OK, sigur am avut o cădere de calciu, că uite, mă simt mai bine după ce am luat calciu efervescent». Ei bine, acesta este momentul în care organismul ți-a transmis un semnal, pe care este bine să nu îl ignorăm și este recomandat să continuăm investigațiile!“

Asist. univ. dr. Antoanela Curici, medic primar medicină de laborator, directorul medical Synevo România

Calciu total și calciu ionic

Calciul este situat în proporție de 99% în oase și în dinți, restul se găsește în fluidele biologice și, deci, circulă și în sânge. „El circulă în sânge legat de proteine. Orice variație a nivelului proteic va afecta și nivelul de calciu. De aceea, de obicei, se recomandă, pe lângă dozarea calciului total, și dozarea calciului ionic, a calciului care este liber, activ și nu depinde de nivelul proteinelor“, spune dr. Curici.

Femeile de peste 50 de ani ar trebui să-și dozeze calciul și vitamina D o dată la doi ani. Dacă nivelurile sunt scăzute, se administrează tratament și, ulterior, modalitatea de monitorizare este diferită și este recomandată de medicul curant.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare