Rezultatul dietelor de pe net: „Am fost anorexică, bulimică, apoi m-am îngrășat 20 de kilograme”

    Dietele-minune de pe internet care promit să te ajute să dai jos zeci de kilograme în timp record, nu doar că nu funcționează pe termen lung, dar îți pun și sănătatea în pericol.

    Cu toții ne dorim o soluție rapidă care să ne ducă la greutatea dorită, însă ceea ce funcționează cu adevărat e un program de viață echilibrat cu obiceiuri pe care să le menținem toată viața.

    „De multe ori oamenii încearcă pe cont propriu să slăbească. Uneori reuşesc, însă din păcate, de cele mai multe ori eşuează pentru că nu ştiu cum să îşi aleagă ceea ce li se potriveşte. Cel puţin ar trebui să ţină cont de nişte principii simple, dar e mai tentat să iei o dietă “celebră” de pe net… Mai sunt şi cei care au trecut pe la mulţi medici şi nutriţionişti, dar care nu reuşesc să le urmeze indicaţiile. Cea mai bună cale este să te adresezi unui specialist şi apoi să pui în practică indicaţiile lui, fără prea multe improvizaţii,” este recomandarea medicului nutriționist Șerban Damian.

    Dietele și pericolele lor. Rezultatul dietelor de pe net: efectul de yo-yo

    Specialistul în nutriție ne-a povestit că a întâlnit numeroase situații în care cei care i-au călcat pragul au ajuns în cabinetul său după multe tentative nereușite, după diete drastice care le-au slăbit organismul, așa că au fost nevoiți să renunțe, sfârșind cu și mai multe kilograme în plus.

    Este și cazul Ralucăi, o tânără de 30 de ani care a trecut prin anorexie, bulimie, kilograme în plus și câțiva ani buni de diete nereușite până să apeleze la un specialist.

    „Cu toții am încercat diete de pe internet, de la prieteni, de la prietenii prietenilor, cu poveștile aferente depre slăbirea lor extraordinară. Nu consider că este greu să slăbești, deoarece este simplu, nu mai mănânci și vei slăbi. Problema apare atunci când trebuie să te menții. Este ușor să te înfometezi pentru o săptămână dar trebuie să fii realist și să conștientizezi că nu ai cum să faci asta toată viața,” a povestit Raluca.

    Rezultatul dietelor de pe net: „Am avut anorexie și bulimie”

    Ea își amintește că cea mai mică greutate pe care a avut-o a fost de 64 kg (și a menținut-o de la vârsta de 18 ani până la 20 de ani), deși era conștientă că era o greutate prea mică pentru înălțimea sa de 1,87 m. După ce s-a îmbolnăvit încercând să se mențină la greutatea respectivă, a trebuit să mănânce tot ceea ce nu mâncase pentru a-și face iar stomacul capabil să digere anumite alimente.

    „Am avut anorexie și bulimie și am reușit singură să trec peste aceste afecțiuni, dar nu fără consecințe. Am luat în greutate 18 kg într-un an. Din cauza unor probleme de sănătate nu am mai putut să fac sport, ceea ce a avut un impact atât fizic cât și psihic, deoarece am fost sportiv de performanță și întotdeauna mi-a plăcut să fac mișcare. Ajunsesem să cântăresc cu 18 kg în plus, eram deprimată și nu puteam să fac sport,” a mai povestit tânăra.

    Raluca a slăbit ușor dar s-a îngrășat la fel de ușor

    Timp de 4-6 ani a trecut de la o dietă la alta, însă fără niciun rezultat. Din contră, a mai luat 2 kilograme în plus, pe lângă cele 18.

    ”Într-o săptămână nicio zi nu semăna cu alta. Într-o zi dormeam o oră, în alta 5, uneori aveam o masă, alteori aveam 6. Nu aveam ore de masă sau ore de dormit. Toate se realizau în funcție de ce simțeam eu și nu de ceea ce aveam de fapt nevoie,” mai povestește tânără.

    Slăbitul rapid nu e soluția

    Schimbarea a venit, spune ea, odată cu vizita la medicul nutriționist care a ajutat-o să își pună programul în ordine. „După 2 luni, am reușit să am într-o zi 3 mese + gustări, la ore naturale cu o distanțare normală între ele și am pierdut 7 kg. Am început de la greutatea de 82 kg și am ajuns la 75 kg”.

    Concluzia Ralucăi este că ideea care stă la baza unei diete reușite nu este să slăbești rapid într-un timp scurt, ci să-ți creezi un stil de viață sănătos pe care poți să îl respecți și care să îți placă.

    „Un nutriționist bun nu este definit de numărul de kilograme pe care îl pierd pacienții, ci de impactul pe care îl are în viața fiecărui om pe care îl ajută să fie mai fericit cu sine însuși”.

    Raluca, tânără care a testat numeroase diete pe propria piele

    Dietele și pericolele lor. Trucurile specialistului

    Cea mai sigură metodă de a slăbi este cu ajutorul unui specialist în nutriție, însă putem aplica și singuri câteva trucuri care ne vor ajuta să ne menținem la o greutate echilibrată.

    Dr. Șerban Damian, medic nutriționist

    ”Din punctul meu de vedere, soluţia optimă este o dietă cu restricţie moderată (500-800 kcal) şi cu modificarea proporţiilor între nutrienţi, respectiv o reducere a aportului de carbohidraţi, mai ales cei simpli şi creşterea concomitentă a aportului de proteine (către 30% din aportul energetic total),” recomandă dr. Șerban Damian.

    Cât despre cei care renunță la carne sau pâine în dorința de a fi mai tineri, mai supli și mai sănătoși, medicul nutriționist spune că nici asta nu e soluția. Sunt alimente la care putem renunţa sau le putem reduce mult, însă nu e vorba nici de carne, nici de pâine, ci mai curând dulciuri concentrate, băuturi îndulcite, băuturi alcoolice, fast food, preparate cu multă grăsime. Regimul vegetarian nu ne scuteşte de creştere în greutate, mai ales în situaţia în care nu este aplicat corect (dovadă că mulţi oameni se îngraşă în perioadele de post religios).

    Dietele și pericolele lor. Stimularea metabolismului

    Pentru a ajuta organismul să ardă mai rapid caloriile, pe lângă dietă, e nevoie și de mișcare. Doar așa putem influența și stimula metabolismul. Spre dezamăgirea multora dintre noi, condimentele, suplimentele sau ceaiurile nu sunt eficiente, în acest sens.

    „Metabolismul nostru este influenţat de nivelul de activitate fizică, stare de sănătate şi status hormonal, temperatura ambientală şi clima în care trăim şi în mai mică măsură de ceea ce mâncăm şi de medicamente,” a completat nutriționistul Șerban Damian.

    Lucrul cel mai dificil, după ce am ajuns la greutatea dorită, e să rămânem acolo. Ca să reușim, secretul constă în însuşirea unor principii corecte de stil de viaţă: alimentaţie echilibrată, evitarea exceselor, mâncat conştient, program de mese, alegeri sănătoase, la care se adaugă creşterea nivelului de activitate fizică.

    Nu există o formulă anume pentru menţinere, ci mai curând un set de principii de care trebuie să ţinem cont pe termen lung.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook