Cu ce poți scoate petele de pix de pe haine albe sau colorate. Metode banale care rezolvă problema
Soluția cea mai eficientă de scos pete depinde de culoarea și de tipul materialului. Important de știut: cu cât lași mai mult pata pe haine, cu atât devine mai dificil de eliminat. Și mai important e că întotdeauna petele se scot înainte de a spăla hainele, nu după. Iată mai jos cu ce poți scoate petele de pix de pe cămăși, blugi sau lenjerie de mătase.
Trebuie să acționezi cât mai rapid și să folosești metodele recomandate pentru fiecare tip de material pentru a obține cele mai bune rezultate, potrivit experților de la Better Homes & Gardens. În plus, trebuie să urmezi întotdeauna instrucțiunile de pe eticheta produsului și să efectuezi teste preliminare pentru a preveni deteriorarea hainelor.
Cu ce se curăță pixul de pe hainele albe din pânză și in
Hainele din pânză și in sunt de obicei mai rezistente, dar cerneala și pasta de pix pot fi destul de dificil de îndepărtat dacă nu se intervine prompt. Una dintre cele mai eficiente metode de curățare pentru aceste tipuri de materiale implică alcoolul izopropilic, un agent de curățare versatil care poate ajuta la dislocarea particulelor de pastă din fibrele țesăturii.
Instrucțiuni detaliate
- Pasul 1: înainte de a aplica alcoolul izopropilic, este esențial să faci un test pe o zonă mică și ascunsă a materialului pentru a te asigura că alcoolul nu va deteriora țesătura.
- Pasul 2: plasează zona pătată deasupra unui borcan sau a unui pahar, având grijă să o ții întinsă pentru a preveni răspândirea petei. Această metodă ajută la concentrarea cernelei pe o zonă mică, facilitând eliminarea ei. Aplică alcoolul izopropilic direct pe pată, picurând ușor prin țesătură. Alcoolul izopropilic va ajuta la dislocarea cernelei și va transporta pigmentul în jos, spre borcanul de dedesubt.
- Pasul 3: lasă alcoolul să acționeze câteva minute, apoi folosește o lavetă curată pentru a tampona zona pătată, cu scopul de a absorbi excesul de cerneală. Această metodă ajută la prevenirea extinderii petei și la îndepărtarea eficientă a cernelei.
- Pasul 4: după ce laveta a absorbit cât mai multă cerneală posibil, clătește bine zona pătată cu apă rece. Este important să folosești apă rece, deoarece apa caldă poate fixa și mai adânc cerneala în fibrele materialului. După clătire, lasă articolul de îmbrăcăminte să se usuce complet la aer.
- Pasul 5: odată ce zona pătată este uscată, spală articolul conform instrucțiunilor de pe etichetă. Verifică dacă pata a dispărut complet înainte de a folosi uscătorul de rufe, deoarece căldura poate fixa petele de cerneală care nu au fost complet eliminate.
Cu ce poți scoate petele de pix de pe haine colorate din catifea, velur și stofe reiate
Materialele texturate pot fi mai dificil de curățat, iar cerneala poate pătrunde adânc în fibre. Pentru aceste materiale, poate fi eficientă o soluție combinată din detergent lichid, oțet alb și apă caldă.
Instrucțiuni detaliate
- Pasul 1: amestecă o jumătate de linguriță de detergent lichid de vase transparent cu 1 lingură de oțet alb și 1 litru de apă călduță. Detergentul lichid ajută la dislocarea cernelei, în timp ce oțetul ajută la descompunerea pigmentului.
- Pasul 2: înmoaie articolul de îmbrăcăminte pătat în această soluție timp de 30 de minute. Asigură-te că întreaga zonă pătată este complet acoperită. Este important să nu freci prea tare materialul, deoarece acest lucru poate duce la deteriorarea texturii.
- Pasul 3: după ce articolul a fost înmuiat, clătește-l bine cu apă curată. Verifică dacă pata s-a estompat și dacă soluția de curățare a fost complet îndepărtată.
- Pasul 4: lasă haina să se usuce într-un loc bine ventilat, dar departe de lumina directă a soarelui, care poate duce la decolorarea materialului. Dacă pata persistă, aplică metoda cu alcool izopropilic, dar nu uita să faci mai întâi un test de compatibilitate pe o zonă mică.
Cum elimini petele de pe fix de pe haine din bumbac, lână sau mătase
Bumbacul este un material durabil și versatil, dar cerneala și pasta de pix pot fi dificil de îndepărtat, mai ales dacă au apucat să se usuce. Pentru hainele din bumbac, poți utiliza fixativul de păr, dar și o soluție de curățare pentru a trata petele de cerneală.
Instrucțiuni detaliate
- Pasul 1: pulverizează ușor fixativ de păr pe pata de pix pentru a ajuta la dizolvarea acesteia. Fixativul ajută la descompunerea cernelei și facilitează îndepărtarea petelor.
- Pasul 2: după ce ai aplicat fixativul, înmoaie articolul într-o soluție cu apă caldă și detergent lichid timp de 30 de minute. Apa caldă ajută la dizolvarea cernelei, iar detergentul lichid ajută la îndepărtarea acesteia din fibrele materialului.
- Pasul 3: clătește bine haina pătată cu apă rece. Este important să folosești apă rece pentru a evita fixarea cernelei în material.
- Pasul 4: lasă haina să se usuce la aer. După uscare, verifică dacă pata a dispărut complet înainte de a o călca.
Ce e de făcut dacă ți-ai pătat hainele colorate din denim
Blugii, fiind din denim, sunt de obicei mai rezistenți, dar cerneala de pix poate reprezenta o problemă, mai ales dacă nu este îndepărtată imediat. Iată ce soluții te ajută în această situație.
Instrucțiuni detaliate
- Pasul 1: dacă pata este recentă, folosește un prosop de hârtie sau o lavetă curată pentru a tampona excesul de cerneală. Nu freca, deoarece acest lucru poate extinde pata și mai mult.
- Pasul 2: dacă pata s-a uscat, pune câteva picături de apă pe cerneală pentru a o înmuia înainte de a tampona. Folosește un prosop curat sau o lavetă pentru a absorbi cerneala.
- Pasul 3: pune o lavetă curată sau câteva prosoape de hârtie sub blugi și aplică câteva picături de alcool izopropilic pe pată. Folosește o dischetă demachiantă din bumbac sau o periuță de dinți pentru a freca ușor zona pătată. Alcoolul izopropilic ajută la descompunerea cernelei și la îndepărtarea acesteia din fibrele denimului.
- Pasul 4: clătește bine blugii cu apă rece. Apa rece ajută la îndepărtarea cernelei și previne fixarea acesteia în material.
- Pasul 5: pune blugii în mașina de spălat la un ciclu cu apă rece, conform instrucțiunilor de pe etichetă. După spălare, lasă-i să se usuce.
Cu ce poți scoate petele de pix de pe haine din poliester
Materialele sintetice precum poliesterul și nailonul se ot deteriora din cauza produselor de curățare, dar alcoolul izopropilic poate fi eficient pentru îndepărtarea cernelei.
Instrucțiuni detaliate
- Pasul 1: folosește alcool izopropilic pentru a trata pata de cerneală. Aplică alcoolul cu grijă pentru a evita îmbibarea excesivă a materialului. Folosește o dischetă demachiantă pentru a aplica alcoolul și a freca ușor zona pătată.
- Pasul 2: după ce cerneala a fost îndepărtată, spală haina conform instrucțiunilor de pe etichetă. Dacă eticheta permite, poți folosi un înălbitor delicat pentru rufe colorate pentru a ajuta la eliminarea resturilor de cerneală.
- Pasul 3: lasă articolul vestimentar să se usuce la aer. Verifică dacă cerneala a dispărut complet înainte de a pune articolul în uscător sau de a folosi fierul de călacat deoarece căldura poate fixa orice urmă de cerneală rămasă.
Cu ce se curăță pasta de pix de pe piele
Îndepărtarea petelor de pix de pe hainele din piele poate fi o provocare, deoarece pielea este un material delicat care poate reacționa diferit la diverse soluții de curățare. Iată o metodă eficientă:
Alcool izopropilic
- Pasul 1: înainte de a aplica alcool izopropilic, testează-l pe o zonă mică și ascunsă pentru a te asigura că nu provoacă decolorare sau deteriorare.
- Pasul 2: umezește o dischetă demachiantă, un bețișor de urechi sau o bucată de material curat în alcool izopropilic. Tamponează ușor pata de cerneală, având grijă să nu freci prea tare, pentru a nu răspândi cerneala. Continuă să tamponezi până când pata începe să se dizolve și să se transfere pe tamponul din bumbac.
- Pasul 3: după ce ai îndepărtat cât mai multă cerneală, curăță zona cu un material umed pentru a elimina orice urmă de alcool. Uscă zona tamponând cu un prosop curat.