Supe crema, de post, dietetice sau fel unic, ideale pentru cina sau prânz

Supe cremă, de post, dietetice sau fel unic, 10 idei noi pentru sezonul rece

Supe cremă, o soluție rapidă, economică, sănătoasă pentru un prim fel al unei mese, fie prânz, fie cină. Totodată, putem transforma ușor o supă cremă într-un fel unic, complet, dacă vrem să limităm aportul caloric. La fel de ușor, le putem adapta să fie de post sau nu.

În limba română, cuvântul „supă” a ajuns pe filiera franceză (soupe) și indică o mâncare în care se fierb împreună legume și zarzavaturi, eventual carne sau carbohidraţi. „Ciorbă” a intrat în limbă pe filieră otomană, în timp ce „borș” vine de la vecinii slavi.

Asemănările și diferențele de la una la alta ţin de zona geografică, singurul element fix fiind că borșul este acrit cu borș de putină. Supele cremă sunt densificate și omogene ca şi consistenţă, construite în jurul unui ingredient principal.

Dar ce însemna în trecutul îndepărtat “supă”? Oarecum altceva decât ceea ce înțelegem astăzi prin acest cuvânt.  Cuvântul a intrat în multe limbi actuale pe filiera latină, fiind, se pare, preluat de strămoşii noştri din limba triburilor germanice. Cei mai mulţi lingviști spun că goții, la rândul lor, îl preluaseră din sanscrită. La origine, sensul cuvântului “soppa” era de pâine înmuiată într-o fiertură de carne cu ceva vegetale. Ulterior, fiecare popor a atribuit cuvântului propria semnificație, în funcție de specificul culinar local.

Supe cremă. Cum se face supa de legume limpezită

Baza oricărei supe cremă este supa de legume limpezită, adică apă în care au fiert ceapă, morcovi și țelină. Un mic secret ca supa de legume să iasă este să adăugăm legumele în apă rece și apoi să așezăm oală la fiert. Dincolo de acest principiu general, fiecare bucătar are micile lui secrete. Unii folosesc ierburi aromatice sau condimente, de exemplu pătrunjel, dafin, rozmarin, cuișoare sau piper.

Timpul de fierbere la foc mic, sub capac, este de circa jumătate de oră. Dacă folosim o oală sub presiune, sunt suficiente 10 minute. Vom obține clasica supă limpede de legume strecurând partea lichidă de restul.

Supe cremă poate crea oricine: pornim de la o bază care să reprezinte gustul dominant și adăugăm elemente care să fie complementare sau contrastante ca gust. Mai putem adăuga şi elemente care să modifice textura şi consistenţa sau care să îi dea note de final. Practic, putem crea o infinitate de combinații folosindu-ne imaginația, fără rețete și cântar.

Când nu avem timp suficient, folosim direct apă

Cele mai bune supe cremă le putem obține folosind supă limpede de legume, însă dacă nu avem timp suficient putem folosi direct apă și adăuga la ingredintele principale mici cantități de ceapă, morcov, țelină. Prin urmare, în toate rețetele propuse mai jos vom folosi supă limpede de legume. În lipsă, ne ajutăm, deci, cu puțină ceapă, morcovi și țelină, în proporții egale, și apă.

Condiția pentru a reuși este să alegem legume și zarzavaturi cât mai proaspete, să obținem o combinație echilibrată de gust și arome și, ideal, să îi dăm valoare adăugată cu o notă finală: condimente, ierburi aromatice, arome contrastante. În general sunt de evitat aditivii alimentari sau cuburile.

Supe cremă de post

  1. Supă crema de cartofi, ghimbir, portocală, ardei iute

1 portocală

1 ceapă roșie

2 cartofi dulci

2 cartofi medii-mari

supă de legume/ apă

ulei de măsline, de floarea soarelui sau de porumb

ardei iute după gust

ghimbir, cam cât un deget

Se curată și se taie cuburi cartofii și se călesc în ulei împreună cu ceapa roșie tăiată grosolan și câteva felii de ghimbir. O parte din el îl dăm deoparte.  După ce s-au călit cât de cât pe toate părțile se elimină feliile de ghimbir și se acoperă cu supă de legume cât să cuprindă tot.

În lipsa supei, se adaugă la fiert circa 50 g ceapă, 50 g morcov, 50 g țelină (valabil pentru toate celelalte rețete). Se fierbe circa 10-15 minute, sau mai puțin în oala sub presiune. Când sunt fierți bine cartofii se reduce totul în cremă cu un blender sau mixer vertical. Se adaugă sucul de portocală și de ginger trecute printr-un extractor sau storcător manual. Se servește supa cremă caldă, potrivind de sare și presărând ardei iute. Combinația de arome conferă supei o notă orientală.

2. Supă crema de năut și topinambur cu curcuma și coriandru verde

250 g topinambur (napi)

250 g năut prefiert

1 cățel de usturoi

supă de legume

ulei de măsline sau altul

coriandru verde

Se călește năutul prefiert împreună cu napii în uleiul aromatizat cu usturoi și curcuma. Se fierbe totul în supă de legume și după circa un sfert de ora se blenduieste. Notă importantă a acestei supe o da coriandrul proaspăt, împreună cu piperul. Sunt studii care spun că piperul și curcuma, un puternic antiinflamator, se potențează reciproc.

Supe cremă dietetice

3. Supă cremă de praz și rădăcinoase

1 pastarnac

1 morcov

1 praz

țelină în cantitate egală cu morcovul

1 ceapă

supă de legume

ulei de măsline

rozmarin

câteva nuci

1 cățel de usturoi 

Se procedează exact ca în rețeta precedentă, adică se călesc legumele tăiate felii în uleiul aromatizat cu rozmarin. Se toarnă apoi supă cât să cuprindă tot și se lasă să fiarbă circa 20 de minute. Se trec prin blender, iar supa cremă se servește cu nuci măcinate grosolan și prăjite ușor într-o tigaie antiaderentă. Sare și piper se adaugă după preferințe. 

4. Supă cremă de fenicul și dovlecel cu cașcaval ras și crutoane de pâine

1-2 căpăţâni de finocchio

1-2 dovlecei

hrean

ulei de măsline

supă de legume

Se încălzeşte întâi uleiul și se adaugă hrean proaspăt ras. După circa 2 minute la foc mediu hreanul se elimină. În felul acesta uleiul capătă o notă picantă, care contrastează echilibrat cu mentolul din fenicul. Dovlecelul, având gust neutru, reechilibrează aroma întregului.

Se călesc dovleceii și căpăţânile de finocchio tăiate felii în uleiul aromatizat anterior cu hrean. Apoi se acoperă ca și în rețele precendete cu supă limpezită și se lasă la fiert tot circa 15 minute. Apoi cu mixerul se reduce totul în cremă.

O foarte reușită combinație pentru servit este:  fie cu crutoane de pâine și un strop de cașcaval ras, fie cu o felie de pâine toast presărată cu cașcaval ras.

Combinații surprinzătoare de supe cremă

Supa cremă de sfeclă

5.Supă cremă de radicchio și sfeclă roșie, servită cu gorgonzola

500 g sfeclă roșie

100-150 g radicchio (circa o jumătate)

1 cartof

50 g iaurt grecesc

50 g gorgonzola

mix de semințe

ulei de măsline

supă de legume

Se curăţă sfecla și se taie cuburi mari, la fel și cartoful, iar căpățâna de radicchio se taie ca pentru salată. Cartoful are rolul de a denfisica viitoarea cremă. Se călesc în ulei de măsline la foc mediu, apoi se acoperă cu supă de legume și se fierb circa un sfert de oră. Se reduce totul în cremă cu mixerul, se adaugă sare după gust.

Se servește caldă, cu un amestec de iaurt grecesc și gorgonzola, al cărei gust uşor picant creează un contast plăcut cu sfecla dulce și radicchio amărui. Se mai adaugă, cine preferă, și o mână de semințe oleaginoase, cele de dovleac se potrivesc cel mai bine.

6. Supă cremă de conopidă aromatizată cu lămâie și măsline kalamata

½ kg de conopidă curățată

1 lămâie netratată

3-4 linguri de măsline kalamata fără samburi

ulei de măsline

supă de legume

pătrunjel

Procedeul este identic cu cel de deasupra. Se călește și se fierbe în supă de legume conopida mărunțită. (Opțional, se poate adăuga și o ceapă.) Se trece prin blender  totul și se aromatizează în final cu sucul și coaja rasa de lămâie, sare și piper.

Nota de contrast o dau măslinele, al căror gust puternic echivalează cu un accent pe fondul dulce acrisor al conopidei. Se potrivește foarte bine deasupra puțin pătrunjel verde tocat foarte mărunt.

Supe cremă, fel unic

7. Supă crema de dovleac și ciuperci cu iaurt și paprika

1/2 kg de dovleac

2 cartofi

1 ceapă

200 g ciuperci champignon sau după preferințe

50 ml iaurt

paprika afumată

ulei de măsline

supă de legume

Se călesc inițial ciupercile și se ține jumătate din totalul lor deoparte. Se adaugă ceapa, dovleacul și cartoful tăiate cuburi sau felii și se călesc împreună încă 2 minute la foc mediu. Se acoperă cu supă și se fierb circa 10-15 minute, apoi se mixează, potrivind de sare. Se servește supa cremă cu iaurt și restul ciupercilor. Un praf de paprika afumată potenţează aroma ciupercilor și reechilibreaza dulceața dovleacului.

8. Supă cremă de mazăre cu ou poşat

Supa cremă de mazăre

2 ouă

500 g mazăre proaspătă sau echivalentul congelat sau din conservă

1 ceapă

2 cartofi

2 linguri de parmezan ras

ulei de măsline

supă vegetală

Supa cremă se prepară exact ca toate cele de mai sus. Oul posat este și el ușor de făcut: se încălzeşte apă aproape de punctul de fierbere și i se adaugă puțin oțet. Se sparge cu grijă fiecare ou într-un bol și li se dă drumul în apa fierbinte în care am creat un mic vârtej cu lingura. E important să rămână separate unul de celălalt. Se fierb la foc mic circa 3 minute și se răstoarnă cu atenţie într-o strecurătoare pentru a se scurge bine apa.

Se aşeaza fiecare ou în bolul cu supă – fiind densă, oul rămâne deasupra, se presară  parmezan ras. Se servește cu pâine de secară.

Variante ideale pentru cină

9.Supă cremă de ceapă

500 g ceapă

2 linguri de făină

1 pahar vin alb

1 foaie de dafin

1 linguriță de unt

50 g cașcaval sau parmezan sau caș ras, după preferințe

ulei de măsline

supă de legume

Se călește ceapa tăiată solzi în ulei și unt, cu o frunză de dafin. Când începe să se rumeneasca ușor se adaugă făină. Această contribuie la procesul de uşoară rumenire și totodată conferă densitate supei. Se stinge cu vinul alb la foc iute, apoi  o dată evaporat vinul se reduce flacăra până la nivelul mediu. Se acoperă ceapa cu supă de legume, eliminând frunza de dafin. Se fierbe circa 20 de minute, apoi se blenduieşte cu sare și piper.  Se servește cu cașcaval ras și cu felii de pâine toast sau uscate ușor în cuptor.

10. Supă cremă de linte servită cu cuburi de ciuperci și bacon

200-250 g linte

100 g ciuperci

100 g bacon

1 foaie de dafin

ulei de măsline

supă de legume

Lintea se ține câteva minute în apă rece și se scurge. Se fierbe adăungând şi frunza de dafin într-o cantitate de apă dublă, deci circa jumătate de litru.  În funcție de puterea de absorbție, e posibil să mai fie nevoie să adăugați apă, dacă scade prea mult. După circa un sfert de oră lintea este fiartă. Se reduce în cremă cu mixerul vertical, adăugând sare, piper și ulei de măsline.

Separat se călesc ciupercile tăiate felii subțiri împreuna cu cuburi mici de bacon. Se adaugă direct în farfurie peste crema de linte. Conferă aromă, gust, textura, culoare și transformă supa într-un fel unic echilibrat şi complet. Se poate servi cu feliuțe de mămăligă rece trecute ușor pe grill sau încăzite la cuptor.

Fiecare din ultimele trei variante reprezintă cu brio un fel unic pentru că proporția dintre proteine, carbohidrați, grăsimi, fibre și vitamine respectă principiile unei alimentații corecte.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare