„Munca trebuie făcută cu capul plecat“ și alte mituri demontate de un psiholog și un expert HR. De ce ai nevoie ca să fii cu adevărat fericit la job

Orice om ar trebui să aibă dreptul și prilejul de a fi fericit la locul de muncă. Asta nu înseamnă că fiecare zi petrecută la serviciu și fiecare sarcină vor fi un prilej de bucurie neîntreruptă. Ci că munca, în ansamblul ei, poate fi o sursă de împlinire și sens în viața noastră. Un psiholog și un expert HR ne explică nu doar că munca nu trebuie să fie grea, ci și cum ne poate face fericiți.

Pe vremea când eram angajată într-o companie de presă care avea în portofoliu mai multe reviste glossy, site-uri de succes și unele dintre cele mai vândute ziare din România, îmi puneam uneori întrebarea, în timpul orelor petrecute în trafic, în drum spre birou: „Ce ai face dacă mâine ai câștiga la loto? Sau dacă te-ai trezi cu o moștenire generoasă? Care ar fi primul lucru? Ai mai veni în redacție?“. „Da, aș veni să anunț că-mi dau demisia“, îmi răspundeam tot eu. Mă amuzam singură de fantezia mea. Cum să am tocmai eu norocul ăsta?!

Un an sabatic întrerupt: mi-am dat seama cât de mult îmi lipsise munca mea

Câțiva ani mai târziu, după ce am schimbat locul de muncă, am trecut prin perioada complicată a pandemiei, iar site-ul pentru care lucram s-a închis și m-am trezit fără serviciu. N-am intrat în panică. Nu pentru că între timp câștigasem la loto, ci pentru că viața de mamă singură m-a antrenat să fiu suficient de chibzuită încât să pun niște bani deoparte și să-mi permit cel puțin jumătate de an, să-i spunem, sabatic. Zic „să-i spunem“ nu pentru că n-am găsit o expresie mai potrivită pentru „stat pe bară“, ci pentru că asta îmi propusesem: să-mi trag sufletul!

După nici trei luni sabatice, o fostă colegă, acum PR la o editură, mi-a propus să fac un interviu cu o scriitoare din Franța, pe care o admiram foarte mult. I-am spus că (momentan) nu mai lucrez (în presă), dar ea m-a convins să accept, trimițându-mi prin curier cel mai recent roman al scriitoarei și spunându-mi să fac interviul și mai vedem apoi unde va fi publicat. Documentarea și conceperea întrebărilor, emoțiile (pentru că mereu am emoții înainte de interviurile cu oamenii pe care-i apreciez), întâlnirea și conversația purtată în zumzetul lansărilor de la Târgul de carte Gaudeamus, apoi traducerea și transcrierea interviului m-au făcut să-mi dau seama cât de mult îmi lipsise munca mea. Mi-am sunat fostele colege de la revistă și le-am spus că am făcut un interviu cu o scriitoare feministă. Nu voiam să fiu plătită pentru el, ci doar să-l publice, dacă îl considerau potrivit. Atunci când am văzut textul publicat și am început să primesc mesaje de la oameni care îl citiseră („Ne era dor de textele tale!“) m-am simțit în al nouălea cer! Iar când deschideam romanul și citeam autograful de pe prima pagină, de la scriitoarea care îmi mulțumea pentru întrebările provocatoare și… pour une tres jolie conversation, mă simțeam un pic de parcă aș fi câștigat la loto!

Psihologii confirmă: Munca nu ne satisface doar nevoile de bază, ci și pe cele de apartenență, de sens, de relaționare

Personajul lui Al Pacino din filmul „Pact cu Diavolul“ ar spune: „Vanity, definitely my favourite sin!“ (n.r. – „Mândria, cu siguranță păcatul meu preferat“). Însă nu știu cât din reacția mea a fost mândrie, vanitate sau, după cum spune Arthur Brooks, profesor la Harvard Business School, într-un interviu recent publicat de Harvard Business Review, pur și simplu m-am bucurat de un sentiment (firesc) de recunoaștere.

De fapt, profesorul Brooks insistă că acest sentiment, al recunoașterii meritelor, este factorul cel mai important pentru atingerea stării de bine în rândul angajaților. Arthur Brooks predă un curs despre fericire studenților de master de la Universitatea Harvard. Dar Brooks e mai mult decât atât. La rândul lui, a fost genul de șef care se aștepta ca membrii echipei sale să lucreze 80 de ore săptămânal, așa cum făcea el însuși, petrecând extrem de puțin timp cu familia și prietenii săi și fiind, după cum mărturisește chiar el, „dependent nu de muncă, ci de succes“. Astăzi, el își etichetează comportamentul din trecut drept „o patologie care poate duce la suferință și nefericire“.

