Top 3 suplimente recomandate pentru copii. Sfaturi de la renumitul pediatru Murray Clarke
Și copiii sănătoși au nevoie de suplimente alimentare, pentru o dezvoltare corectă, arată studiile. „La vârsta de 7 ani, deja 90% din mărimea fizică a creierului este dezvoltată. Deci ce se întâmplă în acei primi 7 ani este critic și important pentru sănătatea copilului”, a subliniat dr. Murray Clarke, creatorul gamei Childlife® Essentials, care a fost invitatul special al podcastului educativ Secom „Supliment de Bine” din luna aprilie 2023.
Înregistrarea integrală a discuției dintre dr. Murray Clarke, creatorul gamei ChildLife® Essentials de la Secom, și dr. Oana Trifu Bulzan, o găsiți aici:
Iată care sunt cele trei suplimente pe care cunoscutul medic le consideră cele mai importante pentru buna dezvoltare a celor mici.
1. Vitamina D
Bebelușii alăptați ar trebui să primească un supliment zilnic de vitamina D3 de la naștere.
Principala sursă de vitamina D este lumina soarelui, dar, pe de altă parte, este important să păstrați pielea copilului în siguranță la soare. Nu uitați să le acoperiți sau să le protejați pielea înainte ca aceasta să se înroșească sau să se ardă. Vitamina D se găsește cu precădere în câteva alimente, cum ar fi peștele gras și ouăle, însă este dificil să obțineți suficientă vitamina D doar din mâncare.
Copiii mici ar trebui să primească picături de vitamine, chiar dacă ies la soare.
„Cred că există peste 12.000 de studii doar din anul 2000 referitoare la vitamina D la nivel mondial. În special în ultimii doi ani, s-a demonstrat cât de importantă este în prevenirea expunerii virale și a infectării cu virusul. Deci, la vârful listei se află cu siguranță vitamina D, în special vitamina D3.”
Dr. Murray Clarke, creatorul gamei Childlife® Essentials
2. Vitamina C
Vitamina C este importantă pentru sănătatea generală și pentru sistemul imunitar al copilului. De asemenea, îl poate ajuta să absoarbă fierul.
Sursele naturale de vitamina C:
- portocale
- kiwi
- căpșune
- brocoli
- roșii
- ardei
„Vitamina C poate face atât de multe lucruri în corpul uman. Este esențială pentru atât de multe funcții. Și o parte din ceea ce face este să susțină sistemul imunitar. Pe de altă parte, îl ajută să detoxifice metalele grele, substanțele chimice, petrochimice, pesticidele, chiar și radiațiile.”
Dr. Murray Clarke, creatorul gamei Childlife® Essentials
Deci vitamina C are un efect larg asupra sistemului imunitar, nu doar susținându-l direct, ci și ajutând la neutralizarea și eliminarea tuturor acestor alte substanțe, care pot suprima sistemul imunitar.
Odată ce un copil împlinește vârsta de șase luni sau începe să mănânce alimente solide, atunci părintele poate suplimenta cu vitamina C. Există vitamina C în formă lichidă, ceea ce o face foarte ușor de administrat. Apoi, după un an, este necesară o doză ușor diferită, iar după trei sau patru ani, o altă doză ușor diferită se aplică. Deci este nevoie de creșterea treptată a dozei pe măsură ce copilul crește, la sfatul medicului care urmărește copilul.
3. Colostrul
Specialistul invitat la podcastul „Supliment de Bine” plasează pe locul al treilea în topul suplimentelor alimentare ce ar trebui administrare copiilor, colostrul.
„Al treilea supliment pe care l-aș include în această categorie de top este colostru, pe care mama îl transmite bebelușului după naștere. Și atunci când ne uităm cu adevărat la ceea ce este colostrul și la ceea ce face, atunci începem să înțelegem cât de benefic este pentru sistemul imunitar.”
Dr. Murray Clarke, creatorul gamei Childlife® Essentials
Iată ce trebuie să știi despre colostru:
- Este un lichid alb-gălbui, bogat în vitamine şi albumine, care oferă bebelușului anticorpii de care are nevoie în această perioadă, când nu are un sistem de autoapărare dezvoltat.
- E plin de beta-caroten, substanță care-i dă culoarea „de aur”.
- Conține exact numărul de anticorpi de care bebe are nevoie imediat după naștere.
- Îl ajută pe cel mic să se refacă mult mai repede după efortul nașterii și-l sprijină în adaptarea la lumea exterioară.
- Are meritul de a „curăța” sistemul digestiv, îmbunătățind tranzitul intestinal al nou-născutului și previne apariția icterului.
- Calmează greața pe care bebe o poate avea în primele zile de viață.
- Îi oferă copilului endorfine, care-l ajută la ameliorarea oricărei dureri!
Medicul spune că este important să luăm suplimente cu colostru la orice vârstă. „Frumusețea este că putem utiliza întreaga gamă de peptide imunitare la orice vârstă, pentru oricare dintre noi. O putem utiliza în orice moment pentru a ne întări propriul sistem imunitar și, de asemenea, pentru a susține sistemul nostru digestiv, microbiomul, care este cu adevărat o parte critică a sistemului nostru imunitar, poate chiar cea mai critică parte”, mai explică dr. Murray Clarke.
Trei reguli pentru a susține sănătatea familiei
Dr. Murray Clarke îndeamnă părinții să ia în considerare trei aspecte esențiale, dacă vor să susțină imunitatea și creșterea sănătoasă a propriului copil:
- Cel mai important este să se examineze stilul de viață al familiei, deoarece acesta este mediul în care copilul crește. Ce alimente li se oferă? Ce fel de dietă au? Sunt alimente naturale și neprocesate sau există multe alimente fast-food, alimente nesănătoase și procesate?
- În al doilea rând, evident, că exercițiile fizice sunt foarte importante pentru toată lumea, adulți și copii.
- Punctul 3 îl reprezintă suplimentele, deoarece nu trăim în același mediu în care mulți dintre noi am crescut. Specialistul plasează pe primele locuri vitamina C, vitamina D, colostrul, zincul, Omega 3 și seleniul. Aceștia sunt nutrienții reali pe care organismul a fost proiectat să îi aibă pentru a ajuta la gestionarea a ceea ce întâlnim în mediu în ceea ce privește poluanții de origine umană, plasticul, metalele, radiațiile.