Exerciții pentru fericire de la un Solution Focused Coach
Exerciții pentru fericire putem face fiecare dintre noi, pentru a ne păstra starea de bine. Antoneta Galeș, Solution Focused Coach și mental health facilitator trainer, este specialistul invitat la podcastul „Sănătatea în focus” by Secom în cadrul căruia am descoperit „ingredientele fericirii” și ce exerciții putem face pentru a ne fi bine.
Este adevărat că nu toată lumea se naște cu abilitățile de obținere a stării de bine, dar vestea bună este că pot fi dezvoltate cu ușurință cu sprijinul potrivit.
Greșeli de evitat când facem exerciții pentru fericire
În primul rând, o greșeală este să credem că nu trebuie să facem vreun efort pentru a fi fericiți. Cele mai bune momente din viață nu se întâmplă dacă suntem pasivi sau în repaus. Se întâmplă atunci când corpul sau mintea sunt prinse într-un efort voluntar de a realiza ceva important. Deci nu pe canapea, din fața televizorului! În al doilea rând, a crede că nevoile noastre ar trebui să fie satisfăcute de altcineva este o greșeală.
Starea de bine începe de la observație. Și când zic observație, mă refer la a observa inclusiv modul în care gândim, modul în care gândim despre noi, modul în care noi ne vorbim nouă. Iată un exemplu: modul în care ne spunem „trebuie”… ceva. În opinia mea, putem înlocui foarte liniștiți cuvântul „trebuie” cu „vreau” pentru că am încotro. E important de observat că am această libertate, eu pot să mă duc sau să nu mă duc, pentru că vreau să fac asta.
Antoneta Galeș, Solution Focused Coach
Primul pas pentru cei care caută o viață mai fericită este tocmai să găsească motivele care îi determină să zâmbească.
A prețui aceste momente și a le trăi intens este, fără îndoială, cea mai apropiată și mai ușoară cale de a-ți găsi împlinirea, fie ea personală sau profesională. Așa că gândiți-vă cu atenție înainte de a încerca să obțineți un răspuns definitiv la această întrebare de bază. Important este să fii sigur de motivele bunăstării tale.
Supraviețuire nu înseamnă fericire
Omul memorează în esență evenimentele „negative” din viața lui pentru că vrea să trăiască mai presus de toate. Prin urmare, este important pentru el să-și amintească în ce circumstanțe a fost în pericol. Această funcție de „supraviețuire” este necesară pentru a-l „salva”, dar nu pentru a-l face fericit.
Pentru a avea acces la fericire, omul trebuie să trăiască pe deplin și conștient momentele „pozitive” din viața sa, altfel nu le va reține. Totuși, atunci când trăim momente fericite, gândim sau facem și altceva în același timp. Nu suntem pe deplin conștienți de plăcerea pe care o trăim. Este important să fim atenți la fiecare moment trăit. Suntem prea stimulați și avem prea multe activități simultane. Ne pierdem seninătatea și bucuria. Nu găti întrebându-te dacă soțului tău îi va plăcea, gătește. Punct.
Sensul vieții este foarte important. Și de fapt, la un moment dat, când creștem, noi avem impresia că o să facem ceva și o să schimbăm lumea. Și pentru că vedem că nu s-a schimbat sau nu destul sau ne uităm la ce n-am reușit, s-ar putea să fie o presiune. Ar trebui să ne uităm la contribuția pe care o avem, la lucrurile mici, pentru că noi suntem tentați să ne uităm la lucruri mari. Dacă ne uităm la lucrurile mici s-ar putea să ne fie mai ușor să găsim persoana căreia să-i arăt recunoștința.
Antoneta Galeș, Solution Focused Coach
Care sunt ingredientele fericirii?
Antoneta Galeș spune că, dacă ar exista o „capsulă cu stare de bine”, ingrediente din acest supliment minune ar fi:
Libertatea, în sensul de libertate de a face alegeri.
În al doilea rând sunt prietenii, adică modul în care avem relații bune cu ceilalți și ne conectăm autentic. Asta înseamnă că eu, ca persoană, mă pot exprima în prezența ta și pot fi așa cum sunt eu și tu mă vezi și eu mă simt văzută și cumva am senzația că e ok, că suntem bine împreună.
Mintea analizată. Reprezintă capacitatea sau abilitatea, de a răspunde, de a-mi asuma responsabilitatea. Prin a răspunde, de fapt, înseamnă ce facem sau ce spunem. În principiu, alegerile acestea sunt conștiente. Pe de altă parte, în spațiul acela dintre stimul și răspuns sunt o mulțime de idei preconcepute, sunt experiențele noastre trecute, sunt tot felul de voci, pe care noi am ajuns să le lăsăm acolo care ne spune că „trebuie” să facem ceva
Principii de bază pentru o viață fericită
Deci, cum să fii pozitiv, fericit? Cunoaștem cu toții oameni care pot transforma o situație disperată într-o provocare, doar prin felul lor de a interpreta lucrurile și prin forța personalității lor. Cum o fac?
Pacea interioară
Este posibil să transformăm realitatea în măsura în care noi înșine influențăm ceea ce se întâmplă în conștiința noastră. Este cel mai important principiu în calea spre fericire și se lucrează prin obținerea liniștii interioare, controlul emoțiilor și gândurilor unei persoane. Tehnicile pentru atingerea acestui obiectiv sunt diferite exerciții de fericire realizate prin programe de meditație, psihoterapie, colaborarea cu un life coach.
Controlul intențiilor, a alegerilor personale
Viața noastră este suma lucrurilor văzute, auzite, mirosite, atinse, gustate. Mintea noastră este orientată către anumiți stimuli. O anumită informație intră în conștiința noastră pentru că este permisă acolo, dacă decidem să o acceptăm, să îi acordăm atenție.
De exemplu, unii oameni aleg să nu mai asculte știrile (catastrofale în cele mai multe cazuri), să nu se mai uite la filme de acțiune sau înfricoșătoare sau să nu mai stea în prezența unor oameni agresivi. Când alegem stimuli pozitivi, păstram starea de bine mai mult timp și suntem mai fericiți.
Concentrarea este și ea un exercițiu pentru fericire
Controlul conștiinței implică, de asemenea, capacitatea de a-ți concentra atenția, de a evita distragerile și de a susține efortul suficient de mult pe calea aleasă. Fiecare individ are o cantitate limitată de atenție pe care o poate direcționa în mod intenționat ca un fascicul de energie sau pe care o poate dispersa în activități disjunse și aleatorii. Viața unui individ seamănă cu modul în care își folosește atenția.
Acționează și fii fericit
Când alegem o cale în mod liber, doar de dragul acțiunii, și ne implicăm în măsura capacității și concentrării noastre, ceea ce facem va fi plăcut. Și după ce am gustat acea bucurie, ne vom strădui să o gustăm din nou. Nu ceea ce deținem îmbunătățește calitatea vieții, ci ceea ce simțim despre noi înșine atunci când experiențele noastre ne fac fericiți.
Exerciții pentru fericire propuse de Antoneta Galeș
Exercițiul 5,4,3,2,1
„5,4,3,2,1”. 5 lucruri pe care le vezi. Pur și simplu numeri cele 5 lucruri pe care le vezi în jurul tău, 4 lucruri pe care le atingi și te concentrezi pe ceea ce simți tu și atingi tu cu corpul tău: fundul pe scaun, piciorul pe pământ, celălalt picior peste picior, mâna pe genunchi. 3 lucruri pe care le auzi: și-ți dai răstimpul să auzi, că auzi 3 lucruri. Două lucruri pe care le miroși și ultimul e gustul din gură. Deci pur și simplu e un exercițiu în care folosești toate cele 5 simțuri pentru a te conecta, pentru că așa crește capacitatea de a ne liniști. Acest exercițiu se poate face în absolut orice moment al zilei, în prezența celorlalți, în orice situație ne-am afla.
Perspectiva din care privim lucrurile
„Contează foarte mult modul în care ne poziționăm și-n general are legătură cu așteptările noastre. Cum aș putea să fac să observ mai bine ce stă-n puterea mea și ce este dincolo de capacitatea mea de a controla sau de posibilitatea mea de a controla. Eu pot să-mi doresc, dar asta nu înseamnă că se va întâmpla. De exemplu, nu înseamnă gândire pozitivă a spune: trebuie doar să crezi că mâine va fi soare. Nu, că nu ține de tine. Chiar nu ține de tine! Dar tu trebuie să te bucuri de viață indiferent cum va fi starea vremii.”
Conectarea autentică
„Conectarea autentică ține și de responsabilitate. Cum îmi aleg persoanele potrivite în jurul meu? Cum îmi aleg persoanele la care să mă pot duce să le spun ce traversez, ce fel de situație trăiesc. Și de la care, de fapt, n-am nevoie nici de sfaturi, n-am nevoie nici să-mi spună vreo „înțelepciune”. Am nevoie doar să-mi spună „te cred, te înțeleg”, eventual „îmi pare rău” , „sunt alături de tine”. Dacă ai pe cineva care e în stare să facă asta, scrie-i pe un bilet. Pur și simplu, scrie-i pe un bilet. Nu vreau să-mi spui ce să fac, nu vreau să-mi spui cum te-ai comporta tu, dacă ai fi în locul meu, că nu ești în locul meu. Vreau să-mi spui doar te cred, te înțeleg, îmi pare rău, sunt alături de tine; cu ce pot să te ajut. Dacă-mi pui întrebarea, atunci s-ar putea să-ți spun: „Aș avea nevoie de perspectiva ta!”
Raportul 3/1
„În psihologia pozitivă raportul ideal este 3 la 1, emoții pozitive față de emoții negative. Emoțiile negative, fiind destinate mai degrabă apărării sau supraviețuirii sunt mult mai vocale și cumva noi, ca oameni, avem capacitatea să ne creăm emoții despre lucruri care încă nu există, ele nu s-au întâmplat încă. Raportul acesta de 3 la 1 într-o zi obișnuită, adică au fost mai degrabă mai multe evenimente pozitive decât negative. Contează cumva antrenamentul de a le vedea. Și acesta este un bun exercițiu de a fi fericiți. ”
Exercițiul 3 motive de recunoștintă
„Recunoștința este, de asemenea una dintre emoțiile pozitive importante și care are un impact pozitiv asupra stării noastre de fericire. Pentru că, în momentul în care eu îți arăt ție recunoștință pentru ceva ce am primit sau îți mulțumesc, lucrul ăsta se poate duce mai departe. Starea mea de bine crește, starea ta de bine e posibil să fie, de asemenea, crescută și tu s-o dai mai departe. Deci, acesta este unul dintre exercițiile de fericire de bază: 3 lucruri bune pentru care sunt recunoscător și pot face asta la sfârșitul fiecărei zile. Recomandarea e să faci asta timp de 21 de zile; minimim 21 de zile, existând mai multe șanse să îți intre în obicei.”
Vă invităm să urmăriți varianta video integrală a podcastului educativ #SanatateaInFocus, dedicat fericirii, mai jos: