Povestea Alinei, medicul cu un fibrom gigant care a contrazis previziunile și a reușit să devină mamă

Fibromul uterin, o tumoare necanceroasă a uterului, afectează un număr mare de femei tinere și multe dintre ele trăiesc cu spaima că nu vor putea aduce pe lume copii. Când orice speranță de a concepe un copil pare pierdută, soluția salvatoare poate veni de la tratamentele moderne. O demonstrează Alina, un medic din Oradea cu un fibrom uterin de 25 de centimetri, cam atât cât măsoară un pepene galben. Ea este acum mama unui băiat perfect sănătos, deși a întâlnit medici care nu i-au dat nicio șansă.

În luna iunie 2006, Alina, medic infecționist în vârstă de 44 de ani din Oradea, a primit un diagnostic crunt după o tomografie computerizată: avea tumori gigantice ovariene. Nici soluția propusă de medici nu a fost blândă: se impunea histerectomie totală, ceea ce ar fi însemnat extirparea uterului fără șansa de a mai aduce vreodată pe lume copii.

„Am făcut apoi o ecografie, în altă clinică, iar diagnosticul acesta atât de tranșant s-a infirmat. Tumorile erau, de fapt, fibroame uterine. Erau multe, cel puțin patru, dintre care trei erau intramurale, adică situate în mijlocul peretelui uterin, între mucoasă și exterior. Două erau mai mari, de aproximativ 10 centimetri, respectiv 6 centimetri. Al patrulea, care era pediculat (adică legat de ovar printr-un cordon), măsura 25 de centimetri în lungime și 10 centimetri în lățime.

Fibromul uterin gigant se dezvoltase undeva până în zona stomacului, către ficat. Așa mi-am explicat ceea ce simțeam și ce m-a determinat să fac investigații. La un moment dat, am început să simt la palpare ceva în zona stomacului. Medic fiind, mi-am dat seama că este o formațiune tumorală în zona stomacului”, povestește Alina.

Fibrom uterin, risc de infertilitate

Un diagnostic de fibrom uterin aduce cu sine multe motive de îngrijorare pentru femeile care își doresc să aducă pe lume copii, mai ales când vorbim despre dimensiuni atât de mari. Această tumoare benignă este frecvent întâlnită în perioada fertilă. Până la 50% dintre femeile cu vârsta sub 50 de ani primesc diagnosticul de fibrom uterin, potrivit unei statistici publicate de Office on Women’s Health, o structură a departamentului american de sănătate.

În cele mai multe cazuri, femeile cu fibrom uterin, chiar și de mici dimensiuni, au simptome neplăcute, care le trimit la medic: menstruații abundente și prelungite, sângerări anomale între menstruații, dureri pelvine, abdominale sau în partea inferioară a spatelui, micțiuni frecvente, incontinență urinară și dureri la contactul sexual. Sângerările pot fi atât de mari uneori, încât femeia devine anemică, poate avea nevoie de transfuzii de sânge sau chiar de o intervenție de urgență pentru a opri hemoragia.

Alina a fost un caz atipic, pentru că nu a avut niciun simptom specific fibromului. „Nu am avut sângerări, nici dureri, aveam menstruație regulată, la 28 de zile și totul părea absolut normal. Nu făcusem consultul ginecologic de cinci ani. Aveam 31 de ani și de la 26 de ani nu fusesem la ginecolog, pentru că nu aveam motive. Eram căsătorită și îmi doream copii, doar că nu atunci.

Eu sunt supraponderală, nu am avut niciodată o constituție slabă și poate că acesta a fost motivul pentru care nu am simțit nimic până când fibromul a crescut foarte mult în dimensiuni. Mă gândesc acum că un fibrom atât de mare nu s-a format în numai cinci ani. Cred că și atunci când am fost la controlul ginecologic, el era deja acolo”.

„N-o să ai copii în viața ta!”

După ce ecografia a infirmat diagnosticul computerului tomograf, Alina a început să caute pe internet opțiunile de tratament pe care le-ar putea avea. „Am mers la Cluj, unde știam că sunt mulți medici profesioniști care mă pot ajuta. Am ajuns în cabinetului unui profesor universitar, iar acesta mi-a indicat categoric histerectomia totală. Am venit acasă plângând, am tot studiat metoda embolizării și chiar i-am propus această alternativă, ca să putem salva uterul și să pot avea copii.

Îmi amintesc și acum când dânsul mi-a spus că nu sunt normală să mă gândesc la așa ceva, pentru că pe uter se produc necroze în urma embolizării și procedura este periculoasă. La fel îmi spusese și medicul care m-a investigat în Oradea, motiv pentru care am și ajuns la Cluj pentru o altă părere. «Așa ceva nu se poate! N-o să ai copii în viața ta!», mi-a spus profesorul.

În cele mai multe cazuri, fibromul uterin se transmite ereditar, iar Alina avea un istoric familiar deloc de neglijat. „Mama mea a avut fibrom uterin, mătușa mea la fel. Știam că sunt singura femeie din familie fără această problemă și că pot face și eu cândva”. Kilogramele în exces, vârsta peste 30 de ani, una sau mai multe sarcini în trecut și chiar consumul de carne roșie, potrivit unor studii, sunt alți factori care pot duce la formarea fibroamelor uterine.

Histerectomia pentru fibrom uterin, un eșec terapeutic

Cea mai mare temere a femeilor cu fibrom este aceea că nu mai pot rămâne însărcinate. În cazul româncelor, teama aceasta este justificată, pentru că mulți medici recurg adesea la o soluție radicală: histerectomia – extirparea uterului. În multe cazuri, există și alte metode de tratament care nu le iau femeilor șansa de a aduce pe lume copii.

„Problema este că unii ginecologi sunt mai agresivi și spun că singura soluție pentru fibrom ar fi histerectomia, indiferent dacă pacienta este mai tânără sau mai în vârstă ori dacă are sau nu copii. În lumea medicală, histerectomia este considerată un eșec terapeutic, dar sunt multe situații în care se cam insistă cu această soluție, mai ales că este mai simplă decât miomectomia – extirparea chirurgicală a fibromului cu păstrarea uterului”, potrivit dr. Bogdan Dorobăţ, medic primar radiologie intervenţională la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Embolizarea, soluția salvatoare în fibrom uterin

Majoritatea fibroamelor se pot trata modern printr-o metodă numită embolizare prin care se închid vasele de sânge către formațiunea tratată. Pentru că nu mai este alimentat, fibromul nu mai crește în dimensiune, iar în timp, se resoarbe. Uterul nu este afectat de această procedură de radiologie intervențională, astfel că femeia are șanse să aducă pe lume copii.

Embolizarea este o soluție mai ales pentru fibroamele de mari dimensiuni și poate trata mai multe fibroame simultan într-o intervenție care nu necesită anestezie generală și nici spitalizare îndelungată.

Cuvintele dure ale profesorului din Cluj nu au convins-o pe Alina să renunțe la speranța de a aduce pe lume copii. În ciuda tuturor verdictelor categorice, și-a dorit să afle dacă embolizarea uterină este soluția salvatoare pentru ea. Așa că Alina a luat legătura cu medicul Bogdan Dorobăț, din București, despre care citise pe internet că făcea embolizări pentru fibroame uterine. Dupa ce i-a trimis ecografia și tomografia în format electronic, specialistul a programat-o pentru intervenție.

O intervenție rapidă și ușoară

„Nu aveam nimic de pierdut să încerc, eram convinsă că trebuie să fac asta. Totul a decurs foarte rapid. Embolizarea am făcut-o în august, deci în două luni urmasem traseul Oradea-Cluj-București. Intervenția în sine a durat foarte puțin, aproximativ o jumătate de oră. A fost foarte ușoară și nu am avut niciun fel de emoții, pentru că studiasem foarte bine metoda, știam ce se întâmplă.

Am fost avertizată că voi avea dureri mari în prima jumătate de oră după embolizare, dar nu au fost atât de puternice cum mă așteptam. Probabil că, fiind atât de mari fibroamele mele, nu au mai fost atât de vascularizate precum cele mai mici și de aici durerile mai mici. A doua zi după intervenție m-am întors acasă, la Oradea”, povestește Alina.

După embolizare, lună de lună a efectuat o ecografie de control în Oradea pentru a urmări dimensiunile fibroamelor. Cel mai mare dintre ele, care avea un diametru transvers de 25 de centimetri, a scăzut în următoarele patru luni la 14 centimetri. Fibroamele mai mici s-au redus și ele în dimensiune.

„A fost cel mai mare fibrom tratat de mine prin embolizare. Nu am mai văzut niciodată de atunci un fibrom de asemenea dimensiuni. A fost un mister și pentru noi cum a reușit să crească atât de mult fără simptome. Am convins pacienta să încercăm această procedură, i-am spus că nu avem ce pierde. Dacă nu merge, tot la histerectomie ajungem. De atunci, în fiecare an de ziua băiatului pe care îl are acum Alina, primesc mulțumiri de la ea pentru faptul că a reușit să aducă pe lume un copil”, ne-a povestit medicul.

„100% nu puteți ține sarcina!”