Revenind la povestea cu interviul meu și la felul în care m-a făcut să mă simt recunoașterea din partea cititorilor, știu că nu toți angajații au privilegiul pe care îl au jurnaliștii: acela de a avea un feedback mai mult sau mai puțin direct de la beneficiarii muncii lor. Întrebat fiind care joburi îi fac pe angajați fericiți, Brooks și-a început răspunsul prin a enumera toate lucrurile despre care am putea crede că au importanță, dar care de fapt nu contează: se pare că nici nivelul veniturilor și nici statutul nu sunt corelate cu un grad de fericire mai mare la locul de muncă.

Atât muncitorii, cât și angajații care fac o activitate de birou declară că sunt fericiți la serviciu în aproximativ aceeași proporție. Nivelul de satisfacție este aproximativ egal atât în rândul angajaților din organizații nonprofit, cât și în rândul celor care lucrează în societăți comerciale. Cu alte cuvinte, ceea ce apreciază oamenii este legătura vizibilă și echitabilă între performanța sau produsul muncii lor pe de-o parte, și validare și plată, pe de altă parte, indiferent de meseria pe care o practică sau de mediul în care lucrează.

Roxana Grigorean, psiholog și psihoterapeut specializat în terapia sistemică: „Chiar dacă sunt mulțumit de nivelul de câștig, dacă sunt într-un mediu conflictual, nu mă voi simți în siguranță“

Contrar opiniei comune, nu doar banii sau funcția ne aduc satisfacție la locul de muncă, ci și sensul pe care-l găsim în munca noastră și relațiile pe care le avem cu ceilalți.

Conform studiului Harvard, derulat pe o perioadă de 85 de ani, relațiile pe care le stabilim cu ceilalți sunt unul dintre cei mai importanți factori ai bunăstării. Practic, în 1938, cercetători de la Harvard au adunat dosarele a 724 de persoane din mai multe părți ale lumii și au pornit un studiu despre fericire în care participanții au fost intervievați o dată la doi ani. Din acest studiu reiese că relațiile și calitatea lor, fie că vorbim de cele de acasă sau de la muncă, sunt cele care dictează nivelul de bine. (Mai multe despre acest studiu poți afla din cartea „Despre viața bună și cum s-o trăim“ de Robert Waldinger și Marc Schulz).

Totodată, rezultatele muncii noastre și satisfacția pe care o avem din realizarea sarcinilor ne cresc nivelul de dopamină. Tocmai de aceea, epuizarea nu vine doar din prea multă muncă, ci și dintr-o muncă în care nu ne simțim utili sau simțim că efortul nostru nu contează. Când există rezultate, există și sens. Căci la un nivel și mai larg, munca ne poate da un sens, o direcție, putem simți că contribuim la ceva mai mare decât noi, un factor important pentru a ne simți mai bine, dar și pentru a trăi mai mult. Nevoia de sens este unanim cunoscută când vorbim despre sănătate psihică: sensul pe care-l dăm propriei vieți este cel care ne ține în viață în situații aparent imposibile, care ne dă energie și ne prelungește viața, așa cum se observă și în studiul obiceiurilor celor mai longevivi oameni de pe planetă, din regiunile reperate drept blue zones. (Despre acest subiect poți afla din cartea „Zonele albastre. 9 lecții despre cum să trăiești mai mult de la cei mai longevivi oameni“ de Dan Buettner, și din documentarul „Live to 100: Secrets of the Blue Zones“ de pe Netflix).

Munca nu ne satisface doar nevoile de bază, ci și pe cele de apartenență, de sens, de relaționare, astfel că trebuie să ținem cont de toate acestea, atunci când decidem care este cel mai potrivit drum pentru noi în carieră. Inclusiv nevoia de siguranță nu este satisfăcută doar prin intermediul câștigului material: chiar dacă sunt mulțumit de nivelul de câștig, dacă sunt într-un mediu imprevizibil, conflictual, nu mă voi simți în siguranță. 

Andra Pintican, consilier de carieră: „Nouă, românilor, ne e foarte ușor să ne fie greu!“

Andra Pintican, fondatoarea Școlii de HR și consilier de carieră, ia pulsul forței de muncă de ani buni și vede cum stau lucrurile pe piața muncii din România nu doar din prisma oamenilor de resurse umane, ci și din perspectiva angajaților:

Legenda spune că Munca era un balaur cu șapte capete, care te golea de orice bucurie, împlinire și, mai ales, de energie. Balaurul ce sperie pe toată lumea și transformă oamenii din ființe pline de fericire în roboței greu încercați de dorința de validare. Și cumva, generație de generație, ne-am supus terorii acestui balaur cumplit, convinși fiind că:

• munca trebuie să fie grea;
• munca trebuie făcută cu capul plecat, pentru că este despre «a executa», nu despre «a crea»;
• munca e valoroasă doar dacă am tras tare și ne-am chinuit pentru rezultat;
• munca e identitatea noastră și obiectivul vieții în sine e să fim muncitori pentru a fi văzuți, validați și acceptați!

Am preluat aceste «mantre» ale muncii fără să comentăm, fără să punem la îndoială originea sau validitatea lor! Că «Așa e la noi!». Dar dacă la noi e «stricat»? Un prim pas spre conștientizare e să ne întrebăm dacă ar putea fi altfel decât până acum. Și eu am crezut că e suficient să ne punem această întrebare pentru a ne dori mai mult.

Unul dintre șocurile cele mai puternice pe care le-am trăit ca om de resurse umane și consilier de carieră a fost să înțeleg că nouă, românilor, ne e foarte ușor să ne fie greu! Pentru că, de prea mult timp, doar asta știm!

În încercarea de a aduce conceptul de «sens» și «fericire» în câmpul muncii, am găsit o mulțime de oameni atât de speriați de balaurul cu șapte capete, încât nici nu îndrăzneau să viseze că ar putea fi altfel decât cum dictează moștenirea grea a muncii.

Cele 4 condiții pentru fericire la muncă

Având ocazia să-i observe atât pe cei fericiți la muncă, cât și pe cei într-o luptă permanentă cu munca lor, Andra Pintican și-a dat seama că există câteva aspecte-cheie:

1. Nu e despre bani, dar depinde de bani

„Până nu ai cele necesare asigurate, nu ai cum să ieși din modul «supraviețuire». Or fericirea, fie ea la muncă, acasă sau în familie, nu vine din «a supraviețui». Ea vine mereu din «a trăi». Statisticile spun că peste 70% din români trăiesc la limita sărăciei. Ceea ce înseamnă că acești oameni nu au spațiul mental să se gândească măcar la ideea de «fericire în muncă». Ei sunt subjugați balaurului și nu au nicio șansă reală să scape de sub dominația lui. Însă cei ce reușesc să «evadeze» de sub oprimarea sărăciei, începând să se stabilizeze, cu timpul își vor da voie să se raporteze și altfel la muncă.

Sufletul va cere să se manifeste, să muncească conform unor valori bine stabilite și adânc întipărite în coloana vertebrală morală a persoanei! De aceea, în această etapă, nu mai e despre bani. Fericirea vine din împlinirea misiunii sufletești, iar salariul vine ca o consecință a onorării acesteia!“

2. Nu e doar despre CE muncești

„Poți să ai cel mai trendy sau cool job, dar dacă nu e aliniat cu identitatea ta și nu e asumat, conflictul interior nu va întârzia să apară! CUM muncești e la fel de important ca și CE muncești!“

3. Este important să muncești cu sens

„Adică să înțelegi imaginea de ansamblu a muncii tale! Cum contribui tu la lumea din jur? Indiferent de cât de mică sau mare e amprenta impactului tău, ea există! Și atunci când muncești conștient de ea, simți acel sens al existenței tale în lumea din care faci parte. Pentru că, până la urmă, cam asta ne dorim cu toții la un nivel profund: să fim utili evoluției umane.“

4. Munca cu sens este o sursă de energie

„Intervievând oamenii din toată țara despre sensul lor în muncă, am văzut cum toți explicau în cuvintele lor starea de flow. Vorbeau despre cum orele zboară și ei nu-și dădeau seama că timpul a trecut, ca prin magie! Fără să simtă foame, sete sau alte nevoi de bază! Cumva, se pare că atunci când ai sens în munca ta, energia vine făcând! Spre deosebire de munca nealiniată cu sufletul tău, când te consumi la cea mai mică și nesemnificativă sarcină!“

Sensul în viață și în muncă, o raritate

Andra Pintican conchide: „Discuția despre câtă lume are acces cu adevărat la fericirea în muncă e una destul de ambiguă. Atât timp cât cea mai mare parte a populației e blocată pe modul de supraviețuire, e aproape imposibil să facem din acest subiect unul mainstream. Citeam în urmă cu ceva vreme că doar 4% din populația planetei ar ajunge în punctul în care să-și găsească sensul în viață și în muncă! Sper din suflet că proporția va crește cu fiecare generație. Însă, în opinia mea, e de datoria celor ce ajung să trăiască această stare înaltă de a munci să înceapă să dezamorseze balaurul cu șapte capete, creând în jurul lor o nouă normalitate, pentru generațiile care vin“.

În ceea ce mă privește, anul sabatic s-a terminat odată cu acel interviu, adică după câteva luni. Cred că, în primul rând, am avut nevoie de o pauză și mi-am luat-o. Dar după ce m-am odihnit, mi-am dat seama că aveam nevoie de munca mea. Nu doar ca să mă întrețin și să supraviețuiesc, ci ca să trăiesc. Cu sens. Ceea ce am înțeles atunci despre mine (și despre oameni, în general) este că fericirea poate însemna și că munca ta contează și cineva a remarcat-o. Sunt conștientă că mă număr printre puținii norocoși care, așa cum spunea și Andra Pintican, și-au permis un răgaz de reflecție și de analiză a propriei relații cu munca. Dar norocul poate să însemne și asta. Nu doar să câștigi la loto și să anunți că-ți dai demisia.