Fertilizarea in vitro (FIV), pas cu pas. La ce să vă așteptați în fiecare etapă

Fertilizarea in vitro (FIV) este una dintre cele mai cunoscute tipuri de tehnici de reproducere umană asistată care dă unui cuplu șansa de a deveni părinți. Procedura se desfășoara în mai multe etape și presupune utilizarea unor combinații de medicamente și proceduri chirurgicale, scopul fiind producerea de ovule, fertilizarea lor în condiții de laborator și implantarea ovulelor fertilizate în vederea obținerii unei sarcini.

Fertilizarea in vitro. Cui i se recomandă FIV

Nu oricărui cuplu care nu a reușit să obțină o sarcină pe cale naturală i se recomandă FIV.

De exemplu, dacă problema care a împiedicat acest lucru a fost legată de ovulație, aceasta se poate corecta ca urmare a tratamentului medicamentos, după care sarcina poate surveni spontan.

De asemenea, procedura s-ar putea să nu fie adecvată în cazul femeilor care prezintă un risc de menopauză precoce sau a celor a căror rezervă ovariană a fost epuizată.

Fertilizare in vitro este însa o opțiune pentru:

• femeile cu trompe înfundate sau deteriorate;
• femeile cu dificultăți de ovulație, la care alte tratamente aplicate nu au avut un rezultat pozitiv;
• femeile cu o vârstă mai înaintată și cu șanse reduse de a avea succes cu tratamente mai puțin invazive;
• bărbații cu un număr scăzut de spermatozoizi sau cu probleme în ceea ce privește motilitatea acestora;
• femeile și/sau bărbații cu probleme inexplicabile de fertilitate care au încercat fără succes alte tratamente. 

Stimularea ovariană

Primul pas într-o procedură FIV este reprezentat de un tratament pe care femeia va trebui să îl urmeze vreme de câteva săptămâni.

Acest tratament, prescris de medicul specialist în infertilitate, va ajuta ovarele să producă mai mulți foliculi care, în consecință, să poată elibera mai multe ovule mature.

Procesul se numește stimulare ovariană.

Combinaţia de medicamente administrate în vederea producerii și maturizării foliculilor – așa numitele gonadotropine sintetice -, dozajul acestora sau tipul de terapie sunt adaptate și individualizate în funcție de vârsta pacientei, de reacția ovarelor acesteia, precum și de nevoile fiecărui cuplu în parte.

Mai trebuie precizat faptul că începerea tratamentului, respectiv a procesului, nu garantează că organismul va răspunde pozitiv acestuia și că recoltarea ovulelor va putea avea loc cu certitudine.

Nu întotdeauna medicația administrată produce efectele așteptate, adică cele de creștere și maturizare a foliculilor.

Pe parcursul acestei prime etape, medicul care a inițiat terapia va efectua în mod regulat ecografii transvaginale și teste hormonale din sânge. Scopul acestei atente monitorizări este de a urmări creșterea și maturizarea foliculilor, în vederea stabilirii celui mai bun moment pentru recoltarea ovocitelor.

Sindromul de hiperstimulare și riscurile lui

La femeile care sunt foarte sensibile la medicamentele pentru stimulare ovariană poate să apară o reacție numită sindrom de hiperstimulare, care constă în dezvoltarea unui număr prea mare de ovule în ovare, acestea din urmă devenind foarte mari și dureroase.

O astfel de reacție, dacă este ușoară nu necesită tratament ci doar repaus la pat timp de 1-2 zile. În cazul unei reacții moderate se vor administra analgezice pentru reducerea durerii.

Există însă și situații (rare) în care sindromul de hiperstimulare este sever și poate pune în pericol viața pacientei. La apariția unor simptome precum dureri abdominale puternice, stări de vomă, dificultăți de respirație și o  rapidă creștere în greutate, se va contacta de urgență medicul.

Recoltarea ovocitelor

În momentul în care ovarele au produs un număr suficient de mare de ovule mature, se va trece la următorul pas, respectiv recoltarea lor prin puncție foliculară transvaginală.

Procedura este una simplă, nedureroasă, de scurtă durată.

Folosind ultrasunete pentru a vizualiza în interior, medicul introduce prin vagin un tub subțire, gol (conectat la un dispozitiv de aspirație) și cu ajutorul lui va extrage din ovocitele din foliculii ovarieni.

Fertilizarea propriu-zisă

În aceeași zi în care au fost recoltate ovocitele, partenerul va dona material seminal sau îl va aduce de acasă, recoltat într-un recipient steril.

De aici înainte procedura continuă în laborator, condusă de embriolog. În aceeași zi, ovocitele și spermatozoizii sunt plasați împreună, în lichid de cultură, unde se va produce fertilizarea.

În cazurile în care șansele „întâlnirii” dintre materialul genetic feminin și cel masculin sunt reduse din cauza faptului că partenerul are un număr redus de spermatozoizi (oligospermie), se va folosi tehnica injectării intracitoplasmatice (ICSI).

Aceasta constă în introducerea spermatozoidului în ovul prin microinjectare, în condiții de laborator, desigur.

După 16-20 de ore se realizează controlul fertilizării pentru a se constata dacă aceasta a avut loc. Dacă a fost un succes, la microscop se vor vedea, în interiorul ovulului, doi pronuclei.

Laboratorul de embriologie va comunica numărul de ovule fertilizate, fiind menținute în continuare în mediul de cultură până când ajung în stadiile de morulă sau blastocist.

Fertilizarea in vitro. Fertilizarea in vitro. Embriotransferul

Aceasta este ultima etapă a fertilizării in vitro. După 2-6 zile de la recoltarea și fertilizarea ovocitelor, embrionii vor fi transferați direct în uterul viitoarei mame.

Numărul embrionilor care sunt trasferați este stabilit în urma unei discuții care are loc între viitorii părinți, specialistul în infertilitate și embriolog. În trecut se obișnuia transferul a 2-3 embrioni, ceea ce creștea probabilitatea de sarcină multiplă.

Însă o sarcină multiplă prezintă o serie de riscuri și complicații (avort spontan, naștere prematură), motiv pentru care este de preferat transferul electiv unic de embrioni (un singur embrion) și prezervarea prin înghețare a celorlalți, în eventualitatea că se va dori obținerea a încă unei sarcini.

Se consideră că fertilizarea in vitro este reușită atunci când embrionul se implantează cu succes în mucoasa uterină.