Monoschi pentru persoane cu dizabilități, cu ajutorul Caiac SMile

Monoschi și schi cu ajutorul elicopterului pentru persoane cu nevoi speciale din România. „Văzându-i pe ei că nu au teamă, eu cum să mai am“

Prin proiectul „Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze“, derulat de Asociația Caiac SMile, 1.000 de persoane cu dizabilități din România care și-au dorit să schieze independent au reușit să facă acest lucru.

În sezonul de iarnă 2021-2022, Asociaţia Caiac SMile a demarat proiectul „Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze“, prin care a reușit să facă accesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii mai multe pârtii din întreaga țară, dotându-le cu 13 monoschiuri – scaune speciale pentru schi.

Mai mult decât atât, au organizat evenimente la fiecare dintre pârtii și au instruit monitorii și salvamontiștii în vederea folosirii monoschiurilor pe pârtiile de la Cavnic, Vatra Dornei, Cluj Napoca, Cheile Grădiștei, Poiana Brașov, Bușteni, Predeal, Păltiniș.

Pentru că nevoia de a face accesibil schiul persoanelor cu nevoi specile, Asociația a extins proiectul și în sezonul de iarnă 2022-2023, astfel că iarna aceasta, 1.000 de persoane cu dizabilități s-au putut bucura de sezonul de iarnă la schi.

Pentru fiecare tabără, cinci persoane cu dizabilități locomotorii și însoțitorii lor au învățat să schieze independent folosind monoschiul. În cadrul unei tabere cu durata de 6 zile, beneficiarii s-au familiarizat cu toate conceptele-cheie și de siguranță ale sportului, au practicat tehnici și procedee pe care, mai apoi, le vor consolida, programul având ca finalitate practicarea schiului adaptat de către aceștia în mod independent.

Heliski pe Muntele Mic

În plus, persoanele cu dizabilități din echipa Caiac Smile au avut posibilitatea să practice heliski pe Muntele Mic, în apropierea Caransebeșului.

Heliskiul sau schiul cu ajutorul elicopterului face posibil schiul în zone care altfel sunt mai puțin accesibile – mai îndepărtate și cu zăpadă neatinsă.

„Oamenii din jur vin la mine şi îmi spun: Wow, Ionuț, nu am crezut că voi vedea aşa ceva. Eu aveam o frică pentru aşa ceva, dar văzându-i pe ei că nu au teamă, eu cum să mai am?“, spune Ionuţ Stancovici, președintele Asociației club sportiv Caiac SMile.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare