„Eu sunt soacra, nu sunt nora, poate de-a lungul vieții am greșit făcând lucruri care credeam că sunt corecte, aș vrea totuși părerea unui psiholog.
Să încep așa: am 60 de ani, eu și soțul meu nu am vrut să stăm cu părinții lui, am plecat în lume cu doi copii, soțul meu a fost polițist, eu – contabilă, nouă nu ne-a dat nimeni nimic, am stat în chirie. Cu timpul, prin economii și împrumuturi la bănci am reușit să avem casa noastră, mașină și tot ce trebuie.
Din păcate la vârsta de 43 de ani, am primit cea mai grea lovitură: am pierdut un copil de 18 ani într-un accident… Acum, noi ca părinți, ne-am concentrat toată atenția pe cel rămas. Bineînțeles că noi nu mai suntem cei dinainte, i-am cumpărat mașina promisa dacă ia la pompieri. Avea serviciul în Predeal, noi locuiam pe lângă Craiova. I-am cumpărat și casă în Predeal.
Acum, după 17 ani în care el a locuit singur, și noi la fel, vrea să se întoarcă acasă cu familia lui. Problema este că noi fiind în vârstă, nu-mi convine să-mi facă deranj în casă și eu să stau după ei fără ca ei să facă nimic. Nu le-am zis nimic, dar fiul meu m-a citit că nu-mi convine și acum mă acuză că sunt răutatea întruchipată, că noi, părinții, nu l-am iubit, că am fost pentru el părinți doar din punct de vedere material și multe altele!
Eu ce să fac? Mă dor acuzațiile care, din punctul meu de vedere, nu sunt reale. Eu am fost mereu tristă de pierderea celuilalt copil și poate nu am putut să-i arăt cât de mult îl iubesc decât prin fapte! Simt ură împotriva noastră ca părinți, eu vreau să fie fericit, să ne lase pe noi cu defectele noastre și el să fie fericit cu familia lui! Dar să nu ne urască, pentru că doar pe el îl mai avem!“
Maria
Dacă ai și tu o întrebare punctuală pentru un psiholog, trimite-ne-o pe adresa [email protected].
„Locuitul împreună cu familia de origine nu este cea mai bună alegere“
Dragă Maria,
Iată o situație delicată, cu care se confruntă multe familii când situația lor presupune să locuiască împreună. Înțeleg din cele povestite de dumneavoastră că nu este ceva ce doriți să se întâmple, anticipând că veți fi nevoită să munciți mai mult prin casă și pentru fiul dumneavoastră și familia lui. Aș fi curioasă cum a apărut această temere?
În principiu, locuitul împreună cu familia de origine nu este cea mai bună alegere, întrucât fiecare membru al familiei va avea propriile obișnuințe, preferințe și, bineînțeles, dreptul la intimitate. Uneori, locuind împreună, pot apărea certuri generate din frustrări și nemulțumiri. Alteori, putem ajunge la compromisuri sănătoase, care să permită o conviețuire lipsită de tensiuni majore. Totul depinde de deschiderea fiecăruia de a asculta nevoile celuilalt, de a căuta o dezamorsare a situațiilor conflictuale, de a rămâne flexibil în așteptările setate.
Despre diferite situații ce pot să apară atunci când locuim împreună cu părinții, socrii, respectiv, în acest caz, cu noua familie a copilului nostru, puteți citi articolul acesta.
Este adevărat că nu cunosc motivul pentru care fiul dumneavoastră dorește să locuiască împreună cu dumneavoastră, dacă este într-o situație dificilă și vă cere ajutorul sau nu este cazul. Cu siguranță și acest aspect poate fi important.
În același timp, indiferent de situație, aveți dreptul să refuzați cererea lui și să țineți cont de ceea ce vă doriți dumneavoastră, dar nu veți putea controla cum se simte fiul dumneavoastră cu această decizie și cum se va comporta în continuare. Puteți controla doar decizia pe care o veți lua și modul în care o comunicați.
Cu toții ați trecut printr-un eveniment traumatic, moartea copilului, respectiv a fratelui. Acum este vorba despre fiul care face parte în continuare din viața dumneavoastră. Prin urmare, poate negociați o situație de compromis care să nu afecteze legătura pe care o aveți cu el și cu familia lui. Puteți citi despre compromisuri sănătoase în acest material.
În privința supărării manifestate de fiul dumneavoastră, poate reușiți să priviți și nevoia din spatele acuzelor. Oare ce își dorește din partea dumneavoastră? Vă las aici un articol despre cearta cu părinții, care poate fi citit și din perspectiva acestora, recomandările fiind aceleași.
Inițiați o discuție în care să vă spuneți nevoile și temerile și în care să le ascultați și pe ale lui. Încercați să găsiți o cale de înțelegere în care fiecare să primească ceva din ceea ce își dorește, renunțând, totodată, la anumite așteptări. Este înțelept să ne gândim la ce ne dorim pe termen lung și să decidem ținând cont de acest lucru, chiar dacă, uneori, deciziile vor fi dificil de luat.
