Dr. Adrian Pojoga: „Umărul este cea mai complexă articulație a corpului, însă riscurile intervenției artroscopice sunt minimale”

Leziunile la nivelul umărului sunt unele dintre cele mai complexe, cu efecte extrem de dificil de tratat, de la dureri acute la scăderea mobilității până la invaliditate. Însă un diagnostic corect, un proces de recuperare eficient și, când este cazul, o intervenție chirurgicală prin tehnici artroscopice pot fi salvatoare. 

Când se impun intervențiile chirurgicale artroscopice, ce prespune recuperarea, dar și cum putem preveni astfel de afecțiuni, ne explică dr. Adrian Pojoga, medic primar ortoped, supraspecializat în chirurgie artroscopică în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgie Ortopedică din Ponderas Academic Hospital. 

Artroscopie versus chirurgie clasică

SmartLiving.ro: Afecțiunile umărului pot fi foarte ușor diagnosticate și tratate cu ajutorul artroscopiei. Ce presupune o astfel de tehnică în raport cu chirurgia clasică?

Dr. Adrian Pojoga: Când a apărut în practica medicală, artroscopia era într-adevăr o unealtă de diagnostic, adică pătrundeam cu o cameră video, ne uitam în interiorul articulației și puteam astfel să evaluăm anumite structuri, să identificăm dacă acestea erau lezate, dacă existau anumite modificări în cadrul articulației respective. 

Treptat, pe măsură ce înțelegerea noastră asupra articulației umărului și tehnicile chirurgicale au evoluat, rolul artroscopiei de diagnostic a încetat să mai fie atât de important. Artroscopia a rămas mai mult o unealtă de tratament, o cale de acces prin care chirurgul abordează o articulație.

Sau altfel spus: ca să reparăm o structurăm afectată în cadrul unei articulații, trebuie să ajungem la ea. Putem să o facem prin două căi: incizăm direct tegumentul, dăm mușchii la o parte și accesăm direct articulația respectivă, așa cum se întâmplă în chirurgia clasică, deschisă.

Sau facem doar niște găuri mici, intrăm printre fibrele mușchiului cu ajutorul unui tub foarte mic cu cameră video și, practic, trecem de perete fără să îl deschidem. Așa realizăm o reparare sau o înlocuire pe cale artroscopică a structurii afectate, a ceva ce este defect în interiorul articulației. 

SmartLiving.ro: Totuși, cât de importantă continuă să fie artroscopia în procesul de diagnosticare, și ce alte metode de diagnosticare sunt necesare?

Dr. Adrian Pojoga: Sigur, artroscopia și-a păstrat un rol important în diagnosticare: când intrăm în articulația unui umăr, artroscopia ne ajută să evaluăm toate structurile și să completăm imaginea diagnosticului pe care îl avem deja încă dinainte să înceapă operația.

Diagnosticul, bilanțul leziunilor pacientului, în proporție de 90%, se face însă înainte de operație, pe baza a trei criterii:

1. Istoricul pacientului: este foarte important să știm de când a început să îl doară umărul, ce anume s-a întâmplat de i-a declanșat durerea, dacă a avut sau nu un accident, etc.
2. Examinarea clinică: probăm gradele de mobilitate ale articulației, realizăm anumite teste la nivelul acesteia și, împreună cu istoricul pacientului, putem deja să intuim despre ce afecțiune poate fi vorba.
3. Examinarea imagistică: după ce ne-am dat seama, în principiu, pe baza istoricului și a examinării clinice, ce s-a întâmplat cu umărul pacientului, urmează etapa când vrem să și vedem anumite structuri, și atunci vom apela la alte trei investigații majore la nivelul umărului: 

• radiografia
• ecografia
• RMN (rezonanța magnetică nucleară).

Etapele diagnosticării reprezintă o secvență obligatorie în evaluarea oricărui pacient indiferent de patologia potențială sau de vârstă.

Iar dintre toate cele trei, rezonanța magnetică nucleară este cea mai sugestivă, unealta cea mai detaliată de diagnostic. Sigur, mai pot fi utilizate artroCT pentru planning-ul pre-operator, dar ca unealtă de diagnostic, RMN rămâne cel mai elocvent. 

Practic, înainte de operație avem în principiu 90% din diagnostic și, de asemenea, planul conturat. Sigur, în timpul artroscopiei, se poate să descoperim detalii noi sau o specificitate care nu este identică cu ceea ce deja stabilisem. Ceea ce înseamnă că în timpul intervenției avem de-a face fie cu o confirmare a diagnosticului, fie cu mici adăugiri. Însă, este important de precizat, în timpul intervenției artroscopice nu trebuie să avem surprize, sau dacă apar, ele trebuie să fie de ordinul minimal, oricum nu trebuie să fie o regulă. 

Așadar, în ceea ce privește diagnosticul, dacă ne formulăm corect cei trei piloni importanți (istoric, examinare clinică și imagistică), nu ar trebui să avem surprize.

Când avem nevoie de artroscopie

SmartLiving.ro: Când devine un pacient candidat pentru o reparare a umărului pe cale artroscopică?

Dr. Adrian Pojoga: Vis-a-vis de această întrebare se discută intens. Pacienții trebuie să înțeleagă că intervenția chirurgicală este un act mecanic, nu este un act de vindecare globală a unui pacient, este un act strict mecanic pe care noi, chirurgii, încercăm să îl facem cât mai puțin invaziv posibil.

Pentru că umărul este cea mai complexă articulație a corpului, de unde reiese că și recuperarea este foarte complexă. Mult mai complexă decât putem spune că este recuperarea genunchiului sau a șoldului.

Așadar, în timpul intervenției chirurgicale, coasem o structură care s-a rupt, o lipim, o putem înlocui prin transferul unui tendon din altă zonă sau cu o grefă tendinoasă din altă zonă, sau poate chiar înlăturăm o eventuală leziune care creează probleme în interiorul unei articulații. 

Medicul, în timpul operației, însă, nu va crește forța musculară sau reactivitatea musculară a pacientului, nu va crește flexibilitatea articulației, iar pacienții au ca scop nu numai repararea unei structuri lezate printr-o operație, ci și recuperarea unei funcții globale a membrului respectiv. 

Nu putem vindeca printr-o operație tot ce înseamnă mobilitatea unei articulații, flexibilitate ș.a.m.d. Mai mult, să tăiem/înțepăm implică un traumatism adus corpului. Orice acțiune invazivă poate crea și un efect advers în speță cicatrizare, fibroză, tot felul de aspecte care pot afecta funcția pacientului.

De aici concluzionăm că intervenția chirugicală nu este niciodată de primă intenție. Trebuie adresată pacienților care nu se vindecă în urma unui tratament conservator, tocmai pentru că orice operație poate implica și reacții adverse. 

Când suferim de o afecțiune la nivelul umărului, trebuie în primul rând să avem un diagnostic corect, complet, după care vom judeca modalitățile de tratament. De regulă, ar trebui ca orice pacient cu o problemă la nivelul umărului să înceapă inițial cu un tratament conservator. 

SmartLiving.ro: Care sunt implicațiile unui tratament conservator înainte și după intervenția chirurgicală?

Dr. Adrian Pojoga: Un tratament conservator se traduce printr-o combinație între kinetoterapie, fizioterapie, schimbarea ușoară a stilului de viață și posibil ceva infiltrații articulare în zona afectată cu diferite substanțe analgezice pentru controlul durerii.

Întregul proces arată cam așa: dacă la finalul unei perioade rezonabile de timp, câteva săptămâni, luni (există particularități în funcție de caz), pacientul nu raportează o îmbunătățire semnificativă a funcției umărului, atunci luăm în calcul intervenția chirurgicală. Înseamnă că ceva ce este lezat nu permite umărului să funcționeze corect și eu, medicul, voi realiza actul mecanic de reparare al detaliului defect. Din momentul respectiv, pacientul continuă recuperarea pe care a început-o deja înainte de operația în sine.

Prin procesul de recuperare ne adresăm, de fapt, funcției: 

• tonifiem mușchii din jurul umărului;
• creștem flexibilitatea;
• schimbăm stilul de viață (dacă pacientul lucrează la birou, de exemplu, trebuie educat vis-a-vis de postură, dacă obișnuiește să ridice greutăți trebuie ajutat să modifice acest aspect ș.a.m.d.).

Cu precizarea că, în cazul în care procesul de recuperare de dinainte de operație se dovedește a fi suficient pentru pacient, intervenția poate fi temporizată sau chiar anulată.

Nu toți pacienții care suferă de rupturi de tendoane necesită intervenție chirurgicală la nivelul umărului. 

Secretul constă în modul cum îi alegem pe acei pacienți care chiar au nevoie de intervenție chirurgicală, care vor fi beneficiarii unei artroscopii. Și o putem face doar trecând prin proba terapeutică, conservatoare.

SmartLiving.ro: Ați menționat că umărul este „cea mai complexă articulație a corpului”. Ne puteți exemplifica de ce?

Dr. Adrian Pojoga: Nu există nicio altă articulație cu un grad mai mare de mobilitate și cu o complexitate mai mare a mișcărilor decât umărul.

Gândiți-vă doar așa: umărul ajută la poziționarea în spațiu a mâinii – orice am vrea să facem cu o mână, umărul va fi articulația care poziționează mâna în spațiu pentru lucru, aproximativ în orice poziție potențială. Ceea ce denotă că umărul este principalul motor al membrului superior. Chiar dacă avem tendința să credem că mâna în ansamblul ei este motorul, de fapt ea este doar produsul finit. Din umăr poziționăm în spațiu. 

Iar funcția aceasta extrem de importantă vine cu un cost.

Construită de natură să se miște foarte ușor, această articulație este mai puțin constrânsă osos. Articulația umărului poate fi ușor comparată cu o minge pe care o așezi pe o farfurie. Mingea începe să se miște peste tot, iar noi trebuie să facem un efort real ca să o menținem pe centru, un efort de adaptare în permanență. 

Cam așa se întâmplă și cu umărul: capul humeral este mingea, glena sau suprafața omoplatului cu care se articulează capul humeral este o farfurie plată și foarte mică ca diametru. Am putea spune, plastic, mingea noastră este de trei ori mai mare decât suprafața glenei. 

Dacă am compara cu articulația șoldului, de exemplu, am realiza că aceasta din urmă este extrem de stabilă din punctul de vedere osos, este foarte dificil să îți scoți șoldul din articulație pentru că în acest caz capul femural intră adânc în „farfurie”. Această potrivire perfectă între o cupă și o bilă face ca articulația să fie foarte stabilă, doar un accident grav poate să îți scoată șoldul din articulație. 

La nivelul umărului, însă, situația este invers. Avem o articulație care este potențial instabilă. Întrebarea este: ce o ține pe locul ei? Și aici intervin niște structuri foarte importante: o garnitură cu ligamente (labrum) și o capsulă articulară care se prinde de labrum circular, stabilizând articulația umărului. În jurul acestei articulații există un manșon de mușchi (manșonul coafei rotatorilor) foarte importanți pentru stabilizarea articulației. Prin contracție, țin umărul ca o chingă și îl lasă centrat pe farfurie. 

Tot efortul de care am menționat mai devreme este realizat de acești mușchi.

SmartLiving.ro: Cât de mult contează vârsta în ceea ce privește posibila predispoziție față de afecțiunile umărului?

Dr. Adrian Pojoga: Depinde de identitatea lor: ruptura de tendoane este o afecțiune a pacientului adult, vârstnic. Și da, pacienții care suferă rupturi de tendon au cel mai frecvent peste 50 de ani. Ceea ce ne spune că ruptura de tendon este o afecțiune degenerativă care se produce în timp, nu este o ruptură traumatică. 

Cei care au rupturi traumatice de obicei, sunt pacienți tineri. Astfel, la polul opus se află luxația recidivantă a umărului – „patologia adultului tânăr”, de la 15 ani până la 40 de ani, de obicei perioada activă a vieții noastre, când practicăm sport, activități care ne supun la risc, suferim căderi accidentale, ni se dislocă sau luxează un umăr. În acest caz, patologia este legată mai degrabă de instabilitate, luxații repetitive.

SmartLiving.ro: Care sunt cele mai importante avantaje ale intervenției chirurgicale artroscopice în cazul afecțiunilor umărului?

Dr. Adrian Pojoga: Avantajul principal care derivă este minim invazivitatea: în chirurgia clasică deschidem, incizăm, practic creăm calea unei cicatrizări; automat durerea pacientului poate să fie mai mare, perioada de recuperare mai mare și de aici și deficitul funcțional posibil.

Când vorbim despre abordare artroscopică, tot ce am spus mai devreme devine minimal. Inciziile pe care le facem de regulă sunt mici, acestea se numesc „portaluri artroscopice” și au dimensiuni cuprinse între 5 mm și 1 cm. Sunt foarte, foarte mici. Prin interiorul acestor găurele, accesăm 360˚ aproape întreaga articulație.

Așadar, operația artroscopică este o cale de acces minim invazivă către structura pe care vrem să o reparăm. Dacă repar un tendon pe cale artroscopică beneficiez de vizibilitate mai bună, posibilitatea de a recupera complet o structură văzută mai clar, agresivitatea minimă pe țesut și scăderea potențialului de complicație. 

Agresivitatea minimă pe părțile moi implică și avantajul că pacientul nu mai necesită supraveghere medicală pentru mult timp, în principiu va sta internat în spital o noapte, deci spitalizarea este de scurtă durată. 

Potențialele complicații legate de sângerare și infecții sunt reduse. Operația de umăr durează în medie între 45 de minute și două – trei ore, în funcție de complexitatea ei. 

Totuși, trebuie precizat ca uneori faptul ca operația a fost facută minim invaziv pe cale artroscopică nu înseamnă că mă voi recupera mai rapid pentru simplul motiv că timpul de vindecare al tendonului, timpul de vindecare completă a structurii reparate rămâne același.

După operația artroscopică pacientul poate avea nevoie să stea în poziție de imobilizare chiar și patru – șase săptămâni, de aceea trebuie să avem răbdare. Uneori pacienții consideră că după o intervenție artroscopică se vor recupera într-o zi-două. 

Însă, depinde de problema căreia i te adresezi. De exemplu, un tendon reatașat chirurgical are nevoie de un anumit timp să se vindece și acel timp trebuie respectat. 

SmartLiving.ro: Care sunt cele mai importante condiții pentru ca o astfel de intervenție să fie de succes? 

Dr. Adrian Pojoga: Chirurgia umărului este o chirurgie foarte dependentă de tehnologie, tehnologie care se află atât de partea ortopedului, cât și de partea anestezistului. 

Fără o colaborare bună, fără un spital care să integreze foarte bine un serviciu de ortopedie cu un serviciu de anestezie, operațiile de acest tip nu pot fi realizate în condiții de siguranță. 

Condiții pentru o intervenție de succes:

Tehnologie – tot ce înseamnă utilizarea artroscoapelor, camerele video high-definition (HD), care necesită investiții financiare considerabile, atât în ceea ce privește achizițiile, cât și instruirea echipei medicale. Instrumente de electro-chirurgie care ne ajută să curățăm, să intervenim cu hemostază sau să înlăturăm anumite țesuturi – toate acestea sunt intrumente de înaltă chirurgie care, repet, nu sunt disponibile oriunde. 

Anestezia – rolul anestezistului este foarte important, de la anesteziile loco-regionale care se realizează prin blocarea selectivă a unor nervi și care creează pacientului atât confort în timpul operației (când nu simte nimic), dar mai ales după operație (un număr de zile este foarte important efectul anesteziei).

Anesteziștii trebuie să fie antrenați pentru procedurile respective, adică să aibă experiență, să fie capabili să realizeze o anestezie exact așa cum trebuie. 

De aceea locul unde o faci contează. Nu o poți realiza decât într-un serviciu cu anestezie bine dezvoltată, cum este Centrul de Excelență în Ortopedie din Ponderas Academic Hospital, în care activez.

Menținerea tensiunii arteriale apacientului pe parcursul intervenției – tensiunea arterială a pacientului trebuie controlată cât mai jos pentru a minimiza sângerarea intra-operatorie și pentru a avea un câmp vizual foarte bun. Sângerarea, nesemnificativă ca volum, afectează câmpul vizual așa cum o picătură de cerneală afectează un pahar cu apă: perturbă imediat întreg câmpul vizual.

Training-ul echipelor – locația contează și din perspectiva training-ului echipelor, aparaturii utilizate și a experienței echipei medicale, în ceea ce privește tratamentul anumitor cazuri, de la asistenți la infirmieri, la brancardieri. 

În acest sens există un training constant care face ca aceste acte chirurgicale complexe să se desfășoare standardizat și în condiții cât mai sigure pentru pacient. 

Locul unde realizezi operația este foarte important, atât de important încât aș spune chiar că, dacă nu ai genul acesta de abordare, nu ai o echipă pregătită, aparatură, post-operator la nivel înalt, nici nu e bine să te apuci de o operație de acest tip. Rezultatul va fi sigur net inferior, poate chiar la nivel zero, indiferent cât de talentat este chirurgul. 

SmartLiving.ro: Putem spune că, în cazul artroscopiei de umăr, riscurile au fost eliminate complet?

Dr. Adrian Pojoga: Calea de acces este diferită, însă operația rămâne aceeași și aici se realizează diferența. Prin aceleași mici incizii pe care pacientul le vede la suprafață, se pot face 100 de proceduri diferite, fiecare cu riscurile, particularitățile, avantajele și dezavantajele lor. 

Chiar dacă operația este realizată pe o cale de abordare diferită – calea artroscopică – fără să îndepărtăm mușchii și pielea, operația rămâne aceeași și atunci riscurile rămân aceleași: sângerare, infecții, fibroză articulară, scăderea mobilității, recidiva problemei medicale, chiar și riscul de deces sau de dizabilități permanente sau temporare. 

Însă, cu cât intervenția este mai minim-invazivă, cu cât durează mai puțin, cu atât mai mult se reduc aceste riscuri; dar ele există. 

Altfel spus, operația artroscopică nu a dus la anularea oricărui risc chirurgical, ci la scăderea semnificativă a anumitor riscuri. 

De exemplu, riscul de infecție este foarte mic. Pentru că nu mai stai cu articulația expusă la aer. Cu cât stai mai mult cu o articulație deschisă la aer, cu atât inviți mai multe bacterii să colonizeze articulația; dacă operația durează o oră – două ore, riscul de infecție deja crește semnificativ. Pe când, dacă realizezi o intervenție chirurgicală cu principala barieră – pielea – închisă, lucrurile stau din start foarte diferit. 

Dacă ar fi să luăm principala complicație de care se teme orice pacient care trece printr-o intervenție chirurgicală – infecția, riscurile sunt minimale prin tehnicile artroscopice. Ceea ce reprezintă un mare avantaj. 

Chiar și riscurile de sângerare, pentru că nu deschizi vase mari de sânge, scad în proporții uriașe. 

SmartLiving.ro: Lucrați în echipe complexe? Cât de importantă este abordarea holistică în artroscopia de umăr?

Dr. Adrian Pojoga: Obligatoriu. În patologia umărului, chirurgul – poate o să vi se pară ciudat – joacă rolul cel mai puțin important. Noi, chirurgii, suntem antrenați să realizăm diverse proceduri mecanice pe care le repetăm de nenumărate ori, de regulă în laboratoare și pe simulatoare chirurgicale. Astfel reușim să le realizăm și să le vizualizăm foarte bine. 

În ortopedie este vorba despre colaborare, echipă, infrastructură, responsabilitate comună. 

Dincolo de ego-ul chirurgical, dacă privim global și recapitulăm tot ce înseamnă procesul de recuperare a funcției unui pacient  ne dăm seama că, pe alocuri, sunt numeroase alte implicații: o combinație între psihologie, adaptare la nevoile pacientului, stăruința de a face lucrurile să meargă. 

Echipa de recuperare medicală, formată din kinetoterapeuți specializați în afecțiunile umărului, este extrem de importantă în procesul de vindecare al pacientului! 

După operația în sine când chirurgul, pe o perioadă de o oră-două sau chiar trei, „repară” punctual structurile lezate la nivelul umărului, urmează „etapa de după operație”, coordonată de echipa de kinetoterapeuți. Abia după etapa de recuperare putem vorbi despre rezultatul final.

Chirurgia ortopedică este o muncă de echipă, nu o poți pune în practică izolat: o operație fără recuperare nu funcționează, așa cum recuperarea fără o intervenție chirurgicală indicată nu va funcționa. 

Mai multe aspecte trebuie îmbinate armonios, fiecare dintre ele trebuie respectat pentru că fiecare are valoare lui. Iar recuperarea bine făcută a oricărei afecțiuni musco-scheletică este baza.

Întrebările cele mai importante sunt: „Cui aplici procedurile?”, „Când?”, „Ce face pacientul după?” și „Dacă intervenția îi va asigura sau nu o recuperare mai bună a funcției?”

Trebuie să stabilim o marjă de recuperare. Iar intervenția chirurgicală va fi plasată în acest plan. Cu cât intervenția este mai puțin agresivă pentru pacient și mai rapidă, cu atât mai repede va trimite pacientul înapoi la recuperare. Dacă gândim așa, din punct de vedere strategic, sigur va funcționa. Iar aici apare din nou avantajul tehnicilor minim-invazive: fac posibilă această strategie. Înainte, când aveai de făcut o operație care se întindea de la umăr la cot, de exemplu, sigur lucrurile erau mult mai complicate.

SmartLiving.ro: Care sunt beneficiile Centrului de Excelență în Chirurgia Ortopedică în cazul artroscopiei de umăr?

Dr. Adrian Pojoga: În primul rând posibilitatea de a pune în scenă scenariul complet: tehnologie, anestezie, pesonal antrenat pentru astfel de proceduri. 

Apoi, experiența comună cu îngrijirea acestor pacienți care duce la protocoale standardizate, și în acest mod toate detaliile sunt mult mai bine ținute sub control. 

Dacă rezumăm: 

• standardizarea procedurilor,
• experiența personalului medical, 
• tehnologie de cea mai înaltă calitate, 

În cadrul Centrului de Excelență în Ortopedie din Ponderas Academic Hospital, intervenția artroscopică se face la standardele cele mai înalte. 

SmartLiving.ro: Putem vorbi despre prevenție în cazul afecțiunilor umărului?

Dr. Adrian Pojoga: Spre deosebire de celelalte discipline, unde sunt recomandate anumite investigații pe grupe de vârstă și risc, la nivel musculo-scheletic nu trebuie să mergem la doctor pentru prevenție – mergem la kinetoterapeut, ne evaluăm, conștientizăm ce stil de viață avem și ne setăm niște obiective (flexibilitate, tonifiere). 

Stilul de viață este în strânsă legătură cu afecțiunile umărului: munca de birou, postura incorectă la nivelul coloanei toracale, cervicale, cu umerii aduși în față, toate vor declanșa la un moment dat o problemă de umăr.

Este foarte important să mergi mai întâi la kinetoterapeut înainte să alegi ce tip de sport să practici. 

Un kinetoterapeut priceput te va trimite la ortoped dacă depistează că ceva este în neregulă. 

Așadar, în cazul ortopediei, prevenția nu este una clasică. Dacă vrem să prevenim cu adevărat orice în legătură cu scheletul musco-scheletic, trebuie să ne gândim mai întâi: 

• ce mâncăm?
• ce greutate avem?
• cât de des facem sport?
• cât ore petrecem la birou?
• cât de mult mergem pe jos?
• câte exerciții de flexibilitate facem în fiecare zi?
• de câte ori am ridicat mâna deasupra capului în ultimii ani?  O să descoperim că nu o facem atât de des, sau chiar deloc. 

Orice pacient, mai ales când are o muncă statică, de birou, trebuie să facă exerciții fizice zilnice compensatorii. Nu mă refer aici neapărat să alerge în parc sau să ridice greutăți la sală, ci să practice exerciții de compensare precum întindere și exersarea flexibilității. 

Numai așa putem compensa o practică nenaturală, cum este cea de a sta la birou opt ore, în aceeași poziție; omul nu a fost proiectat pentru așa ceva. 

Faceți acest exercițiu dimineața, la duș: încercați să vă atingeți mâinele pe la spate, o mână de sus, una de jos, o să vedeți diferențe între mâna dreapta și stângă, și chiar și o neputință. 

Statistic vorbind, marea majoritate a pacienților care performează un job de birou vor avea la un moment dat în viață o problemă de umăr, de cot sau de coloană.

Întrebarea este: de câte ori ați făcut asta în ultimul an? S-ar putea să constatați că nu ați făcut-o niciodată, și atunci nu e de mirare că ieșiți brusc din zona de confort și începe să vă doară totul sau chiar vă rupeți ceva atunci când sunteți obligat să o faceți. Acesta este secretul, nu e complicat. 

Trebuie să ieșim din zona de confort treptat, să facem gimnastică, să avem o greutate corporală normală și per total un stil de viață activ.

Mai intervine genetica, bineînțeles, care lucrează pentru noi, dar pe care nu o putem influența – dacă scrie în codul genetic că ne vom rupe tendoanele la 60 de ani, cam asta se va întâmpla. Dar ce putem face așa încât să schimbăm radical efectele predispozițiilor genetice: să fim în formă, bine antrenați, ca în momentul când vom suferi leziunea respectivă, să putem duce tratamentul sau intervenția chirurgicală pe picioare, fără probleme. Nu să fim pacienți fragili, greu de tratat. 

Pacienții care sunt optimizați fizic, trec peste orice afecțiune rapid, se recuperează incredibil de repede. 

La polul opus se află pacienții care nu au știut nimic de-a lungul vieții despre corpul lor, nu și-l cunosc, nu îl exersează. Atunci când apare leziunea (fie că vorbim despre o vulnerabilitate genetică sau un accident) îi prinde complet nepregătiți fizic, ceea ce le poate da viața peste cap. Vor resimți un proces de recuperare, de exemplu, de parcă a trecut trenul peste ei. 

SmartLiving.ro: Care sunt cele mai importante aspecte emoționale în relația cu pacienții care suferă de afecțiuni la nivelul umărului?

Dr. Adrian Pojoga: De multe ori vin în cabinetul meu pacienți hiper-dureroși, anxioși, cu o suferință impregnată pe ei, și așteaptă totul de la intervenția chirurgicală. Uneori își doresc foarte mult, din start, să se opereze și asta arată din prima că au așteptări nerealiste.

Trebuie să îi ajutăm în primul rând să se liniștească, să își ducă umărul, prin recuperare, într-o zonă funcțională, să înțeleagă când e momentul potrivit pentru operație. Altfel, chiar dacă realizezi operația impecabil din punctul de vedere tehnic – pacientul tot nu va fi satisfăcut. 

În zona umărului, mai ales, avem această discrepanță majoră între așteptările pacientului și realitate, pentru că funcția umărului este, așa cum spuneam, extrem de complexă, durerile sunt foarte, foarte puternice, afectează profund stilul de viață al pacientului (nu se poate odihni, nu își poate face exercițiile fizice etc.) de unde apare și o activitate psiho-somatică: pacientul devine hiper-focalizat pe umărul lui și de aici tendința de a obține totul rapid, pe principiul „orice, oricând, oricum”. 

O astfel de situație trebuie gestionată cu atenție, pentru că riscăm să ducem pacientul într-un rollercoaster care nu e neapărat în beneficiul lui.