„Stăm în casă pentru ei, dar lor nu le pasă!”, cred cei mai tineri despre vârstnicii care continuă să se plimbe pe afară ca și cum nimic nu se întâmplă. Lipsă de informare, confuzie, nepăsare? Ce îi determină pe părinții și bunicii noștri să nu se protejeze, dar mai ales ce le putem spune pentru a-i convinge să nu iasă pe străzi?
„Eu lucrez cât pot de acasă, ies la 3 zile din casă, tocmai ca să limitez riscul și să nu le aduc lor boala. Și eu, și soția stăm în casă pentru ei, în primul rând. Și ei…. Lor nu le pasă! Vor să se plimbe, nu mai vor să stea în casă. Nici nu le este teamă, poate și pentru că boala asta, virusul ăsta nu e ceva palpabil. Le-am spus că nu mai vorbesc cu ei și chiar n-am mai vorbit vreo două zile. I-am spus mamei că nu mai iau nimic din ce gătește ea, pentru că știu că asta o supără și e ca o pedeapsă pentru ea. Degeaba, n-am ce să le fac, ce să le mai zic”, povestește Cătălin (48 de ani), din Curtea de Argeș.
„Mi-e frică pentru ei, îi iubesc și nu aș vrea să pățească ceva”
De când a început și în România epidemia de coronavirus, certurile și amenințările sunt la ordinea zilei între Cătălin și părinții cu care locuiește în aceeași curte, dar în case diferite. Tatăl are 76 de ani, un bypass și două stenturi, iar mama, 71 de ani și este hipertensivă. Ambii respectă intervalul de mers la cumpărături, dar ies din casă în fiecare zi. De partea cealaltă, Cătălin și-ar dori să nu iasă deloc și s-a oferit să le facă toate cumpărăturile de care au nevoie.
„Tata a tot ieșit în perioada de început de epidemie. Ieșea mereu, ba la magazin, ba la farmacie, că el trebuie să se ducă să-și ia medicamentele, că trebuie să facă mișcare, că așa i-a spus doctorul. Apoi, după ce au băgat restricțiile pentru ei, mama nu a mai ieșit deloc, dar tata, da. M-am certat din nou cu el. La vreo câteva zile, m-a sunat când eram la serviciu și mi-a spus, serios: «Auzi, Cătălin, dacă o să am și eu nevoie de ceva, îți dau o listă și îmi iei și mie.» După ce îi spusesem în fiecare zi să-mi facă listă cu toate lucrurile de care au nevoie, el mă roagă să-i iau și lui. Ce să-i mai spun?
Alaltăieri, mama a ieșit la plimbare, nu a mai suportat. I-am spus lui tata să-i transmită că nu mai iau nimic de la ea. S-a supărat, normal, dar chiar vreau să mă țin de promisiune. Ei nu sunt de plâns, că stau la curte și avem în apropiere o pădurice unde se pot plimba și nu se întâlnesc cu nimeni. Le-am și spus că sunt alții care nu au norocul lor să stea la casă, să aibă grădină mare și să iasă în curte, la aer. Recunosc că le-am făcut și eu niște fițe, dar pentru că aș vrea să stea potoliți în casă. Mi-e frică pentru ei, îi iubesc și nu aș vrea să pățească ceva, mai ales că au atâtea boli”, mărturisește Cătălin.
Ca el sunt mulți tineri care ar vrea să-și protejeze părinții ori bunicii și nu înțeleg de ce continuă să iasă pe străzi, în condițiile în care chiar ei sunt „ținta” noului coronavirus. Reacția impulsivă a multora dintre tineri este de a-i certa că nu respectă regulile și de a-i amenința că nu le mai vorbesc dacă nu se conformează. Sunt discuțiile aprinse și amenințările soluția de a-i convinge să nu mai iasă pe străzi? „Nu, nu ne putem aștepta să ne asculte pentru că îi certăm și amenințăm. Sunt părinții, nu copiii noștri neascultători de la care avem pretenția să se poarte frumos. Trebuie să fim rezonabili în cerințele și în așteptările pe care le avem de la ei”, spune Claudia Bălan, cercetător științific și psiholog clinician în cadrul Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”.
Dușmanul nevăzut și teoria conspirației
Pericolul pe care îl reprezintă noul coronavirus este greu de conștientizat, iar acest lucru este valabil pentru orice categorie de populație, nu doar pentru vârstnici. „Virusul este un dușman nevăzut, iar epidemia încă nu a luat suficientă amploare la noi pentru a conștientiza cu adevărat pericolul. Nu avem militari la scară, cum se întâmplă în Spania. Nu vedem sicrie pe străzi, cum s-a întâmplat în Italia. Dacă veneau rușii cu armele, stăteam cu toții în casă, fiindcă războiul era un pericol vizibil, evident.
Mulți vârstnici sunt adepții teoriei conspirației, lucru care este în legătură cu reminiscențele comunismului. Bunica mea nu prea crede în acest nou pericol. M-a întrebat, acum două săptămâni, de ce nu au și rușii cazuri, de ce este virusul în America, dar la ruși nu. Acum este și în Rusia, teoria ei a picat. M-a întrebat și de unde știe ea că sicriele din Italia erau chiar ale unor oameni care au murit din cauza coronavirusului. Mai cred și că populația în vârstă, care a trecut prin război, recesiune, naționalizare, comunism și Revoluție, au și o atitudine mai relaxată în fața pericolelor de orice fel, pe principiul «Ce-o fi, o fi!»”, potrivit psihologului.
Pandemia de coronavirus și măsurile de distanțare socială impuse ne afectează pe fiecare în mod diferit, în funcție de structura psihologică pe care o aveam înainte. Cei mai anxioși, mai temători din fire au luat toate măsurile pentru a se proteja de noua amenințare. De partea cealaltă, persoanele relaxate, mai puțin temătoare acceptă greu reguli stricte și sunt mai tentate să-și asume riscuri.
„Am ca pacient o doamnă foarte anxioasă, genul prevăzătoare și anticipativă, care mergea regulat la medic și care nu a mai ieșit din casă de când am avut cazuri de coronavirus în România. Bunica mea nu îmi acceptă ajutorul și iese din casă zilnic, cu diverse motive. În cele din urmă, trebuie să acceptăm că părinții și bunicii noștri au dreptul să decidă pentru viața lor”, spune psihologul Claudia Bălan.
Vârstnicii de la țară sunt mai puțin afectați decât orășenii, pe de-o parte, pentru că au o curte în care pot ieși, iar pe de alta, fiindcă au activități în această perioadă care coincide cu începerea muncilor agricole. În mare parte, ei oricum păstrau această distanță socială impusă vorbind peste gard sau de la poartă.
Claudia Bălan, cercetător științific și psiholog, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”
Fără sensul vieții de zi cu zi
Dacă vrem să înțelegem de ce sunt vârstnicii imprudenți, trebuie să înțelegem cum erau viața lor și sensul ei de zi cu zi înainte să izbucnească această epidemie și la noi. De mai bine de o lună, acest sens le-a fost luat și nu îl mai găsesc în această perioadă.
„Nu mai au cu ce să înlocuiască acest sens și nici noi, la rândul nostru, nu avem ce le oferi în loc. În România, dacă ne amintim cum era înainte de epidemie, oamenii mișunau la orice oră. Oamenii în vârstă de la oraș, ca și cei de la țară, sunt activi. Sensul de zi cu zi al vieții lor era să se trezească, să-și facă igiena de dimineață și să plece la supermarket, la piață, la biserică ori în parc. Apoi veneau acasă, mâncau de prânz, dormeau și ieșeau din nou, fie și numai în fața blocului.
Oamenii, în general, nu pot trăi fără un sens, și nu mă refer doar la sensurile mari ale vieții, ci și la cele mici. Faptul că avem un program zilnic și săptămânal este la fel de important. Acum, bătrânilor le este greu să respecte izolarea pentru că nu au ce pune în loc. Nu mai au niciun program. Cât să se uite la televizor, cât să facă curat sau să gătească? Cât să plimbe un animal în jurul blocului? Mulți nici nu au animale de companie, deși acestea le-ar da un sens, o motivație, o preocupare și nu s-ar mai simți la fel de singuri”, crede psihologul de la Institutul „Ana Aslan”.
Sensul vieții de zi cu zi s-a schimbat și pentru tineri, dar ei acceptă mai ușor noile condiții de viață. Cei mai mulți lucrează în continuare, fie și de acasă, au copii și treburi casnice mai numeroase decât vârstnicii. Mulți sunt, poate, chiar mai ocupați decât înaintea epidemiei de coronavirus. Cu toate acestea, și tinerii percep și resimt schimbarea. Pentru vârstnici, suprimarea sensului vieții de zi cu zi este mai acută.
„Noi am vrea ca bătrânii noștri să nu iasă deloc pe străzi, pentru că-i iubim și nu ne dorim să pățească ceva rău. Când ies din case, nu cred că merg la risc. A merge la risc este o alegere rațională. Pur și simplu, sunt confuzi și le este greu să pună ceva în loc. Dar dacă vrem să-i ținem în casă, trebuie să ne gândim și la ce fac ei în casă, mai ales dacă sunt singuri. Televizorul creează anxietate, nu se pot uita ore în șir. Foarte puțini vârstnici folosesc internetul și poate că nu acces nici măcar la un telefon, pentru că și acesta costă”, mai spune psihologul.
Mai mult de două treimi dintre vârstnicii din România nu au folosit niciodată un smartphone sau un computer, potrivit unui sondaj Eurobarometru. Cifra ne plasează la coada statisticii oficiale a Uniunii Europene, alături de Croația, Bulgaria și Grecia. Același sondaj mai arată că, în România, doar un bătrân din 50 face cumpărături online, fiind, din nou, la coada clasamentului, alături de Bulgaria. De partea cealaltă, 65% dintre vârstnicii danezi folosesc frecvent magazinele online pentru cumpărături, iar în Olanda, Suedia și Marea Britanie, mai mult de jumătate din populația de vârsta a treia folosește noile tehnologii pentru cumpărături.
Privați de viața socială
Mama Iulianei are 63 de ani, iar tatăl împlinește în iulie 65 de ani și izolarea la domiciliu este pentru ei unul dintre cele mai grele lucruri pe care au fost obligați vreodată să le facă. „Dintotdeauna au avut o viață socială impresionantă. Nu știu să fi existat săptămână în care să nu dea o petrecere sau să fie invitați la una. Au foarte mulți prieteni, «carnețelul lor de bal» a fost mereu plin. În ultimele două săptămâni, s-au mai acomodat cu izolarea la domiciliu – locuiesc împreună cu sora și cumnatul meu, care se ocupă de aprovizionare – și nu au mai ieșit din curte de pe 22 martie. Stau într-o casă mare, cu grădină și o curte generoasă, dar nu de spațiu duc ei lipsă, ci de prietenii și de ieșirile și călătoriile lor.
În primele zile, pur și simplu nu mă puteam înțelege cu tata, nu reușeam să-l conving că e spre binele lui să stea acasă. Orice îi spuneam, avea contraargument, am ajuns să ne certăm zilnic până când m-am văzut nevoită să-l ameninț că sun la Poliție dacă iese din curte. Nu am avut altă soluție și știu că aș fi sunat. Și el știe, așa că a cedat și stă acasă. Nu înțelegeam cum de nu percepe pericolul, mă simțeam neajutorată, furioasă și înspăimântată de indiferența cu care trata situația.
Exasperat, la rândul lui, de insistențele și amenințările mele, mi-a zis, în culmea furiei: «Eu am ieșit la pensie ca să mă distrez și acum stau închis în casă!». Am realizat că ei, de fapt, au pierdut mult mai mult ca mine din cauza acestei izolări, că viața lor a fost schimbată radical. Izolararea ne-a făcut pe toți să renunțăm la viața noastră socială. Cine nu o avea, nu a pierdut mare lucru. Ai mei, însă, au pierdut enorm… acum trăiesc total, total diferit. Ei ieșeau săptămânal la restaurant, când îi sunam erau când la o cafenea, când la alta, în weekend ori plecau în city-break-uri, ori organizau petreceri la ei acasă. Au o mulțime de prieteni cu care se întâlneau frecvent. Nu există lună fără vreo călătorie.
De când cu pandemia, au anulat o vacanță în Bavaria și una în Toscana. Și asta în mai puțin de două luni. Mergeau frecvent la teatru, la concerte, la festivaluri. Sunt la vârsta la care savurau libertate, prieteniile, petrecerile, călătoriile din plin. Izolarea asta le-a golit viața și, după ce inițial eram atât de furioasă, acum înțeleg că sunt confuzi, triști și neconsolați. Și-au găsit tot felul de alinări – în cărți, Netflix, videoconferințe și dialoguri pe WhatsApp, mici treburi casnice – dar simt că tânjesc atât de mult după viața lor plină de prieteni, petreceri și călătorii, încât mă străduiesc să nu-i mai cert”, povestește Iuliana.
În situația părinților ei sunt mulți vârstnici care și-au pierdut viața socială odată cu restricțiile aduse de pandemie. „Vârstnicii au nevoie de socializare mai mult decât tinerii. Ei nu mai socializează acum la fel de mult ca înainte și acesta este încă un drept de care au fost privați. Dacă înainte călătoreau, mergeau la teatru, la tratamente sau, pur și simplu, jucau șah sau table în parcul de cartier, acum sunt nevoiți să păstreze distanța socială. Acesta era sensul vieții lor și el le-a fost luat acum. Nu putem avea pretenția ca ei să înțeleagă și să accepte imediat această schimbare”, crede psihologul.
Coronavirusul și bătrânii. Izolați de familie
Relațiile de familie au un rol foarte important pentru persoanele vârstnice – o arată și analiză numită „Calitatea vieţii persoanelor vârstnice din România” a Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice care spune că 87% dintre persoanele de vârsta a treia consideră că relațiile de familie sunt foarte importante sau destul de importante pentru ele. Într-un procent la fel de mare, se declară mulțumite de relațiile pe care le au cu familia și se bucură de sprijinul ei: se ajută reciproc la treburi, merg împreună în diferite locuri, au un sentiment de apartenență comună și fac, în general, lucruri ca o familie.
Trebuie să ne gândim cine au fost bătrânii noștri și să încercăm să-i înțelegem. Mulți dintre ei au fost directori, piloți, au fost oameni puternici, dominatori, cu putere de decizie și control. Acum, ei sunt reduși la oameni fără amprentă, pasivi și ascultători. Este greu să-i spui să stea mereu în casă unei mame sau unui tată care a avut o personalitate puternică și a fost cineva.
Claudia Bălan, cercetător științific și psiholog clinician, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”
În condiții obișnuite, rudele și prietenii sunt un sprijin emoțional foarte important pentru vârstnici, după cum arată același sondaj. Distanțarea socială impusă din această perioadă afectează acest suport și strică echilibrul psihic al celor de vârsta a treia. În Europa de Est și de Sud, dinamica de familie este diferită de a celorlalți.
„Noi, ca și italienii, trăim în familie. Tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care în Italia au fost afectați de coronavirus foarte mulți vârstnici. Copii, părinți, bunici, stăm adesea împreună – chiar dacă nu mereu în aceeași casă, dar ne adunăm des în familie. Mulți bunici îngrijeau de nepoți până să înceapă epidemia, iar acesta era sensul lor zilnic. În multe cazuri, copiii-adulți au decis să-i protejeze și le-au luat acest rol, i-au distanțat, dacă nu chiar izolat de familie”, potrivit psihologului Claudia Bălan.
De Paște, o bună parte dintre bătrâni se bucurau de prezența familiei extinse, care de obicei îi vizitau. O interdicție punctuală, cum este cea de a te priva de familie de Sărbătorile Pascale pentru a-ți fi bine mai târziu, este mai ușor de înțeles decât să stai în casă în permanență, crede psihologul Claudia Bălan. Pe prima situație o pot conceptualiza, dar cea de-a doua le fură sensul existenței de zi cu zi. Probabil că oamenii vor înțelege restricțiile de Paște, dar le va fi dificil să le înțeleagă la nesfârșit, mai spune psihologul.
Distanțarea socială i-a afectat și pe bătrânii care locuiesc la depărtare de copii și nepoți. Din dorința de a-i proteja, tinerii nu-i mai vizitează, iar telefonul a rămas singura legătură de la distanță între ei.
Coronavirusul și bătrânii. Ce putem face pentru a-i convinge
Odată ce am înțeles cât de mult îi afectează pe vârstnici restricțiile din această perioadă și că certurile ori amenințările nu vor schimba cu nimic situația lor, calea de mijloc este cea mai bună soluție pe care o putem aplica în relația cu ei. Putem accepta, de exemplu, că pot ieși la magazin și la farmacie în intervalul orar permis, atâta vreme cât se protejează.
„Decât să-i certăm și să le cerem ceva puțin probabil de îndeplinit, trebuie mai degrabă să-i facem să înțeleagă măsurile de responsabilitate socială: distanță, mască, mănuși. Un argument pe care îl putem folosi este să-și ia măsuri de precauție nu numai pentru ei, ci și pentru alții, fiindcă ar putea fi responsabili de îmbolnăvirea celor din jur”, mai spune psihologul.
Pentru ca părinții și bunicii noștri să pună în practică aceste măsuri de protecție, noi înșine trebuie să fim un exemplu. Sfaturile pe care le oferim lor trebuie puse în practică și de noi, într-o manieră la fel de riguroasă pe cum ne-am dori să le aplice ei. Un rol important ar trebui să avem și în clarificarea unor informații confuze și contradictorii care circulă în această perioadă. „Vârstnicii pot fi dezorientați de multitudinea de informații: să iei vitamina C, să nu iei vitamina C, să faci gargară, să nu faci gargară, se ia virusul de pe suprafețe, nu se ia ș.a.m.d.”, atrage atenția Claudia Bălan.
Cum îi ajutăm să-și regăsească sensul
Copiii sau nepoții pot ajuta vârstnicii să-și recapete sensul vieții de zi cu zi implicându-i în activități. Condiția este, însă, ca seniorii să adere la aceste activități, să i se pară important să se implice în ele și să le perceapă ca pe un ajutor. Gătitul pentru familie poate fi percepută de ei ca o activitate „de umplutură”. Mai mult, dacă le dăm astfel de sarcini, există riscul să se simtă folosiți. „Ar trebui să fie ceva în care să-și dorească să se implice – de exemplu, să prepare prăjituri pentru copii defavorizați sau să le spunem că ne-ar fi de mare ajutor dacă ne-ar găti mâncare, pentru că lucrăm foarte mult acasă și avem nevoie de sprijinul lor. Dacă le oferi un sens, și mai ales un sens care să-i înnobileze, poate fi o soluție pentru ei în această perioadă. Mai dificil va fi cu părinții aflați la distanță”, crede psihologul de la Institutul „Ana Aslan”.
Coronavirusul și bătrânii. Izolarea, la fel de „rea” ca boala
Ca bătrânii să rămână izolați în case pe o perioadă lungă de timp este o cerință drastică și cu efecte asupra sănătății psihice, dar și fizice. Izolarea și singurătatea sunt nocive la orice vârstă, dar pentru seniori, urmările lor sunt devastatoare. Potrivit unui studiu publicat în revista americană „Perspectives on Psychological Science”, izolarea prelungită are asupra vârstnicilor efectul a 15 țigări fumate zilnic. Alte studii spun că sentimentul de singurătate crește cu 26% sau chiar 45% riscul de deces la vârsta a treia, la bărbați și la femei deopotrivă.
O izolare completă și de lungă durată va induce stări de irascibilitate care merg până la furie, agresivitate și depresie. „Măsurile de distanțare socială au fost aplicate în România de aproximativ o lună. Abia de acum încep să se consolideze emoțiile negative și să resimțim efectele lor. Începe să se simtă o saturație. Oamenii se întreabă tot mai des acum cât va mai dura, resimt o stare de revoltă și o ușoară depresie, pentru că la nicio vârstă nu este ușor să accepți situația actuală.
Dacă persoanele de vârsta a treia vor fi nevoite să stea foarte mult în casă în perioada următoare, această pierdere totală a sensului vieții i-ar putea aduce la depresie severă și chiar la sinucidere. Incidența suicidului este mare și așa la vârsta a treia, dar ne putem aștepta la o creștere în perioada următoare dacă restricțiile vor fi și mai severe pentru ei. Ca psiholog, mă îndoiesc că poate ieși ceva bun dintr-o interdicție totală de a ieși din case pe o perioadă lungă de timp”, atrage atenția psihologul Claudia Bălan.
