Subiecte de discuție pentru orice situație. Cum poți să întrerupi liniștea stânjenitoare și să cunoști mai bine o persoană

A învăța să gestionezi liniștea stânjenitoare care poate să apară atât în prezența unui necunoscut, dar chiar și lângă un prieten de o viață te poate salva nu numai de astfel de momente punctuale, dar îți poate aduce și alte beneficii. De exemplu, șansa de a descoperi oameni pe care uneori ratezi să îi cunoști cu adevărat pentru că nu știi ce să spui la un moment dat. În acest sens, am pregătit câteva subiecte de discuție pentru orice situație, ca un prim ajutor.

Cum am mai eșuat încă o dată să întrerup liniștea

Înainte de subiectele în sine, aș vrea să împărtășesc cu voi câte ceva din propria experiență. Vă invit, apoi, să facem împreună încă o scurtă oprire pentru a înțelege mai exact de ce tăcerea devine uneori inconfortabilă și, de fapt, cum o percepe creierul nostru.

Așadar, tocmai m-am întors din vacanță. Am fost o săptămână în Sicilia cu un grup mai mare de prieteni. Într-una dintre zile, după câteva discuții politicoase, dar ceva mai tensionate (unde-s mulți, părerile sunt și ele multe: ce plajă să alegem, ce să vizităm mai întâi, unde să mâncăm), în mașina unde eram toți s-a lăsat o liniște apăsătoare de o puteai tăia cu un cuțit. M-am panicat și am încercat să inițiez o discuție: i-am cerut uneia dintre prietene să îmi arate husa de la telefon, o husă pe care o mai văzusem, dar atât mi-a venit în minte pe moment. Am început să îi spun cât de mult îmi place, iar. A fost atât de evident ce încercam să fac de parcă în loc să diminuez tensiunea mai mult o accentuam. După câteva schimburi de fraze, tăcerea s-a reinstalat. De data asta, am adus în discuție un subiect social controversat și am început să ne certăm din pricina părerilor convergente. S-a reinstalat tăcerea stânjenitoare.

La un timp, totuși, într-un mod firesc, nici nu îmi mai amintesc cum, am pornit alte discuții, am început să ne amuzăm de diverse, ba chiar am cântat în cor când la radio a început o melodie italienească pe care cu toții o știam. 

Momentul a fost, însă, un pretext bun să mă gândesc la faptul că nu a fost nici prima, probabil nu va fi nici ultima oară când am încercat și voi încerca – ca atunci când eram mică și inventam tot felul de subiecte de discuție care să „îi facă“ pe părinții mei să se împace –, să întrerup o liniște stânjenitoare. La zile de naștere, la mesele de Crăciun, la întâlnirile de la job pare că sunt mereu pregătită să inițiez o discuție doar să vorbim ceva, orice, doar să (ne) comunicăm. De parcă, atunci când nu avem ce să vorbim (fie cu partenerul, fie cu un coleg, fie cu un prieten sau un membru al familiei sau mai ales cu un necunoscut) ceva rău și iremediabil se va întâmpla. De multe ori eșuez în străduința mea din cauza subiectelor pe care le aleg. Nu de puține ori, am agravat situația. Problema nu este că încerc să întrerup astfel de momente, ci că nu știu cum o să fac ca să aibă un efect realmente pozitiv.

Creierul reacționează exagerat la tăcere

De unde apare, totuși, sentimentul de jenă în momentele de tăcere și liniște? Specialistul în științe sociale, Ty Tashiro, a explicat în cartea sa The Science of Why We’re Socially Awkward and Why That’s Awesome cum, atunci când experimentăm o liniște neașteptată, amigdala (partea creierului responsabilă cu răspunsul de „luptă“ sau „fugi“) transmite semnale de alarmă.

Rădăcinile acestei reacții pare că se regăsesc în timpurile când eram vânători-culegători și acceptarea comunității era vitală pentru supraviețuirea noastră. Altfel spus, eram în pericol dacă cei din comunitatea din care făceam parte nu ne integrau în ritualurile lor de viață. În acest caz, tăcerea era sinonimă cu incertitudinea și posibilitatea respingerii, ceea ce ne făcea să intrăm în panică, pentru că, de unii singuri, creșteau șansele de a muri.

La nivel primordial, când trăim momente de tăcere pentru creier înseamnă respingere, pericol. Tăcerea nu declanșează același răspuns de frică atunci când ne simțim în siguranță și confortabil cu cealaltă persoană, când știm că suntem deja acceptați sau, în orice caz, nu declanșează același nivel intens de frică.

De ce este tăcerea inconfortabilă?

Pentru că suntem creaturi sociale, am folosit comunicarea drept instrument pentru supraviețuire, pentru construirea comunităților și păstrarea legăturilor sociale. Iar tăcerea poate fi percepută ca o întrerupere a acestor legături. Cei mai mulți dintre noi asociem tăcerea cu un fel de judecată negativă sau cu dezaprobare, iar unii dintre noi ne temem că putem fi percepuți ca plictisitori sau neinteresanți. De aici și instinctul de a restabili fluxul de comunicare.

Însă, paradoxal, expuși la atâtea forme de comunicare în prezent, nu suntem neapărat, cel puțin nu încă, foarte buni la ceea ce înseamnă comunicare. Nu de puține ori suntem puși în fața unor situații în care între noi și ceilalți stă confortabil câte-un elefant. Și tot de atâtea ori, nu știm cum să facem să întrerupem o tăcere stânjenitoare și să ajungem să cunoaștem mai bine o persoană. Avem nevoie încă de ajutor.

De exemplu, psiholoaga Raluca Cristian a explicat pentru SmartLiving de ce este atât de important într-un cuplu să rămâi curios și ce întrebări ai putea folosi pentru a manifesta profund interesul față de persoana din față:

„Dacă aș avea o baghetă magică, aș pune un bilețel pe frigiderul fiecărei persoane, cu acest mesaj: „Fii curios!” De fiecare dată când nu știi ce să spui, pur și simplu fii curios în legătură cu persoana din fața ta. Pune întrebări și ascultă, nu te folosi de celălalt doar ca pretext pentru lucrurile pe care le ai tu de spus. Iar când ai tu ceva de spus și consideri că celălalt expediază discuția, explică-i că e important pentru tine și pentru voi, ca cuplu, să te asculte, să reacționeze, să participe. În ultima vreme, am cam renunțat la întrebarea „Ce faci?”, care a devenit lipsită de substanță și invită la răspunsuri seci precum „Bine, tu?”, și am adoptat mai sofisticatele „Cum a fost ziua ta?” sau „Cum ești?”, dar care nu sunt, în realitate, cu nimic mai presus de prima.“  

Raluca Cristian, psiholog

Apoi, mai ales atunci când vine vorba despre un necunoscut, un coleg nou, un blind date, este de mare ajutor să ai în minte chiar câteva subiecte pe care le poți discuta imediat cum se instalează acea tăcere stânjenitoare. Când începi să te folosești de ele, e posibil să realizezi că te ajută cu adevărat mai ales în momentele când creierul consumă deja o mare parte din energia întregului organism ca să facă față situației jenante.

Am început să folosesc o parte dintre ele și, până acum, pare că funcționează. Nu de alta, dar știu că nu voi reuși să renunț vreodată la a încerca să opresc o tăcere când mi se pare că poate să ne fure șansa de a ne cunoaște sau de a ne înțelege mai bine.

Subiecte de discuție cu un necunoscut atunci când tăcerea e stânjenitoare

În primul rând, nu da fuga (așa cum îți vine la prima mână și cum am făcut-o și eu de zeci de ori) să umpli vidul dintre tine și necunoscutul din fața ta cu vorbe și, bineînțeles, nu încerca să găsești modalități de a evada din mijlocul întâlnirii, s-ar putea să pierzi o întâlnire care chiar să merite.

Apoi, fă un compliment sincer, urmat de o întrebare. Un compliment onest, dacă există o pauză lungă, poate adăuga o notă pozitivă atmosferei: un simplu Îmi plac cerceii tăi. De unde i-ai luat? poate fi salvator.

Dacă nu îl cunoști, dar v-ați întâlnit în contextul unui eveniment și el a susținut o prezentare, îi poți spune: Mi-a plăcut prezentarea ta. Ce te-a inspirat să studiez tema x? Poți adapta subiectele în funcție de context, secretul constă în aducerea laolaltă a complimentului cu întrebarea deschisă.

Subiecte de discuție cu un coleg nou

Pentru întâlnirile cu colegii noi, dar nu numai, există întrebările care generează povești și care au, ca prin magie, un efect pozitiv și chiar te ajută să cunoști persoana din fața ta mai bine. În loc să întrebi Deci, lucrezi ca specialist în marketing?, încearcă Care este cea mai dificilă parte a jobului tău? sau Care este campania preferată la care ai lucrat?

Amintește-ți că întrebările care implică răspunsuri cu Da/Nu sunt potențiale pentru reinstalarea tăcerii incomode. Întrebările generatoare de povești, în schimb, duc la alte întrebări și cresc șansa de a continua discuția.

Alte exemple de întrebări generatoare de povești:

• Ce cool mi se pare că știi să cânți la pian! Cum ai început?
• Ce ai face dacă ai avea o sâmbătă întreagă de petrecut exact cum ți-ai dori?
• Ce îți place să faci cel mai mult și ți-ai dori să ai mai mult timp pentru acel lucru?

Subiecte de discuție la un blind date

La un blind date, ca la majoritatea primelor întâlniri dintre două persoane care și-ar dori o relație intimă, este cu atât mai dificil să găsești subiecte de discuție care să nu pară că intervievezi sau ești intervievat pentru un posibil „job“.

Întrebările despre pasiuni și hobby-uri par, încă, cele câștigătoare pentru a sparge gheața. Nu uita, dacă ai și tu experiențe similare, împărtășește-le, este un mod de a-i spune că investești în discuție, nu numai un mod de a-l lăsa pe celălalt să te cunoască. Îi place cafeaua și îți place și ție? Spune-i de ce și chiar du discuția către detaliile care v-ar putea interesa, cum ar fi industria cafelelor de specialitate.

Apoi, dacă tăcerea stânjenitoare a dispărut, îți va fi mai ușor să abordezi subiecte precum: aspirații, job, cum îi place să se distreze, experiență de viață, valori de viață. Cheia este să asculți activ și să împărtășești propria experiență pentru a crea o conexiune autentică.

De fapt, oricare ar fi tipul întâlnirii, rămâi onest și pune întrebări deschise, pleacă de la cele generale pentru a ajunge la cele particulare, pleacă de la trecut ca să ajungi la prezent. Oamenii se simt mult mai confortabil când vorbesc despre aspecte generale din viața lor, așa cum se simt mai în siguranță să vorbească despre trecut, cel puțin până capătă încredere.

5 subiecte de discuție pe care să le eviți întotdeauna

Când trăiești tăceri stânjenitoare, există anumite subiecte de conversație care mai rău fac, adică pot aduce și mai multă tensiune într-un moment care este deja delicat. Las mai jos 5 dintre cele pe care le-am identificat:

• Politică și religie: subiecte care polarizează chiar și în grupuri de prieteni foarte buni, pot duce cu ușurință la discuții aprinse și mai mult disconfort;
• Relații trecute: să vorbești despre copilărie este un trecut bun, dar discuțiile despre foști parteneri au nevoie de un context favorabil, de multă disponibilitatea din partea interlocutorilor și, oricum, nu sunt cele mai inspirate discuții pentru momentele de tăcere mai ales când nu cunoști prea bine persoana din față;
• Opinii controversate: probleme sociale de actualitate controversate, convingeri personale, dezbateri despre filme, muzică, celebrități;
• Finanțe personale: mulți consideră întrebările despre venituri, datorii și provocări financiare ca fiind intruzive și incomode. Pentru un astfel de subiect trebuie să știi sigur că pe celălalt nu îl deranjează;
• Experiențe negative: pentru că au deja energia lor negativă mai bine le eviți, în situații tensionate nu pot decât să contribuie la deterioarea stării generale. De alftel tot ce este din zona extrem de personală, cum ar fi nesiguranțele personale, poate genera tensiune și mai mare.

Și, nu în ultimul rând, nu discuta despre tăcerea stânjenitoare în sine. Subiectele ușoare și întrebările deschise pot menține un dialog antrenant și pozitiv.

Tăcerea, un mod de comunicare

Totuși, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: tăcerea nu e mereu rea, partenerul meu îmi spune frecvent că e perfect normal să avem momente când nu ne spunem nimic. Poate chiar așa e. Uneori și tăcerea este o formă de comunicare, plus că lui îi face bine. Mie nu prea, nu încă.

În cultura apașilor de vest, tăcerea este o formă complexă de comunicare, așa cum a remarcat antropologul Keith Basso în cartea sa „To Give Up on Words“: când se întâlnesc prima oară, tăcerea este o formă de a se observa unul pe celălalt, când sunt atacați cu injurii, cei mai mulți dintre ei folosesc tăcerea ca răspuns pentru a nu escalada conflictul. Tot așa, când copiii se întorc acasă, după o perioadă mai lungă, părinții păstrează inițial liniștea pentru a observa schimbările din felul de a fi al copiilor, pentru a se ajusta emoțional la acestea. Iar în perioada doliului, să vorbești despre durerea pe care o simți este neadecvat. În toate cazurile, tăcerea nu este o tăcere stânjenitoare, ci un mod de a comunica intenții clare în funcție de context. Apașii fac asta de zeci de ani și pentru ei funcționează.

Sigur, nouă, celor din România, ni s-ar părea ceva în neregulă să nu vorbim cu copilul care tocmai s-a întors de la studii sau cu cel cu care încercăm să construim o relație amoroasă, așa cum o fac apașii. Ce vreau să spun este că o tăcere devine stânjenitoare în funcție de context, valori culturale, sentimentele de încredere sau de neîncredere. Nu orice tăcere e rea, cum nu orice tip de discuție e bun.

Citește și: Cum rezolvăm în cuplu diferențe de comunicare între femei și bărbați