Prostatita, cea mai întâlnită afecțiune urologică a bărbaților tineri. Medic: „Poate duce la infertilitate dacă nu e tratată corect”

    Prostatita este cea mai întâlnită afecțiune urologică a bărbaților până în 50 de ani. Există mai multe tipuri de prostatite, iar tratamentul diferă în funcție de factorul declanșator. Netratată corespunzător, prostatita poate avea consecințe majore, una dintre cele mai grave fiind infertilitatea

    Dr. Radu Vrabie, medic specialist urolog, a explicat pentru smartliving.ro cum poate fi diagnosticată boala și care sunt cele mai bune opțiuni de tratament. 

    Smartliving.ro: Ce este prostatita și cât de întâlnită este această afecțiune?

    Dr. Radu Vrabie: Prostatita reprezintă inflamația țesutului prostatic. Din punct de vedere epidemiologic, prostatita este cel mai frecvent diagnostic urologic la pacienți sub 50 de ani și al treilea cel mai frecvent, după hiperplazia benignă prostatică și cancerul prostatic, la pacienții cu vârsta peste 50 de ani. 

    Tradițional, prostatita era specifică bărbaților cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, însă ultimele studii epidemiologie indică faptul că prostatita este o patologie ce afectează toate categoriile de vârstă, în comparație cu hiperplazia benignă prostatică sau cancerul prostatic care apar cu preponderență în cazul pacienților vârstnici. 

    Se estimează că 2 până la 12% din bărbații cu vârstă mai mare de 20 de ani au prezentat simptome specifice prostatitei, iar 9 până la 16% din populația masculină a primit acest diagnostic. În altă ordine de idei, se estimează că 3% până la 12% dintre consulturile urologice de specialitate sunt reprezentate de pacienții ce prezintă prostatită. 

    Clasic, prostatitele sunt de două tipuri: acute și cronice, prostatita acută reprezentând infecția generalizată a prostatei, iar prostatita cronică infecția localizată a prostatei, reprezentând cauza cea mai frecventă pentru infecțiile de tract inferior recurente la bărbatul de vârstă medie (tabloul clinic persistă mai mult de 3 luni).

    Conform National Institutes of Health patologia inflamatorie a prostatei este clasificată în 4 categorii:

    Categoria I – prostatita acută bacteriană
    Categoria II – prostatită cronică bacteriană
    Cstegoria III – sindromul dureros pelvin cronic (chronic pelvic pain syndrome-CPPS) ce este caracterizat prin absența implicării bacteriene
    Categoria IIIA – prin mecanism inflamator (inflammatory CPPS), dovedit prin prezența leucocitelor în secreția prostatică
    Categoria IIIB – prin mecanism non-inflamator (noninflammatory CPPS), absența leucocitelor în secreția prostatică
    Categoria IV – prostatita inflamatorie cronică asimptomatică, dovedită prin prezența de leucocite sau bacterii (sau ambele) în țesutul prostatic, în absența simptomatologiei specifice sindromului dureros pelvin cronic.

    Smartliving.ro: De ce apare prostatita?

    Dr. Radu Vrabie: Cea mai frecventă cauză pentru apariția prostatitelor bacteriene (acute sau cronice) sunt germenii Gram-negativi din familia Enterobacteraceae: Escherichia coli (identificată în 65% până la 80% din cazuri), Pseudomonas aeruginosa, Serratia, Klebsiella și Enterobacter aerogenes (identificate la 10% până la 15% din cazuri).

    Alți germeni implicați în apariția prostatitelor sunt reprezentați de germeni Gram-pozitivi precum: Enterococii (răspunzători pentru 5% până la 10% din cazuri), Streptococii, Staphylococcus aureus, saprophyticus și alți stafilococi coagulazo-negativi, dar și germeni precum Corynebacterium, Chlamydia trachomatis sau Ureaplasma urealyticum.

    Există și factori de risc ce favorizează colonizarea bacteriană a prostatei precum: fimoza, contactul sexual neprotejat, infecțiile de tract urinar inferior, epididimitele acute, refluxul intraprostatic de urină, cateterizarea uretrei sau prezervativele de drenaj folosite pentru incontinență urinară, chirurgia transuretrală sau obstrucția anatomică sau funcțională uretrală ( prin creșterea presiunii în uretra prostatică).

    Smartliving: Ce simptome apar în cazul acestei afecțiuni?

    Dr. Radu Vrabie: Pentru fiecare dintre categoriile de prostatită există o simptomatologie clinică specifică.

    Astfel, la pacienți cu prostatită acută bacteriană (Categoria I) tabloul clinic este dominat de simptomele unei infecții de tract urinar inferior precum: durere, sindrom disectazic iritativ și obstructiv urinar. Durerea este localizată cel mai frecvent la nivel perineal, suprapubian sau la nivelul organelor genitale externe. 

    Semne de alarmă: Febră, frisoane, vărsături

    De asemenea, pot fi prezente în mod frecvent și simptome precum polachiurie (n.r. cresterea anormala a numarului de mictiuni) , imperiozitate micțională, disurie (n.r. dificultate de a urina), retenție de urină, iar în cazul diagnosticului tardiv (rar) tabloul clinic poate fi dominat de alterarea stării generale cu febră, frison, vărsături sau chiar manifestări de septicemie cu hipotensiune.

    În cazul prostatitei cronice bacteriene pacientul prezintă un istoric de infecții recurente ale tractului urinar inferior, având ca simptom dominant durerea ce se poate localiza cel mai frecvent la nivel perineal, scrotal (testicular), penian, suprapubian sau accentuata de actul micțional, dar pot fi prezente și simptome precum polachiuria, disuria sau jetul micțional slab.

    Pentru Sindromul dureros pelvin cronic tabloul clinic este dominat de durere cu diferite localizări (perineal, suprapubian, scrotal sau penian), sindrom iritativ și obstructiv urinar, disconfort sau durere în timpul sau după ejaculare, simptome ce sunt prezente de cel puțin 3 luni. De asemenea, acești pacienți prezintă disfuncție erectilă asociată frecvent cu scăderea libidoului.

    Un caz particular este reprezentat de pacienții cu prostatită inflamatorie asimptomatică, a cărei etiologie nu este cunoscută, fiind de obicei un diagnostic histopatologic obținut prin biopsia prostatei, în lipsa manifestărilor clinice.

    Prostatita este cel mai frecvent diagnostic urologic la pacienți sub 50 de ani și al treilea cel mai frecvent, la pacienții cu vârsta peste 50 de ani. 

    Smartliving.ro: Ce analize sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului?

    Dr. Radu Vrabie: Algoritmul de diagnostic al prostatitelor cuprinde următoarele examinări:

    1. Examenul clinic 
    2. Examenul citologic urinar și urocultura
    3. Examenul secreției prostatice
    4. Excluderea bolilor cu transmitere sexuală
    5. Uroflowmetria și evaluarea prezenței reziduului postmicțional
    6. Testul Meares și Stamey (sau testul celor 4 pahare).

    Examenul clinic joacă un rol important în evaluarea pacienților cu prostatită, dar de obicei nu este suficient pentru a pune diagnosticul. De asemenea examenul clinic cuprinde și tușeul rectal care este util în diagnosticului prostatitei acute, care uneori poate fi dificil de efectuat datorită durerii perineale sau a spasmului sfincterian, prostata fiind foarte sensibilă, dureroasă și cu o consistență moale. În celelalte categorii de prostatite (categoria II,III și IV) de cele mai multe ori prostata este fără modificări patologice la tușeul rectal.

    În cazul pacienților cu prostatită cronică cele mai importante investigații sunt reprezentate de urocultură și examenul secreției prostatice, prin evidențierea agentului etiologic în cazul prostatitelor cronice bacteriene și respectiv evidențierea prezenței leucocitelor în lichidul seminal în cazul sindromului dureros pelvin cronic prin mecanism inflamator (categoria IIIA).

    Testul celor 4 pahare (Testul Meares și Stamey) este util pentru identificarea sursei de bacteurie: uretrală, prostatică sau vezicală.

    De asemenea în prezența unor manifeste clinice particulare precum sindrom obstructiv urinar se pot efectua uroflow-metria, uretrografia retrogradă sau uretrocistoscopia pentru identificarea cauzei obstructive.

    Ecografia endorectală nu prezintă o importanță ridicată în diagnosticul prostatitelor, dar poate pune în evidență prezența unor complicații precum abcese prostatice, calcificări intraprostatice sau modificări ale veziculelor seminale.

    Biopsia prostatică nu este indicată de rutină în diagnosticul prostatitelor cronice, dar se impune în cazul unei suspiciuni neoplazice (creșterea nivelului seric al antigenului prostatic specific – PSA) . Trebuie însă luat în considerare faptul că pot exista valori serice crescute ale PSA în cadrul prostatitelor cronice, valori care se pot corecta după administrarea unui tratament antibiotic.

    Smartliving.ro: Cum se tratează prostatita?

    Dr. Radu Vrabie: Tratamentul prostatitelor cuprinde mai multe clase de medicamente printre care antibiotice, alfa blocante, inhibitori de 5-alfa reductază (tratament hormonal), antiinflmatoare și chiar agenți fitoterapici.

    Antibioterapia este tratamentul cel mai utilizat de către urologi în tratarea atât prostatitelor acute cât și cronice. Astfel în cazul prostatitelor acute cu manifest clinic prezent (febră, durere perineală, alterarea stării generale) se impune antibioterapie masivă parenterală reprezentată de administrarea unei cefalosporine de generația a III-a sau fluorochinolonă asociată cu un aminoglicozid, cu continuarea tratamentului antibiotic două-patru săptămâni după remisia simptomelor acute. 

    În cazul prostatitelor cronice și a sindromului dureros pelvin cronic, antibioterapia este esențială, tratamentul cuprinzând administrarea orală de fluorochinolone timp de două săptămâni, tratament ce poate fi prelungit până la 4-6 săptămâni dacă urocultura de control este pozitivă sau dacă pacientul nu prezintă ameliorarea simptomatologiei clinice.

    Eficiența alfa-blocantelor și a tratamentului hormonal (inhibitori 5-alfa reductază) în tratamentul prostatitelor cronice a fost evidențiată în cadrul mai multor studii ce au indicat faptul că utilizarea alfa-blocantelor îmbunătățește fluxul urinar cu diminuarea refluxului ductal intrprostatic, iar utilizarea inhibitorii de 5-alfa reductază reduc simptomatologia clinică în sindromul dureros cronic pelvin rpin mecanism inflamator (IIIA).

    Utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene, steroidiene sau imunosupresoarelor reprezintă o parte din tratamentul adjuvant al prostatitelor cronice, însă studiile clinice indică ineficiența acestora în monoterapie (n.r. când reprezintă singurul tratament).

    Tratamentul chirurgical trebuie evitat în cazul prostatitelor cronice. Totuși, în cazul unui abces prostatic drenajul se impune, iar dacă există un episod de retenție acută de urină cu imposibilitatea de cateterizare uretrală, se impune montarea unei cistostomii suprapubiene. Pot de asemenea exista anumite beneficii aduse de transuretrorezectia prostatică în cazul pacienților cu prostatită cronică și simptomatologie severă, dar sunt rezerve în ce privește avantajele pe care le-ar putea aduce excizia prostatei (prostatoveziculectomie).

    Smartliving.ro: Ce complicații pot apărea dacă nu este tratată corespunzător?

    Dr. Radu Vrabie: Prostatitele pot dezvolta numeroase complicații în lipsa tratamentului specific sau a ineficienței tratamentului recomandat. Astfel, printre cele mai întâlnite și grave complicații ale prostatitelor prost manageriate se numără: bacteremia, ce poate a avea un impact major asupra stării de sănătate, epididimita- inflamația epididimului, abcesul prostatic – colecție purulentă la nivelul parenchimului prostatic sau modificări ale spermei ce pot duce chiar la infertilitate în cazul prostatitelor cronice.

    Smartliving.ro: Poate duce prostatita la cancer de prostată?

    Dr. Radu Vrabie: Există numeroase studii efectuate pentru a evidenția o posibilă legătură între prostatite și apariția cancerului de prostată. În urma studiilor au fost lansate numeroase ipoteze printre care și aceea conform căreia mediatorii inflamatori stimulează carcinogeneza la nivel prostatic prin mai multe căi, ce includ : inhibarea apoptozei celulare, stimularea proliferării celulare sau degradarea(pierderea) genelor supresoare tumoral.  Însă, conform unei meta-analize de anvergură efectuate recent, nu se poate concluziona că există o relație de cauzalitate între prostatită și cancerul de prostată.

    Cât de eficiente sunt ceaiurile din plante ca tratament în prostatită

    Medicul urolog Radu Vrabie spune că până în momentul actual,  trei agenți fitoterapici au fost testați în cadrul unor studii clinice cu scopul de a evidenția potențialul terapeutic al acestora: Cernilton – un extract din polen, Quercetin-bioflavonoid natural și Sereoa repens-extract din boabele arbustului Palmetto. Rezultatele studiilor sunt promițătoare în cazul tratamentului prostatitelor cronice și a sindromului dureros cronic pelvin prin mecanism inflamator (CPPS), însă există necesitatea de efectuare a unor studii ample, multicentrice randomizate, bine standardizate a unor extracte din plante stabile pentru ca tratamentul fitoterapic să facă parte din protocolul terapeutic de bază al prostatitelor.


    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook