Protezarea genunchiului cu proteză 3D la Regina Maria

Primele proteze de genunchi 3D personalizate, folosite cu succes în România

Dr. Vlad Predescu, chirurg de excelență în chirurgie ortopedică la Ponderas Academic Hospital, a realizat, în premieră în România, primele intervenții chirurgicale pentru protezarea genunchiului, folosind o proteză 3D, personalizată anatomiei individuale a pacientului.

Spre deosebire de protezele standard, de serie, care vin cu dimensiuni prestabilite și cu o serie de instrumente care se reglează manual, proteza personalizată, realizată pe măsura pacientului, se adaptează la toate variațiile anatomo-morfologice potențiale, fără a exista diferențe între forma inițială a osului și proteza implantată.

Protezarea genunchiului realizată personalizat

Intervențiile au avut loc pe 19 aprilie, pentru tratarea a doi pacienti, în vârstă de 53 și 71 de ani, care sufereau de gonartroză avansată, iar recuperarea postoperatorie a decurs foarte bine, pacienții fiind externați după 4 zile.

„Conceptul revoluționar al protezei realizate pe măsura pacientului este că regândește întreaga chirurgie de protezare a genunchiului, pentru că protezarea nu se mai face standardizat, ci personalizat, existând o modelare tridimensională, în baza unui examen CT, care ajută la construirea protezei pentru diferitele tipuri de anatomii ale genunchiului. În plus, tehnica vine și cu o serie de principii chirurgicale noi și anume de a reface forma preartrozică a genunchiului. Astfel la pacienții care au avut genunchii ușor deformați din copilărie, aceștia vor fi reconstruiti la forma inițială, cea de dinainte de a fi afectați de artroză. În cei 25 de ani de experiență în ortopedie, scopul meu a fost să îmbunătățesc calitatea vieții pacienților protezați, iar după peste 5.000 de proteze de genunchi și de șold la care am folosit diferite tehnici chirurgicale, în funcție de anatomia articulatiei, mă bucur că am avut ocazia să folosesc o proteză complet personalizată 3D, care se mulează din producție pe anatomia individuală a pacientului. Această nouă tehnică chirurgicală aduce beneficii semnificative pentru pacienți, cărora le permite să se reîntoarcă la activățile fizice pe care și le doresc în scurt timp după operație. Și aici se simte diferența“, a explicat dr. Vlad Predescu, chirurg de excelență în chirurgie ortopedică, în cadrul Ponderas Academic Hospital.

Noul tip de proteză a genunchiului este proiectat și fabricat de Symbios, companie elvețiană, lider european în domeniul implanturilor personalizate, cu peste 30 de ani de experiență în modelarea computerizată.

Pacienții pot beneficia de protezele tridimensionale indiferent de vârstă sau sex, iar recomandarea soluției chirurgicale se întâmplă în urma unor investigații amănunțite efectuate preoperator. Computerul tomograf va oferi imagini ale genunchiului afectat, iar medicul chirurg colaborează îndeaproape cu firma producătoare, care proiectează și produce proteza personalizată în functie de examenele imagistice, conform cu anatomia pacientului. Termenul de producție este de aproximativ 2 luni.

„Totul este dedicat pacientului și anatomiei acestuia“

„Spre deosebire de implantarea clasică a protezelor de serie, care vin cu multe dimensiuni și multe instrumente standard, care trebuie adaptate pe genunchiul pacientului, noua procedură aduce o proteză personalizată, construită pe măsura pacientului, care poate fi implantată numai cu instrumente de unică folosință, construite la rândul lor pe anatomia pacientului. În felul acesta, totul este dedicat pacientului și anatomiei acestuia, făcând ca durata intervenției chirurgicale să scadă la jumătate, cu o sângerare intraoperatorie redusă, iar pe termen mediu și lung putem vorbi de o mișcare naturală a genunchiului protezat, cu niște scoruri funcționale foarte bune. 

Dr. Vlad Predescu, șeful secției de Ortopedie din cadrul Centrului de Excelență în Chirurgie Ortopedică, în Ponderas Academic Hospital

După operație, pacienții rămân internați, în medie, 4 zile, iar primii pași se fac în seara intervenției chirurgicale, în cârje, pe distanțe scurte. Marele avantaj al protezei personalizate rămâne faptul că se adaptează la toate variațiile morfologice potențiale, fără a exista diferențe între forma inițială a osului și a implantului, respectând astfel întocmai mecanica extrem de complexă a genunchiului. În felul acesta, recuperarea este mult mai rapidă, durerile postoperatorii mai scăzute și permite reîntoarcerea la toate activitățile fizice. 

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare