Viața lângă un alcoolic. Cum te face să te simți și ce te face să nu renunți

Viața lângă un alcoolic: „Am ajuns să-mi gândesc zilele în detaliu, să fiu atent mereu ce spun, când spun”

    Cosmin și Oana* sunt împreună de opt ani. Micile momente petrecute împreună, seara, cu câteva beri sau o sticlă de vin în față au devenit tot mai dese și, fără să-și dea seama, Oana a ajuns alcoolică. Bea mult, bea pe ascuns, își ia liber de la job ca să stea acasă și să bea. Nu mai găsește plăcere în nimic: nici în relațiile de prietenie, nici în cea de cuplu. Sigur, sentimentele de vinovăție și de goliciune ale unui alcoolic sunt greu de suportat. Dar cum rămâne cu cel care-i stă alături unui dependent de alcool și-l vede în toate momentele de decădere? Am vorbit cu Cosmin despre cum se vede alcoolismul de pe partea lui de baricadă. Cum e viața lângă un alcoolic, când minciuna și neîncrederea sunt la ordinea zilei? Ce-i dă forță să meargă mai departe? În acest vârtej emoțional, cel mai greu de suportat sunt, culmea, scurtele momente de luciditate, care te fac să vezi ce-ai fi putut să ai lângă tine, dar nu ai.

    *Din motive care țin de protejarea identității, numele folosite în acest articol nu sunt cele reale.

    „E vorba de speranța de mai bine. Ăsta e singurul lucru ce mă duce mai departe. Când trăiești cu un alcoolic, e foarte simplusă zici la revedere și să pleci. Dar eu încă o iubesc și vreau o familie sănătoasă la cap cu ea”, spune Cosmin. El are 36 de ani, iar Oana, soția lui, are 35.

    Oana e angajată la firma soțului ei. O săptămână pe lună nu se duce la birou. Stă acasă și, în principiu, bea. De dimineața până seara. Nu se ferește să bea nici când se duce la birou, pentru că-și permite, doar soțul ei e cel care deține compania și, dacă el o tolerează, n-are de ce să-și facă griji. Uneori face scandal la birou, alteori, nu. În fiecare zi bea. Bea mult, bea necontrolat, bea pe furiș, bea până vomită, bea până adoarme, bea până nu mai poate să mănânce și se simte din ce în ce mai rău.

    „În momentul de față, nevastă-mea n-a mai mâncat de o săptămână. În schimb, a tot vomitat. Acum se simte slăbită, știe că trebuie să renunțe la alcool și, în clipa asta, sunt două opțiuni. Una: s-o las să îi fie rău încă vreo săptămână – dar rău de tot, cu vărsături, deși n-a mai mâncat. A doua: să-i cumpăr marijuana. Când fumează iarbă, într-o zi-două se pune pe picioare”, spune Cosmin.

    Nu-l lasă sufletul s-o vadă că se chinuie în momentele când se simte rău, dar nici nu știe cum s-o convingă să se lase de băut. Simte c-a încercat cam tot ce se putea-ncerca.  

    În perioada asta, ritmul de consumat alcool al Oanei se desfășoară ciclic: în fiecare lună bea până nu mai poate și i se face rău, apoi trece pe iarbă ca să-i revină pofta de mâncare și să se pună pe picioare, după care în jur de o săptămână nu mai bea alcool sau bea în cantități mici. Apoi o ia de la capăt. Iar și iar.

    Dar unde se află Cosmin în toată această poveste despre alcoolismul ei?

    „În momentul în care nu mai ai interese, atunci alcoolismul e nasol”

    Cosmin s-a hotărât să-și spună partea de poveste după ce el și soția lui au citit articolul despre Alina, o altă femeie dependentă de alcool. Îl aștept la o terasă din centrul Capitalei, într-o seară din cursul săptămânii, după program. Vine, își aprinde o țigară, ne comandăm fiecare câte o bere și începem să vorbim despre cum e, pentru el, viața lângă un alcoolic.  

    „Cred că eu sunt alcoolic, cred că nevastă-mea e alcoolică”, începe Cosmin să povestească. „Eu văd treaba asta cu alcoolismul la modul: cât de funcțional ești în societate? În momentul în care nu mai ai interese cu privire la tine, la job, la ceilalți din jurul tău, atunci alcoolismul e nasol. Eu unul sunt un alcoolic cronic, beau vreo două beri pe zi, în fiecare zi. Beau zilnic de vreo șapte-opt ani, dar sunt un alcoolic funcțional. Nevastă-mea nu mai e funcțională”, adaugă el.

    Alcoolismul e o boală cronică, adică o boală care nu se vindecă de tot, la fel ca diabetul, hipertensiunea sau cancerul. Dar, în societate, alcoolismul nu e privit ca o boală, ci ca un viciu arătat cu degetul.

    Românii de îmbată, în medie, de 14 ori pe an, arată cel mai recent sondaj al Global Drug Survey (GDS – o companie independentă de cercetare din Marea Britanie care publică anual un raport referitor la consumul de droguri și alcool). Un pic mai bine decât media la nivel mondial, care e de 20 de ori pe an. Sondajul a fost realizat pe 110.000 de persoane din 25 de țări, 66% bărbați, 44% femei, în perioada 7 noiembrie – 30 decembrie 2019, adică înainte de pandemie.

    În general, pe tot Globul, femeile se îmbată ceva mai rar decât bărbații: de 12 ori/an femeile sub 25 de ani versus 18 ori/an bărbații sub 25 de ani, respectiv de 22 ori/an femeile peste 25 de ani versus 27 ori/an bărbații peste 25 de ani.

    Tot femeile (39%) sunt cele care regretă mai mult decât bărbații (30%) că s-au îmbătat. Totuși, să ținem cont de faptul că sondajul se bazează pe ceea ce au declarat participanții.

    De rușine, femeile beau pe ascuns și nu cer ajutorul.

    „La femei, băutul e și mai parșiv, pentru că ele întotdeauna se ascund și întotdeauna mint. Dacă noi, bărbații, spunem «Da, bă, am băut, care e problema ta? Am băut pe banii mei, ce te interesează pe tine?», femeile se rușinează grav și se ascund în ultimul hal. Și la nevastă-mea, stau zi de zi cu ea și îmi dau seama că e băută numai când trece de un anumit prag, numai atunci sunt 100% sigur că e băută”.

    Cosmin

    Bărbatul din fața mea se consideră deopotrivă victimă și agresor în relația cu soția lui alcoolică. Pe de o parte, e victima abuzurilor verbale ale unei femei alcoolice care, când bea, nu scapă vreo ocazie să-l învinovățească. Pe de altă parte, se consideră vinovat pentru că nu reușește s-o facă să se oprească.

    Cum devii alcoolic. Începutul

    Atunci când s-au cunoscut, în urmă cu opt ani, Cosmin și Oana beau ocazional. Și el, și ea, ieșiseră din relații în care băuseră și mai mult, așa că nu li s-a părut în neregulă că, în scurt timp, au început să bea împreună, zilnic. În fiecare seară se întâlneau acasă, după job, și beau. Cele două-trei beri sau o sticlă de vin de persoană erau, pentru ei, cantități normale.

    La începutul relației, cei doi beau împreună, seara, după job.

    Cosmin nu și-a pus vreo clipă problema că Oana bea prea mult. Nu atunci. Dar, la doi ani după ce s-au cunoscut, pe Oana, care avea atunci 29 de ani, au început să o doară palmele și tălpile. Cu fiecare zi care trecea, durerea devenea tot mai puternică, până a ajuns să fie de nesuportat. În unele zile, palmele o dureau și o ardeau atât de tare, încât adormea în baie, cu mâinile sub jetul de apă rece.  

    „Începuseră să o ia durerile din ce în ce mai mult. Îmi spunea că nu e normal. La început, n-am luat-o în seamă prea mult, că nu iei în seamă, te gândești că te-oi fi lovit. Durerea nu a început la ambele mâini și picioare deodată. Ba la o mână, ba la un picior. Dar a ajuns că o dureau palmele și tălpile la modul că tremura”, își amintește Cosmin.

    Au decis să meargă la medic și s-au dus la Spitalul Sfânta Maria din București. Acolo a fost bănuită de tot felul de boli, pornind de la reumatism și ajungând la o boală rară, boala Fabry.

    „Pentru că le dădea cu rest din cauza vârstei și pentru că ea a negat întotdeauna că bea alcool (n.r. – că bea cantități mari de alcool), ajunseseră s-o bănuiască de un sindrom foarte rar (n.r. – boala Fabry), cu care în România sunt confirmați numai 12 oameni și a cărui medicație costă 250.000 de euro pe an”, spune Cosmin.

    În cele trei săptămâni de stat în spital în care a încercat tot felul de tratamente, inclusiv opioide, durerile Oanei tot nu se calmau. „Țipa prin saloane de durere. Doctorii ajunseseră să creadă că pe ea n-o mai doare și că, din cauza tramadolului, fiind opioid, a dezvoltat o dependență și evitau să-i mai dea. La un moment dat au vrut să o scoată de pe tramadol, pentru că-i băgau o dată la două ore, adică ajunseseră la doze destul de mari, și ne-au prescris un medicament asemănător cu morfina, o morfină mai slabă”, spune el.

    „Știam cât bea seara, dar nu știam că pe timpul zilei ea mai băga”

    Chiar dacă durerile nu i-au trecut, după trei săptămâni, a fost externată, urmând să continue acasă un tratament pe bază de vitamine B, pentru sistemul nervos. Chiar și după ce a ajuns acasă a mai avut nopți în care, din când în când, mai adormea cu mâinile sub apă.

    Când ți-ai dat seama că, de fapt, avea legătură cu alcoolul?

    Mai târziu. 

    Până atunci, ce cantități știai tu că bea?

    Bea cantități normale, să zic așa. Maxim o sticlă de vin pe zi, singură. Dar nici eu nu știam cât bea, de fapt, așa că nu le-am zis nimic medicilor despre asta. Știam că bea cât beam și eu seara, dar nu știam că pe timpul zilei ea mai băga.

    După externare, pe măsură ce a început să suspecteze că Oana bea mult mai mult decât spunea că bea, Cosmin s-a tot documentat în legătură cu simptomele ei și a ajuns la concluzia că durerile și arsurile suferite erau cauzate de consumul excesiv de alcool. Crede că Oana a avut neuropatie periferică cu fibre mici, o afecțiune caracterizată prin durere severă care apare, la început, la mâini sau picioare. Diagnosticul nu a fost însă confirmat de vreun medic pentru că, până la urmă, durerile i-au trecut de la sine, în timp.

    „Era o neuropatie de fibre scurte (n.r. – fibre mici), dar doctorii au zis că e ceva reumatologic, pentru că era prea tânără. Alcoolicii care fac astfel de neuropatii au, de regulă, peste 50-55 de ani și un istoric foarte mare de alcoolism. Medicii au încercat să facă tot posibilul, dar în cărțile lor nu scrie că la 30-33 de ani faci neuropatie de fibre scurte de la alcool”, spune Cosmin.

    Nouă luni de stat acasă, în depresie și alcool

    Când s-a întors din spital, Oana nu s-a simțit în stare să se întoarcă la job, așa că a început să-și mai ia câte o săptămână de concediu medical. Apoi, încurajată și de Cosmin, care a crezut că-i face un bine, a renunțat de tot la locul de muncă și a stat acasă, ca să se refacă. În timp, durerile i-au trecut, dar Oana a fost copleșită de o stare de apatie care s-a prelungit. În total, a stat acasă nouă luni, perioadă în care s-a cam pierdut.

    „Ea, neavând ce altceva să facă în casă, s-a apucat să bea în mod continuu. A căzut în depresie și s-a refugiat în alcool. Durerea și problemele prin care a trecut atunci au făcut-o să devină neinteresată de viața ei și de viața noastră, de familie. Iar eu la fel, nu prea aveam ce să fac, mă plictiseam. Să ai zile în care ești în casă cu nevasta ta și să n-ai ce vorbi cu ea, pentru că ea e ruptă… sunt momente de singurătate și de supărare destul de mari”, povestește Cosmin.

    Cât timp a stat acasă, fără ocupație, Oana s-a adâncit și mai mult în depresie și alcoolism.

    De-abia atunci, după ce a ieșit din spital, în cele nouă luni cât a stat acasă, Cosmin a început să-și pună probleme legate de cât bea Oana și să fie mai atent la semne.

    „A început să bea de la 6.00 dimineața până seara la 8.00”

    În timp, a început să găsească sticle goale de alcool ascunse prin casă. De fiecare dată când o confrunta pe Oana, ea nega că ar fi băut. A fost momentul când minciuna s-a instalat între cei doi parteneri, adâncind și mai mult neîncrederea și singurătatea fiecăruia.

    „Atunci mi-am dat seama că ea doar gusta desertul când era cu mine, seara. Ea felul întâi îl băuse în timpul zilei. Față de cum eram la început, că beam două-trei beri, o sticlă de vin seara, fiecare, era o parte. Dar a început să bea de la 6.00 dimineața până seara la 8.00”. 

    În general, alcoolicii – și Oana n-a făcut excepție, din spusele lui Cosmin – neagă că au o problemă cu alcoolul și, mai ales, neagă că beau pe ascuns, în ciuda evidenței. Negarea e și mai puternică la femei, care se confruntă cu o stigmatizare mult mai accentuată decât bărbații. Pentru un bărbat e acceptabil să întreacă măsura, pentru o femeie, nu.

    „De obicei, toți alcoolicii se consideră mult mai șmecheri, mult mai deștepți. După aceea, cu timpul, cu cât îi prinzi mai mult în minciună, cu atât le e rușine cu ei înșiși”, spune Cosmin. Și, cu cât le e mai rușine, cu atât simt nevoia să fugă de rușine, iar soluția cea mai la îndemână e să bea și mai mult.

    „Niciodată să nu te uiți în gura unui alcoolic”

    Chiar dacă și el bea alcool zilnic, n-a ajuns în punctul în care să nu mai funcționeze în societate sau la job. Și-a deschis o afacere care se dezvoltă, are prieteni cu care păstrează legătura, e implicat în viața comunității. Face lucruri.

    În schimb, Oana și-a pierdut motivația din ce în ce mai mult, până în punctul în care a ajuns să fie nefuncțională. Nu mai are chef să se vadă cu lume, nu mai are chef să meargă la job. De altfel, după cele nouă luni petrecute acasă, i-a propus lui Cosmin să o angajeze la firma lui. O mare greșeală, spune el. Pentru că Oana nu s-a mai comportat ca la un job obișnuit, ci a început să-și ia câte o săptămână liberă pe lună ca să stea acasă și să bea nestânjenită de dimineața până seara, iar în perioadele când mergea la birou avea chiar și zile când se îmbăta și făcea scandal. 

    „Când citești despre alcoolism și stadiile lui, el începe cu: bei ocazional la petreceri, continuă cu bei zilnic cantități mici, apoi bei zilnic cantități mai mari și după aceea se vorbește despre cât de mult îți afectează consumul de alcool viața profesională și personală, viața în general”, spune Cosmin.

    Știe că nici el nu e prea breaz, pentru că bea zilnic, dar el n-a ajuns ca Oana, să simtă că, dacă n-a băut de două ore, trebuie să bea ceva neapărat. El bea două-trei beri pe zi, numai seara.

    Ea cât bea?

    După ce a citit articolul tău, a zis că ea bea cam 400-600 de mililitri de tărie pe zi. Asta mi-a zis, dar, în general, alcoolicii mint. Niciodată să nu te uiți în gura unui alcoolic.

    „Mi-am luat etiloteste ca să văd când minte”

    Exasperat că sticlele goale din casă se tot înmulțesc și că soția lui e din ce în ce mai irascibilă la birou, Cosmin a început s-o tot întrebe ce se întâmplă și cât bea ea, de fapt. Oana a negat în mod constant că bea pe ascuns, așa că bărbatul s-a gândit să o pună să sufle în etilotest. O soluție dură pentru minciună, dar singura care i-a venit în minte.

    „La început o întrebam dacă a băut și ea zicea că nu. Zi, băi, adevărul!, îi spuneam. Nu, ea mințea încontinuu. Și, până la urmă, a trebuit să am o dovadă că minte. Pentru că era băută atât de des, nu îmi mai dădeam seama când e trează și când e beată. Nu-mi mai dădeam seama când a băut 50 de whisky sau când a băut două sticle de 200 de votcă. Bine, când era intoxicată rău, se vedea”.

    Așa că Oana a suflat și a văzut că nu-i mai merge cu minciuna. Dar asta nu a oprit-o nici din băut, nici din ascuns sticle în continuare, nici de mers la birou sub influența alcoolului, nici de la a-și lua zile libere în care să stea acasă și să bea. Singura schimbare a fost că i-a stricat lui Cosmin câteva etiloteste, încât bărbatul le ține acum încuiate în mașină, departe de furia soției.

    Cum de te-ai gândit s-o pui să sufle în etilotest?

    Mi-am luat etiloteste ca să văd când minte, ca să știu și eu când vorbește serios, când trebuie să o iau în seamă și când nu. Când îi găsești sticlele ascunse, nu știi dacă a băut în ziua aia sau în altă zi.

    Cum a variat alcoolemia ei?

    Am găsit-o și cu 3 la mie, adică aproape de comă. Am găsit-o în fel și chip, în funcție de ora zilei.

    Viața lângă un alcoolic înseamnă și vinovăție

    Viața lângă un alcoolic e dominată de vinovăție. Și nu e vorba numai despre vinovăția persoanei dependente, cât și de vinovăția celui de lângă. Chiar dacă știi că un alcoolic ar bea oricum, orice ar fi, e aproape imposibil să nu te întrebi cu ce-ai greșit tu.

    Cosmin, de exemplu, crede că a greșit când a angajat-o pe Oana la firma lui, pentru că asta îi permite ei să lipsescă săptămâni întregi și să bea necontrolat, fără teamă de consecințe. O altă decizie pentru care se învinovețește este accea că, în urmă cu patru ani, a acceptat să se mute cu Oana lângă București, în casa bunicii ei, pe care au renovat-o, dar unde și-au pierdut intimitatea, pentru că părinții ei au tot început să le vină pe cap. În plus, pentru că el nu s-a înțeles vreodată bine cu cei care aveau să-i devină socri, Oana a început să fie un paravan între unii și alții. Prin urmare, depresia ei s-a adâncit și mai mult, deci a început să bea și mai mult.

    Ambele decizii – de a lucra împreună și de a se muta în casa de la țară – sunt, spune Cosmin, factori agravanți în starea soției lui, pentru care își asumă o parte din vină. Are impresia că, dacă ar fi procedat altfel, ar fi ținut-o mai departe de tentația alcoolului. De-asta și crede că el însuși e un agresor în relația cu Oana.  

    Totuși, la nivel rațional, e conștient că un alcoolic găsește întotdeauna motive să bea, orice ar fi și orice-ar face cei din jur. Iar motivele pentru care un dependent de alcool alege să bea sunt nenumărate. N-ai motive? Nu-i nimic, le cauți, le inventezi.

    „Eu am ajuns la concluzia că un alcoolic își caută motivele de a bea. Motivele sunt ori de fericire, ori de supărare. Dacă ea în viața ei nu are motive de fericire în mod constant – și nimeni nu poate avea numai motive de fericire –, e foarte simplu să găsească motive de supărare pentru a bea. Și, când îți dai seama că depresia, supărarea și zilele de cacao îți dau drogul mult mai la îndemână și îți dau și scuza, care e mult mai importantă decât drogul, decât alcoolul, de ce să nu profiți de ea?”.

    Toți alcoolicii sunt deprimați, supărați și au ceva în suflet, ceva ce nu se ridică la standardele dorite de ei, dar nici nu fac nimic pentru a diminua stresul și supărarea. „Cazi în chestia asta și ai de ales: soluția ușoară, pe care ți-o iei de la magazin, sau soluția care îți cere să lupți împotriva problemei tale, care înseamnă multă treabă, mult de gândit? Păi mai bine bei!”, spune Cosmin.

    Ca și cum n-ar fi de ajuns că se învinovățește singur, și Oana și părinții ei îl învinovățesc pe Cosmin pentru problemele ei legate de alcool. „Un alcoolic tinde să dea întotdeauna vina pe ceilalți pentru propria lor decizie de a consuma alcool în mod abuziv”, spune bărbatul, care a pierdut numărătoarea reproșurilor care i s-au adus. 

    „Alcoolicii întotdeauna speră că vina nu e a lor. Nu, niciodată vina nu e a lor, este vina celorlalți.

    • De ce-ai băut, Oana astăzi?
    • Păi te-ai uitat tu urât la mine.
    • Nu m-am uitat, mamă! Eu te iubesc”.

    „Ca să faci un alcoolic să nu se deprime și să bea trebuie să fii Dumnezeu. Să atingi Nirvana, să-i citești gândurile și să știi ce ar vrea să audă. E imposibil. Ei (n.r. – dependenții de alcool) oricum caută sămânță de scandal doar pentru a se refugia în alcool”.

    Viața sexuală: „Dormim separat de vreo trei-patru ani”

    În cele nouă luni în care Oana a stat acasă, cei doi parteneri de cuplu s-au îndepărtat, iar viața lor sexuală a avut de suferit. „Nici nu mă lăsa să o ating”, își amintește Cosmin, care mărturisește că cele nouă luni de respingere au fost dureroase.

    Problemele nu s-au rezolvat nici după cele nouă luni, pentru că apetitul sexual al Oanei nu s-a ameliorat. Ba chiar a continuat să scadă astfel încât momentele de intimitate dintre cei doi au ajuns să fie din ce în ce mai rare. Deși în urmă cu trei ani s-au căsătorit, cam tot de-atunci nici nu mai dorm împreună.

    „E regulă, dormim împreună numai când e ea trează, iar astfel de momente sunt rare. Dormim separat de vreo trei-patru ani, pentru că are un somn terminat, se trezește noaptea, are un somn total haotic. Când se trezește, uneori mai bea și se uită la televizor și e zombie. Eu, dacă aș fi în locul ei, n-aș putea să funcționez a doua zi. Dar ea nu se gândește să funcționeze a doua zi”.

    Cosmin crede că lipsa sexului e cauzată de consumul excesiv de alcool al soției lui, dar, de-a lungul timpului, n-a exclus varianta ca Oana să nu mai fie atrasă de el. Atunci când i-a spus că lipsa sexului îl frustrează, s-a lovit de fiecare dată de câte-un refuz și de indiferență: „De parcă sexul ar fi doar plăcerea mea”.

    Din cauza problemelor Oanei cu alcoolul, viața de cuplu are de suferit.

    În cele din urmă, ca să se simtă din nou dorit, a înșelat-o. „N-am avut amantă, am fost la dame de companie și fete de pe Tinder. Dar am înșelat-o, da. A aflat și ea și a reacționat urât. Eu îi spusesem și înainte că suntem cu sexul la pământ, că vreau și eu, dar ea a zis că nu e treaba ei”, povestește Cosmin, după care subliniază că el se simte atras de soția lui în continuare, chiar dacă e așa cum e: „Mie îmi place în continuare cum arată, îmi place sexul cu ea. Eu aș face sex cu ea non-stop, dar ea nu vrea”.

    „Ultimul lucru de care am nevoie e să am grija copilului meu, cu maică-sa beată prin casă”

    Înainte ca viața lor sexuală să intre atât de tare în declin, prin 2016-2017, tânărul cuplu încerca să conceapă un copil. „Și nu mergea treaba. Și mi-am făcut o spermogramă, iar rezultatele – foarte proaste. Atunci, ea și-a găsit în sinea ei motivul de a fi în continuare deprimată și supărată și de a bea încontinuu”, spune el.

    Chiar dacă, de la an la an, analizele i-au ieșit din ce în ce mai bune, tot de la an la an, alcoolismul Oanei a devenit tot mai problematic. Atât de problematic, încât a găsit-o de nenumărate ori adormită pe te-miri-unde prin casă, incapabilă să reacționeze la zgomote. Prin urmare, nu mai e atât de convins că vrea un copil cu ea.

    „Am stat și m-am gândit dacă îmi doresc un copil cu ea în stadiul ăsta. Și mi-am zis că nu. Ultimul lucru de care am nevoie în viața asta e să am grija copilului meu împreună cu maică-sa beată prin casă. Nimic nu mi se pare mai înfricoșător decât asta”.

    „Când e intoxicată, îmi spune cât de prost sunt”

    La ei în casă, băutul și certurile sunt la ordinea zilei. Când bea, Oana îl bombardează pe Cosmin cu reproșuri: „Sunt unii oameni care, atunci când beau, încep să râdă. Sunt alții care se izolează. Nevastă-mea are tendința ca, atunci când este intoxicată, să îmi spună cât de prost sunt. După ea, eu sunt cel mai leneș, cel mai prost, cel mai urât. Îmi spune numai ce deșteaptă e ea și vorbește încontinuu”.

    Pentru că se simte singur în viața de cuplu, Cosmin își caută energia necesară pentru a continua concentrându-se asupra afacerii și comunității.

    Exasperat de faptul că, atunci când bea, pe Oana o apucă cheful de scandal și se ține după el prin casă, Cosmin și-a vărsat nervii cum a putut. Mai întâi a spart vase și uși, iar apoi a început să plece de acasă, ca să scape de ea. Au fost și situații când a chemat poliția. De două ori.

    Ultima dată s-a întâmplat în februarie 2021, în pandemie, noaptea. „Am ieșit din casă în curte, ca să mă lase în pace, iar ea m-a închis pe-afară. Fără telefon, fără cheie de la mașină, în februarie, noaptea, era frig, eu eram în pijama. Ce să fac? Să sparg geamul de la casă ca să intru? Am preferat să nu sparg geamul, ci să mă duc la poliție”.

    Și ea cum a reacționat când te-ai dus cu poliția acasă?

    M-a luat în râs, că sunt un pussy (n.r. – laș). M-a desconsiderat.

    Toată lumea zice despre soții de femei alcoolice: băi, dar ce, voi nu puteți să vă stăpâniți nevestele? Și stau și mă gândesc ce înseamnă stăpânit. Ce-ar trebui să fac, să o lovesc? La nervi, la astfel de conflicte, prefer să plec de-acasă.

    De altfel, Cosmin a și plecat de-acasă de două ori, nu doar ca să se ferească de un scandal, ci cu gândul de a abandona corabia. Prima dată a fost plecat o săptămână la un prieten, iar a doua oară a lipsit de-acasă o lună. De fiecare dată, Oana l-a convins să se întoarcă, chiar dacă el știa că promisiunile ei sunt în zadar.

    „Alcoolicii, când te trag înapoi, când îți dau telefonul ăla hai, mă, vino înapoi, mint. Toți alcoolicii mint. Asta e clar. Ține de tine dacă vrei să te mai întorci. Când am plecat ultima data de acasă, în octombrie, înainte să mă întorc, i-am zis că trebuie să ne mutăm de acolo (n.r. – din casa moștenită de la bunică, ca să nu mai fie mereu în contact cu părinții ei și să aibă mai multă intimitate), să își ia alt job și să termine cu alcoolul, să ne apucăm de copil. Și nimic. Nu și-a căutat de muncă, nimic”, spune bărbatul.

    În căutarea unei soluții

    După ce a sesizat că Oana are probleme legate de consumul de alcool și pe măsură ce și ea a putut să-și recunoască dependența, Cosmin a început să caute soluții. Le-a trecut prin cap să meargă la Centrul de Evaluare și Tratament al Toxicodependențelor pentru Tineri „Sfântul Stelian”, dar n-au depășit nivelul de intenție, pentru că Oana s-a îngrozit când s-a dus să vadă spitalul din exerior.

    Apoi, ea singură a început să ceară ajutor, așa că a mers la un psihiatru. Medicul i-a dat o rețetă pe care Oana n-a urmat-o vreodată.

    Al doilea psihiatru la care a mers a fost unul recomandat de tatăl Oanei. De data aceasta, medicul i-a recomandat să un tratament pe bază de alprazolam, care se prescrie în general pentru tratamentul tulburărilor anxios-depresive şi de panică, în delirium tremens şi în sindromul de abstinenţă la alcoolici.

    „Și știi ce-a făcut nevastă-mea? În weekendul ăla am plecat la Costinești și nevastă-mea a luat într-o singură zi rețeta pe care o avea pentru două săptămâni. Era high, nu se ținea pe picioare, trebuia să o țin de mână ca să mergem pe plajă, iar când am ajuns în apartament a adormit, cred că a dormit 18 ore. Eu o credeam beată, n-am știut că a luat toate pastilele alea. Stăteam cu ochii pe ea, că era mult mai moale ca de la alcool”, își amintește Cosmin, căruia i-a fost frică, după acest episod, să mai meargă cu Oana la medici care să-i prescrie pastile.

    În continuare, au încercat mersul la psiholog. A încercat la mai mulți psihoterapeuți, inclusiv la ALIAT, un ONG la care lucrează psihiatri și psihoterapeuți specializați în tratamentului abuzului și dependenței de alcool și droguri, dar renunța de fiecare dată după două trei săptămâni în care se vedea cu psihologii.

    Acum a găsit, în sfârșit, o psiholoagă care îi place. Dar nici la ea nu merge săptămânal, cum ar trebui, ci numai o dată – de două ori pe lună, deși are abonament. „Se duce numai în perioadele în care e mai trează. În perioadele când bea o evită pe psiholoagă”, spune Cosmin.

    M-am dus la psiholog ca să-i dau ei un exemplu”. Câteva ședințe de psihoterapie

    În urmă cu un an, Cosmin s-a dus și el la psiholog. Decizia lui a avut în spate două motive. Pe de o parte, voia să-i dea un exemplu Oanei. Pe de altă parte, trecea printr-o perioadă în care fratele lui și cel mai bun prieten plecaseră din țară și s-a trezit, deodată, și mai singur. Nu mai avea cu cine să vorbească despre problemele lui.

    „Nu simțeam că am nevoie neapărat, dar m-am dus la psiholog ca să-i dau ei un exemplu. Și, de fapt, la psiholog n-am făcut nimic altceva decât să mă plâng de ea. De fapt, să încerc să găsesc putere ca să am răbdare cu ea în continuare, de la o săptămână la alta”.

    În cele patru-cinci luni cât a mers la psiholog, Cosmin a învățat cum să facă față momentelor în care Oana e pusă pe scandal și îl jignește: „Psiholoaga m-a învățat să fug de ea, să plec, să mă distanțez într-un fel sau altul”. Prin urmare, acum, când Oana bea și începe să-l critice, Cosmin ba se retrage în camera lui, ba iese în curte, ba fuge unde vede cu ochii. Face orice ca să evite conflictele și ca să n-o mai vadă beată.

    Viața socială

    Cosmin e un om sociabil. Nu îi place singurătatea, îi place să fie între oameni și să vorbească. La începutul relației lui cu Oana, cei doi aveau mulți prieteni. Acum nu mai au. Din cauza alcoolului, Oanei nu-i mai face plăcere prezența oamenilor și s-a izolat de lume. Nu mai vrea nici să iasă în oraș în grup, nici să primească oaspeți acasă.

    „Acceptă să vină cineva la ea doar dacă vine cu alcool și iarbă. S-a împrietenit cu dealerița ei de iarbă, pe care eu n-o suport. Și, oricum, când e vorba de alcool, eu sunt ăla care zice mai bine lasă. Că, decât să o văd pe nevastă-mea beată și să înceapă să facă scandal, mai bine nu”, spune bărbatul.

    Cosmin a învățat, în timp, să-și separe cele două vieți, cea de familie și cea socială. „Când nevastă-mea e beată, eu îmi văd de viața cealaltă. De ce am eu în cap, de discuții”, spune el.

    Discuția diveghează, iar Cosmin îmi povestește câteva lucruri care mă fac să îmi dau seama că e un om foarte implicat, atât în viața comunității, cât și, pe ici-pe colo, în cea politică. E un tip care acționează, nu așteaptă să-i rezolve alții problemele.

    Cum se simte, oare, când vede că poate să schimbe atât de multe lucruri în jur, dar că nu poate să rezolve propriile probleme de familie? „Mă doare sufletul, pentru că simt că am încercat aproape orice”, spune el.

    Ultima speranță: o casă nouă

    După multe rugăminți din partea lui Cosmin, Oana a ajuns și ea la concluzia că e mai bine să caute o locuință numai pentru ei, în care să nu mai vină atât de des părinții. Atunci când m-am întâlnit cu Cosmin, mutarea în casa cea nouă urma să se petreacă peste o săptămână. E ultima lui speranță că lucrurile se vor îmbunătăți și că, după ce va schimba mediul, Oana va face eforturi mai consistente ca să-și revină. 

    „Și psiholoaga mi-a zis că e un lucru bun pentru alcoolic să schimbi ceva. Întotdeauna e bine când schimbi casa, mediul, când schimbi tabieturile lui. Atunci mai ai șanse să își mai revină. Dar dacă, după ce ai schimbat ceva, situația rămâne la fel, atunci la revedere! nu ai ce să mai faci”, spune el.

    Mai ai încredere în șansa voastră de a avea o familie?

    Da. După ce eu am zis în octombrie că e bine să ne mutăm, ea nu era convinsă. Dar acum ea e cea care a căutat apartamentul, ea s-a implicat. Asta mă face să am speranțe cel puțin în perioada următoare. Sper că, într-un an de la mutare, lucrurile se vor regla. Ce-o fi mai departe, om vedea. Dacă și după ce ne mutăm ea va continua să facă asta, atunci ne vom despărți.  

    Viața lângă un alcoolic: „Am ajuns să fiu atent mereu ce spun, când spun”

    Minciuna continuă, frica de scandaluri, atenția neîncetată la ce spui și ce faci, ca să nu cumva să-i dea noi motive să bea fac parte din viața de zi cu zi a lui Cosmin alături de soția lui.

    Viața lângă un alcoolic – indiferent că e partenerul de cuplu, tatăl, mama sau fratele tău – înseamnă să trăiești cu teamă. Teama să nu-l superi, pentru că asta ar însemna să-l provoci, să-i dai noi și noi motive să bea. Chiar dacă, în sinea ta, știi că va bea oricum, indiferent de ce faci tu, devine aproape imposibil să nu ajungi să te cenzurezi. Iar Cosmin a ajuns și în punctul ăsta.

    „Am ajuns să-mi gândesc zilele în detaliu, să fiu atent mereu ce spun, când spun. De ce? Ca să nu-i dau motive de depresie, de supărare, de alcool. Iar minciuna e constantă, e non-stop, nu intră în discuție s-o mai cred. Până mi-am dat seama cât mă minte, înghițeam minciunile ca șarpele, nici nu le mestecam”.

    Cosmin s-a gândit să se lase și el de băut, de tot. Și chiar a avut perioade în care fie n-a băut deloc, fie și-a impus un program în care să bea alcool doar vinerea și sâmbăta seara. Dar, când știe că se duce acasă și o găsește pe Oana amețită, își pierde orice motivație.

    „Sunt perioade în care nevastă-mea e beată și eu n-am ce să fac prin casă. Și-atunci beau și eu, îmi iau două beri și stau la televizor în bucătărie și fumez. Dar, dacă mi-ar zice nevastă-mea, De mâine mă las, dar lasă-te și tu! și să știu că e adevărat ce-mi spune, în secunda doi m-aș lăsa. Să-mi spună nevastă-mea: hai să facem un copil, hai să avem o familie, hai să ne chinuim să meargă treaba împreună”, spune el.  

    Codependența și trauma din copilărie. „Nu vreau să ajung ca tata”

    Chiar dacă îi e greu, chiar dacă se simte de multe ori singur, chiar dacă i se pare că a încercat cam tot ce i-a stat în putință, Cosmin nu renunță. O iubește și simte că încă n-a pierdut bătălia, dar se și simte responsabil pentru Oana. Crede că, dacă el ar părăsi-o, nimic bun nu s-ar alege de ea. Atitudinea de salvator în relația de cuplu face din Cosmin un codependent.

    „I-am zis că, dacă e cazul, eu plec și mâine (n.r. – din relație). Dar tu ce-o să faci? O să te muți cu părinții tăi în apartament la ei? Ei n-o să îți zică nici dă-te mai încolo, pentru că ești copilul lor, și o să bei în camera ta, pe ascuns și n-o să prinzi 45 de ani. Și eu fluctuez, și eu sunt descurajat uneori, dar sunt învățat să mă ridic. Cum, necum, văd eu. De-asta tot trag de ea, tot sper”.

    Comportamentele de codependență își au rădăcina, de obicei, în copilărie. De fapt, tot analizându-și situația și întrebându-se de ce n-a plecat deja din relația asta, Cosmin a ajuns la concluzia că traumele din propria copilărie cântăresc destul de mult în decizia lui de a rămâne.

    Nu vrea să fie ca tatăl lui care se află acum, la 66 de ani, la a treia căsătorie. Nu vrea să divorțeze, nu vrea să abandoneze și să o ia de la capăt cu altcineva. „Sunt o fire foarte independentă, dar am și eu traumele copilăriei, că nu vreau să ajung ca tata. Poate trauma asta personală mă face să muncesc mult prea mult în această relație. Dar, deocamdată, asta e alegerea mea. Deocamdată. O iubesc. Așa cum e ea, eu o iubesc”, mai spune Cosmin.

    Faptul că ajunge seara și o găsește beată, că nu poate să aibă deloc încredere în ea, că are deseori parte de scandaluri la birou, că îl jignește și că îl respinge – că nu simte, de fapt, că are lângă el o parteneră – sunt lucruri care-l dor.

    Dar nimic nu-l doare mai tare decât caruselul emoțional prin care trece atunci când, în scurtele ei momente de trezie, conștientizează cât de frumoasă și de liniștită ar fi putut să fie viața lui, dar nu e.  

    Pentru că Oana mai are și momente când e trează.

    „Atunci e simpatică, amabilă, drăguță, frumoasă, e așa cum era ea înainte. Și, de fapt, cel mai dureros e sentimentul că te întorci o clipă cu spatele, după care femeia de care te-ai îndrăgostit și pe care o iubești devine altcineva: o femeie urâtă, care vorbește urât și se comportă urât. Faptul că primești din când în când o bucățică de amăgire e și unul dintre lucrurile care te ține prins. Trăiești cu speranța că ceva se poate schimba. Îți dai seama cum ar putea să fie viața ta și cum nu e”.

    Îți recomandăm și

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare