6 greșeli frecvente în relația de cuplu. Cum să le rezolvi

Poate să pară simplu să-ți dai cu părerea despre greșeli în relația de cuplu, dar nu e deloc așa. Nu avem statistici pe această temă, iar în lipsa lor avem o realitate individuală, subiectivă. Dincolo de erorile de comunicare, am încercat să mă gândesc la cele mai frecvente astfel de greșeli și să dau câteva sugestii simple.

Dragostea durează trei ani, spune scriitorul Frederic Beigbeder în romanul său. Eu nu cred că e așa, dar cred că, odată cu trecerea timpului în cuplu, dragostea romantică se domolește și că, odată cu reducerea intensității emoționale și a toleranței, care pot să apară cu ușurință la început, avem nevoie să facem mai mult decât să ne întâlnim.

Primele discuții în contradictoriu, primele forme de agresivitate verbală sau tendința ca unul dintre parteneri să își impună voința fără să țină cont de nevoile sau opinia celuilalt sunt lucruri care apar, mai devreme sau mai târziu, în orice relație de cuplu. Important este însă cum le folosim pentru binele pe termen lung al relației, pentru că, altfel, ele vor duce la greșeli care se perpetuează și erodează cuplul.

Înainte de a discuta despre câteva dintre cele mai frecvente greșeli în relația de cuplu din perspectiva mea, aș vrea să fac o scurtă mențiune legată de comunicare, asupra căreia se bate mult monedă când vine vorba de relații. Ține cont că, contrar definiției seci a comunicării, care vorbește despre existența unui mesaj, a unui emițător și a unui receptor, în cuplu e important să adăugăm tot felul de nuanțe comunicării. De exemplu, a participa și a te adapta continuu la situațiile de comunicare, dar și a învăța din propriile greșeli și a te lupta cu modelele tale comportamentale care, până acum, nu ți-au adus beneficii în relații.

Așadar, deși nu sunt deloc adepta listelor, găsești mai jos câteva greșeli care apar frecvent în cuplu.

Ține cont că, așa cum nu există o soluție universală pentru problemele de cuplu, nu există nici greșeli universale. Unele sunt greșelile de la 20 de ani si altele la 40 sau la 60. Cu ceva efort, e posibil să faci greșeli diferite pe măsură ce înaintezi în vârstă. Ca un disclaimer, în acest articol nu mă refer la relațiile din adolescență, care sunt destul de diferite de cele de la vârsta maturității.

5 greșeli în relația de cuplu

1. Nu discutați de la început termenii relației

În destul de multe cazuri, cea mai mare greșeală pe care partenerii o pot face e să nu fie atenți la discuțiile de la începutul relației lor. Dacă vă cunoașteți de când erați adolescenți, nici nu e de mirare că v-ați văzut, v-ați plăcut, ce era să rămână de făcut? Așa că, dacă v-ați trezit că sunteți împreună de 20 de ani, dar că nu prea vă leagă nimic pentru că nu prea v-a legat nimic de la început, nici valori comune, nici hobby-uri comune, și ați continuat din inerție, atunci nu e de mirare că ajungeți, la 40 de ani, în pragul unei crize de cuplu. Atracția inițială nu e de ajuns pentru o relație durabilă și care să vă aducă satisfacție.

Dacă, în schimb, ați trecut prin mai multe relații și ați fost mai multă vreme într-o etapă de dating, după care v-ați găsit în sfârșit unul pe altul, vă place să petreceți timp împreună, să faceți sex, să vorbiți câte în lună și-n stele despre tot felul de lucruri abstracte, dar evitați discuția despre termenii relației, din nou, nu e bine.

O conversație lejeră, dar serioasă, despre valorile fiecaruia și despre ce așteptari aveți de la o relație e utilă în prima perioadă a relației, pentru că poate să reprezinte baza unui viitor lipsit de angoase și de incertitudini. Va fi o relație exclusivă sau nu? Vă doriți copii sau nu, la un moment dat? Veți vrea să locuiți împreună sau nu? Și care ar fi un termen de timp rezonabil pentru fiecare dintre voi pentru a vă muta împreună? Sunteți sau nu adepții căsătoriei? Cum veți împărți banii în cuplu?, Dacă vă propuneți să formați o familie, cum vă veți împărți rolurile?, sunt doar câteva dintre lucrurile pe care merită să le lămuriți în primele câteva luni de relație.

Asta nu înseamnă că lucrurile vor rămâne și peste 20 de ani la fel ca la momentul discuției, dar, dacă interesele și hobby-urile se schimbă, valorile, nu prea. În plus, măcar știți unde vă aflați și dacă vă propuneți un drum comun.     

2. Sunteți concentrați pe putere, în loc să vă concentrați pe un parteneriat

Toate cuplurile trec printr-o luptă pentru putere, chiar dacă acest lucru are loc într-un mod mai evident sau mai subtil. În lupta pentru putere sau control, mulți parteneri se despart și se împacă de nenumărate ori, sperând de fiecare dată că va fi mai bine, însă fără să acționeze diferit.

Niciunul nu renunță la dreptatea lui sau la modul în care și-a proiectat ideea de relație, niciunul nu e dispus să facă ceva diferit, niciunul nu vrea să renunțe (pentru că asta ar însemna să piardă puterea). O astfel de relație, chiar dacă poate să dureze în ani, de fapt nu durează din punct de vedere emoțional.

Dimpotrivă. Ambii parteneri devin erodați și obosiți, incapabili să se mai întâlnească la mijloc de drum. Acestea sunt așa-zisele relații toxice (deși nu agreez acest termen, îl folosesc doar pentru că e foarte cunoscut), descrise de un du-te-vino atât fizic, cât și emoțional.  

Dacă unii își duc luptele de putere părăsind terenul de război, adică plecând de acasă, unii rămân în aceeași locuință, mai ales dacă sunt și căsătoriți, dar își oferă tratamentul tăcerii sau își aruncă niște cuvinte care numai la comunicare nu îndeamnă.

3. Vorbiți doar despre lucruri practice

Dacă sunteți într-o relație de ceva vreme și v-ați obișnut unul cu altul, puteți ajunge să credeți că deja v-ați spus cam tot ce era de spus, că nu mai e nimic nou de aflat despre celălalt, că nu se întâmplă oricum mare lucru în viețile voastre și că, deci, nu prea mai aveți ce să vorbiți.

Degeaba încercați să vă mențineți relația vie și ieșiți la câte o cină împreună, pentru că vă treziți în fața paharelor de vin și se lasă tăcerea: nu vă vine nicio idee de dezbătut (în afară de ce se mai întâmplă pe la job, ce vreți să vă mai cumpărați sau, eventual, ce fac copiii) și de-abia așteptați să vină farfuriile, să mâncați și să vă întoarceți acasă, unde vă uitați la un serial stând unul lângă altul și crezând că asta înseamnă timp de calitate împreună.

Și, da, câteodată e ok să fie și așa, dar, pe termen lung, dacă vă limitați la discuții despre lucruri practice și la filme, fără să dezbateți idei sau principii, s-ar putea ca, la un moment dat, să intrați pe o linie moartă. Conversațiile goale și pasive sunt dăunătoare relației. O relație fără conversații bune (semnificative, intime, profunde) nu e, de fapt, relație. Înseamnă doar doi oameni laolaltă, fără împreună.

Dacă aș avea o baghetă magică, aș pune un bilețel pe frigiderul fiecărei persoane, cu acest mesaj: „Fii curios!” De fiecare dată când nu știi ce să spui, pur și simplu fii curios în legătură cu persoana din fața ta. Pune întrebări și ascultă, nu te folosi de celălalt doar ca pretext pentru lucrurile pe care le ai tu de spus. Iar când ai tu ceva de spus și consideri că celălalt expediază discuția, explică-i că e important pentru tine și pentru voi, ca cuplu, să te asculte, să reacționeze, să participe.  

În ultima vreme, am cam renunțat la întrebarea „Ce faci?”, care a devenit lipsită de substanță și invită la răspunsuri seci precum „Bine, tu?”, și am adoptat mai sofisticatele „Cum a fost ziua ta?” sau „Cum ești?”, dar care nu sunt, în realitate, cu nimic mai presus de prima.  

Unora – firi mai analitice sau mai contemplative – le poate fi ușor să invite la dialog, iar dacă și partenerul tău/partenera ta e la fel, ați tras lozul câștigător, nu vă veți plictisi discutând. Însă nu toată lumea e așa. Unii sunt mai temători să se exprime, pentru că nu li s-a permis acest lucru în copilărie, iar altora le lipsește exercițiul și pot considera că e inutil să vorbească vorbe.  

Dacă vrei să-ți inviți la dialog jumătatea, dar o vezi reticentă, spune-i că acest lucru e important pentru tine. Apoi, dacă amândoi vă doriți să creșteți intimitatea prin discuții, începe prin a emite și cere păreri, împărtășește o situație, un gând sau o idee (inclusiv din serialele alea la care vă uitați seara) și stai pe idee (fără să ignori reacția partenerului, care poate e dispus sau poate nu să dezvolte subiectul), nu o expedia din trei cuvinte, nu asculta doar ca să ai ce să răspunzi. În schimb, folosește fiecare pretext ca să îți dai de gândit, să vă dați de gândit unul altuia. Și nu vă feriți de discuțiile principiale în care nu aveți aceeași opinie. Pot fi dintre cele mai fructuoase, dacă acceptați că e ok să nu fiți de acord!   

Iar dacă simți că deja ați intrat într-o buclă de non-comunicare, mai poate fi util să ieșiți cu prietenii, pentru că de obicei la astfel de întâlniri vin idei din mai multe direcții, sau să vă folosiți de tot felul de instrumente, cum ar fi boardgame-urile care invită la discuții. De exemplu, există acest joc gândit de Esther Perel, Where Should We Begin, dar găsiți și unele în limba română, cum ar fi Game of Masks. Ține minte, jocul e doar pretextul!    

4. Nu vă folosiți de conflict în favoarea relației

Unii evită conflictele cu orice preț, iar alții fac din ele fie un adevărat război, fie o dramă. Explicații psihologice există pentru toate aceste comportamente, dar nu discutăm acum despre ele.

Ce aș vrea totuși să menționez e faptul că, pentru evoluția relației, conflictul conjugal e necesar. Contează însă ce facem cu el. Dacă relația de cuplu a ajuns – din neglijarea acelor prime discuții în contradictoriu și a primelor forme de agresivitate verbală despre care aminteam mai sus – într-un punct în care conflictele se gereralizează, devin mai intense, dacă în timpul conflictelor se adresează jigniri sau se încearcă învinovățirea celuilalt, atunci consecința firească este degradarea relației.

Conflictele sunt de o mulțime de tipuri: de la cele legate de viața sexuală la cele referitoare la creșterea copiilor, de la cele care au legătură cu familia extinsă la cele generate de valori diferite. Deci, cum s-ar spune, are balta pește, dar important e ce pescuim și cum gătim peștele.

John Gottman, psiholog american și profesor emerit de psihologie la Universitatea din Washington, care a condus mai multe cercetări legate de stabilitatea conjugală și predicția divorțului, e de părere că, în sine, conflictul în cuplu nu este distructiv pentru căsătorie, dacă include și stări pozitive, cum ar fi: afecțiune, empatie, ceva umor, rezolvarea unor probleme în mod pozitiv (iar amânarea și impunerea forței nu sunt rezolvări pozitive), a ajunge la un acord între parteneri și ascultarea reciprocă, activă și non-defensivă a partenerilor.

Atât timp cât un conflict în cuplu însemnă un start dur al discuției, care începe cu o critică, continuând cu dispreț, sarcasm sau glume nepotrivite la adresa partenerului, ajungând la defensivă în fața criticii, care de multe ori ia forma evitării responsabilității, a victimizării sau a refuzului comunicării (la care apelează mai ales bărbații), problemele în relație sunt iminente.

Dacă, dimpotrivă, veți privi conflictul ca pe o oportunitate de a rezolva lucruri nespuse și de a face o schimbare în folosul ambilor parteneri, cu atenție față de limbajul folosit (atât verbal, cât și non-verbal), atunci tensiunea descrește și, la finalul unei certe, vă puteți împăca fără resentimente, ci cu un sentiment eliberator și de intimitate. Ați trecut și prin asta împreună!

5. Vă așteptați ca sexul să fie întotdeauna spontan

Sexualitatea și sexul sunt, fără îndoială, lucruri importante când vine vorba de intimitatea fizică și emoțională în cuplu. Dacă despre greșeli în relația de cuplu nu prea s-au făcut cercetări, despre activitatea sexuală și cum se modifică aceasta odată cu vârsta există destule studii.

O să aduc în discuție doar două dintre ele. Unul respinge mitul conform căruia înaintarea în vârstă duce la o scădere a activității sexuale. Se pare că mulți bărbați și femei rămân activi sexual până târziu în viață.

Iar cel de-al doilea studiu pe care vreau să îl menționez se referă la legătura dintre activitatea sexuală, dorința sexuală și calitatea relației de cuplu. Acest studiu, realizat pe 66 de cupluri, a arătat că viața sexuală a femeilor depinde de contextul relației, în principal dacă au sau nu copii sau de durata relației, în timp ce viața sexuală a bărbaților depinde mai puțin de factori care țin de relație și context și mai mult de nivelul lor de funcționare sexuală.

În cartea Arta sexualității, Emily Nagoski, specialistă în educație sexuală, vorbește despre două sisteme când vine vorba despre sex: Sistemul de excitație sexuală și Sistemul de inhibiție sexuală.

Sistemul de excitație este, după cum poți intui, pedala de accelerație a reacției sexuale. Practic, se referă la toți stimuli relevanți din punct de vedere sexual pe care îi poți primi din mediul înconjurător: ce auzi, ce vezi, ce miroși, ce guști, ce atingi sau ce îți poți imagina. Toate aceste senale sunt trimise de către creier către oganele genitale și le transmit să se activeze. Sistemul acesta de excitație analizează constant contextul în care te afli, inclusiv gândurile și sentimentele tale, chiar dacă nu conștientizezi acest lucru.

Sistemul de inhibiție este pedala de frână sexuală. La fel ca celălalt sistem, analizează mediul și contextul, dar observă amenințările și îți spune să te oprești. Dacă, la începutul relației, tendința naturală este să accelerezi, pe măsură ce relația avansează și stresul, oboseala, lipsa de mișcare sau comoditatea (inclusiv emoțională) devin tot mai prezente, o să observi că mergi mai încet, apăsând tot mai des frâna.     

În primul rând, există o diferență între dorința sexuală și activitatea sexuală (iar alte studii spun că, deși activitatea sexuală poate să scadă, nu înseamnă neapărat că scade și dorința). Pe scurt, poți să îți dorești, dar să nu faci sex. De ce? Din diferite motive: că îți vine cheful când ești la job, dar până ajungi acasă îți trece, că ai dat de înțeles că ai vrea să faceți sex, dar partenerul/partenera nu a fost receptiv și ești dezamăgit de reacția lui/ei, că sunt copiii pe capul vostru până seara târziu și adormiți o dată cu ei. Dorința este individuală, iar actul sexual implică și alte persoane (sau cel puțin la acest tip de act sexual ne referim aici).

O mulțime de lucruri contribuie la scăderea activității sexuale, iar stresul e pe primul loc. „Dacă vreți un sex mai bun și mai frecvent, trebuie să reduceți nivelul de stres”, mai spune Emily Nagoski. Mai contează și somnul, și mișcarea, și timpul, și intenția. Și contează să renunțați la ideea că sexul trebuie să fie întotdeauna spontan, pentru că altfel nu se pune sau nu mai e la fel de bun.

„Tindem să ne gândim la erotism ca la o stare sexuală împărtășită de două sau mai multe persoane, dar, în realitate, totul începe de la individ”, spune și Esther Perel, psihoterapeută specializată în cupluri și creatoarea conceptului de „inteligență erotică”. Și mai spune ceva. Că erotismul necesită practică.

Prin urmare, prioritizați întâlnirile în cuplu, planificați timp pentru intimitate, construiți un obicei din a vă face complimente, a vă atinge în treacăt când vă intersectați prin casă, discutați despre sex fără presiune, ci într-un mod jucăuș și, dacă e potrivit pentru amândoi, adăugați elemente noi în viața voastră sexuală, încercați să vă mențineți la un nivel la care să fiți mulțumiți de corpurile voastre, creați rutine în doi care să vă facă plăcere și, nu în ultimul rând, încercați să vă cunoașteți fiecare pe sine – ce-mi place, ce mă excită, cum aș vrea să fie? – și discuțati cu partenerul despre asta.

O greșeală bonus, 6: Rămâneți împreună, deși nu vă mai leagă nimic

Mi-a rămas în minte un lucru pe care l-am citit demult într-una din cărțile lui Irvin Yalom. Psihoterapeutul existențial devenit celebru după ce a publicat mai multe volume de ficțiune și non-ficțiune vorbea, într-una din cărțile lui, despre două femei în vârstă rămase văduve. Una avusese o căsnicie frumoasă și considera că și-a trăit dragostea vieții împreună cu soțul ei. Cealaltă fusese profund nefericită în căsnicie și își detesta soțul, cu care trăise rău. Care dintre ele – întreba Yalom – credeți că a suferit mai mult după moartea soțului?

Ai putea fi tentat să spui că prima, pentru că, având în vedere că și-a iubit soțul până la moarte, resimte durerea doliului mai puternic, în timp ce a doua ar putea să se simtă chiar eliberată. Dimpotrivă. Văduva care nu-și iubise soțul, dar care rămăsese alături de el în ani de zile de suferință a fost cea mai îndurerată. Pentru că, de fapt, durerea nu avea legătură cu pierderea soțului, ci cu pierderea anilor, a tinereții ei irosite într-o căsnicie sterile și grea. Era un doliu pe care și-l purta sieși.

Chiar dacă cei din generațiile mai tinere încheie mai ușor relații atunci când nu sunt satisfăcuți de ele (uneori prea ușor, dar acesta este subiectul unui alt articol), încă există multe cupluri care continuă să împartă o casă și o mașină fără să mai aibă prea multe în comun și, mai ales, fără să aibă intenția de a căuta ceva comun.

Unul dintre colegii mei psihologi spunea, la un moment dat, că o terapie de cuplu bună se încheie cu un divorț bun. Și, uneori, așa și e. Nu întotdeauna trebuie să rămânem legați unii de alții, doar pentru că așa ne-am promis sau ne-am propus în urmă cu 10-15-20 de ani. Câtodată, să închei un capitol din viața ta e cea mai bună decizie, pentru că, în felul acesta, lași loc unui alt capitol.