Pacientă operată de coxartroză: „Sunt din nou un om normal, fiindcă mă simțeam ca o bătrână la 40 de ani“

La 30 de ani, Adina Iosub a început să aibă primele dureri de șold. În timp, starea i s-a agravat și, în urmă cu un an, ajunsese să nu mai poată sta în picioare, pe loc, mai mult de 10 minute. La 40 de ani a fost diagnosticată cu coxartroză, ca urmare a unei displazii congenitale de șold, la 41 s-a operat și i s-a pus proteză de șold, iar acum, la 42, și-a reluat viața de antrenoare de wellness și se simte mai bine ca oricând. Totul, datorită doctorului Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie de la Spitalul Puls Regina Maria din Târgu Mureș, parte a Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA.

Adina Iosub are 42 de ani, e căsătorită și are șase copii. E o femeie dinamică și, pentru că e pasionată de tot ce înseamnă un stil de viață sănătos, și-a deschis și un centru de wellness în Gura Humorului, unde locuiește. Chiar dacă, înainte de pandemie, ținea ea însăși o parte din clasele de aerobic de la centrul său, Adina avea dureri de șold constant.

„Problemele în 2010, când m-am și dus la medic prima dată“, începe Adina să povestească. La început, dureri difuze la nivelul șoldului stâng. Mai târziu, dureri mai mari, din cauza cărora, în timp, a început să șchiopăteze.

„Nu mai puteam să dorm noaptea de durere“

Inițial, în 2010, când au început, durerile n-au fost atât de deranjante. Totuși, atunci a ajuns prima dată la un medic. Pentru că la acel moment avea un surplus de greutate, medicul a sfătuit-o să slăbească și să poarte un talonet ortopedic la piciorul stâng, cel afectat de dureri.

„Mi s-a spus de atunci că va fi nevoie de operație, dar mai pe la 50 de ani“, își amintește Adina, dar nu ține minte să i se fi spus și-un diagnostic.

După această discuție și-a schimbat stilul de viață, s-a apucat de sport și a slăbit considerabil, iar o perioadă i-a fost mai bine. A lucrat chiar ca antrenor de cardio, ceea a ajutat-o să aibă o musculatură bună, care să-i susțină articulațiile șoldului.

„Aveam dureri care ba mă mai lăsau, ba mă mai luau, dar în ultima perioadă deveniseră mari, chiar dacă am făcut sport. Pe de o parte mă simțeam bine când făceam sport, pe de altă parte, la unele exerciții aveam dureri. De exemplu, dacă făceam sărituri, după aceea simțeam că am dureri mari. Când a venit pandemia, s-a oprit activitatea la centru și atunci n-am mai făcut cardio“, spune Adina. 

Totuși, a continuat să facă acasă o formă de sport mai blândă, ceea ce a mai păcălit o vreme durerile. Într-un an, durerile crescuseră din nou până într-un stadiu în care deja nu mai putea nici să doarmă, nici să coboare din mașină, nici să se așeze pe pat fără să sufere.

„Nu mai puteam să dorm noaptea de durere, iar când mă dădeam jos din mașină trebuia să stau puțin, nu puteam să pun piciorul jos, trebuia să mi-l îndrept, să pocnească ceva acolo (n.r. – la șoldul stâng), să mi-l așez și apoi să merg. În plus, am început să șchiopătez și, cam cu un an înainte de operație, aveam un mers ca de bătrân. Ceea ce, la 40 de ani, e aiurea. Mă simțeam ca o bătrânică, îmi mai lipsea cârja.“

Adina Iosub, pacientă operată de coxartroză

La începutul lui 2021, în baza unei recomandări din partea unei cunoștințe, Adina s-a programat la un consult ortopedic.

Prima întâlnire cu medicul și diagnosticul de coxartroză

A mers cu toată încrederea la dr. Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie de la Spitalul Puls Regina Maria din Târgu Mureș, parte a Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA. „Auzisem că se poate să faci niște injecții și că poate nu trebuie operație, așa că m-am dus la domnul doctor să-l întreb ce părere are și el. Dar mi-a explicat că nu se poate doar cu injecții, mi-a arătat imagini, mi-a explicat ce înseamnă operația, mi-a arătat pe video persoane care au proteză și felul în care ele merg. A fost foarte explicit și am înțeles că, de fapt, operație e ceea ce îmi trebuie. Doar că îmi era frică“, spune Adina.

Și dr. Blesneac își amintește prima întâlnire pe care a avut-o cu Adina la Spitalul Puls Regina Maria.  

„Când a venit la mine, avea dureri foarte mari. A venit cu niște investigații mai vechi, așa că am repetat, am făcut o radiografie de bazin în urma căreia s-a stabilit diagnosticul de coxartroză și am ajuns la concluzia că singura soluție e proteza de șold“, spune dr. Adrian Blesneac, medic ortoped.

„Când a venit, Adina avea dureri în permanență, pentru că în această afecțiune, coxartroza, care vine pe fondul unei displazii congenitale de șold, tendința capului femural este să părăsească articulația, să se luxeze, să iasă din articulație. Și-atunci, apar niște tensiuni pe partea ligamentară foarte mari în articulație și durerile sunt mult mai mari decât la o coxartroză obișnuită.“

Dr. Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie

La începutul bolii, coxartroza provoacă dureri numai în momentele de activitate fizică, dar, în timp, pe măsură ce boala se agravează, durerile încep să fie continue, inclusiv în repaus și noaptea, în somn.

În plus, spune medicul ortoped, afecțiunea este însoțită și de o deficiență musculară pe coapsa și fesa părții afectate. „Afectarea musculară vine din faptul că nu mai folosim corect partea respectivă a șoldului, ceea ce înseamnă o mobilitate foarte proastă care duce la șchiopătat”, explică dr. Blesneac.

Ce este coxartroza secundară displaziei congenitale de șold

Coxartroza este artroza șoldului, reprezentată de degradarea lentă, progresivă și ireversibilă a cartilajului articular de la nivelul șoldului.  

„Coxartroza are legătură cu uzura șoldului, cu distrugerea articulației prin uzură mecanică. Persoanele care ajung la aceste operații spun că se freacă os pe os. Afecțiunea apare la persoane vârstnice în general, dar și la persoane tinere, în unele condiții, cum este displazia congenitală de șold“, spune dr. Adrian Blesneac.

Metoda de diagnosticare a coxartrozei este o simplă radiografie de bazin. La fel și pentru diagnosticarea displaziei congenitale de șold.

Displazia congenitală de șold e o afecțiune care debutează din viața intrauterină, deci dinainte de naștere. În displazia congenitală de șold, capul femural nu mai este acoperit în întregime de osul bazinului, iar această lipsă de acoperire are diferite grade.

În cazul Adinei, era vorba despre o subluxație, adică o variantă mai ușoară a displaziei congenitale de șold. „Capul femural era încă în articulația nativă, doar că nu era suficient de bine acoperit, ceea ce a dus la distrugere și la dureri. Poziția de luxare a șoldului care apare în displazie produce o uzură anormală și precoce, care favorizează apariția coxartrozei. Coxartroza este, deci, finalul bolii, când apar modificări osoase și de alt tip“, explică medicul ortoped.

Afectarea poate să fie unilaterală sau bilaterală, dar în cazul Adinei era vorba numai de partea stângă a bazinului.

„M-am născut cu picioarele în față, acasă“

Adina a aflat de-abia acum doi ani, din discuția cu dr. Blesneac, că problemele ei de sănătate sunt vechi. Până atunci, n-a bănuit că ar fi vorba despre o afecțiune cu care s-a născut. „Eu știam că m-am născut cu picioarele în față și că m-am născut acasă, nu la spital. Pe vremea aceea, în ’81, nu se făceau atâtea consultații la copii, să știi ce probleme pot să aibă“, spune Adina.

Investigații precum ecografia de șold, care acum se face de rutină nou-născuților, nu se recomandau copiilor în urmă cu mai bine de 30 de ani, cu atât mai puțin în orașele de provincie. Acum, dispalzia congenitală de șold se stabilește printr-un screening ecografic și poate fi corectată, în general, cu ușurință.

„Există anumite măsuri care pot să prevină dezvoltarea bolii, de aceea, dacă există o suspiciune de displazie la nou-născuți, se recomandă, pentru o perioadă, purtarea a câte două scutece sau niște hamuri speciale care ajută copilul să stea cu picioarele desfăcute, ceea ce face să nu mai fie o presiune așa mare pe capul femural. Înainte, copiii se înfășau, erau legați de ambele picioare, ceea ce predispunea la continuarea procesului de displazie și după naștere“, explică dr. Adrian Blesneac.

Dacă aceste măsuri nu sunt luate cât mai curând după naștere, cel mai probabil boala va progresa în timp, ceea ce va duce la deteriorarea șoldului și la apariția problemelor.

„Pur și simplu, când capul femural nu este acoperit cum trebuie de bazin, la un moment dat mușchii și tendoanele nu mai fac față acelei presiuni anormale și, undeva în jurul vârstei de 25 până spre 40 de ani, deja începe să se manifeste boala: apar dureri, apar probleme. Până atunci, organismul nostru știe să facă față“, mai spune medicul.

Operația de protezare, singura soluție pentru coxartroză

Odată cu stabilirea diagnosticului de coxartroză, dr. Adrian Blesneac i-a explicat Adinei că singura variantă prin care poate scăpa de dureri și prin care își poate relua mersul normal e operația de protezare. Tot atunci, i-a dat detalii despre tipurile de proteză existente, i-a descris felul în care se va derula intervenția chirurgicală și în ce constă recuperarea postoperatorie.

Cum Adina părea hotărâtă, s-a decis atunci că va folosi proteza recomandată de medic, cea ceramică, potrivită mai ales persoanelor tinere, pentru că rezistă mai mult în timp.

„Din păcate, niciun fel de proteză nu e pe viață. Asta e bine de știut de către toți pacienții, pentru că mulți au ideea că protezele sunt făcute să țină pe viață. Nu țin pe viață, ele au o durată de 15-20 de ani, cele standard, care vin cu cuplu de polietilenă și inox sau metal. Și poate o durată de 25 de ani la protezele noi, cu cuplu ceramic. Pentru Adina am ales o proteză complet ceramică, pentru că rezistă mai mult în timp.“

Dr. Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie

O altă particularitate a protezei alese pentru Adina constă în faptul că este necimentată, adică se lipește de os. Practic, proteza este acoperită cu o substanță specială, cu ajutorul căreia organismul uman creează niște punți osoase care fixează proteza de bazin.

„Există și proteze cimentate, care sunt folosite pentru pacienții vârstinici, pentru că, de exemplu, dacă pacientul are osteoporoză, ceea ce înseamnă că osul lui e moale, nu e rezistent, atunci nu se formează acele punți și, după o perioadă foarte scurtă de timp sau poate chiar după operație, componentele protetice se pot deplasa și pacientul ajunge din nou pe masa de operație cu niște complicații“, explică dr. Adrian Blesneac.

„Am zis că poate pot să păcălesc boala, pentru că îmi era frică de cuțit.“ Amânarea

Deși pe moment, când a avut prima discuție cu medicul, Adina era decisă să se opereze, a existat un timp de gândire. În acest interval, care trebuia să fie scurt, de aproximativ o lună, s-a înscris la un curs de yoga.

„Am intrat de curiozitate într-un program de yoga și am văzut că mă simt mai bine. După prima ședință, nu mai aveam dureri și am dormit pentru prima dată noaptea bine în pat. Și-am zis: Uau, e super! Mi-am păcălit cumva mintea. Am zis că poate scap de operație, că poate pot să păcălesc boala, să o mai duc, să nu mă operez, pentru că îmi era frică de cuțit. Eu am șase copii și pe toți i-am născut natural, nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă duc să fac operație! Mi-era frică de cuțit“, mărturisește Adina.

Apoi, după yoga, a încercat și terapie yumeiho, o formă de masaj japonez. A ajutat-o o perioadă, spune ea, dar tot insuficient. Spre finalul lui 2021, lucrurile s-au agravat din nou. Durerile au crescut, mersul i s-a modificat și nici nu mai putea să stea prea mult în picioare.

„Deja începusem să merg rău. Și a apărut senzația aceasta de blocaj, când mă dădeam jos din pat sau din mașină. Până nu pocnea ceva acolo, până nu îmi așezam articulația, nu puteam să merg, nu puteam să pun toată talpa jos și să pășesc. Și în pat, noaptea, aveam dureri“, spune ea.

„Înainte de operație pur și simplu nu mai puteam sta nici în picioare prea mult. De exemplu, dacă aveam de călcat haine, nu puteam să stau mai mult de 10 minute în picioare, pentru că mă durea foarte tare șoldul. Pur și simplu plângeam de durere.“

Adina Iosub, pacientă operată de coxartroză

În cele din urmă, la insistențele soțului ei și încurajată și de terapeutul youmeiho, a hotărât că e momentul să-și învingă teama de cuțit și să se opereze: „Am prins curaj și l-am sunat pe domnul doctor și i-am spus că sunt pregătită să fac pasul acesta”.

Operația de protezare: artroplastie totală de șold

Adina știa deja că are încredere în dr. Blesneac, știa toate detaliile despre intervenția chirurgicală și știa ce proteză va folosi, așa că în decembrie 2021 s-a programat la operație. Dr. Blesneac a demarat procedura de planificare a intervenției și a comandat proteza, iar în februarie 2022, într-o zi de luni, Adina a ajuns la Spitalul Puls pentru internare.

„Mi-a fost și frică, pe de o parte, aveam și curaj, pe de altă parte. De data asta, voiam să scap mai repede. La început mi-a fost frică, după care a fost mult optimism, pentru că toată lumea m-a încurajat”, spune Adina.

În ziua internării, Adina a făcut o serie de analize premergătoare operației, iar dr. Blesneac s-a dus să o vadă și au discutat din nou atât despre operație, cât și despre lucrurile la care ar trebui să se aștepte în perioada de recuperare. „Mi s-a spus dinainte de operație inclusiv că va trebui să chem pe cineva să mă ajute, să stea cu copiii, să-mi facă de mâncare”, spune Adina.

„Când s-a internat, ne-am întâlnit și i-am explicat din nou ce trebuie făcut, toată procedura. Adina a fost tot timpul foarte încrezătoare, pur și simplu a avut încredere în noi”, își amintește și medicul ortoped.   

Intervenția chirurgicală de protezare prin care a trecut se numește artroplastie totală de șold.

Operația de artroplastie în sine este una de rutină în Spitalul Puls din Târgu Mureș, astfel de intervenții se fac aproape săptămânal în cazul pacienților mai vârstnici care au coxartroză. Dar situații ca a Adinei, unde e vorba și despre o displazie congenitală, care implică și o reconstrucție a bazinului, nu numai a capului femural, sunt ceva mai rare.  

„În situația asta, operația cred că devine complexă din cauza problemei de la bazin. Cazuri mai dificile, ca acesta, care implică și reconstrucția bazinului, deci a părții displazice, se întâmplă poate o dată la 10 sau la 20 de pacienți”, spune dr. Blesneac.

Pentru a afecta cât mai puțin musculatura, echipa de chirurgi condusă de dr. Blesneac folosește un abord lateral și pătrunde în zona afectată printre fibrele musculare, fără a le secționa, pentru a ușura și a grăbi recuperarea post-operatorie. În cazul Adinei, a fost vorba de o cicatrice de 15 centimetri pe șoldul stâng.

Când se ajunge în articulația șoldului, partea de cap femural care este cea mai afectată de boală este îndepărtată, după care, prin manevre specifice actului chirurgical, se inserează proteza, care are mai multe componente.

„O proteză de șold are două componente principale: una de bazin și una de femur. Ele se asamblează intraoperator, folosind o componentă de legătură și una de frecare, care se adaugă ulterior. Ca particularitate, ce e foarte dificil în displazia de șold e să reconstruiești partea de bazin a protezei, unde există acea deficiență de acoperire. În viața intrauterină, partea de bazin e cea care nu se dezvoltă corect și atunci e foarte dificil să creezi o nouă articulație.”

Dr. Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie

Dr. Blesneac a operat în echipă, împreună cu alți doi chirurgi. „Succesul intervențiilor de chirurgie ortopedică e datorat echipei. Sigur că fiecare chirurg e bun în felul lui și partea principală o decide chirurgul principal, dar deciziile cele mai bune se iau în echipă, nu de unul singur”, spune dr. Blesneac.

„Prima dată când ridic pacientul îmi place să fiu eu lângă el.” Recuperarea post-operatorie în spital

Operația a durat o oră și jumătate, iar Adina, care a avut rahianestezie, a fost conștientă pe toată durata ei. Procedura este ca, la sfârșitul intervenției chirurgicale, să se facă o radiografie prin care medicii se asigură că proteza este așezată corect și fixată bine, astfel că pacientul poate fi ridicat în picioare cel târziu a doua zi de la operație.

Durerile specifice operației, care sunt normale după o astfel de intervenție și care se tratează cu analgezice, sunt mult mai mici decât cele specifice coxartrozei. Adina, de exemplu, și-a dat seama de cum și-a revenit din anestezie că șoldul ei se simte mult mai bine.

„Mi-am dat seama că durerile mele vechi nu mai sunt. Iar a doua zi am fost foarte surprinsă că domnul doctor m-a pus să mă ridic în picioare și să calc pe picior. Eu ziceam, în gândul meu: Serios? Nu cred! Dar a fost bine. Bineînțeles, m-am ridicat sprijinită de domnul doctor, care a fost acolo, lângă mine.”

Adina Iosub, pacientă operată de coxartroză

A face primii pași de după operație împreună cu pacientul său e una dintre regulile nescrise de la care doctorul Blesneac nu face rabat. „Mie îmi place ca primele mișcări, primii pași, practic inițierea de după operație să o fac eu personal. Nu las nici kinetoterapeutul, nici asistentul. Prima dată când ridic pacientul din pat îmi place să fiu eu lângă el”, spune medicul.

La început, Adina a mers cu cadrul. Mai întâi câțiva pași, apoi a mers prin salon și a ajuns până la baie. Încet-încet, a devenit tot mai stăpână pe mișcările ei.

„La început coboram din pat cu ajutorul asistenților, aveam un buton pe care apăsam și veneau. Apoi, la foarte scurt timp, am început să mă dau și singură jos din pat, să mă duc la baie. Nu a fost ușor, dar nici foarte greu. Atunci când vrei și știi că ți se recomandă să faci mișcare, să nu stai numai în pat, faci!”, spune Adina, care a fost întotdeauna disciplinată în ceea ce privește indicațiile legate de recuperare.

Un pacient care trece printr-o artroplastie totală de șold la Spitalul Puls Regina Maria din Târgu Mureș stă internat în jur de o săptămână. În cele câteva zile de după operație e supravegheată plaga, dar și mișcările. Fiecare pacient e învățat cât și cum să se miște, astfel încât recuperarea lui să fie cât mai ușoară și rapidă.

„Trebuie să-l învățăm minimul necesar ca să se poată descurca singur. Cel târziu la 48 de ore de la intervenție, pacientul trebuie să fie ridicat complet, adică să poată merge la toaletă. La început se recomandă cadru, după care se trece la cârje”, spune medicul ortoped.

„Pacientul pleacă acasă pe picioarele lui”

Atunci când pleacă din spital, pacientul cu artroplastie totală de șold pleacă pe picioarele lui, spune medicul Adrian Blesneac: „Adică se poate descurca cu minimul necesar. Poate să meargă la baie singur, poate să-și facă toaleta singur, să nu depindă neapărat de cineva. Acesta este, de altfel, scopul primelor trei-patru zile pe care le mai stă în spital după operație, dincolo de faptul că supraveghem anumiți parametri legați de intervenție”.

În primele două-trei săptămâni, se recomandă cadrul ca mijloc de deplasare, după care se poate trece la cârje. La externare, pacienții primesc o broșură în care e scris ce au voie și ce nu au voie să facă, precum și niște ilustrații cu exerciții pentru acasă, recomandate pentru recuperare.

„Din punctul meu de vedere, după ce plaga se vindecă, adică undeva la două-trei săptămâni de la intervenție, se poate începe recuperarea. Din păcate, foarte mulți pacienți nu o fac. Ei se declară mulțumiți de faptul că nu mai au dureri și ignoră complet recuperarea musculară.”

Dr. Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie

Practic, odată ce durerea de la nivelul șoldului, care reprezintă principalul motiv pentru care un pacient se operează, dispare, aceștia nu mai fac partea de recuperare, deși medicii insistă că aceasta face parte din tratament. Ca urmare, apar niște deficiențe musculare și un mers caracteristic, mai legănat.

„Urma să merg în vacanță și aveam drept scop să merg pe picioarele mele.“ Recuperarea de acasă

Faptul că Adina a rezistat fără operație până la 40 de ani s-a datorat faptului că a fost foarte activă din punct de vedere fizic. Musculatura bine dezvoltată a susținut o perioadă șoldul, ceea ce i-a permis să se deplaseze, chiar dacă avea deja dureri. De asemenea, musculatura bine dezvoltată și faptul că a fost disciplinată în legătură cu programul de exerciții a ajutat-o să se recupereze rapid după operație.  

Timp de trei luni a făcut exercițiile din broșura primită de la Spitalul Puls, pe care i le explicase și medicul, iar după trei luni – când s-a întâlnit din nou cu dr. Blesneac și i s-a confirmat, printr-o radiografie, că totul merge bine – a început să lucreze și cu un kinetoterapeut, acasă.

„Făceam cu terapeutul o oră-două, după care îmi dădea exerciții să fac în următoarea săptămână, până venea din nou. Am făcut kinetoterapie zi de zi, o lună, până în mai 2022. Urma să merg în vacanță în Mauritius și aveam drept scop să merg pe picioarele mele. Și am reușit”, spune Adina.

La patru luni de la operație, Adina nu numai că și-a reluat viața normală renunțând la cârje, ci s-a dus în vacanță și a dansat așa cum îi place ei să o facă. „În vacanță, soțul meu se uita la mine și nu-i venea să creadă cum dansam. Am dansat la o petrecere pe malul mării, ploua afară și eu dansam, n-aveam nicio treabă! Și înainte de operație dansam, chiar dacă știam că mă doare. Mă descălțam și dansam desculță la petreceri. Dar acum dansam fără dureri”, spune ea cu zâmbetul pe buze.

Comunicarea medic-pacient

Ca în orice relație, și în cea medic-pacient comunicarea și încrederea sunt esențiale. Adina a avut de la început încredere în medicul pe care l-a ales și, dacă a amânat operația, a făcut-o numai pentru că spera să nu mai fie nevoie de ea.

„Comunicarea cu domnul doctor a fost excelentă. Dacă nu ai încredere, cred că nu te mai duci la el să faci acest pas. Dar un medic bun îți dă curaj și încredere că totul va fi bine. Atât domnul doctor, cât și întreaga echipă din spital au avut un comportament foarte frumos, calm și prietenos”, spune ea.

Și dr. Adrian Blesneac e conștient de importanța unei bune comunicări între medic și pacientul său: „A fost important că am reușit să comunicăm. În momentul în care nu se mai comunică pot să apară probleme. Adică dacă pacientul nu mai spune medicului ce simte sau ce face, iar medicul nu dorește să mai comunice cu pacientul în asemenea situații. Dar, în cazul acesta, cred că ne-am atins obiectivele cu toții, iar comunicarea a fost principala cale către succes”.

„Am o lună de când și antrenez online.“ Viața, azi

Înainte de operație, Adina nu putea să facă genuflexiuni sau să ridice genunchiul la piept, iar acum nu numai că poate să facă asta, dar chiar și-a reluat activitatea ca antrenoare de wellness, adică promovează un stil de viață sănătos și activ.

„Cum m-am întors din vacanță, am și început să fac sport acasă. Inițial, făceam yoga de trei ori pe săptămână și exerciții cu propriul corp de două ori pe săptămână. Iar acum am o lună de când și antrenez online. Lucrez, fiindcă mă simt bine, mă simt aptă să fac majoritatea exercițiilor. Iar dacă se întâmplă ca vreun exercițiu să nu fie ok pentru mine, sunt conștientă de asta și mă opresc. În rest, totul e bine, am prins curaj!”, spune ea.

„De când m-am operat, parcă sunt din nou un om normal, fiindcă înainte mă simțeam ca o bătrână la 40 de ani. Acum sunt un om normal, chiar mai normal decât în 2003, când au început durerile.”

Adina, pacientă operată de coxartroză

Dincolo de faptul că a învățat să nu-i mai fie frică de operații, Adina a învățat și că exercițiile fizice sunt extrem de importante pentru recuperarea într-o astfel de boală:

„Știu asta pentru că am cunoscut oameni care nu au făcut mișcare și nu s-au recuperat la fel de bine ca mine. Și știu și din proprie experiență. Fiind antrenor, știu ce înseamnă sportul și știu că e bine să ai o masă musculară dezvoltată. Mișcarea contează foarte mult nu doar dacă te operezi, ci e bine să faci mișcare de când te naști și până în momentul în care mori. Mers pe jos, orice, doar să faci! Pe lângă operația reușită și sport, alimentatia și nutriția au contat foarte mult, iar eu am luat și suplimente de calitate care au contat foarte mult în recuperarea mea”.