Cine primește vaccin antigripal gratuit și ce vaccinuri sunt în farmacii

Cine primește vaccin antigripal gratuit, ce vaccinuri sunt în farmacii și cât costă

Prima tranșă de vaccin antigripal din farmacii s-a epuizat rapid, dar a doua este așteptată în scurt timp. Vârstnicii și bolnavii cronic vor primi și ei în curând vaccin antigripal gratuit de la medicul de familie. Iată ce vaccinuri sunt disponibile pentru adulți anul acesta, cât costă și care este momentul cel mai potrivit pentru imunizare aflați în continuare. 

Vaccinul gripal nu ne protejează de COVID-19, dar ne scade riscul de a face simultan cele două infecții respiratorii. Ce s-ar întâmpla într-o asemenea situație? Riscul de deces ar fi de peste două ori mai mare, după cum semnala recent un studiu publicat în revista British Medical Journal (BMJ). Nici dacă facem gripă și COVID-19 consecutiv nu am fi într-o situație mai fericită, ne-au explicat specialiștii în acest articol Smart Living

În contextul pandemiei de coronavirus, Ministerul Sănătății (MS) a achiziționat o cantitate de două ori mai mare de vaccin antigripal gratuit, față de sezonul anterior. Primele 400.000 din cele 3 milioane de doze cumpărate au ajuns deja la medicii de familie, dar au prioritate la vaccinare în aceste săptămâni copiii și gravidele. Vaccinurile din campania de gratuită a MS vor fi distribuite către cabinete în tranșe, până la data de 10 decembrie. 

Următoarea tranșă de vaccin antigripal gratuit va intra în țară la jumătatea lunii octombrie, a anunțat Anca Crupariu, reprezentantul Colegiului Farmaciștilor din România. Aceste noi doze vor fi apoi distribuite medicilor de familie prin direcțiile de sănătate publică din fiecare județ. Cu noua tranșă vor fi vaccinate și celelalte categorii de români care au dreptul la vaccin gratuit de la medicul de familie.

Cine poate beneficia de vaccin antigripal gratuit

Câteva categorii de persoane sunt considerate vulnerabile în fața complicațiilor pe care le produce gripa, iar ele primesc gratuit vaccinul, prin campania MS. În România, lista a rămas neschimbată din anii anteriori și a fost creată în baza recomandărilor făcute de Organizația Mondială a Sănătății și de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Sindicatele din învățământ au cerut vaccinarea gratuită a profesorilor în acest an, dar propunerea nu a fost aprobată, potrivit purtătorului de cuvânt al MS, Oana Grigore.

Categoriile de adulți care primesc vaccin antigripal gratuit de la medicul de familie:

  • persoanele peste 65 de ani;
  • persoanele care suferă de boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice;
  • gravidele;
  • bătrânii instituţionalizaţi;
  • personalul medical.

În sezonul gripal 2019-2020, 73 de români au decedat din cauza complicațiilor provocate de gripă, de aproape trei ori mai puțini decât în sezonul anterior, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică. Dintre cele 73 de victime, doar una era vaccinată antigripal și pentru 5 dintre ele nu s-au putut stabili antecedente vaccinale. Cele mai multe decese au fost cauzate de virusul gripal A. 

Ce variante de vaccin antigripal avem în farmacii și la medic

Prin medicul de familie, imunizarea împotriva gripei se face cu vaccinul Influvac Tetra, produs de Abbott Biologicals. În farmacii, se comercializează în această perioadă vaccinul Vaxigrip Tetra, produs de Sanofi Pasteur. Ambele sunt injectabile și nu au o limită superioară de vârstă. 

Așa cum le spune numele, ele fac parte din categoria vaccinurilor tetravalente – conțin 4 tulpini de virus gripal: două tulpini de virusuri A (virus gripal A (H1N1) și virusul gripal A (H3N2)) și două tulpini din virusul gripal B (B/Victoria și B/Yamagata). 

Trei dintre cele patru tulpini incluse în vaccinurile antigripale din acest sezon sunt diferite de cele care au circulat în sezonul 2019-2020. Prin urmare, vaccinul pe care l-am făcut anul trecut nu ne poate proteja de gripă și în acest sezon. 

În anii trecuți, se comercializau în paralel și vaccinuri trivalente, cu două tulpini A și o tulpină B. Specialiștii nu le mai recomandă însă pentru acest sezon gripal. „În ultimii ani, a crescut foarte mult implicarea virusurilor de tip B în cazurile pe care le-am avut în ultimii ani. Acest lucru a condus la o schimbare în ceea ce privește compoziția vaccinurilor antigripale, astfel încât noi nu mai lucrăm cu vaccinurile trivalente”, potrivit prof. dr. Victoria Aramă, medic primar boli infecțioase la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, din București. 

Cele două vaccinuri antigripale disponibile în această perioadă conțin tulpini virale inactivate. „Ele nu sunt vii și nu pot produce boala după vaccin, cum se mai spune uneori în popor”, a mai explicat specialistul în conferința de lansare a platformei educaționale Atlas Gripal, care pune la dispoziție informații despre gripă și vaccinare antigripală.

Unde și când găsim vaccinul antigripal „la liber”

Dacă nu ne aflăm printre categoriile care primesc vaccin antigripal gratuit de la medicul de familie, singura variantă este să-l cumpărăm din farmacii sau din clinici private. Farmaciile au epuizat deja o primă tranșă de vaccinuri antigripale Vaxigrip, dar o cantitate importantă este așteptată în farmacii la mijlocul lunii octombrie, potrivit reprezentantului Colegiului Farmaciștilor din România, Anca Crupariu. Ne putem imuniza împotriva gripei și în clinicile private, dar nici acestea nu mai au vaccinul pe stoc acum.

„Cererea pentru vaccinuri este acum de aproximativ trei ori mai mare decât în anii trecuți. Am solicitări în acest an inclusiv de la părinți de sugari și de la tineri care nu s-au vaccinat niciodată”.

Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov

Unele farmacii iau precomenzi pentru vaccinul antigripal. Precomanda presupune înscrierea pe o listă de așteptare pentru a fi sunați când vaccinul este din nou disponibil în farmacia respectivă. 

Farmaciile pot să solicite o prescripție medicală pentru achiziționarea vaccinului. O puteți obține de la medicul de familie sau de la medicul curant, dacă suferiți de o boală cronică.

Cât costă vaccinul și administrarea lui

O doză de Vaxigrip Tetra costă în acest an între 55 și 60 de lei.

În sezonul anterior, Influvac Tetra costa între 50 și 55 de lei. 

În clinicile private, vaccinul costă mai mult decât în farmacii: aproximativ 70 de lei. La acest preț se adaugă obligatoriu și administrarea vaccinului. El nu poate fi doar achiziționat din clinică. 

Și medicii de familie percep o sumă ce variază de la 30 de lei la 100 de lei pentru administrarea vaccinului. „Ea include și o consultație care nu este decontată de casele de sănătate. Medicii de familie sunt cei care decid dacă taxează acest act medical”, ne-a spus dr. Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov (AMF-B). 

Ca să putem primi vaccinul, ar trebui să nu avem nicio boală infecțioasă în stare acută. Consultația înainte de imunizare se face tocmai pentru a diagnostica eventuale infecții care contraindică vaccinarea. 

În clinicile private, administrarea propriu-zisă a vaccinului antigripal costă aproximativ 50 de lei, dar nu include consultația. Pacienții trebuie să meargă la clinica privată cu o recomandare pentru vaccinare de la un medic, fie din clinica respectivă, fie din afara ei. Această recomandare se face în baza unei consultații, deci un cost care se adaugă administrării propriu-zise. Vaccinul poate fi adus de noi în clinică, situație în care vom semna un document prin care ne asumăm că l-am depozitat și transportat în condițiile menționate pe prospect.

Cum depozităm un vaccin antigripal

Vaccinurile, în general, își pierd eficiența dacă sunt păstrate la temperaturi necorespunzătoare. Cele două vaccinuri antigripale trebuie depozitate la o temperatură între 2 și 8 grade Celsius, la frigider. Trebuie să le păstrăm în cutia în care sunt ambalate și să le ferim de expunerea la soare. În timpul transportului de la farmacie și până acasă, este indicat să folosim o geantă termoizolantă. Vaccinul trebuie adus la temperatura camerei înainte de a fi injectat, așa încât geanta nu mai este necesară până la cabinetul medicului (dacă distanța nu este foarte mare).

Pentru administrarea vaccinului ar trebui să apelăm întotdeauna la medic. Consultația pe care acesta o efectuează înaintea injectării serului este foarte importantă dacă vrem să ne asigurăm că el va fi eficient. Dacă starea noastră de sănătate nu este bună, ar trebui să amânăm imunizarea până la vindecare. 

Care este momentul optim pentru imunizarea împotriva gripei

Sezonul gripal începe, de regulă, în luna octombrie și vaccinarea este recomandată înainte de începerea lui, pentru ca organismul să își poată construi imunitatea la virusurile gripale. Lunile septembrie-octombrie sunt considerate ideale pentru imunizare. 

Anul acesta, însă, îmbolnăvirile de gripă au fost mult mai puține în emisfera sudică, unde tocmai s-a încheiat sezonul gripal. Față de anii anteriori, circulația virusului gripal a fost de 500 de ori mai mică în emisfera sudică, spunea profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, într-un interviu pentru Digi24

Noi nu ne găsim între țările care au o acoperire vaccinală foarte bună, așa încât evoluția gripei ar putea fi mai importantă”. 

Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov

Este posibil să avem și noi un sezon gripal la fel de blând în emisfera nordică, dar „nu trebuie să înțelegem de aici că nu trebuie să ne vaccinăm. Ne putem confrunta cu un debut de sezon mai tardiv, dar nu este imposibil să nu avem surprize”, ne spunea profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, în acest articol Smart Living

Pentru ca imunitatea să dureze cât mai mult anul viitor și să acopere toată perioada sezonului rece, ar trebui să ne vaccinăm antigripal începând cu 15 octombrie și până la sfârșitul lunii noiembrie, recomandă profesorul Alexandru Rafila. „Putem să ne vaccinăm fără probleme după 15 octombrie, luna noiembrie, ne putem vaccina astfel încât să obținem o imunitate protectoare care să dureze cât mai mult în anul viitor. Dacă ne vaccinăm foarte devreme, de exemplu la 1 septembrie, atunci și imunitatea se «termină» ceva mai repede. Dacă vaccinul va fi administrat până la sfârșitul lunii noiembrie, nu-i niciun fel de problemă”, a explicat medicul.

Ce reacții adverse au vaccinurile antigripale 

Teama de reacții adverse este motivul pentru care oamenii refuză adesea vaccinarea în general și pe cea antigripală în special. „Când le explici că efectul terapeutic este prezent în proporție de 100% și efectul advers este prezent la una din 10.000 de persoane, oamenii se gândesc că vor fi ei acea persoană din 10.000. Trebuie să înțelegem mai bine diferența dintre efectul terapeutic așteptat și posibilele reacții adverse, care apar mult mai rar”, spune conf. dr. Irina Strâmbu, medic primar pneumolog și șef de secție la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, din București. 

În majoritatea cazurilor, vaccinurile gripale injectabile dau numai reacții locale de scurtă durată la locul injectării: durere, roșeață, mâncărimi și întărirea zonei de injectare (indurație). Deși mai rar, imunizarea antigripală poate da reacții precum febra, frisoanele, durerile de cap, durerile musculare, diareea și/sau vărsăturile. 

Când este contraindicată vaccinarea

Reacțiile alergice la vaccinul antigripal pot afecta până la una din 1.000 de persoane. Simptomele includ urticarie, roșeață, tensiune arterială scăzută, puls slab, bătăi rapide ale inimii, dificultăți de respirație, senzație de lipsă de aer, umflare a feței și/sau a gâtului, buzelor, gâtului sau limbii, piele rece, umedă, palpitații, amețeli, slăbiciune sau leșin.

„Singurele contraindicații ale vaccinării antigripale sunt reacțiile adverse severe la forme anterioare de vaccin administrate”.

Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov

Alergia la ou nu mai este o contraindicație pentru vaccinarea antigripală. Studiile mai recente au arătat că vaccinul este sigur chiar și pentru cei cu alergie severă la ou, fiindcă el conține o cantitate infimă de alergen de ou. 

Vaccinarea antigripală nu este recomandată celor care suferă de sindrom Guillain-Barré, o tulburare severă a sistemului nervos.

Mai multe despre reacțiile și efectele adverse ale vaccinului Vaxigrip Tetra găsiți în prospectul publicat în revizuit de Agenția Națională a Medicamentului.

Reacțiile adverse ale vaccinului Influvac tetra sunt listate în prospectul publicat de aceeași autoritate medicală

Putem face gripă și dacă ne-am vaccinat?

Chiar dacă ne-am vaccinat antigripal, nu este exclus să nu ne îmbolnăvim de gripă. Sunt 4 situații în care putem face gripă, deși ne-am vaccinat:

  1. Nu suntem protejați imediat după vaccinare. Durează două-trei săptămâni până când organismul produce anticorpi protectori;
  2. Ne putem infecta cu un virus gripal care nu este inclus în vaccinul administrat. Tulpinile virusurilor gripale se schimbă constant, iar vaccinurile trebuie reactualizate în fiecare an. Eficienţa lor depinde de cât de bine se potrivesc tulpinile incluse în vaccin cu cele aflate în circulație. Vaccinurile sunt produse înainte de începerea sezonului de gripă, printr-o estimare a tulpinilor care vor circula cel mai frecvent în sezonul următor;
  3. Răspunsul nostru imunitar poate fi slab după vaccinare. Protecția pe care o oferă un vaccin antigripal variază de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, de starea de sănătate și de sistemul său imunitar. Cel mai bun răspuns imun îl au copiii și adulții tineri. Vârstnicii și persoanele care suferă de boli cronice pot dezvolta mai puțini anticorpi după imunizare;
  4. Spre finalul sezonului gripal. Titrul de anticorpi neutralizanți scade treptat după imunizare în aproximativ 150 de zile. Dacă, de exemplu, ne vaccinăm în octombrie, protecția va dura până în februarie.

În medie, vaccinurile gripale oferă populației generale o protecție de 40%-60%, potrivit estimărilor făcute anual de specialiștii Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA. 

Deși nu suntem 100% imuni în fața gripei după vaccinare, sunt șanse mari ca forma de boală pe care o facem să nu fie atât de severă, precizează prof. Dr. Victoria Aramă. „Dacă, cumva, un vârstnic va face gripă după imunizare, va avea cu siguranță o formă ușoară, fără complicații”, explică specialistul. 

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare