Gemeni cu colici. Cum a fost în cazul meu și ce a funcționat?

Acest articol face parte din categoria conținut sponsorizat.

Peste două luni de colici, zeci de „gărzi” peste noapte și multe soluții încercate. Plângeau în duet, plângeau și cu rândul, dar am supraviețuit colicilor la dublu.

Nu am să ascund adevărul: când am aflat că voi avea gemeni, băieți amândoi, mai întâi m-am panicat și apoi m-am bucurat. Primii copii, nicio prietenă cu experiență și multe, dar multe reacții „încurajatoare” de la toți ai mei când le-am dat vestea: „Vai! Cum o să te descurci cu doi?” sau „E greu cu unul, dar cu doi!”, îmi spuneau mai mult îngrijorați decât bucuroși pentru mine. Îmi făceam curaj când mă gândeam la relația specială despre care știam că se formează între gemeni, dar, până să ajung acolo, trebuia să trec de bebelușie. 

De colici îmi era cel mai teamă, dar aveam grijă să mă încurajez singură. „Ce șanse sunt să aibă colici amândoi? Cel mult, poate avea unul dintre ei”, îmi spuneam, fără să am idee atunci că am tras lozul necâștigător. A urmat nașterea, la aproape 37 de săptămâni, când am făcut cunoștință cu dolofanii mei frumoși, perfect sănătoși și deloc gălăgioși: Andrei și Matei. 

Am dat picături de colici preventiv

Cele 3 zile petrecute în spital anunțau vremuri liniștite, dar paza bună trece primejdia rea, am gândit atunci, așa că le-am dat preventiv picături împotriva colicilor. Nu știu dacă se mai recomandă acum, dar, în urmă cu 6 ani, se mergea pe ideea că trebuie să dai „ceva” pentru colici din primele zile, ca să te asiguri că nu vei avea probleme mai târziu. 

Nu-mi amintesc unde am citit sau de la cine am primit recomandarea, dar am luat o marcă de picături de colici care nu cred că mai există acum pe piață, pentru că nu am mai auzit de ele printre mamele cu copii mai mici. Îmi amintesc însă foarte clar gustul lor, pentru că am avut dintotdeauna obiceiul să gust siropurile sau alte medicamente lichide ale copiilor înainte să le ofer lor. Erau picături vâscoase, lipicioase, extrem de dulci și cu o aromă puternică de căpșuni. Atât de dulci și aromate erau, încât chiar m-am întrebat atunci dacă e în regulă să descopere zahărul de la o vârstă atât de mică. Gravidă fiind, jurasem că băieții mei nu or să afle gustul zahărului până la… 18 ani. 

Turele de noapte

Ajunși acasă, băiețeii drăgălași și somnoroși din maternitate s-au vorbit să ne arate că viața cu gemeni e și dulce, și amară. Am avut cel mult o săptămână de liniște până când a început corul de bocete. Plângeau și ziua, dar spectacolul adevărat, pe două voci, era de la lăsarea serii și până spre dimineață. Matei avea mai multe crize de plâns, dar Andrei avea grijă să ne arate că plămânii lui sunt mai puternici. Erau în competiție și așa au rămas până în ziua de azi. 

Cunoscuții mă întrebau dacă gemenii se trezesc unul pe altul cu plânsul. M-a uimit și pe mine când am descoperit că pot să doarmă fără probleme când fratele plânge la volum maxim. Plângeau cu rândul, plângeau simultan. Regula era „nicio regulă”. Uneori, abia reușeam să-l liniștesc pe unul că începea celălalt să plângă. Alteori, se acompaniau, ca într-un duet.

Au urmat multe săptămâni – le-am pierdut șirul – în care am făcut „de gardă” cu mama, bunica băieților. Nici nu vreau să-mi imaginez cum m-aș fi descurcat fără ajutorul lui buni! Soțul lucra de dimineața până seara și nu-l puteam include în programul nostru de noapte, care era așa: 3 ore eram eu „de gardă” și următoarele 3, bunica. 

Într-o tură de 3 ore, preparam laptele, schimbam scutece, legănam în brațe și pe picioare (da, am recurs și la asta!), de multe ori simultan. Foarte rar reușeam să-i adorm în același timp și nu reușeam să ațipesc mai mult de 10-15 minute pe tura mea. După cele 3 ore, mă înlocuia buni, care se odihnea până atunci într-o altă cameră – cea mai iubită cameră din casă pe atunci, pentru că doar acolo era liniște și îți puteai auzi gândurile. Cu ochii cârpiți de somn și nervii întinși la maxim, făceam „raportul de gardă”, exact cum fac medicii: cât lapte a mâncat fiecare, când i-am schimbat, care dintre ei este mai agitat, cât au dormit.

Somnul peste zi și co-sleepingul au fost colacul meu de salvare

La 6 dimineața, se așeza, în sfârșit, liniștea în casa noastră. Abia atunci puteam să dorm câteva ore legate. Peste zi, reușeam să-i sincronizez la toate mesele și la aproape toate reprizele de somn, un lucru absolut miraculos în condițiile date și obligatoriu dacă vrei să supraviețuiești când ai gemeni. Chiar și așa, oboseala se acumula, mâncam haotic și nesănătos, mă simțeam slăbită și chiar eram. Anemia cu care m-am externat se agravase, aveam amețeli și ajunsesem la greutatea din liceu. Rudele și prietenii mă admirau că mi-am recăpătat silueta atât de repede după sarcină, unde mai pui că burtica de gemeni numai burtică nu se poate numi! 

Pentru mine, silueta era ultima preocupare. Nu îmi doream decât să am mai multă energie și să fiu mai puternică decât mă simțeam. În cele din urmă, am rezolvat problema anemiei cu fiole buvabile de fier și multivitamine recomandate de medicul meu de familie, dar am făcut și câteva schimbări care m-au ajutat să trec cu bine peste ceea ce mi-a rămas în minte ca cea mai grea perioadă din viața mea. 

Mi-a luat câteva săptămâni bune până mi-am dat seama unde făceam o mare greșeală. Ziua, când copiii erau mai liniștiți și dormeau, încercam să cuprind pe repede-înainte o mulțime de treburi casnice: spălat biberoane, haine, călcat, curat, ordonat (gătit mai puțin). Când am simțit că mă prăbușesc, am pus pauză, am așezat bebelușii în patul nostru mare și am dormit împreună cel mai dulce somn pe care l-am avut vreodată. 

De atunci, mi-am luat cel puțin o „porție” de somn peste zi și tot de atunci am descoperit co-sleepingul. Concertele de seară și de noapte au devenit mai ușor de suportat, pentru că eram mai odihnită. Am renunțat la călcat, am mai trecut cu vederea dezordinea și am așteptat vremuri mai bune.

Vizita la pediatru

Băieții plângeau mult și puternic, până se înroșeau și, ca orice mamă neexperimentată, m-am panicat. I-am hrănit cu formulă de lapte (despre experiența cu alăptarea am să povestesc poate cu alt prilej) și, pentru că citisem despre colici că nu apar atât de repede de la naștere, am crezut că laptele este problema, cu toate că era recomandat de neonatologul băieților, din maternitate. M-am gândit și la tot felul de boli despre care citeam pe grupurile de mame: reflux gastroesofagian, intoleranțe alimentare, alergii și altele, mai dramatice, dar nu vreau să dau idei. Pe măsură ce zilele treceau și oboseala se aduna, îmi alimentam singură temerile și mă gândeam la ce e mai rău. 

Pediatrul era stabilit dinainte de naștere: medicul nostru de familie, care are și această specialitate. După prima săptămână de nopți albe, m-am programat la primul nostru control medical. Nu intru în prea multe detalii legate de această „operațiune”, dar trebuie să spun doar că o simplă vizită la medic implică niște pregătiri greu de imaginat când ai gemeni, iar părinții sunt începători și temători. Când am intrat în cabinetul care se află la parterul unei scări de bloc, am umplut camera cu oameni mici și mari, bagaje și multă gălăgie. 

Băieții aveau puțin peste 2 săptămâni atunci și totul era în regulă. Pediatrul nostru i-a întors pe toate părțile și mi-a pus un milion de întrebări despre cum și cât mănâncă. Luaseră bine în greutate și nu era niciun indiciu de reflux, de intoleranțe sau de alergii, așa că nu m-a lăsat să schimb formula de lapte. Am bifat, în schimb, toate semnele de colici: burtică umflată, gaze, crize de plâns seara și noaptea, cu mâinile și picioarele chircite la piept. Mi-a recomandat picături de colici, mi-a arătat cum să le fac masaj pe burtică, în ce poziție să-i țin corect ca să eructeze ș.a.

Ce soluții am încercat și ce a funcționat

După experiența cu primele picături de colici, la care am renunțat după câteva zile de plâns, am hotărât să încerc alte remedii, așa că le-am luat pe rând pe celelalte recomandate de pediatrul nostru, dar și câteva din diverse articole online sau citite pe grupurile de mame. Din experiența la dublu, vă pot spune ce a funcționat la noi și ce nu:

Masajul

Poate că nu am apăsat cât și cum trebuie pe burtică, dar masajul nu a funcționat la niciunul dintre gemenii mei. Știam că trebuia să fac mișcări circulare pornind de la ombilic, am încercat cu și fără ulei de bebeluși, am încercat și în criza dureroasă, când plângeau, și în timpul zilei, când erau liniștiți, dar nu am văzut nicio ameliorare.

Contactul piele pe piele

Seara de seară, când venea de la serviciu, tati avea program de dormit cu Matei pe burtă. Funcționa foarte bine contactul piele pe piele, dar numai la el. La Andrei, nu avea același efect liniștitor. Din păcate, noaptea nu îl puteam pune și eu în aplicare, din cauza cezarienei încă nevindecate. Am încercat o altă poziție, pe piept, dar fără succes.

Sistem de înfășare

De data aceasta, a fost o recomandare nu de la pediatru, ci de la alte mame. Am cumpărat două astfel de sisteme de înfășare, convinsă că sunt soluția miraculoasă. La vremea aceea, nu erau așa de multe opțiuni pe piață, cum sunt acum, iar cele câteva erau destul de costisitoare, dar aș fi investit (aproape) oricât în confortul lor și în liniștea noastră. Nu am scăpat de colici nici așa, dar este adevărat că nu am insistat prea mult cu înfășatul. Când începeau să se agite, încercau să scoată mânuțele din sistem, se înroșeau și nu rezistam să-i văd cum se chinuiau să se elibereze din el, așa că îl desfăceam destul de repede. 

Comprese calde

În majoritatea articolelor online despre calmarea colicilor bebelușilor există recomandarea de a pune o compresă caldă pe burtică. Am încercat mai întâi cu un prosop umezit în apă caldă. Am cumpărat apoi o pernuță umplută cu sâmburi de struguri, pe care o încălzeam la cuptorul cu microunde. De data asta, nu am mai făcut greșeala să iau din start două, cum am făcut cu sistemele de înfășare. Am cumpărat o singură pernuță, de probă, și bine am făcut, pentru că nu am văzut niciun efect. Se linișteau, în schimb, după băița de seară, dar miracolul nu ținea mult. 

Sunete albe

După ce am testat diverse compilații de pe internet, am ajuns la concluzia că zgomotele din viața intrauterină sunt diferite când în burtică sunt gemeni. Altfel, nu îmi explic de ce nu au avut efectul liniștitor la care speram atât de mult. Nici aspiratorul și uscătorul de păr nu au făcut miracole. 

Exerciții

Matei, în mod deosebit, avea burtica mereu umflată, iar la el au funcționt foarte bine două exerciții care chiar îl ajutau să elimine gazele. Unul dintre ele era „bicicleta”: îl întindeam pe spate, în pat, îl prindeam de tălpi și simulam mișcarea de pedalat. Al doilea exercițiu: din aceeași poziție, flexam genunchii și îi duceam la piept, simultan. Repetam exercițiul de 10-15 ori, până auzeam că elimină din gaze – lucru care se întâmpla de fiecare dată, dar efectul liniștitor nu era de durată.

Ceaiuri

Nu am dat niciodată ceaiuri gemenilor mei cât au fost bebeluși, fiindcă știam că nu sunt sănătoase pentru ei, dar disperarea m-a împins să testez totuși un ceai anticolici. Un singur tip am încercat pentru câteva zile, dar nu am văzut nicio îmbunătățire în starea lor. Probabil că trebuia să le dau ceaiul o vreme mai îndelungată ca să vedem efecte, dar nici ei nu l-au acceptat ușor, și nici eu nu eram convinsă că nu are alte efecte, nedorite. 

Picături de colici

După aproape două luni de încercat diverse remedii, de legănat și nesomn, am cedat. Am hotărât să revin la recomandarea pediatrului nostru: picăturile de colici cu simeticonă. De data asta, am citit și prospectul, lucru pe care nu îl făcusem cu celelalte picături. M-am liniștit când am aflat că acționează doar local și nu sunt absorbite în organism. Efectul nu a fost imediat. Mai întâi, a „capitulat” Andrei și atunci am descoperit cât de ușor este să ai grijă de un singur bebe cu colici. Dar abia când și al doilea mi-a lăsat nopțile liniștite am putut să mă bucur pe deplin de gemenii mei speciali.