Cum îți schimbi medicul de familie: „Se întâmplă să se mute pacienți fără să anunțe“. Pașii de urmat, cu explicații de la doi specialiști
Să ai un medic de familie pe care să știi că te poți baza la nevoie este esențial pentru propria sănătate și stare de bine. Cum îți schimbi medicul de familie în cazul în care actualul te nemulțumește dintr-un motiv sau altul, afli în continuare de la doi specialiști direct implicați în sistem: un medic de familie și un reprezentat al casei de asigurări de sănătate.
Spre deosebire de medicii specialiști cărora le treci pragul ocazional, în funcție de afecțiunile de care suferi la un moment dat (cu excepția celor care te tratează pentru afecțiuni cronice – diabetolog, cardiolog -, care ar fi bine să-ți urmărească evoluția pe termen lung), medicul de familie ar trebui să fie o prezență constantă în viața ta.
El este primul cu care trebuie să discuți atunci când ai o problemă de sănătate, este cel care te îndrumă către alți medici, în funcție de simptomele tale, îți prescrie rețete, analize, concedii medicale și multe alte acte de care inevitabil cu toții avem nevoie la un moment dat.
Cum îți alegi medicul de familie
De cele mai multe ori, suntem pe lista unui medic de familie pentru că acolo ne-au înscris cu ani în urmă părinții noștri sau pentru că alte persoane apropiate (rude, prieteni, soț) ne-au recomandat medicul respectiv.
Alteori, pur și simplu îl alegem pentru că se întâmplă să fie medicul cabinetului cel mai apropiat de casă. Totuși, aceste criterii nu sunt întotdeauna suficiente pentru ca noi să fim mulțumiți cu medicul de familie pe care îl avem.
Află de aici ce investigații trebuie să cuprindă un pachet de analize pentru femei.
Inconveniente și piedici
Cel mai comun motiv de nemulțumire este distanța prea mare față de cabinetul medicului tău. Dacă ne-am schimbat domiciliul sau locul de muncă și nu ne mai aflăm aproape de medicul nostru, aceasta poate deveni o problemă serioasă.
Alteori, se întâmplă să fii nemulțumit de programul medicului tău de familie sau de numărul prea mare de pacienți pe care-i are, astfel că trebuie să aștepți prea mult pentru a ajunge la control.
Sau poate că pur și simplu nu există o afinitate între tine și medicul respectiv, iar acest lucru te face să-ți neglijezi sănătatea, evitând să mergi la cabinet pentru a beneficia de consultații și analize la care ai dreptul și de care ai nevoie.
Treci sau nu cu vederea?
După ce m-am mutat în alt cartier mi s-a întâmplat să fiu nevoită să străbat orașul de la un capăt la altul pentru a ajunge la medicul meu de familie, în condițiile în care nu mă simțeam deloc bine (până la urmă, de aceea mergeam la medic).
De multe ori, a doua zi trebuia să repet călătoria, pentru că uita să ștampileze rețeta sau completa cine știe ce informație greșit.
Al doilea medic de familie pe care l-am avut era imposibil de găsit la orele la care eu puteam merge la control și nici nu se punea problema să-l sun ca să-i cer vreo informație, pentru că nu răspundea niciodată.
Al treilea medic de familie pe care l-am avut era un specialist foarte bun și îl apreciam din suflet, doar că dura uneori și două ore din momentul când era programată consultația până când reușea, efectiv, să se elibereze și să mă primească.
Sunt situații și situații care pot pune bețe-n roatele relației tale cu medicul de familiei, pe care le poți accepta sau nu la un moment dat.
Procedura legală pentru a schimba medicul de familie
Nu toți oamenii sunt atât de norocoși încât să poată avea același medic de familie toată viața, să se înțeleagă bine și să fie suficient de apropiați de el încât să-și permită să-l sune sau să-i scrie oricând au o urgență.
Pentru mulți, minusurile sunt mai multe decât plusurile în această relație. Dacă, din diverse motive, vrei să schimbi medicul, e bine să știi că această inițiativă nu presupune acțiuni foarte complicate, așa că merită să o iei în calcul.
Lidia Comaroni, Șef Serviciu Relații Publice, purtător de cuvânt CASMB, ne-a explicat exact cum stau lucrurile și care sunt actele necesare pentru a finaliza o astfel de procedură.
Orice persoană asigurată are posibilitatea de a se înscrie la un medic de familie și de a-și schimba medicul de familie, prin prezentarea, la cabinetul medicului ales, a următoarelor documente:
- Cerere de înscriere/transfer (model stabilit prin Normele Contractului-cadru în vigoare), pe care o găsești aici.
- Card național, dacă acesta a fost emis.
Înscrierea/schimbarea medicului de familie se face doar pe baza cererii de înscriere/prin transfer, în cazul:
– copiilor (0 – 18 ani),
– persoanelor care nu au card emis,
– persoanelor care din motive religioase sau de conştiinţă refuză cardul naţional, –
persoanelor cărora li se va emite card naţional duplicat.
Alegerea medicului de familie, de către orice persoană asigurată, nu este condiționată de casa de asigurări de sănătate la care este înscrisă, de localitatea de domiciliu sau de casa de asigurări de sănătate cu care medicul ales are încheiat contract.
Datele de contact ale medicilor de familie la care se pot înscrie asigurații sunt publicate pe site-urile caselor de asigurări de sănătate, conform contractelor încheiate de fiecare dintre acestea.
Nu-ți poți schimba medicul de familie oricât de des
„Schimbarea medicului de familie se poate efectua după 6 luni de la înscrierea pe lista acestuia, cu excepția situațiilor menționate în cuprinsul cererii de înscriere prin transfer.
Medicul de familie nou are obligația să anunțe, prin scrisoare medicală, fostul medic de familie al pacientului despre intenția acestuia din urmă de a se înscrie pe lista sa de capitație.
Fostul medic de familie va transmite noului medic de familie, în maximum 15 zile (de la data la care i-a fost notificată intenția pacientului de înscriere pe lista altui medic de familie), o copie conform cu originalul a fișei medicale a pacientului (prin intermediul pacientului sau prin poștă/e-mail/fax).
Lidia Comaroni, purtător de cuvânt CASMB
Procedura de schimbare a medicului de familie se aplică indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care cei doi medici de familie (nou și vechi) se află în relație contractuală.“
Și medicul poate renunța la un pacient, nu doar invers
„Legea 95/2006 Republicată privind reforma în domeniul sănătații prevede posibilitatea ca medicul de familie să întrerupă relația cu pacientul în situația în care acesta din urmă «manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic», caz în care medicul notifică pacientul asupra dorinței de terminare a relației cu minimum 5 zile înainte, «pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului»“ mai spune Lidia Comaroni, Șef Serviciu Relații Publice și purtător de cuvânt la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
Cum îți schimbi medicul de familie. Situații speciale
Am lămurit deja faptul că procedura de schimbare a medicului de familie este una clară și nu foarte complicată (cel puțin, nu pentru pacient), prevăzută în contractul cadru.
Mai multe detalii ne-a oferit doamna doctor Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.
Spre exemplu, cum poți schimba medicul de familie în regim de urgență.
„E prevăzut în norme că schimbarea medicului de familie se face la minimum 6 luni de la intrarea pe lista medicului respectiv. Totuși, în anumite situații de urgență în care pacientul dorește acest lucru în mod expres, poate să schimbe mai repede medicul de familie. De exemplu, dacă se mută cu un sugar dintr-o localitate în alta și se mută mai devreme de 6 luni, copilul acela trebuie vaccinat și verificat mai des și atunci sigur că ai nevoie de un alt medic de familie.
În situația asta procedura de mutare a pacientului se face cu ajutorul celor de la Casa de Asigurări, unde te duci personal (sau telefonezi și afli ce ai de făcut).“
Procedura normală
Vorbim în continuare despre situația clasică, aceea în care pur și simplu, dintr-un motiv sau altul, vrei să-ți schimbi medicul de familie.
Primul pas este să-ți alegi un nou medic și să mergi la cabinetul respectiv pentru a-i comunica intenția ta. „Pacientul vine la mine și îmi spune că vrea să intre pe lista mea de pacienți, să se mute de la doctorul X la mine. Atunci, eu, medicul de familie la care pacientul vrea să vină, îi dau un document sau o scrisoare de mutare de pe listă, scrisoare în care eu mă adresez colegului meu de la care vine“, explică dr. Sandra Alexiu.
„Fac asta pentru că trebuie să-i furnizez cumva medicului respectiv adresa mea de cabinet (eventual numărul de telefon, adresa de email) pe care să trimită documentația medicală a pacientului. Această scrisoare are rolul de a face legătura dintre cei doi medici. Medicul de la care pacientul pleacă face o copie a fișei pacientului pentru a o trimite (pe mail sau prin curier) medicului la care acesta se înscrie. Uneori, pacientul poate aduce chiar el copia fișei. Dar documentația medicală în mod normal, conform legii se trimite de la medic la medic. Pentru ca pacientul să nu piardă din fișiere sau să le predea parțial. Nefiind funcțional dosarul de sănătate electronic, există acest risc.“
Pacientul are obligația de a anunța personal fostul medic?
În mod normal, pacientul este cel care se duce la fostul medic cu scrisoarea de la medicul nou, pentru a-i pune astfel în legătură. Dar se poate întâmpla să existe un conflict între pacient și fostul medic și astfel să nu-și mai anunțe decizia de a pleca, urmând să fie ajutat de noul medic de familie cu toate demersurile necesare.
„Se întâmplă să se mute pacienți fără să anunțe. Oricum în momentul în care se face raportarea lunară aflu dacă din lista mea a plecat vreun pacient, mi se comunică acest lucru“, ne-a mai explicat medicul de familie.