Cum să iei decizii dificile în vreme de COVID-19

Cum să iei decizii dificile în vreme de COVID-19

Deși stăm de mai mult de o lună izolați în casele noastre, nu înseamnă că suntem feriți de tot felul de situații cauzate de pandemie, unele care nu țin de riscul de contaminare propriu-zis.

La începutul lunii, Ruxandra și-a pierdut jobul și, pentru că nu era de ajuns, proprietara a decis să îi mărească chiria. Este singură, are un copil și nu știe ce are de făcut mai departe. Își iubește casa, iar gândul că va trebui să își găsească altă locuință o paralizează, pur și simplu.
Din considerente practice, Tatiana are de ales dacă să se mute sau nu cu fostul soț, pentru a putea să lucreze de acasă și pentru ca fiica ei să îl aibă și pe tatăl ei aproape.
Data de 15 mai, când se vor ridica o parte dintre restricții, îl face pe Dragoș să se întrebe dacă va accepta să revină fizic la muncă. El face parte din categoria celor care suferă de una dintre afecțiunile asociate cu un grad mai crescut de risc, iar mediul în care va trebui să se întoarcă presupune interacțiunea cu numeroși clienți.

Pentru mulți dintre noi deja s-au schimbat nenumărate lucruri și, fie că ne referim la planul profesional, sentimental sau la situația financiară, vom fi nevoiți să luăm niște decizii… dificile.

Dacă nu facem parte din categoria celor care sunt nevoiți să ia rapid decizii drastice, foarte mulți am avut timp în această perioadă să reflectăm asupra modului în care ne merge viața. Unii au început deja să se întrebe dacă drumul profesional pe care au pornit acum mult timp, deși satisfăcător financiar, merită sacrificarea valorilor în care cred cu adevărat. Alții se gândesc dacă deciziile lor amoroase îi fac cu adevărat fericiți.

Labirintul deciziilor

Uneori, ajungem la o răscruce de drumuri în care trebuie să ne alegem o direcție. Să fac sau să nu fac un copil? Să continui sau să ies din această relație? Să rămân la locul de muncă din prezent sau să caut noua oportunitate, interesantă, dar nesigură? Ar trebui ca Ruxandra să se mute mai repede în altă parte sau să se îndatoreze pentru a păstra locuința actuală? Ar fi mai bine ca Dragoș să se întoarcă la birou sau să riște să își piardă locul de muncă? Oare Tatiana ar trebui să împartă același spațiu cu fostul ei soț? 

În general, odecizie este privită ca fiind dificilă când opțiunile prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje și, per ansamblu, niciuna dintre alternative nu este mai bună decât cealaltă. Spunem că o decizie este simplă când una dintre variantele pe care le avem la dispoziție este în mod clar mai bună decât cealaltă.
Când avem de luat o decizie grea, balanța dintre beneficii și costuri este echilibrată și niciuna dintre variante nu este (sau cel nu puțin pare) mai bună decât cealaltă. Când balanța nu se înclină nicicum, cum alegi, de fapt?

Dacă este posibil, dă-ți timp să analizezi bine situația

În vremuri atât de incerte și propice pentru dezvoltarea unor crize existențiale, cum sunt cele de față, este mai bine să îți acorzi timp când ai de luat o decizie decât să acționezi mergând pe mâna instinctului. Într-adevăr, acțiunea pripită îți poate calma pe termen scurt o parte din anxietatea resimțită, dar pe termen lung îți poate crea chiar mai multe probleme.
În plus, e important să ai timp să procesezi mental faptul că trebuie să iei o decizie. Când ești mai împăcat cu ideea e mai simplu să îți stabilești strategia de acțiune.

Întocmește o lista decizională

O astfel de listă te va ajuta să îți structurezi mai bine gândurile și pașii pe care îi ai de făcut. Aceasta ar trebui să cuprindă nu numai aspectele pro și contra ale opțiunilor pe care le ai la dispoziție, ci și valoarea pe care le-o conferi. Dacă pentru tine este mai importantă sănătatea decât păstrarea jobului, prima ar trebui să aibă o pondere mai mare.

Ajustează-ți așteptările

Fiecare pas pe care îl faci în direcția potrivită ar trebui să fie privit ca o victorie. Având această perspectivă, te vei simți mai motivat să treci la următorul punct și ușor, ușor să ajungi la rezultatul sperat.

Ia decizia ținând cont de tine ca persoană

Unul dintre cei mai importanți factori de luat în seamă când vine vorba de a lua o decizie dificilă ești chiar tu, ca om. Să luăm un exemplu mai simplu:ești un elev de clasa a 12-a care trebuie să își aleagă facultatea.
Poate te gândești că dacă alegi Facultatea de Studii Economice, vei avea un statut financiar bun. Cu toate acestea, detești gândul de a lucra toată viața cu cifre, pe când Facultatea de Limbi Străine ți se pare cea mai frumoasă idee din lume. Ce ar trebui să alegi? (Dacă ești un adult cu înclinații umaniste nesatisfăcut de jobul tău din corporație probabil ai deja un sfat de dat în situația descrisă mai sus.)

Pentru starea ta de bine pe termen lung, este indicat ca opțiunea pe care o alegi să aibă legătură cu tine. Mai exact, cu felul tău de a fi, de a privi lumea, cu înclinațiileșicaracteristicile personale.

Decizia trebuie să reflecte valorile personale

Referitor la scenariul de mai sus, asta înseamnă, de asemenea, că dacă pentru tine banii au cam aceeași valoare intrinsecă precum studiul aprofundat al limbilor străine, ai la fel de multe șanse să fii fericit cu alegerea ta. În acest punct însă, te-ai putea întreba cum poți ști ce să alegi, dacă ambele sunt la fel de importante?
Ei bine, în acest caz tot ce ai de făcut este să iei puțină distanță și să realizezi că nu faci o alegere între o opțiune mai bună și una mai rea, ci între două opțiuni similare. Fii recunoscător că ai de unde alege, pune-ți liberul arbitru în acțiune și alege pentru tine!
La sfârșitul vieții (sau mai devreme) vei constata că tocmai aceste momente au fost cele care te-au construit ca om.

O decizie dificilă implică, inevitabil, o pierdere

Dacă te gândești: Dar dacă celălalt scenariu era mai bun?, te afli deja pe un teren alunecos. 
Adevărul este că, atunci când iei o decizie, pierzi întotdeauna ceva. Orice decizie presupune alegerea unei variante și renunțarea la toate celelalte scenarii posibile. Persoanele care s-au perfecționat în arta de a lua decizii știu deja asta. 

Ia decizii suficient de bune

Unii oameni pierd foarte multe șanse deoarece amână la nesfârșit luarea unei hotărâri, iar unalt lucru de care mai trebuie să ținem cont în procesul decizional este acela că, oricât de mult am cântări și analiza opțiunile, probabil nu vom lua niciodată „decizia perfectă”.

Dacă suntem perfecționiști, este posibilsă nu reușim să facem toate schimbările pe care ni le dorim, pentru că vom avea mereu tendința să supra-analizăm. Acesta este momentul în care ar trebui să intre în acțiune compasiunea și acceptarea față de noi înșine și limitele noastre. Cu siguranță vei reuși să iei cele mai potrivite decizii dintr-un loc mai degrabă binevoitor decât dur și intransigent. 

Imaginează-ți că îți sfătuiești un prieten

Fiind vorba despre decizii care țin de propria persoană, este posibil să te simți copleșit și să nu găsești soluții tocmai pentru că problema este prea „aproape” de tine. O tehnică utilă ar fi să îți imaginezi că unul dintre prietenii tăi se regăsește în situația ta. Ce l-ai sfătui, așadar?

Nu te supraaglomera din punct de vedere al informațiilor

Poți presupune că, dacă ai mai multe informații,cresc șansele să iei decizia corectă. Cu toate astea, cu cât ecuația va avea mai multe variabile cu atât te veisimți maiconfuz. Așadar, după ce ai cules cele mai importante informații despre situația pe care încerci să o rezolvi, oprește-te.
Altfel, e posibil să nu mai poți face distincția între informațiile cu adevărat importante și cele care nu contează așa mult. Aceeași sugestie se aplică și în cazul în care ai tendința să ceri celorlalți prea multe păreri legate de problema ta.

Nu pune foarte multă presiune pe tine

… și nu te judeca prea aspru. Deciziile dificile sunt prin natura lor complicate și mari consumatoare de energie psihică și emoțională. Poate că unii nu te vor înțelege și vor spune că trebuia să fi făcut lucrurile într-un mod diferit. Poate că tu însuți te frămânți referitor la decizia luată. Asta ne conduce la următorul punct.

De cele mai multe ori, deciziile sunt reversibile

Poate că știi asta deja. Dacă nu, în timp vei descoperi că, deși decizia pe care o ai de luat este importantă, este de asemenea reversibilă. Așa că fii împăcat cu tine în momentul în care alegi.

Este mai bine să iei o decizie decât să nu iei nicio decizie

Deciziile dificile eraugreu de luat chiar și înainte de această pandemie. Dacă amâni la nesfârșit momentul, este posibil să te consumi inutil știind că trebuie totuși să alegi ceva. Sau mai rău, există riscul să pierzi oportunități și, în loc să fii tu cel care își alege calea,să asiști pasiv la deciziile pe care le iauviața sau ceilalți în locul tău. Și nu vrei asta, nu?

Așadar, ce ar trebui să aleagă persoanele de la începutul articolului? Răspunsul este evident: ele sunt singurele în măsură să se lămureascăși să își dea seama ce este cel mai important pentru binele lor, iar alegerea ar trebui să fie una personală, la fel ca a ta. 

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare