În cuplu la psiholog: Prima ceartă în terapie e cea mai importantă

E greu azi să formezi un cuplu? Voi răspunde cu o întrebare: a fost ușor vreodată? Există, oare, ceva cu adevărat de valoare care se poate obține ușor? Nu știu să existe. Și ce poate fi mai valoros decât liniștea căminului, a familiei, un cuplu sănătos și funcțional? Uneori, e nevoie să ajungi în cuplu la psiholog ca să vezi și să cultivi aceste valori.

Cuplurile îmi trec pragul cabinetului venind cu diverse probleme sau obstacole pe care vor să le treacă împreună, prețuind viața în doi. Fie că vorbim de o comunicare deficitară sau chiar de lipsa comunicării, fie că s-a ajuns la infidelitate din partea unuia dintre parteneri sau chiar a amândurora, de probleme financiare sau prea mult stres adunat între cei doi, orice problemă are o rezolvare. Cuplul are soluția – este nevoie să își dea timp și atenție să se audă reciproc și să aleagă cea mai bună cale de rezolvare. În doi.

Conform statisticilor, problemele de comunicare ocupă primul loc în topul motivelor pentru care cuplurile ajung la terapie: în aproximativ 70% din cazuri. Infidelitatea se luptă pentru locul al doilea (50% din cazuri) cu problemele financiare (40%-50% din cazuri). Iar locul al treilea este rezervat diferențelor în ceea ce privește dorințele intime și diversitatea sexuală (30%-40% din cuplurile care ajung în terapie).

În ziua de azi, peste toate posibilele probleme inerente ce pot apărea într-un cuplu, partenerii se mai confruntă și cu dificultățile care vin din balansarea vieții profesionale cu cea personală. Munca și familia, cariera și intimitatea tind să nu facă o prea bună casă împreună. Bineînțeles, pentru că nicio problemă nu vine singură, nebunia zilei de azi este accentuată și de tehnologie și rețelele sociale – de uzul excesiv al telefoanelor, tabletelor sau calculatorului și de o scădere dramatică a timpului petrecut împreună, timp de calitate alături de celălalt, în familie. Automat apar și probleme de intimitate sau sexuale. Și, pentru că lista poate continua încă mult și bine, din păcate, voi mai aduce vorba de încă o singură posibilă problemă a cuplurilor de azi: egalitatea de gen. Schimbările lumii în care trăim, legate de egalitatea de gen, se reflectă și în interiorul cuplului – lupta pentru putere între cei doi, așteptările nerealiste de la celălalt sau o cultură învechită care poate provoca conflicte.

Cred în puterea terapiei de cuplu. Cred în sănătatea unui cuplu, cea care stă la baza binelui familiei, vieții intime, sociale și profesionale deopotrivă. Dacă „el și ea” sunt bine, atunci totul este bine. Copiii cresc în armonie, viața de familie este una echilibrată, viața intimă este satisfăcătoare, nu mai sunt tensiuni în familie, iar beneficiile din viața profesională se văd și ele clar!

Vă propun un exemplu din viața reală, din terapia de cuplu (bineînțeles, cu acordul celor doi clienți și modificând detaliile de identitate).

Prima ședință de cuplu la psiholog

A sunat interfonul și aștept la ușa cabinetului noul cuplu care vine la prima ședință de psihoterapie în doi: Anca și Matei. Anca vine pe hol, cu pas hotărât și alert. În spatele ei, spășit, reticent și parcă fără tragere de inimă, vine Matei. Sunt împreună de 12 ani, din facultate, căsătoriți de 5 ani. Au doi copii: o fetiță de 3 ani și un băiețel de 1 an.

De ce s-au hotărât „să încerce și asta, ca o ultimă redută”? De când s-au născut copiii, pe nesimțite, cei doi s-au îndepărtat, s-au răcit unul de celălalt. Preocupați de copii, cu munca, cu nesomnul, printre scutece și biberoane, schimbat – culcat – spălat – mâncat – iar de la capăt, Anca și Matei au uitat de ei doi. Anca e „full time mom”. Matei se împarte între job, acasă și fotbal cu băieții în weekend (singurul lucru care i-a mai rămas, zice el). Și de aici și problema!

 „Chiar în fiecare weekend, și sâmbăta și duminica?”, izbucnește Anca.

Voiau să vină la terapie? Da și nu. Matei a propus. Culmea! ar zice unii. Femeile, de obicei, sunt cele care propun soluția unei psihoterapii. În schimb, Matei a găsit site-ul pe net, a sunat și a făcut programarea. „Aș face orice să nu îi pierd”, spune Matei cu aceeași privire spășită de pe hol. Nu e rușine, e frică în spatele acestor cuvinte. Frică la gândul că poate să dispară familia lui. Frica de despărțire.

Curățăm, scoatem ofurile afară, facem loc pentru schimbare

Cum începe un astfel de proces de terapie de cuplu: prin a scoate afară ce ne doare. Cele rele să se spele. Fiecare își spune ofurile. Fiecare își spune nevoile – așa cum știe și cum poate la acest început de drum în cabinet. Pe parcurs vor învăța să-și exprime aceste nevoi într-un mod sănătos, asertiv și empatic. Dar e nevoie de puțin timp și răbdare.

Revenind la Anca și Matei, în primele câteva ședințe au tot spus ce aveau pe suflet. Fiecare. Căci, fie că vrem să credem sau nu, într-un cuplu nu există „vină” de o singură parte. Lucrurile au un echilibru al lor. Cauzele disfuncționalităților sunt în egală măsură la ambii parteneri.

Anca și-a vărsat amarul de cum se simte singură acasă, cu copiii. Cum petrece zilele acelea de sâmbătă și duminică cu cei mici, tot singură, fără Matei. Că se simte nevăzută și neapreciată. Și măcar în weekenduri ar vrea să petreacă timp cu toții, cu toată familia, că, și așa Matei e toată ziua plecat la muncă în timpul săptămânii! O înfurie fotbalul cu băieții. Nu înțelege de ce tot insistă cu activitatea asta, că oricum nu ajunge la profesioniști cu atâta fotbal! Și nici nu dă goluri de fiecare dată…

Matei nu se simte vinovat pentru aceste weekenduri la fotbal, fapt ce o înfurie pe Anca și mai tare. El consideră că are tot dreptul să își clătească mintea după o săptămână cu stres la birou. Să facă niște mișcare, pentru că stă cu orele înfipt într-un scaun zi de zi. Și nu contează golurile, da?! Contează jocul și echipa. „Contează că ei au nevoie de mine acolo…“ Oricum, Anca nu arată că ar avea nevoie de el acasă. Dimpotrivă. Dacă încearcă să facă ceva cu cei mici, să-i îmbrace sau să-i schimbe, pare că tot ce face e greșit. Anca „repară” după el de fiecare dată. Și el se simte nevăzut și neapreciat.

Ce minune se întâmplă atunci când ne auzim! Ce important e să comunicăm și să ascultăm ce ne transmite celălalt. Amândoi vorbesc despre același lucru în moduri și contexte diferite. Și este pentru prima dată, în cabinet, când se aud reciproc, fără să degenereze totul într-o ceartă sau în critici și reproșuri.

Mai mult, în terapia de cuplu nu căutăm „vina” – căutăm să înțelegem de ce s-a întâmplat ceva anume, să acceptăm propria noastră parte în respectiva experiență și să găsim soluții. Cum facem ca următoarea dată să nu mai ajungem în același loc de conflict sau durere?

Prima ceartă în terapie e cea mai importantă

De ce ne putem certa în terapia de cuplu? De ce putem descărca tensiuni și nervi și frustrări? De ce partenerii reușesc să-și spună lucruri poate nespuse de ani buni?

Pentru că e un mediu sigur. E un mediu securizant în care nu sunt judecați, criticați sau arătați cu degetul. În cadrul cabinetului se creează locul de siguranță în care te poți expune, poți fi tu însuți, vulnerabil. Partenerul învață să te asculte, să te vadă, să te înțeleagă. Iar terapeutul poate fi privit ca un mediator imparțial – tija pe care se sprijină balanța celor doi parteneri, într-o mișcare continuă spre echilibru și echilibrarea relației.

Ca să poți schimba ceva, orice, mai întâi ai nevoie să faci loc schimbării. Asta e la început. La orice început de drum. Pregătiți să ajungem departe, acolo unde ne dorim și unde avem nevoie cu adevărat.

Anca și Matei nu au înțeles de ce zâmbeam când s-au certat prima dată în fața mea. Au ridicat tonul, s-au luptat unul cu celălalt cu vorbe și priviri, cum făceau de fiecare dată acasă. Iar eu am zâmbit. Sunt sigur că asta i-a enervat! Atunci au făcut echipă – împotriva mea, bineînțeles. Râd de cearta lor? Râd de problemele lor? Nicidecum. Le-am spus că mă bucură (și de aceea zâmbesc) trei lucruri extrem de importante în terapia de cuplu:

1. Că au ajuns în momentul în care se simt în siguranță să se certe, să se vulnerabilizeze, să fie autentici în terapie. Este o reușită extraordinară și momentul de unde totul se îndreaptă spre acceptare și vindecare.
2. Că au suficientă încredere în mine, să se certe cu mine alături.
3. Iar, cel mai important, că se ceartă și pot ajunge la mijloc, la acel compromis bun și constructiv, la înțelegere și împăcare în terapia de cuplu. Că este cea mai bună ocazie să-și exprime nevoile și să găsească soluții. Acum sunt în echilibru, egali – chiar și într-o ceartă.

Cuplurile au soluțiile. În terapie doar le descoperă

Anca și Matei au venit regulat la terapie, în fiecare săptămână. Vedeam și vedeau ei înșiși cum se îmbunătățesc lucrurile. De la o săptămână la alta. Lucrau la cuplul lor între ședințe, făcând ce le propuneam de la o ședință la cealaltă:

• Au început să aibă „date night”, așa, câte o oră fără copii, la o cină scurtă (măcar un sandwich în doi) sau o cafea de seară (că tot îi trezea cel mic peste noapte)
• Au început să-și spună pe parcursul zilei lucruri – ce simțeau, ce gândeau, ce își doreau – de la ei, de la celălalt. Un mesaj scurt uneori poate face minuni: „Mă gândesc la tine…”
• Și-au adus aminte de cum e să îți declari iubirea și să o arăți prin mici lucruri. Poate părea banal, dar din aceste normalități e făcută viața. „Mi-a adus flori, fără să îi spun eu și fără să greșească cu ceva, doar flori…” „M-a așteptat seara târziu, aranjată și sexy, copiii dormind…” „Am tăcut unul cu celălalt, doar noi doi pe balcon, la răsărit (ne treziseră copiii, i-am culcat și am rămas amândoi)”.

S-a rezolvat cu „fotbalul cu băieții”? Nu s-a mai dus Matei? Ce au făcut? Ei bine, lucrurile tind să se rezolve atunci când atragem asta. Și, dacă ne dorim și căutăm, găsim soluția – chiar și atunci când vine de te miri unde. Da, Matei nu s-a mai dus o perioadă bună, cam 6 luni… De ce?

La unul dintre meciuri, sportivul zelos din Matei s-a trezit: voia neapărat să vină acasă cu cel puțin un gol marcat. Zis și făcut! Așadar, în avântul driblajului, a alunecat, a căzut spectaculos și și-a rupt tendoanele de la genunchi. Tot răul spre bine.

Matei a fost nevoit să lucreze de acasă – mai mult timp alături de familie, chiar dacă în puținele pauze de la laptop, dar tot mult mai mult decât înainte. Recuperarea a durat cam 6 luni. Și el este zelos, cum spuneam înainte. Așa că, pentru a grăbi recuperarea, în afară de kinetoterapie, Matei umbla prin casă și din când în când făcea genuflexiuni pe câte un picior, lăsându-se în genunchi. Iar, din când în când, Anca se nimerea prin preajmă. Tocmai bine – de câte ori îngenunchea lângă ea, îi făcea (mai în glumă – mai în serios) câte o declarație. Teatral, desigur, cu emfază și declarativ. Dar aceste glume nevinovate ascundeau adevăruri nespuse: avem cu toții mare nevoie de declarații de iubire, de validări.

Anca se simțea ca o Julietă al cărei Romeo lucra în camera cealaltă, la laptop, și din când în când își declara iubirea față de ea.

I-am ajutat pe Anca și Matei să se vadă unul pe celălalt, cu adevărat, din nou – după ani de relație și după ce au devenit părinți: cum s-au schimbat, cum au evoluat, cum au răzbit împreunăm prin tumultul vieții. Amândoi au început să fie mai atenți la nevoile celuilalt, fără să mai presupună ce și-ar dori celălalt, fără să „știe ei mai bine”. Au învățat să întrebe și să se exprime, cu asertivitate și empatie, sinceri.

Au găsit împreună soluții la tot ce și-au propus. Compromisuri uneori, de ce nu? Nu e nimic rău cu un compromis care ne ajută să venim la mijloc unul către celălalt. Au învățat să negocieze în cadrul cuplului – da, să negocieze! Arta negocierii nu e numai pentru locul de muncă sau pentru tranzacții profesionale. În dinamica de cuplu, zi de zi, avem de-a face cu tranzacțiile vieții cotidiene: eu spăl vasele, tu pui masa; eu culc copiii, tu te odihnești, eu îți ofer, tu primești și apoi oferi la rândul tău.

Dar ce a fost cel mai important? Că au vrut să facă ceva pentru familia lor, să repare acolo unde era nevoie și să vindece rănile dintre ei. Să nu renunțe la cuplul lor! Au fost deschiși la schimbare.