Coronavirusul poate fi transmis de persoane fără simptome?

Coronavirusul poate fi transmis de persoane fără simptome?

Studii despre Covid-19 se fac din mers, iar majoritatea arată că virusul este răspândit de persoanele care prezintă deja simptome, precum febră, tuse și dificultăți de respirație. Asta este o veste bună, deoarece, astfel de cazuri pot fi mai ușor izolate și răspândirea este încetinită. Vestea proastă, însă, este că există deja focare de boală declanșate de persoane care nu prezentau simptome. Cât de periculoasă este de fapt o astfel de perspectivă pentru ceea ce urmează și ce avem de făcut pentru a ne proteja pe noi și pe cei vulnerabili din jurul nostru?

Specialiștii care au tratat și analizat un focar din statul american Massachusetts din SUA susțin că și persoane infectate care nu prezintă simptome îi pot îmbolnăvi pe cei cu care intră în contact. De câteva săptămâni, oficialii americani au atras atenția că este posibilă și transmiterea asimptomatică, dar că nu reprezintă un factor semificativ în răspândirea virusului. Secretarul de stat american pentru probleme de sănătate, Alex Azar, a precizat la începutul lunii martie că „principalul motor” al răspândirii noului coronavirus nu este contaminarea asimptomatică și că „trebuie să ne concentrăm asupra persoanelor simptomatice, căci strategia de izolare depinde foarte mult de prezența semnelor bolii.”

„Unele răspândiri ar putea fi posibile chiar înainte de etapa în care pacienții prezintă simptomele specifice Covid-19, dar acesta nu este principalul mod de propagare a virusului”, este răspunsul oficial prezent pe site-ul Centrului American pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile.

Ministerul Sănătații din România: „Este posibilă transmiterea virusului și de la persoane care nu manifestă deloc simptome”

Și oficialitățile din România susțin că transmiterea noului coronavirus de la persoane fără simptome este posibilă.
„Perioada în care o persoană răspândește virusul poate începe cu până la două zile înainte de apariția primelor semne ale bolii, aceasta fiind cea mai intensă la începutul bolii. Persoanele infectate pot răspândi virusul până la 7 – 12 zile după apariția primelor simptome. Din datele curente, se pare că este posibilă transmiterea virusului și de la persoane care nu manifestă deloc simptome”, se arată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Sănătății din România.

Grupul fără simptome la care trebuie să fim atenți

În timpul unui briefing de presă de la Casa Albă desfășurat pe 14 martie 2020, dr. Deborah Brix (coordonatorul comunicării legate de Covid-19 în SUA), părea să privească cu îngrijorare transmiterea virusului de către cei fără simptome. Ea a spus că încearcă să înțeleagă cum persoane cu vârsta de sub 20 de ani care „nu au simptome semnificative sunt un grup potențial asimptomatic și care răspândesc virusul.”

„De aceea cerem tuturor să-și asume responsabilitatea personală pentru a preveni răspândirea”, a adăugat dr. Brix, referindu-se la măsurile generale de prevenție care se aplică în această perioadă în toate țările afectate de pandemie.

Câțiva dintre experții intervievați de CNN au spus că, deși nu este prea clar modul în care pacienții asimptomatici pot transmite boala, este limpede că aceștia sunt responsabili de răspândirea Covid-19 mai mult decât era estimat la începutul pandemiei.

Dificil de controlat

„Știm acum că transmiterea asimptomatică joacă probabil un rol important în răspândirea acestui virus”, a declarat și Michael Osterholm, directorul Centrului pentru Cercetări și Politici de Boli Infecțioase de la Universitatea din Minnesota. Osterholm a adăugat că este „absolut evident” că infecția asimtomatică sigur poate alimenta o pandemie, iar acest lucru este extrem de dificil de controlat.

Într-un articol publicat la începutul lui martie 2020 în New England Journal of Medicine, și Bill Gates, care este co-președinte la Bill și Melinda Gates Foundation, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la răspândirea bolii de către persoanele care încă nu au prezentat simptome sau prezintă forme foarte ușoare.

„Există dovezi puternice că virusul poate fi transmis de persoane care sunt ușor afectate sau chiar pre-simptomatice. Aceasta înseamnă că noul virus va fi mult mai greu de controlat decât sindromul respirator din Orientul Mijlociu sau sindromul respirator acut sever (SARS) care a fost răspândit numai de către persoanele simptomatice”.

Bill Gates, co-președinte la Bill și Melinda Gates Foundation

„Este timpul să spunem clar publicului ce știm și ce nu știm”

Jurnaliștii de la CNN prezintă și alte declarații ale experților legate de rolul esențial pe care-l joacă în răspândirea noului coronavirus persoanele asimptomatice. „Transmiterea asimptomatică și ușor simptomatică sunt factori majori în transmiterea în comunitate a Covid-19. Acesta va fi adevăratul motor”, a declarat dr. William Schaffner, consilier CDC și profesor la Facultatea de Medicină a Universității Vanderbilt.

În acest context, Michael Osterholm a precizat: „Încă de la începutul focarului am avut multe întrebări cu privire la modalitatea de transmitere a acestul virus. Și, din păcate, am văzut un număr foarte mare de oameni care luau poziții ferme despre cum se întâmplă sau nu se întâmplă răspândirea. Văzând cum evoluază lucrurile, constat acum că multe din acele declarații au fost pripite. Este timpul pentru discuții directe. E timpul să spunem clar publicului ce știm și ce nu știm cu exactitate!”

Cazul Massachusetts

În luna februarie, angajații companiei de biotehnologie Cambridge Biogen din SUA au participat la o întâlnire a companiei. După terminarea întrunirii, trei dintre participanți au fost testați pozitiv, deși nu avuseseră simptome specifice. Ann Scales, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Sănătate Publică din Massachusetts, precizează că este în desfășurare o anchetă asupra acestui focar.

Ce arată studii făcute în lume

Există și în alte țări, în afară de SUA, rapoarte de transmitere semnificativă a virusului de către persoane fără sau cu simptome ușoare. Marți, pe 16 martie, dr. Sandra Ciesek, directorul Institutului de Virologie Medicală din Frankfurt, a testat 24 de pasageri care s-au întors cu avionul din Israel. Șapte din cei 24 de pasageri au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Patru din cei 7 nu aveau simptome și dr. Ciesek a fost surprinsă să constate că încărcătura virală a pacienților asimptomatici era mult mai mare decât la cei care prezentau simptomele specifice. Sarcina virală este o măsură a concentrației virusului în secrețiile respiratorii ale unui pacient. O încărcare mai mare face ca persoana care o are să răspândească infecția către mai multe persoane.

Ciesek nu a publicat încă această constatare, însă, pe 18 februarie 2020 ea a publicat o scrisoare în New England Journal of Medicine despre doi pasageri care s-au întors în Germania din Wuhan, China și care au avut testul pozitiv pentru Covid-19. Unul dintre cei doi pasageri nu a avut simptome, iar celălalt a avut o erupție slabă și o durere în gât. Când a prelevat probele pentru testarea în laborator, a infectat cu succes o cultură de celule cu tampoanele pacienților. „Putem concluziona că ambii pacienți pot infecta alte celule și implicit alți oameni”, a sus Ciesek pentru CNN.

Studiu în Olanda și Belgia: mulți se pot infecta de la persoane fără simptome

Două studii timpurii care au folosit modelarea matematică a focarelor din Tianjin, China și Singapore în lunile ianuarie și februarie au descoperit de asemenea date despre răspândirea virusului de către persoane care nu aveau simptomele caracteristice Covid-19. Ambele studii au fost postate pe MedRxiv, un server al Universității Yale, revista medicală BMJ și Cold Spring Harbor Laboratory din New York.

Un alt studiu postat în 15 martie de către cercetătorii belgieni și olandezi arată că între 48% și 66% dintre cele 91 de persoane din grupul din Singapore au contactat infecția de la cineva care era pre-simptomatic. Din cele 135 de persoane din Grupul Tianjin, între 62% și 77% s-a îmbolnăvit de asemenea de la persoane care nu aveau simptome. Cu toate astea, unul dintre autorii studiului, Tapiwa Ganyani de la Institutul de Știință a Datelor de la Universitatea Hasselt din Belgia, a precizat că aceste date sunt incipiente, au statut de estimări și nu pot fi luate ca certitudini.

Oficialii Centrului American pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile spun că răspânidrea asimptomatică NU este principalul mod de răspândire a virusului, dar este prezentă în comunitate și nu trebuie ignorată.

În aceste condiții, în care modalitățile de transmitere încă se sustinează sau sunt neclare, este esențial să luăm măsuri pentru a limita transmiterea bolii, recomandă Ministerul Sănătății. Iată-le pe cele mai importante.
1️⃣ Evitați contactul direct cu alte persoane!
2️⃣ Evitați deplasările și zonele aglomerate!
3️⃣ Păstrați o distanță de cel puțin 1,5 metri (cât 3 pași) față de alte persoane!
4️⃣ Spălați-vă frecvent pe mâini timp de 20-30 de secunde (cât durează să cântăm prima strofă din Deșteaptă-te Române!).
5️⃣ Nu vă atingeți fața, ochii, nasul sau gura fără a fi riguros spălat pe mâini!
6️⃣ Dezinfectați suprafețele cu care intrați în contact în mod frecvent!

? În caz că manifestați simptome specifice de infecție cu noul coronavirus (tuse seacă, febră, dificultăți respiratorii), izolați-vă și apelați medicul de familie sau Direcția de Sănătate Publică locală! Apelați 112 doar în caz de urgență!

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare