Sportul în vremea pandemiei. Află dacă e bine sau nu să ieșim afară și cum ne afectează lipsa de mișcare la nivel psihoemoțional

    În vreme ce, conform Ordonanței Militare nr. 3, încă sunt permise deplasările scurte în apropierea locuinței ca să facem mișcare, pe baza unei declarații pe propria răspundere, specialiștii spun de ce nu e bine, totuși, să ieșim la alergat sau plimbări în parcuri. Am stat de vorbă și cu trei alergători, ca să vedem cum procedează acum și cum s-a modificat pentru ei sportul în vremea pandemiei. Iar psihologul spune ce se întâmplă, la nivel psihoemoțional, cu o persoană obișnuită să fie activă și care acum este blocată în casă.  

    Noul tip de coronavirus e extrem de contagios. Pe măsură ce epidemia s-a extins și s-a transformat în pandemie, acaparând întregul Glob, informațiile despre cum ne putem feri de el au început să apară peste tot. Mai întâi, s-a spus să stăm la o distanță de cel puțin un metru față de ceilalți. Un metru s-a transformat în doi, iar în unele locuri a apărut informația că e mai bină să stăm la o distanță de cel puțin 4,5 metri. Treptat, a apărut recomandarea ca angajații să lucreze de acasă, atunci când este posibil, apoi să limităm ieșirile din casă și să respectăm distanțarea socială, motiv pentru care evenimentele sau întâlnirile care presupun adunarea mai multor persoane au fost interzise. S-au închis sălile de sport, dar activitățile sportive în parc au rămas opțiuni deschise, atâta timp cât se respecta distanța recomandată, de doi metri. Parcurile s-au eliberat, dar unii dintre cei care obișnuiau să iasă la alergat și-au păstrat obiceiurile.

    Cel puțin așa au stat lucrurile până pe 25 martie, când a intrat în vigoare Ordonanța Militară numărul 3, care limitează circulația persoanelor inclusiv pe durata zilei (Ordonanța Militară nr. 2 limita doar circulația pe timp de noapte). Ulterior, s-au închis și parcurile. Totuși, activitățile fizice solitare în jurul locuinței au rămas premise, atât timp cât porți cu tine o declarație pe propria răspundere.

    Andra Stănilă are 31 de ani și a participat la mai multe competiții în cei patru ani de când s-a apucat de alergare. A început să facă asta după ziua când a realizat că obosea când se apleca să se încheie la șireturi. „Mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva. Începuturile sunt grele, dar, încet, încet, nu am mai refuzat invitațiile prietenilor la o plimbare în parc, la o drumeție pe munte”, spune Andra. Apoi sportul a devenit un stil de viață. Cel mai bine se simte pe potecile din natură, dar face și alergări urbane sau pe piste. Înainte de pandemia de coronavirus, ieșea să alerge în aer liber – în parc sau pe stadion – de două ori pe săptămână și avea și o activitate de weekend care putea să fie alergare prin oraș sau trail/drumeție la munte. Plus sală.
    Andra nu a așteptat interdicțiile de a ieși din casă și a decis să se autoizoleze încă de la începutul lunii martie: „Am ales să nu mai ies din casă decât pentru necesități. Așa că, atunci când am de mers undeva, dau o fugă până la destinație. Ultima dată am dat o fugă la dentist, a fost scurt, dar minunat”, spunea Andra înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 3.

    Andra a decis să se autoizoleze încă de la începutul lunii martie. Acum face mișcare numai în casă.

    „Am fost la ultimele două alergari în grup mare la începutul lunii martie. Era foarte cald, eram toți foarte transpirați și în timpul unui group hug (n.r. – îmbrățișare de grup) mi-am dat seama că pentru mine va fi ultima ieșire de acest gen, dacă lucrurile iau o turnură nefastă. Văd foarte mulți prieteni alergând solo, unii chiar zilnic (n.r. – înainte de O.M. nr. 3/2020), dar momentan nu pot spune că îmi lipsește ceva neapărat. Cred că mie, de fapt, îmi place să fac sport, în general, nu numai să alerg și la asta nu am renunțat. Alergarea este activitatea mea sportivă preferată, dar, în același timp, îmi place să îmbin optim plăcerea cu utilul, așa că folosesc alergarea ca mijloc de transport când trebuie să ies din casă”, mai spunea Andra. După ce au apărut interdicțiile de a ieși din locuință fără declarație pe propria răspundere, Andra a decis să nu mai iasă deloc din casă.

    Alin Ioniță are 34 de ani și de aproape trei ani participă la concursuri de alergare pe diverse suprafețe și distanțe. Merge, de obicei, la maratoane montane și a paticipat, printre altele, la Ciucaș X3 și Maraton Piatra Craiului. Înainte de pandemie, Alin ieșea în cursul săptămânii la două-trei alergări în parc, după job, și avea un antrenament de grup pe pista de alergare. O dată sau de două ori pe săptămână mergea să facă spinning (bicicletă) în grup, la sală. În weekend fie ieșea o alergare mai lungă, fie făcea o drumeție pe munte.

    Lui Alin îi lipsesc alergarea în aer liber și ieșirile în natură. Din cauza interdicțiilor, a decis să facă sport în casă.

    În primă fază, până la punerea în aplicare a Ordonanței Militare nr. 3 (25 martie), a continuat să iasă la alergat, pentru starea lui psihică, nu numai pentru fizic. A renunțat la sală, la alergările de grup și la turele pe munte cu prietenii. O vreme, a alergat doar singur. Lua mașina și pleca direct spre parc, unde deja nu prea mai ieșea multă lume, alerga și se întorcea cu mașina acasă fără să interacționeze cu nimeni. De când a apărut obligația de a ieși afară pentru activități sportive numai în baza unei declarații pe propria răspundere, Alin a decis să facă sport în casă. Și-a propus să se apuce de gantere, abdomene și alte astfel de exerciții.

    Claudia Gican are 39 de ani și a participat, printre altele, la Brașov Marathon (semimaraton, 21km, 1100m+, locul 4 open feminin în 2019) și Maraton Piatra Craiului (locul 2 feminin în 2015). S-a apucat de alergare în 2014, când era în Canada și voia să alerge 33 de kilometri pentru cei 33 de ani împliniți atunci. Apoi s-a întors în țară și, în 2015, s-a mutat în Brașov ca să fie mai aproape de munte. Înainte de pandemie, alerga de cel mult cinci ori pe săptămână, în funcție de programul familiei. Ieșea la alergat „pe poteci pe sub Tâmpa, pe Tâmpa și în împrejurimi”.

    „Erau și săptămâni cu cinci kilometri alergați, dar și altele cu patruzeci. În timpul săptămânii, o alergare avea în medie șapte kilometri, în weekend ajungea și la 21 de kilometri, dacă vremea și forma mi-o permiteau. În general, încerc să strâng măcar o sută de kilometri pe lună, cât mai variați, și să nu mă accidentez”, spune Claudia.

    Claudia e privilegiată. Pentru că locuiește la poalele muntelui, poate să mai iasă la alergat din când în când, evitând contactul cu alți oameni.

    Și pentru ea sportul în vremea pandemiei s-a modificat. A continuat să alerge, dar ceva mai rar și a evitat să crească intensitatea, pentru că știe că antrenamentele intense scad temporar imunitatea organismului. „Acolo unde înainte alergam pantele, acum le urc la pas. Nu mai fac exerciții de viteză și nici nu intenționez să parcurg distanțe mai lungi de 10 kilometri. Dar acesta e cazul meu, fiecare trebuie să se adapteze”, spunea Claudia, înainte de Ordonanța Militară nr. 3.

    Pentru că locuiește lângă pădure și zona îi permite să facă mișcare în jurul locuinței fără să se apropie de alți oameni, Claudia a decis să iasă la alergat și după limitările din 25 martie: „Probabil o să mai ies, dar în limita a 500 de metri distanță de bloc, asta pe stradă. Altfel, probabil că o să urc direct în pădure. Dar, da, o să ies cu declarație și, ca durată, undeva la maximum o oră”.

    Avem voie să ieșim să facem sport, dar e bine?

    În ultimele două săptămâni, interdicțiile s-au înăsprit în România. De la interdicția de a ieși din case noaptea, la interdicția de a ieși afară și pe timp de zi, cu niște excepții. În continuare avem voie să ieșim din case pentru activitate fizică individuală în apropierea locuinței – cu excluderea oricăror activități sportive de echipă sau colective –, dacă avem cu noi o declarație pe propria răspundere în acest sens. Totuși, specialiștii recomandă limitarea acestor activități pe cât posibil.

    Gabriel Gurguță, medic specialist în boli infecțioase în cadrul rețelei Regina Maria, spune că, atât timp cât activitățile fizice sunt strict individuale și se respectă regulile simple de protecție, ele se pot executa, dar numai pentru intervale scurte de timp și în imediata apropiere a reședinței de domiciliu.

    „Restricțiile impuse de către statul român au la bază studii epidemiologice care au arătat că riscul infectării scade, printre altele, odată cu rata socializării. Recomandarea unanimă a comunității medicale este ca, în acestă perioadă, să limităm la maximum expunerea socială. Aici intră și activitățile în aer liber”.

    Gabriel Gurguță, medic specialist în boli infecțioase

    Recent, cercetătorii de la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA au descoperit că virusul poate rămâne suspendat în aer până la trei ore, chiar dacă riscul de infectare scade odată cu trecerea timpului.

    „Capacitatea particulelor transportoare virale de a sta în suspensie este destul de mică, astfel că, deși este una dintre modalitățile de transmitere, aeropurtarea ocupă al doilea loc, pe primul fiind contactul direct cu suprafețe sau tegumente contaminate. Activitățile cu caracter sportiv individual trebuie efectuate respectând distanța față de alte persoane, astfel reducând la maxim riscul inhalării particulelor contaminate aeropurtate”, spune medicul Gabriel Gurguță.

    Gelu Cosma, fizioterapeut și fondatorul clinicii Kinetic Sport & Medicine, nu recomandă mișcarea în aer liber în această perioadă.  „Din punctul meu de vedere, ca specialist, în contextul informațiilor pe care le am în acest moment, sfatul meu este să nu ieșim la alergat. Se recomandă să păstrăm distanțarea socială, dar acest virus este foarte contagios și nu îl iei numai în urma contactului cu un om, poți să îl iei chiar și dacă un infectat a trecut prin locul respectiv în alergare, s-a oprit să respire în locul respectiv și poate o persoană sănătoasă trece pe acolo și se oprește în același loc. Eu zic că, dacă două săptămâni – o lună, stăm în casă și ne limităm la un set de exerciții pe care să le facem în casă, nu se întâmplă absolut nimic”, este de părere Gelu Cosma. 

    Ce se întâmplă cu corpul nostru dacă nu mai facem sport sau ne mișcăm mai puțin?

    Atunci când faci sport în mod constant, corpul se regenerează. „Dacă faci sport coordonat și regulat, corpul uman se regenerează. Se regenerează metabolismul, se deschide membrana celulară, crește circulația la nivel muscular și, atunci, se fac schimburile de substanțe nutritive mult mai ușor la nivelul celulei. Astfel, celula se regenerează, renaște”, explică fizioterapeutul Gelu Cosma.

    Acesta spune însă că diminuarea sau chiar stoparea activității sportive pe o perioadă de două săptămâni nu va avea efecte negative asupra organismului, nici măcar în cazul celor care sunt obișnuiți să facă sport des.

    „De multe ori, mai ales la sportivii de performanță, se recomandă o perioadă de pauză, în care ei să se relaxeze, să facă activități de loisir – relaxare, stretching, anumite jocuri, cum ar fi un alt sport într-un tempo mult mai moderat. Dacă facem o pauză de maxim două săptămâni, din punctul meu de vedere și din ce arată studiile, nu se întâmplă mare lucru, nu e un major impact negativ. Dar, stând acasă, am putea totuși să facem câteva exerciții”.

    Gelu Cosma, fizioterapeut

    Andra Stănilă spune că și ea a trecut prin perioade de pauză, de-a lungul activității ei sportive: „Cred că nu există alergător care nu a trecut vreodată printr-o pauză cât de mică pentru recuperare. Am avut și eu perioade scurte de acest tip, dar pauza și exercițiile făcute conștiincios m-au ajutat să mă întorc mai puternică. În acest fel gândesc și acum, cu diferența că este o pauză voluntară, nu forțată de o accidentare”.

    Așadar, o persoană activă care aleargă sau face alt tip de sport în mod constant și care are acum o pauză de două săptămâni, o lună nu va resimți foarte multe efecte negative. Dar ce se întâmplă dacă perioada de inactivitate fizică este mai mare de atât? Fizioterapeutul Gelu Cosma explică: „Își poate pierde capacitatea de antrenament, își poate diminua capacitatea respiratorie, adică să nu mai fie la fel de rezistent în momentul în care începe să se antreneze din nou. Poate apărea senzația de astenie, poate să obosească mai ușor, să îi scadă cheful de viață, pentru că sportul dă o stare de bine prin eliberarea de endorfine. Și, în lipsa lui, poate să apară starea de apatie. Pot fi efecte mai mult din punct de vedere psihologic, dar fizic nu vor fi efecte, dacă vorbim de două săptămâni – o lună. Toată lumea știe că există persoane care nu au făcut niciodată sport, în viața lor, și au trăit până la 90 de ani și mai mult”.

    Imunitatea și sportul în vremea pandemiei, o lamă cu două tăișuri

    Totuși, admite specialistul în sport, atunci când nu mai ești activ din punct de vedere sportiv, există riscul să îți slăbească puțin sistemul imunitar și să fii mai expus la îmbolnăviri. Slăbirea sistemului imunitar nu este, însă, una agresivă, ca în cazul unei persoane care chiar are probleme cu imunitatea.

    Pe de altă parte, există și situații în care efortul fizic îți slăbește imunitatea, motiv pentru care sportul în vremea pandemiei trebuie să fie moderat. Adică nu prea intens și nu prea îndelungat. În vreme ce 30-40 de minute de exerciții zilnice moderate îți stimulează sistemul imunitar, alergarea intensă pe distanțe lungi sau exercițiile cu intensitate crescută pot duce la o scădere temporară a imunității.  

    În această perioadă, e bine ca exercițiile fizice să fie moderate.

    „Când lucrezi foarte intens, organismul se uzează, de-asta sportivii de performanță au în spate o întreagă echipă – fizioterapeut, nutriționist, antrenor – și au antrenamente specifice de refacere, fac stretching, masaj, adică tot felul de lucruri care ajută organismul să-și revină mai repede la normal. Este clar, sportul de performanță și activitățile intense uzează organismul. Când organismul este uzat, el pierde foarte mult din elementele nutritive și acest lucru poate să afecteze sistemul imunitar. Atunci când faci un efort foarte intens devii mai vulnerabil pentru că organismul își folosește toate resursele să poată să participe la efortul respectiv și, atunci, e mai slăbit”, explică fizioterapeutul.  

    Perioada de recuperare după un efort intens depinde de la o persoană la alta. De obicei, în ziua respectivă sau a doua zi se poate reveni la normal. Totuși, în perioada pandemiei e bine să fim moderați și în ceea ce privește sportul.

    Psihicul, mai afectat decât fizicul de lipsa sportului

    Dacă, pentru cei care nu obișnuiau să facă mișcare, schimbările impuse de izolare nu se resimt atât de puternic, pentru persoanele active din punct de vedere fizic – indiferent că e vorba de alergare, alt tip de sport sport sau pur și simplu plimbări dese în aer liber – această perioadă este mai dificilă. Psihologul Cosmina Peta a observat că, în cazul celor care fac sport, activitatea fizică regulată și intensă face parte din stilul de viață, din ritualurile de relaxare sau motivare, din mecanismele de interacțiune cu lumea și cu viața, în general, sau din relația cu propriul eu.

    „Pe cale de consecință, relația cu propriul corp este esența identității de sine, a răspunsului la întrebarea cine sunt EU? Oricât de profund am încerca să ne raportăm la această întrebare, cu toții plecăm de la o reprezentare fizică a noastră atunci când ne autodescriem, definim, nouă înșine sau când suntem descriși de către ceilalți. Fizicul este, deci, primul factor diferențiator identitar. De aici reiese înalta semnificație emoțională pe care o acordăm schimbării stilului de viață pe timp de pandemie. Din acest punct de vedere, persoanele active resimt mult mai puternic diferența și o semnifică emoțional drept pierdere sau, mai mult, denaturalizare”.

    Cosmina Peta, psiholog

    Deși activitatea fizică poate fi definitorie pentru cei care fac sport ca răspuns la întrebarea cine sunt EU?, psihologul consideră că a face sport în casă versus a face sport la sală sau în aer liber nu schimbă răspunsul la această eternă întrebare sau a felului în care ne definim. Altfel spus, o persoană care face sport, o poate face în interiorul locuinței sau afară, definindu-se în continuare ca persoană care face sport.

    „Conceptul de libertate personală asociat libertății de mișcare este încercat în această perioadă care ne schimbă rutina”, spune Cosmina Peta.

    Alin recunoaște că nu se simte deloc bine, din punct de vedere emoțional, dacă nu iese la alergat. „Cu siguranță nu mă simt foarte bine dacă nu ies să alerg. Pot spune că sunt dependent de alergare. Dacă trec două zile fără să alerg, deja am mustrări de conștiință. Ca exemplu, anul trecut am avut niște dureri la un picior și nu am mai putut să alerg o perioadă, timp în care aproape că intrasem în depresie”, spune el.

    Totuși, psihologul spune că, deși cei mai afectați de izolare, din punct de vedere psihoemoțional, sunt cei care obișnuiau să facă mișcare în aer liber și pe distanțe mari – în parcuri, stadioane sau păduri – nu există riscul real de declașare a unei depresii (ca diagnostic medical) în acestă perioadă, atâta timp cât nu se pune problema unei simptomatologii preexistente.

    Sportul în casă, la fel de bun ca cel în aer liber?

    Activitatea fizică este benefică în orice condiții, în comparație cu activitățile statice. Așa că, indiferent că faci sport în casă sau afară, el este bun. Nu se poate pune problema dacă este mai bun cel în aer liber decât cel practicat în interior, acasă sau la sală, decât dacă luăm în calcul schimbarea rutinei cu care suntem obișnuiți. În acest sens, diferențierile se pot face între cei care obișnuiau oricum să facă exerciții în casă, cei care mergeau la săli de sport sau cei care ieșeau să facă mișcare în parcuri sau în natură.

    „Există persoane care au preferat dintotdeauna să facă sport acasă, în spațiul personal. Fie că în acest cadru se simțeau în siguranță, evitând să fie văzuți în timp ce fac anumite mișcări sau exersează anumite posturi, fie din cauza lipsei de timp pentru deplasare”, spune psihologul Cosmina Peta, adăugând că aceste persoane sunt cele mai avantajate în această perioadă, pentru că nu resimt o schimbare puternică.

    Celor care mergeau la sală – adică tot în spațiu închis, oricât de larg sau deschis ar fi – le este, într-o oarecare măsură, mai ușor să își organizeze activitățile sportive de acasă. „Fie că își înlocuiesc aparatele de lucru cu obiecte de uz gospodăresc, fie că își continuă activitățile, online, cu antrenorul personal, fie că au bandă de alergare, bicicletă de interior sau eliptică, există un fundament comun al mișcării în spațiu închis care continuă să existe la nivel senzorial pentru această categorie”, mai spune psihologul.

    E recomandat ca cei care făceau sport exclusiv în aer liber să își adapteze obiceiurile la interiorul locuinței, dar să nu renunțe la frecvența cu care fac mișcare.

    Cei mai afectați – psihoemoțional și senzorial – de faptul că sportul în vremea pandemiei se mută în locuințe sunt cei care făceau exclusiv mișcare în aer liber și care parcurgeau distanțe mari, fie alergând, fie pe bicicletă. „Pentru aceștia și pentru cei care se plimbau în parcuri sau pe aleile din cartier pentru a se relaxa în zilele încărcate sau la sfârșit de săptămână, este important să-și construiască alternative similare din punct de vedere emoțional. Adică să-și creeze mecanisme de relaxare noi, pentru noile condiții date. Le sugerez să nu considere că se păcălesc singuri atunci când își creează noile obiceiuri, ci să considere că își găsesc o soluție adaptativă performantă care le permite diminuarea stresului asociat perioadei pe care o trăim”, completează psihologul.

    Dacă vorbim despre sportul cu adevărat în aer liber, adică în parc, pe stadion sau în pădure, dincolo de mișcarea propriu-zisă, acesta are avantajul conectării cu natura. De aceea, când această conectare nu mai este posibilă, impactul psihologic negativ este mult mai puternic. „Când ne plimbăm sau alergăm, observăm frunzele, florile copacilor, iarba, pădurea, auzim sunetul apei, foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor, mirosim umezeala, florile de primavară, lacul, frunzișul. La nivel senzorial, este un fel de baie de natură, de reconectare cu sursele energetice ale planetei și chiar ale Universului. În plus, percepția subiectivă a timpului este puternic impactată pozitiv de percepția naturii, prin ciclicitatea anotimpurilor. De asemenea, răbdarea, strâns legată de percepția timpului, este beneficiarul direct al relatiei neintermediate cu natura. Acest aspect cred că are, din punct de vedere psihologic, cel mai adânc impact emoțional negativ în aceasta perioadă”, spune Cosmina Peta.

    Cum să facem sport în casă

    Dacă nu ai acasă aparatură specială pentru anumite exerciții fizice, nu înseamnă că nu poți să faci sport. Fizioterapeutul Gelu Cosma recomandă trei exerciții de bază, pe care le poți face fără un echipament sau aparate speciale: „Există studii care arată că aceste trei exerciții pot să stimuleze metabolismul și circulația: genuflexiuni, abdomene și flotări. Dacă îți faci în fiecare zi un program în care să incluzi toate cele trei tipuri de exerciții, eu zic că e de ajuns”.

    Specialistul recomandă un program de trei serii de câte 20 de repetări din fiecare, adică 20 de genuflexiuni, 20 de abdomene și 20 de flotări, acestea repetate de câte trei ori. Gelu Cosma atrage atenția însă că aceste exerciții trebuie adaptate de la o persoană la alta: „Eu fac, de exemplu, patru serii în fiecare dimineață. Și am 20 de genuflexiuni, 60 de abdomene și 20 de flotări. Fac de patru ori chestia asta, în fiecare dimineață, și mă simt excelent”.

    Genuflexiunile sunt, alături de abdomene și flotări, printre exercițiile de bază ușor de făcut acasă fără echipament special.

    Andra face exerciții acasă în fiecare zi și alternează exercițiile pe care le-a învățat de-a lungul timpului pentru diverse afecțiuni cu ce a învățat în cei trei ani de când face pilates. Spune că, în curând, o să se inspire și din filmulețele care au început să apară pe internet după instituirea izolării obligatorii, dar că nu intenționează să-și schimbe cu mult rutina sportivă.

    Claudiei i-ar fi plăcut să practice yoga, dar încă nu s-a apucat să facă sport acasă. Ce-i drept, pentru că locuiește lângă pădure, ea încă poate să iasă afară în siguranță. „Mi-a trecut prin cap să-mi găsesc pe YouTube o rutină, foarte multe s-au mutat oricum în online zilele acestea, doar că lucratul de acasă cu o fetiță de trei ani alături e destul de epuizant. La finalul zilei nu aș mai avea putere să fac o flotare, deși cea mică ar fi tare fericită să pot face flotări cu ea călare. Cred că dansul și țopăiturile cu fetița se califică la fitness”, spune Claudia.  

    Motivația când facem sport. Acasă versus afară sau la sală

    Pentru cei obișnuiți să facă mișcare în aer liber sau în sălile de sport poate fi dificil acum să găsească motivația necesară pentru a respecta același program sportiv. Pe de o parte, pentru că acasă lipsesc aparatele cu care poți lucra anumite grupe de mușchi. Pe de altă parte, ritualul de a merge la sală sau la alergat se pierde și, odată cu el, poate să scadă și motivația.

    „La sală merg cu un scop bine definit și, pe drum, motivația crește. Este ca un parcurs de creștere a pregătirii pentru trăirea emoțională asociată corpului în mișcare într-un cadru organizat. La sală merg pentru a face sport, mișcare, într-un loc dedicat acestei activități specific”, spune psihologul Cosmina Peta.

    Un alt aspect de luat în considerare atunci când ne referim la motivația de a face sport este energia grupului, care lipsește acasă. Unii aleargă solitar, dar unii participă la alergare de grup. Și la sălile de sport energia dată de grup își face simțită prezența.

    „Nevoia de apartenență este una dintre nevoile fundamentale ale omului. Nevoia de a face mișcare în grup joacă rolul esențial în dezvoltarea sporturilor de echipă. În grup ne motivăm reciproc, socializăm și ne afirmăm. Suntem solidari pentru o cauză și avem scopuri comune. Ne bucurăm și ne străduim împreună. Acest împreună face diferența, mai ales în această perioadă. Totuși, vestea bună este că putem fi împreună distanțați, cu ajutorul tehnologiei”.

    Cosmina Peta, psiholog

    Dacă programul tău obișnuit de sport s-a redus simțitor de când ai început să faci mișcare numai în casă, există riscul să fii dezamăgit de sine, să te consideri leneș, să consideri scăderea ritmului ca fiind un eșec și să te învinovățești. Iată ce le recomandă psihologul celor care se regăsesc în această situație: „Acelora aflați în acest risc de autoînvinovățire sau de frică de eșec în raport cu sinele, le recomand în primul rând prevenție: nu lăsați să se instaleze această stare, continuând să vă mențineți frecvența, chiar dacă reduceți intensitatea! Frecvența ritualurilor este mult mai înalt semnificată emoțional decât intensitatea. Pe principiul pofta vine mâncând, încercați să vă puneți în situația de face sport de cinci ori pe săptămână, dacă așa sunteți obișnuiți, și nu vă lăsați să ajungeți în situația de a vorbi la trecut depre obiceiul vostru. Folosiți tehnici motivaționale suplimentare, cum ar fi să: puneți același gen de muzică sau chiar melodii ca la sală; aerisiți foarte bine spațiul și dați-i câteva elemente de particularitate pentru timpul în care va fi dedicat sportului individual. Încă ne aflăm la începutul perioadei de izolare, așa că obiceiurile nu au avut timp să treacă la timpul trecut. Mențineți-le active! Rămâneți voi înșivă și acasă, deoarece asta depinde exclusiv de fiecare dintre noi!”.

    Cu ce completăm exercițiile fizice în casă pentru a ne echilibra la nivel emoțional pe durata autoizolarii

    Dacă sportul în afara locuinței este limitat, iar exercițiile făcute în casă s-au rărit comparativ cu programul tău obișnuit, poți contribui la starea ta de bine prin alte activități. Acum ai timp pentru activitățile amanate un timp îndelungat, poți să organizezi lucrurile prin casă într-un mod diferit, să îți faci o listă de filme tematice pe care să le vizionezi, să urmărești online piese de teatru sau spectacole de operă, să vizitezi, virtual, muzee și galerii de artă, să dansezi sau să faci cursuri online.

    Psihologul Cosmina Peta recomandă atât activități de grup, care să includă toți membrii autoizolării – jocuri, consursuri, ghicitori, bancuri –, cât și timp individual dedicat – lectură sau îngrijire personală, pentru a echilibra nevoia de spațiu personal cu cea de apartenență. O altă recomandare este să suni cel puțin o persoană dintre cele apropiate pe zi și cel puțin una mai îndepărtată, cu care nu ai mai apucat să vorbești de mult timp, ca să afli ce mai face și cum trece prin această perioadă.

    Readaptarea la finalul izolării

    La finalul perioadei de izolare, dacă aceasta se prelungește mai mult de o lună, e bine ca reluarea activității fizice să fie făcută gradual, mai ales în cazul celor mai activi dintre noi. „E bine să o luăm progresiv, pentru ca organismul să se adaptează mai ușor. Dacă intri direct în antrenamentul pe care îl făceai înainte de izolare, atunci organismul poate fi decompensat (n.r. – dezechilibrat), iar acest lucru poate să afecteze imunitatea”, spune fizioterapeutul Gelu Cosma.

    Până atunci, respectați recomandarea distanțării sociale de cel puțin un metru și jumătate atunci când ieșiți din case, limitați pe cât posibil ieșirile în afara locuinței, purtați măști și mânuși. „Măsura păstrării distanței trebuie întărită prin evitarea atingerii suprafețelor, evitarea salutului prin atingerea mâinilor, a îmbrățișărilor sau sărutului, evitarea atingerii feței sau a ochilor și, evident, spălarea corectă a mâinilor cu apă și săpun sau, atunci când acest lucru nu e posibil, dezinfectarea cu soluții speciale”, spune medicul specialist în boli infecțioase Gabriel Gurguță.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook