Elena Oceanu
Sunt absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București și mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența mea include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
-

ADHD arată diferit la 6, 16 și 36 de ani. Care simptome se atenuează și care pot deveni mai evidente odată cu vârsta
Copilul care nu stătea locului poate deveni adultul care nu se poate relaxa.
Elena Oceanu · 11 min -

Carența de fier se vede pe față? Ce este „ferritin face”, expresia virală de pe TikTok
Când nivelul hemoglobinei scade, țesuturile primesc mai puțin oxigen, iar pielea își pierde culoarea.
Elena Oceanu · 9 min -

Ora la care programezi o ședință poate afecta randamentul. Ce spune știința despre cronotip
Programul obișnuit al școlilor și al locurilor de muncă îi avantajează mai ales pe cei care se trezesc în mod natural devreme.
Elena Oceanu · 7 min -

Riscul de cancer esofagian poate crește de trei ori dacă bei cafea sau ceai greșit
Cafeaua și ceaiul sunt adesea preparate cu apă la temperaturi apropiate de 90°C sau chiar de punctul de fierbere.
Elena Oceanu · 9 min -

Avantajele vieții single. De ce unii oameni se simt mai bine când nu sunt într-o relație
Când nu sunt într-o relație, unii oameni își lărgesc lumea prin experiențe noi și investesc mai mult în prietenii – un proces cunoscut în psihologie drept self-expansion.
Elena Oceanu · 9 min -

Vaccinul anticancer creat din tumora fiecărui pacient: când ar putea ajunge în România și de ce sunt necesare șase săptămâni până la prima doză
Dr. Cătălin Manole explică în detaliu cum funcționează vaccinul personalizat împotriva melanomului malign, după ce tratamentul și-a atins obiectivele într-un studiu de fază III.
Elena Oceanu · 18 min -

De ce nu e indicat să porți pantaloni scurți în avion
Unele bacterii rezistente pot rămâne până la 168 de ore pe suprafețele din avion, inclusiv pe scaune.
Elena Oceanu · 7 min -

Un produs de igienă orală folosit zilnic poate modifica microbiomul. Ce spun studiile despre legătura cu hipertensiunea, diabetul și cancerul
Ce ape de gură au fost asociate cu probleme de sănătate pe termen lung?
Elena Oceanu · 9 min -

Ce poate ascunde slăbitul după 45 de ani în cazul femeilor. Medic: „Mă întâlnesc din ce în ce mai des cu astfel de cazuri”
„În căutarea tinereții fără bătrânețe, dieta poate deveni o armă cu două tăișuri care, mânuită nepotrivit, poate face mult mai mult rău decât bine.”
Elena Oceanu · 7 min -

Bărbații apelează tot mai des la proceduri estetice. Ce îi deranjează la 30, 50 sau 70 de ani și ce riscuri au unele tratamente
Majoritatea bărbaților care apelează la proceduri estetice merg la medic la recomandarea unei femei din viața lor, spune chirurgul plastician.
Elena Oceanu · 7 min -

Un nou tratament declanșează direct moartea celulelor tumorale în cancerul agresiv de prostată. Urolog român: „Un prim pas pentru tratamente mai eficiente”
„Credem că nu mai există nimic altceva care să aibă un efect atât de puternic și de durabil de suprimare a creșterii tumorale.”
Elena Oceanu · 8 min -

Ce tip de bec ai acasă? Lumina modernă poate influența glicemia, vederea și riscul de demență
Pentru persoanele care petrec opt sau mai multe ore pe zi în interior, expunerea predominantă la lumina artificială modernă poate avea efecte asupra sănătății.
Elena Oceanu · 11 min