Pentru că fibroamele Alinei erau de mari dimensiuni, pasul următor după embolizare trebuia să fie o intervenție chirurgicală pentru extirparea fiecărui fibrom uterin. Medicii din Oradea i-au recomandat să apeleze la expertiza unui profesor universitar dintr-un spital din Budapesta.

„Am ajuns la dânsul în august 2007, deci un an mai târziu de la embolizare. Fibromul mare nu crea așa multe probleme, fiind mai ușor de scos decât cele două din peretele uterin. Profesorul mi-a spus că va încerca să le scoată, dar nu va putea reconstrui uterul, chiar dacă am făcut embolizarea. Mi-a propus să vin în septembrie la un alt medic, care era membru al Academiei Americane de Ginecologie, practic cel mai mare medic din Budapesta.

Atunci a început o altă poveste. Până să ajung la acest medic, am aflat că sunt însărcinată. Am vrut totuși să aflu care este părerea acestui medic și am mers la o consultație. În urma unei ecografii, a fost foarte tranșant: «Nu scriu pe buletinul de analize că 99% nu puteți ține sarcina, ci 100%. Mergeți în Oradea, faceți chiuretaj, apoi veniți înapoi în Budapesta și vom încerca să reconstruim peretele uterin».

Am revenit în țară și am sunat o prietenă medic ginecolog în alt oraș, i-am spus că sunt însărcinată și m-a felicitat. «Stai, stai! Nu știi ce am eu în burtă. Vin de la Budapesta, uite ce și cum», i-am povestit eu. Am ajuns apoi la o consultație la ea și mi-a spus clar: «Câtă vreme există viață în tine, acolo rămâne! Am avut gravide cu fibroame mult mai mari care au născut. Condiția este să faci ceea ce îți spun».

Era primul om care îmi spunea așa ceva și nu îmi venea să cred. La ideea că medicii sunt de aici, din Oradea, m-am gândit că trebuie să fie inconștienți. Întotdeauna avem această tendință de a subestima medicii din orașul nostru. Dacă suntem din Oradea, credem că medicii sunt mai buni la Cluj. Dacă suntem din Cluj, ni se par mai buni cei din București și tot așa”, ne-a povestit Alina.

„Uitați că se poate!”

Medicul din Oradea i-a dat speranță și putere de a merge mai departe, în ciuda tuturor verdictelor categorice venite de la profesorii străini. Cum era de așteptat, a avut multe restricții, dar le-a respectat visând că nu este departe ziua în care își va ține copilul în brațe. Alina a stat la pat pe durata întregii sarcini, a urmat un tratament și a efectuat ecografii în fiecare săptămână de sarcină.

„Am avut sângerări cam până pe la 20 de săptămâni și mi se spunea aproape zilnic să am grijă să nu pierd sarcina, pentru că va fi nevoie să fac histerectomie (n.r. – extirparea chirurgicală a uterului) odată cu un chiuretaj. Toată sarcina am stat cu inima strânsă și cu multe emoții.

Eu cred Dumnezeu ne dă două calități: puterea de a uita și pe cea de a ierta. Dacă nu ai reuși să faci lucrurile acestea, nu ai mai putea trăi. O vreme, am fost foarte pornită pe medicii care nu mi-au dat nicio șansă. Mai ales pe profesorul din Cluj eram revoltată, fiindcă s-a purtat foarte urât într-un moment în care eram extrem de vulnerabilă. Mă gândeam să mă duc la el cu copilul în brațe și să-i spun: «Uitați că se poate!» Totuși, nu am făcut asta. Am ales să uit și să iert”, povestește Alina.

„După reușita mea, am sfătuit multe femei cu fibrom uterin care nu mai visau la copii să încerce embolizarea uterină. Trebuie să încerci alternative și să știi că există speranță. În cele din urmă, nu noi decidem ce se va întâmpla mai departe”.

Alina, medic din Oradea operat prin embolizare și mamă

„Trebuie să încerci alternative”

Pe 21 aprilie 2008, după o sarcină deloc ușoară, în care a avut foarte des contracții, Alina a adus pe lume un băiețel sănătos, la 37 de săptămâni și 3 zile de sarcină.

„Nu pot descrie în cuvinte emoțiile și trăirile pe care le-am avut când l-am ținut pentru prima dată în brațe, după o luptă care nu părea să fie cu noroc pentru mine. Așa a trebuit să se întâmple lucrurile. Placenta s-a inserat exact acolo unde trebuia, iar șansele să se întâmple asta erau foarte mici.

Cred că nu noi decidem când să avem un copil, lucrurile acestea vin de Sus. Eu am avut întotdeauna impresia că pot să controlez tot, că eu voi decide când să fac un copil. Nu, nu este deloc așa!”, crede Alina.