Cum se poate ajunge la o relație sexuală cu psihologul

„El nu a făcut niciun pas până nu i-am spus eu”. Cum se poate ajunge la o relație sexuală cu psihologul

Ana are 40 de ani. La 35, era virgină și a intrat într-o relație sexuală cu psihologul ei. Alegerea a fost a ei, mărturisește. Dar asta nu scuză faptul că psihologul, un bărbat mult mai în vârstă decât ea și cu mulți ani de profesat în spate, a acceptat să o ajute inclusiv din punct de vedere sexual. Unde se poate ajunge din cauza unei traume în relația tată-fiică și ce înseamnă să fii vulnerabil în fața unui terapeut care face abuz de putere și abstracție de la normele profesionale? Află din lucrurile povestite de Ana și decriptate, apoi, de Viki Dimitrache, psiholog clinician și psihoterapeut.   

În breasla psihologilor este un lucru știut că un client poate ajunge să se simtă atras, din punct de vedere sexual, de terapeutul lui. Stai în cabinet, vorbești despre tine, cineva te ascultă fără să te judece, așa că îți imaginezi că e omul care te înțelege cel mai bine și care te și acceptă așa cum ești. Prin urmare, crește posibilitatea să te îndrăgostești de terapeutul tău. Psihologul are o anumită influență asupra clientului său. Îl vezi pe terapeutul tău ca pe un om puternic, echilibrat și care îți oferă soluții. Nu afli ce slăbiciuni și probleme are în viața lui de zi cu zi. Îl vezi într-un cadru limitat și nu poți să îi descoperi defectele. În timp, poți ajunge să-l consideri un fel de supraom, iar el știe asta.

Tocmai pentru că terapeutul are puterea să intre adânc în psihicul tău, există o legislație care ar trebui să te protejeze de potențialele intenții negative ale psihologului. Una dintre aceste legi este că psihologului îi este interzis să aibă relații sexuale cu clientul său. 

Psihologii sunt conștienți de felul în care intimitatea sau sexualitatea pot afecta relația dintre psiholog și client. Psihologii nu se vor angaja în relații sexuale cu clienții lor”, se arată în capitolul IV „Principiul integrității profesionale”, paragraful B.2. – Evitarea relației multiple, punctul 107, din Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, în vigoare de la 22 februarie 2019.

Dar lucrurile pot deveni alunecoase, chiar și atunci când există o lege pentru asta. Dacă nu-l plătești pe terapeut, se mai consideră că ești clientul lui? Dacă tu ești cel care inițiază relația sexuală, cât de mare e vina psihologului? Dacă ești atât de vulnerabil încât crezi că ți-a făcut bine să faci sex cu terapeutul tău și nu înțelegi că te-a abuzat, mai e la fel de greșit că ați avut o relație în afara limitelor profesionale?

Am stat de vorbă cu Ana – nume fictiv, ales pentru a-i proteja identitatea – despre relația sexuală pe care a avut-o cu terapeutul ei vreme de trei ani. Ca să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat acolo, am vorbit, mai apoi, și cu psihologul Viki Dumitrache.

„Am avut parte de multă severitate din partea tatălui”

Ana are 40 de ani, locuiește într-un oraș mic și e educatoare într-un sat din împrejurimile Bucureștiului. S-a născut într-o familie cu șapte frați. Tatăl ei a avut mai multe soții, cu care are mai mulți copii. A fost sever, mai ales cu fetele. Când au ajuns la vârsta adolescenței, nu le-a permis – cel puțin nu cu ușurință – să aibă iubiți. Fetelor li s-a transmis, indirect, ideea că sexul este ceva murdar. Un păcat. Că băieții vor doar să-și bată joc de ele. În orice caz, că nimic bun n-are cum să iasă dintr-o relație sexuală, dacă ea nu are loc sub umbrela căsniciei.

Ana este a doua fiică din familie. De obicei, tatăl ei le certa pe sora ei mai mare și pe cea născută după ea. Dar Ana, chiar dacă era mai cuminte și mai timidă, băga la cap mesajul transmis de tată.

„Clar cel mai greu a fost în perioada adolescenței, când vrei să ai prieten și să fii iubită, atunci noi am avut parte de multă severitate din partea tatălui”, spune ea, după care se grăbește să precizeze că acum a făcut pace cu trecutul și că și-a iertat tatăl.

Anei îi este greu să aibă o relație cu un bărbat.

Ana e o fire introvertită. Îi e greu să se deschidă în fața lumii în general, cu atât mai puțin în fața bărbaților. Nu e de mirare că, până la 35 de ani, când a început să se vadă constant cu psihologul, a trecut prin tot felul de stări de tristețe și furtuni hormonale.    

Cum l-a cunoscut pe psiholog

În 2014, Ana a avut o perioadă mai depresivă și a mers la psiholog. Unul recomandat de către un prieten și care i-a câștigat imediat încrederea. Atunci, contactul cu psihologul a fost unul limitat, în sensul că au considerat problema rezolvată în decurs de trei ședințe. Fiecare și-a văzut de drum până în 2015, când Ana s-a întors la el.

„La un moment dat, eram în Spania, și au apărut niște zvâcniri nervoase și niște presiuni la nivelul creierului care îmi dădeau un zbucium ciudat. Era o energie nervoasă pe care nu puteam să o asimilez, să o închid, nu știam de unde vine. Era ceva ce simțeam, dar nu puteam să descifrez. Atunci, am avut o străfulgerare, știam că trebuie să ajung la el. Eram într-o situație delicată”, începe Ana să-mi povestească.

Din cauza acestor spasme pe care le simțea la nivelul corpului și creierului, numite de ea zbateri, cumulate cu o tensiune sexuală puternică și a unor presiuni din familie, a considerat că e momentul să se întoarcă la psihologul la care fusese în urmă cu un an.

Mai departe, amintirile se amestecă, fie pentru că pur și simplu i se întrepătrund în minte, fie pentru că e indecisă în legătură cu ce să-mi spună și ce nu din ce s-a întâmplat.

„Îmi intrase în minte și eram convinsă că omul ăsta o să mă ajute. După un an, m-am dus din nou la el. Dar îmi aduc aminte că mi-a plăcut de când am fost prima dată, adică am avut o chestie, dar nu s-a pus problema de nimic atunci. De atunci și-a dat seama că mă pierd un pic, m-a simțit și a încercat într-un fel, mi-a pus mâna pe picior. Mie mi-era și teamă, eram și timidă. Și-atunci s-a terminat cu ședințele de terapie”, spune Ana.

Așadar, peste un an, în 2015, l-a căutat din nou, la telefon. „El și-a dat seama din vocea mea că e ceva cu mine și a zis că bine, să mă duc să vorbim. Și m-am dus din nou la el, am fost convinsă că omul ăsta mă va ajuta în problema pe care o am. Am avut o speranță mare”, spune ea.

O povară foarte mare: „La 35 de ani să fii virgină!”

Când s-a dus din nou în cabinetul lui, după un an, Ana era într-o stare fragilă. Dincolo de starea de tensiune fizică, se simțea complexată din cauza faptului că nu avea viață sexuală.

Inițial, discuțiile cu terapeutul înseamnau discuții despre problemele ei de familie, despre traumele din copilărie, despre faptul că e singură și că nu poate să aibă o relație, deși are 35 de ani.

„Despre asta s-a discutat, inițial. Dar adevărul e că eu i-am dat de înțeles de la început – a doua oară când l-am căutat ca terapeut – că aș vrea să mă culc cu el. Adică nu că i-am dat de înțeles, i-am spus! El nu a făcut niciun pas până nu i-am spus eu. Eu am fost hotărâtă că vreau să fiu cu omul ăsta și m-am dus la el convinsă că mă poate ajuta. Profesional și sexual. Am simțit că el mă poate ajuta din ambele părți”.

„Cum a fost viața ta sexuală înainte de el?”, o întreb. „Care viață sexuală? Că nu mai fusesem cu nimeni. Eram virgină. Am încercat, cu trei sau patru ani înainte fusesem cu cineva, dar nu am reușit să am o relație sexuală. Încercam și nu puteam, mă retrăgeam, fugeam în momentele de intimitate. Nu a existat așa ceva în viața mea. Au fost foarte multe frământări interioare”, mărturisește Ana.

Apoi, încearcă să îmi explice. Să își explice: „Dacă tata a fost foarte dur în familie… probabil că a fost frică. Frica de a-mi face rău, cred. Eram rece, nu puteam să mă deschid, să ofer”.

Înainte de a intra într-o relație sexuală cu psihologul, Ana a încercat să aibă relații cu diferiți bărbați. Degeaba. De fiecare dată când ajungeau în intimidate, ea se bloca. De exemplu, după ce a terminat facultatea, a avut o relație de câteva luni cu un tânăr căruia nu i-a permis să o atingă vreodată. Cu cât el încerca să se apropie, cu atât ea se îndepărta. Nu au reușit să facă sex: „Nu simțeam nimic. Eram lemn”.

Apoi, chiar în 2015, înainte de a începe relația sexuală cu psihologul, a încercat să scape de povara virginității cu un vecin. „Am încercat să fac sex cu un tip, era vecinul meu de vizavi. Am băut ceva și am vrut să mă culc cu el. Dar m-a luat un zvâc, o țăcăneală. Am început ceva, ne-am pupat, ne-am dezbrăcat, dar nu am ajuns până la capăt. Nu m-a penetrat, nu a mers. Deja mergeam la psiholog, dar încă nu îi zisesem clar că vreau să avem o relație sexuală. Și renunțasem la ideea să îi mai zic, am crezut că reușesc cu vecinul meu să scap de problema asta. Pentru că pentru mine era o povară foarte mare, îți dai seama, la 35 de ani să fii virgină!”.  

Cum a început relația sexuală cu psihologul

Așadar, Ana s-a dus la el pentru că avea niște senzații fizice și psihice destul de bizare, dar și destul de hotărâtă să pună capăt virginității. A încercat să își rezolve problema pe calea terapiei. O terapie mai… neconvențională.

Din ce îmi povestește, în cabinetul lui se lucra mult pe trei paliere: alimentație, sport și spiritualitate. „Psihologul mi-a dat, înainte să fie ceva între noi, un caiet. Și mi-a spus: dacă vrei să lucrăm împreună, vii cu regimul alimentar de luni până vineri. Pentru că, din punctul lui de vedere, regimul alimentar era extrem de important. Îți alimenta creierul sau te putea îmbolnăvi. Pentru fiecare pacient care mergea la el, cu tot felul de probleme, avea un regim specific de alimentație. Nu îți spunea ce să mănânci, dar voia să știe ce mănânci. Lucra mult pe partea de alimentație, pe partea de sport și pe relația cu Dumnezeu”, povestește Ana.

Chiar dacă nu au făcut sex de la prima întâlnire, Ana i-a spus de la început că vrea să aibă o experiență sexuală cu el: „El stătea pe fotoliu, iar eu i-am spus că cred că noi putem avea o altfel de relație. Cred că mă puteți ajuta în felul ăsta, i-am spus. Sexual, adică”.

Înainte de a accepta, bărbatul a încercat să îi transmită că o mare parte din ceea ce urmează să se întâmple este responsabilitatea ei. Deși el, ca psiholog, ar fi trebuit, din punct de vedere moral și legal, să refuze această propunere din partea unei femei aflate într-un moment de instabilitate emoțională, nu numai că nu a făcut-o, ci i-a și transferat acesteia o parte considerabilă din vină. 

„După ce i-am spus asta, m-a lăsat un pic, apoi – aici nu mi s-a părut în regulă ce-a făcut, pentru că s-a jucat într-un fel cu mintea mea, pentru că el a pus responsabilitatea pe mine pentru ceea ce va urma – a spus ceva care poate ajunge în inconștient, ca eu să-mi asum că vina e ceva ce pornește din interiorul meu. Adică nu doar să spun că a fost vina mea sau că am greșit, ci chiar să simt asta, să fiu conștientă că am avut o mare parte din vină în cazul în care avea să se afle vreodată despre relația sexuală. E foarte deștept omul! În cazul în care se afla ceva public, pentru el era foarte rău, din punct de vedere profesional. Îi era teamă de asta și, într-un fel, mi-a dat impresia că nu a fost foarte corect”, spune Ana. 

Psihologul a convins-o pe Ana că ea poartă cea mai mare responsabilitate în legătură cu relația sexuală dintre ei.

„Ți-a spus, explicit, să nu vorbești cu nimeni despre asta?”, o întreb. „Nu s-a pus problema așa. Era clar că nu era de discutat. Îi era frică să nu afle persoana care ne făcuse legătura. Și, pe lângă asta, frica să nu mă duc la Colegiul Psihologilor, să nu-l înregistrez. Nu mi-a zis să nu vorbesc despre asta, dar, la un moment dat, a zis ceva de genul sper că nu mă-nregistrezi. Adică s-a gândit la asta, a avut teama asta, pentru că e o persoană foarte influentă”.

Așadar, înainte de a face sex cu ea, psihologul s-a asigurat că Ana nu va vorbi despre ceea ce se întâmplă între ei. „Am vorbit, el a spus ceva, iar eu am simțit că el lucra asupra mea, asupra minții mele. Era vorba despre ceea ce urma să se întâmple și o anume responsabilitate de ceea ce putea fi, cu bune și rele, în relația asta”, povestește ea.

Apoi, a lăsat-o să creadă că e doar alegerea ei: „Mi-a spus: Uite, dacă vrei asta, te duci pe canapea. E alegerea ta. Am stat puțin, după care m-am dus pe canapea. De aici a pornit totul. Cu jenă, cu… El m-a dezvirginat și a văzut asta ca pe ceva wow”.

Cum a reacționat când a constatat că era virgină? „Nu e omul care să creadă tot ce-i spui, chiar dacă i-aș fi spus, nu ar fi crezut. Deci el nu a fost convins că sunt virgină până când nu a văzut cu ochii lui. Cred că i-a plăcut foarte tare când a constatat asta, că a doua zi am sărbătorit”.

Mâncare, sex și Dumnezeu

Ce s-a întâmplat mai departe la terapie? În primul rând, Ana nu i-a plătit nicio ședință: „Nu s-a mai pus problema de bani, eu nu am plătit nimic. El pregătea masa și îmi dădea și bani de drum”. Pentru că Ana venea la București ca să se întâlnească cu psihologul în cabinetul acestuia. Uneori, se vedeau săptămânal. Uneori, la două-trei săptămâni, alteori de două ori pe săptămână.

De obicei, el voia să se întâlnească, el avea inițiativa și propunea când anume să se vadă. „Dar era bine și pentru mine”, spune Ana.

La fiecare întâlnire, începeau cu sex, apoi vorbeau. Ana stătea la el nu 50 de minute, cât durează o ședință de terapie clasică, ci câteva ore.

„Așa începea, cu partea de sex, după care vorbeam. Dar stăteam mult, stăteam ore. Stăteam trei-patru ore. Mâncam, mai beam, că el pregătea mereu câte ceva. Avea întotdeauna mâncare, o cafea sau un vin. Petreceam câte trei-patru ore împreună și vorbeam foarte mult. Eu m-am deschis și am început să vorbesc despre familia mea, despre viața mea. Și, pe lângă asta, sexual m-a ajutat. Pentru că au fost traume foarte mari în copilăria mea. Aveam niște blocaje sexuale mari. Pe mine nu puteai să pui mâna. N-aveai cum. Iar el m-a ajutat să mă deschid”.

În continuare, dincolo de relația sexuală cu psihologul, Ana avea parte de consiliere în legătură cu alimentația, sportul și viața spirituală.

„În ansamblu, s-a lucrat pe ce ți-am spus: alimentație, sport, parte spirituală. Mie mi s-a părut un om extraordinar, crede-mă. Pur și simplu, ce spunea el parcă îmi intra în creier. Mă schimba cu totul. Și, în timp, eu am venit cu caiețelul în care îmi treceam ce mâncam. Și, în loc să mănânc salam și cârnați, cum mâncam eu dimineața, am ajuns să mănânc carne o dată pe săptămână sau, la un moment dat, mâncam o dată la trei săptămâni. Îți implementa în creier ceea ce spunea. În timp, am renunțat la carne, am mâncat foarte rar ouă, iar combinații nu mai existau în regimul meu alimentar. Și am fost din ce în ce mai bine și din ce în ce mai bine. Și sport mult, și rugăciune multă, și dăruire. A fost după aceea și partea cealaltă (n.r. – relația sexuală cu psihologul), care iarăși m-a ajutat foarte mult”.

Totuși, fiecare întâlnire debuta cu sex, includea ceva de mâncare și, deseori, ceva de băut. În niciun caz întâlnirile nu arătau a ședințe de terapie.

„Intram, mă aștepta cu masa pregătită, avea și un vin acolo, lua un vin mereu. Voia să beau puțin vin, pentru că asta mă ajuta să mă destind mult mai repede. Prima parte era cea sexuală, mereu. După care vorbeam diverse, în special despre mine și despre Dumnezeu. Pentru mine, neclaritatea era că nu știam ce vrea Dumnezeu de la mine, ce caut eu aici, oare Dumnezeu e cu noi, aici, oare nu este? Eu îl căutam pe Dumnezeu și am crezut că El e prezent acolo și că ajută relația asta. Și, sinceră să fiu, relația asta m-a ajutat în foarte multe privințe”, mărturisește ea.

Un bărbat în vârstă, un psiholog cu experiență

Câți ani are psihologul cu care Ana a început o relație sexuală în urmă cu cinci ani? „70 și ceva. Dar mie mi-a plăcut foarte mult de el atunci, ca om”, spune ea.

Bărbatul are acum 78 de ani. Avea 72 când ea avea 35 și au început întâlnirile în care sexualitatea, psihologia și spiritualitatea se întrepătrundeau. Diferența de vârstă dintre ei e de 37 de ani.  

O întreb pe Ana ce specializare avea psihologul ei. „Știu că e psiholog, dar e un psiholog foarte puternic. Nu știu exact ce specializare”, îmi spune. Insist și-i spun că, din câte știu eu, psihologii nu lucrează cu Dumnezeu. „Știu că e foarte puternic”, întărește. „Asta făcea el”. Ca să primesc un indiciu, întreb despre numele clinicii. „Nu avea un nume. Era într-un spațiu unde avea un hol, o baie, o cameră cu o canapea și două fotolii”.

După ce trecem și la alte subiecte, revin și o întreb din nou dacă e sigură că psihologul ei chiar are studii în domeniu. Nu știe, dar insistă că e un om puternic și că a ajutat-o.

„Știu, pentru că am mai fost și la altcineva și nu m-a ajutat cu nimic, puteam să fac și o sumă de ședințe și degeaba. El a mers pe partea spirituală, sport și regim alimentar și, toate trei combinate, sunt lucruri extraordinare care îți schimbă viața”, spune Ana.

Vrea să se protejeze și mai ales să-l protejeze pe acest bărbat care a avut un rol important în viața ei. După întâlnirea cu ea, îl caut pe Google. Nu aflu nimic despre viața lui privată, dar aflu că este un psiholog cu experiență, profesor, doctor în psihologie, are drept de practică independentă în psihoterapie experiențială și specializare în consiliere și în psihoterapia experiențială a unificării.

Trei ani de relație sexuală cu psihologul

În cei trei ani în care Ana a avut o relație sexuală cu psihologul, acesta avea o relație stabilă, dar deschisă, cu o femeie. Divorțase în urmă cu mulți ani și are doi copii, amândoi mai mari decât Ana. Nu a deranjat-o niciodată că el avea o parteneră stabilă. Nu o interesa.

„Nu, pentru că eu știam că îmi rezolv niște probleme și atât. Nu l-am iubit. Că, dacă l-aș fi iubit, aș fi fost geloasă”, spune Ana.

Vorbeau și în afara ședințelor de terapie? Foarte puțin. S-au văzut și în afara cabinetului? O singură dată.

„La un revelion. Am vrut să petrec Revelionul cu el și el a vrut neapărat să mă vadă niste prieteni de-ai lui. Trebuia să mergem cu un tren, dar, din greșeală, am luat alt tren și am ajuns în altă parte. N-am mai ajuns la prietenii lui și am petrecut noaptea la un hotel într-un oraș. A fost singura întâlnire în afara cabinatului”, povestește ea.

„Uneori mi se părea, într-adevăr, că e bătrân pentru mine, dar mie îmi plăcea, cu toate astea. Numai că nu aveam deschiderea să ne întâlnim și cu alți oameni, cum zisese el, că vrea să mă prezinte unor prieteni. Mi-era rușine, într-un fel. Dar îmi și convenea. Mi-a și plăcut, m-a și ajutat foarte mult. Per total, a fost foarte ok”.

Deși spune că nu l-a iubit, admite că s-a îndrăgostit. „La un moment dat, m-am îndrăgostit foarte tare și la fel și el. A vrut să ne căsătorim, ceva de genul ăsta, și mi-a surâs și mie ideea. A fost un moment în care am vrut amândoi asta. Dar apoi mi-am revenit și am început să văd lucrurile diferit, așa că nu am mai vrut”.

„Stop. Vreau o relație normală”

Pe lângă partea utilă și frumoasă a relației cu psihologul, Ana a început să vadă, treptat, și părțile negative. Începând cu faptul că era neplăcut să se ascundă de toți cei din jur și ajungând până la faptul că a început să conștientizeze că bărbatul care ar fi putut să-i fie tată nu voia să renunțe la relație.  

„Mă ascundeam, trebuia să mă ascund de toți cei din jur. Și, cum ajunsesem să-l cunosc pe Dumnezeu într-o anumită măsură, nu puteam să mă mai feresc de familie, de frații mei. Una dintre surorile mele știa, dar mi-era foarte greu să ascund lucrurile astea, care erau personale. Nu-mi mai plăcea să mă ascund. Așa că am zis gata, asta e o minciună!”, povestește ea.

Deși, la nivel declarativ, psihologul era de părere că Ana ar trebui să aibă o relație cu un bărbat de vârsta ei, nu o elibera din această relație bolnăvicioasă.

„Într-un fel, el mă ținea, nu voia să renunțe la relație. Și pentru mine, dar și pentru el. Pe lângă faptul că mă ajuta, era și egoist. Tot încerca să mă atragă într-un fel sau altul. Nu ar fi spus niciodată stop, de aici te poți descurca singură. Dacă ar fi fost după el, și acum ne-am fi întâlnit. El a văzut că sunt mult mai bine, că sunt pe picioarele mele, dar nu a renunțat. A fost puțin mișel aici”.

 „Nu mă încuraja să rămân cu el, dar nici nu mă elibera, nu voia să-mi dea drumul. Nu era eliberarea aia totală du-te și vezi-ți de viață! Și aici a greșit. Până mi-am dat eu seama că nu se mai poate. Și că, oricum, nu ajungeam nicăieri. I-am spus: Stop. Eu vreau o relație normală, o familie, vreau să mă căsătoresc, vreau să am un bărbat lângă mine”, continuă Ana să povestească.

Până și-a dat ea seama că nu mai poate continua așa, a durat trei ani.

Cum de a decis să rupă legătura cu el? Datorită credinței, spune ea. „Pentru că am crescut mult pe partea de credință. Și înainte o aveam, și cu el (n.r. – cu psihologul) vorbeam mult despre Dumnezeu, dar el a zis că Dumnezeu a vrut să ne întâlnim, și, mă rog, că partea asta sexuală e și ea ceva divin, că vine de la Dumnezeu”.

„Au fost momente în care am fost mai retrasă, nu întotdeauna m-am simțit în largul meu. Au fost momente în care cred că m-am simțit folosită sau așa mi s-a părut mie, n-am mai vrut, am vrut să închei relația, dar după aceea tot am mai continuat. Până să renunț total a mai durat, relația s-a încheiat treptat”.

În timp, chiar dacă regimul alimentar, sportul și îmbunătățirea relației cu divinitatea – toate lucruri foarte importante pentru ea – i-au dat o stare de eliberare, de relaxare fizică și psihică, Ana devenea din ce în ce mai apăsată de gândul că nu e pe drumul cel bun în ceea ce privește relația sexuală: „Cu cât înaintam în schimbarea mea, cu atât voiam să mă retrag”.

După trei ani de vizite mai dese sau mai rare la cabinet, Ana a încheiat relația. De atunci, au mai vorbit extrem de rar. De obicei, el o suna o dată pe an, de sărbătorile de iarnă.

Viața de după: „Acum văd sexul ca pe un păcat”

Ana spune că, după cei trei ani în care s-a întâlnit constant cu un bărbat mult mai experimentat și mai puternic decât ea, acum e mult mai deschisă față de oameni, în general, și față de bărbați, în mod particular. Deschisă în sensul de a sta de vorbă, pentru că, sexual, lucrurile s-au schimbat din nou.

La două-trei săptămâni după ce a încheiat relația sexuală cu psihologul, Ana a început să se vadă cu un alt bărbat și a încercat să aibă o relație normală. De data aceasta, bărbatul era de o vârstă mai apropiată de a ei, chiar mai tânăr decât ea. Spune că acest bărbat a iubit-o, dar că ea nu a putut să-i răspundă la fel, tocmai pentru că era mai lipsit de experianță, în comparație cu psihologul.

„Bine, el era un copilandru, în timp ce experiența psihologului era vastă și nu se putea compara. Am simțit că nu mă pot deschide, deși era un bărbat tânăr, frumos, dar nu avea experiența psihologului, nu avea mintea lui. Avea 30 de ani. Dar, după ce treci printr-o experiență ca asta și cu un om foarte deștept, nu poți să te mai aprinzi așa la oricine. Cel tânăr nu era atât de deștept sau cu o experiență mare de viață. Era foarte frumușel și îndrăzneț, dar cam atât. Psihologul a știut exact cum să mă ia”, povestește ea.

După această nouă încercare de a avea o relație, Ana a luat o decizie radicală. „În momentul de față văd sexul ca pe un păcat, mi-am dat seama că Dumnezeu nu vrea asta de la mine, mai ales fără căsătorie”, spune Ana.

Cum te-ai simțit când s-a terminat relația?

Cred că m-am simțit eliberată, de fapt. Am simțit-o ca pe o eliberare.  

Dacă ai putea să dai timpul înapoi, ai mai intra în legătura asta cu el?

Nu.

De ce?

Pentru că era foarte multă minciună și e păcat. Deja simt că Dumnezeu nu susține așa ceva. Iar acum nu aș vrea nici măcar o relație normală cu un bărbat, dacă ea ar fi în afara căsătoriei. Vreau să mă căsătoresc, dar fără sex înaintea căsătoriei. Chiar dacă corpul îmi cere să fac sex, mi-aș dori din toată inima ca relația mea sexuală să fie după căsătorie. E complicat, am nevoie ca Dumnezeu să îmi aducă acel bărbat. Și acela va fi cineva care vede lucrurile la fel ca mine.

„Am avut mare nevoie de ajutor în momentul ăla”

Chiar dacă a avut momente în care s-a simțit folosită, chiar dacă știe că acum îi poate fi greu să se apropie de un bărbat de vârsta ei, chiar dacă a decis că sexul în afara căsătoriei nu e pentru ea, Ana spune că relația sexuală cu psihologul, așa cum a fost, condimentată cu discuții despre traumele ei și despre Dumnezeu, i-a făcut, per total, bine. Chiar și acum, la mai bine de doi ani de la încheierea relației, spune că i-a dat încredere în ea. O încredere care i-a lipsit din copilărie și până la 35 de ani.

„Acum luminez. Înainte mă simțeam foarte mică, mă simțeam inferioară în fața oricui. El mi-a dat forță. Când te simți femeie e altfel. Asta a făcut el. Un bărbat poate să te facă să te simți femeie. Avea chestia asta, să te ridice. Mi-a zis de atunci că am o forță interioară divină și că eu nici nu știu cine sunt și ce am. Atunci nu înțelegeam mare lucru, acum înțeleg mai bine”, spune Ana.

Ana spune că, până să ajungă să aibă o relație sexuală, se simțea mereu tensionată: „Eu am avut mare nevoie de ajutor în momentul ăla, pentru că simțeam că înnebunesc. Până să ajung la el, singura mea eliberare a fost că am avut un orgasm, singură, o singură dată. Pur și simplu, eram în picioare. Simțeam că înnebunesc și atunci am simțit o eliberare, când am avut pentru prima dată orgasm. Și-am zis: Doamne, pot și eu să fiu om!”.

Ana se afla într-un moment de mare vulnerabilitate când a mers la psiholog.

Lucruri simple, despre care ne ferim să vorbim, ca lipsa îndelungată a unui partener de cuplu sau rănile din copilărie care sunt atât de vechi încât nici nu le mai conștientizăm, ne pot duce în situații pe care, altfel, nu le-am tolera sau nu le-am concepe. În felul acesta, Ana s-a agățat de singurul lucru pe care l-a văzut, atunci, ca pe o scăpare: apropierea de un bărbat în vârstă, din partea căruia să simtă afecțiunea și acceptarea care îi lipsiseră în adolescență. A profitat de ce i s-a oferit, atât timp cât beneficiile au cântărit mai mult decât nemulțumirile, apoi a plecat.

„Faptul că eu nu aveam viață sexuală, că aveam traumele din copilărie, plus toate conflictele vieții de zi cu zi, faptul că eu în familie eram cam oaia neagră, eram certată și de tata, și de mama, și de sora, și de, și de, la mine s-au acumulat foarte multe. Eu am tăcut mereu și am strâns lucruri în mine. Dar, dacă eu țineam un regim alimentar, eram mult mai bine cu mintea, iar zvâcnelile nervose erau mai mici. Dacă adăugam și legătura cu Dumnezeu, eram și mai bine. Dacă făceam și sport, și mai bine.  Și, prin starea asta de bine, reușești să îți îmbunătățești și relația cu tatăl tău, și pe cele cu cu frații tăi și așa mai departe”.

Acum, Ana conștientizează că, cel mai probabil, alegerea ei de a avea o relație sexuală cu psihologul a avut legătură cu relația dintre ea și tatăl ei. Știe și că psihologul ar fi putut să o ajute mai mult. Chiar dacă nu spune că ar fi trebuit să se limiteze numai la ședințe de terapie, spune că ar fi putut să valorifice mai bine timpul petrecut în cabinet, lucrând mai mult cu trauma.

„Ar fi putut să facă mai mult decât a făcut pentru mine, au fost momente pe care le-am pierdut și în care am fi putut să lucrăm pe trauma mea. El avea capacitatea să facă pentru mine mai mult decât a făcut. Blocajele mele vin din familie. În special din partea tatălui, care a fost foarte dur și nu a acceptat niciodată ca fiicele lui să aibă vreo relație sexuală în afara căsătoriei. De-asta, eu am fugit de relații încă de când eram copil. Din cauza asta, m-am simțit inferioară, mică, sensibilă. Și, mai ales, neiubită. De aici au pornit blocajele. Probabil de-asta am și ales un bărbat de o vârstă înaintată, pentru că e un blocaj în relația cu tatăl meu”.

Viki Dumitrache, psiholog clinician și psihoterapeut: „Psihologul trebuie să facă de așa manieră încât atracția pe care clientul o simte față de terapeut să nu ducă nicăieri”

Pentru a încerca să aflăm care sunt mecanismele care duc la o astfel de relație între psiholog și clientul său, ce anume vulnerabilizează clientul în fața terapeutului, dar și de ce a cedat terapeutul în fața tentației, încălcând nu numai normele morale, ci și regulamentul profesional, am stat de vorbă cu Viki Dumitrache, psiholog clinician și psihoterapeut. Iată, mai departe, niște posibile explicații:

Viki Dumitrache este psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în terapie cognitiv-comportamentală și terapie dialectic-comportamentală.

Povestea Anei este foarte suculentă, are drama parentingului românesc, are cadrul social rigid, are „psihologul” care salvează victima, victimă care se autovictimizase. Sunt două aspecte interesante aici: pe de o parte, psihologul în rol de stăpân spiritual abătut de la cadrul profesional și, pe de altă parte, relația terapeutică viciată prin transfer și contratransfer (n.r. – în psihanaliză, transferul reprezintă totalitatea reacțiilor afective pe care un client le are în raport cu analistul său, tot ceea ce clientul transferă din istoria sa afectivă asupra analistului, iar transferul este răspunsul emoțional al analistului la stimulii proveniți de la pacient).

În fond, psihoterapeutul nu poate ajuta clientul mai mult decât s-a dezvoltat și individualizat el însuși.

Încerc delicat să comentez cazul, cu precizarea că am toată compasiunea pentru Ana și povestea ei, și să vin cu o părere despre „colegul” meu din calitatea de supervizor.

Ana a mers la cabinet neștiind că fiecare cabinet are psihologul său și că psihologul trebuie atent ales”

Ana, înainte de a intra în terapie, era o persoană conformată social, integrată în societate, funcțională pentru societate, dar nu și pentru sine.

Din profilul copilăriei, reiese că ea a supraviețuit în scenariul dens de familie prin strategii formate în tensiunea dintre toate personajele prezente în scenariu. Astfel, scenariul de familie duce la scenariul de viață.

Scenariul de viață are la bază și înglobează un sistem de credințe care determină și influențează modul individului de a cunoaște și de a înțelege lumea. De asemenea, scenariile de viaţă sunt un rezultat al eşecurilor cumulative în relaţiile de dependenţă cu îngrijitorii din copilărie și cu partenerii, ulterior. Scenariile de viaţă sunt formate din reacţii de supravieţuire, concluzii experienţiale implicite, decizii explicite şi introiecţii (n.r. – mecanism psihologic, prin care individul imită inconștient unele comportamente ale altcuiva, integrându-le propriei sale personalități) care limitează flexibilitatea în rezolvarea de probleme, în menţinerea stării de bine şi în dezvoltarea de relaţii cu ceilalţi.

Rezultatul unui scenariu de familie nepotrivit sau sărac este o traumă cumulativă de tip relațional, care conduce la concluzii de tipul „nu sunt OK”, iar rezultatul poate fi o incapacitate de a forma şi menţine relaţii autentice și satisfăcătoare.

Aceste persoane cu traume relaționale se pot retrage, pot prefera izolarea sau se pot implica numai în relaţii sociale superficiale, perpetuând astfel scenariul de familie nepotrivit. Astfel, nu vor reuși nici realizarea unui contact intern şi nici a unuia exterior. La nivel intern, persoana cu traume relaționale poate pierde contactul cu propriile senzaţii, sentimente, nevoi, gânduri, dar şi cu persoanele din jurul său.

Din toate cele de mai sus reiese ca Ana nu s-a individualizat (individuat) niciodată, ci a traversat adolescența și tinerețea fără să-și contureze identitatea la nivel de granițe, limite și particularități, plus că nu și-a însușit abilitățile de comunicare necesare relaționării.

N-aș vrea să las să se înțeleagă ca Ana era vizibil deficitară din punct de vedere relațional. Nu, ea e un om născut în perioada comunistă, când oamenii nu se preocupau de parenting, de sensul vieții și de spiritualitate.

Ana s-a născut în comunism, dar a crescut și a ajuns la vârsta maturității într-o perioadă în care spiritualitatea a devenit o tentație, o largă viziune de a te lepăda de pieile victimizării din copilărie și de a înflori ca un adult fericit.

Pe acest fond al conșientizării dreptului la propria fericire, Ana a mers la cabinet neștiind că fiecare cabinet are psihologul său și că psihologul trebuie atent ales.

Ce anume crezi că a dus la blocajul Anei?

Faptul că sunt mulți frați înseamnă o casă unde s-au produs nașteri, au fost femei gravide, s-a auzit despre sex, s-a interiorizat de mic că sexul înseamnă copii și poate că a fost, subliniez, poate!, modalitatea ei de a-și respinge partea nedorită din familie. Adică, dacă suferința din familie vine din faptul că „am fost prea mulți, eu nu o să fac copii!”, atunci cea mai bună centură de castitate morală este să rămâi virgină.  

Ea și-a pus o centură de castitate și și-a dat-o jos în fața cuiva pe care a ajuns să-l idolatrizeze. L-a învestit ca pe un tată mai bun decât tatăl ei.

De ce apare atracția clientului pentru psiholog?

Pentru că psihologul se poziționează foarte curat față de clientul lui și el devine primul om care îl validează. Atracția vine din faptul că, în sfârșit, cineva te înțelege și nu te judecă, te reflectă înapoi și, astfel, apare o conexiune totală, adică o deschidere totală de la unul la altul.

Te simți în siguranță cu psihologul. Iar, dacă stai să te gândești, în siguranță totală te-ai simțit față de mamă. Se declanșează o deschidere, o supunere, o dorință de mai mult, o foame de relație.

Faptul că Ana nu a plătit ședințe de terapie face ca relația să devină acceptabilă?

E o relație care a plecat viciat, e viciu în fundament, nu e o relație în regulă. Niciun psiholog nu ar trebui să permită să se întâmple așa ceva, chiar dacă la client se întâmplă. Psihologul trebuie să facă de așa manieră încât atracția pe care clientul o simte față de terapeut să nu ducă nicăieri.  

Psihologul s-a autointitulat ca un fel de dumnezeu în cabinetul lui

În plan paralel, „colegul” meu s-a autoîmputernicit să facă din spațiul cabinetului – unde s-a autoproclamat suveran – altceva decât îi dădea dreptul școala de formare. E clar că omul s-a simțit suficient de bogat în cunoștințe, dacă și-a altoit paradigma profesională prin nutriționism, sport și analiză spirituală. Cineva care face asta se crede cu cel puțin cu un pas înaintea celorlalți confrați și-și dă voie să-și facă propriul sistem. Acest tip de psiholog e cel care se autointitulează maestru, un maestru care chiar crede că ceilalți sunt oameni care își caută maestrul personal.

Mulți psihologi sunt eclectici, adică au un stil de abordare mixt, personalizat pe client, dar de aici până la a te da guru în propriul cabinet e cale lungă.

În relația terapeutică, terapeuții descoperă o foame de relație, pentru că vizează validarea. Și, pe acest fond, transferul este felul în care relația terapeutică alunecă și viciază procesul de învestire al terapeutului de către client prin propriile proiecții, nevoi și prin confortul că e înțeles.

Transferul e, adesea, o „sabie a lui Damocles” deasupra relației (n.r. – sabia lui Damocles simbolizează un pericol care ne pândește pe toţi, la un moment dat), dar terapeutul știe asta și, în mod normal, caută să îi lase lui Damocles sabia. Însă terapeutul care nu știe de sabia lui Damocles ca existență o neglijează sau și-o însușește. Atunci, răspunsul terapeutului la transfer este contratransferul. Adică, utilizând în continuare metafora, terapeutul își înșuseste sabia lui Damocles și vrea să ucidă demonii clientului cu ea, pretextând că sabia e a lui.

Contratransferul contrabalansează și menține transferul, astfel că terapeutul și clientul său intră într-o formă alienată de relație. Așa se explică alunecarea lor spre canapea și relația sexuală secretă, și bună și rea în același timp.

Ce spun regulamentele în legătură cu acest tip de relație sexuală?

Este total interzisă. Psihologul trebuie să fie foarte atent la treaba asta tot timpul și mai ales acolo unde este cazul și orice indiciu temporar trebuie precizat.

Mie mi s-a întâmplat de două ori, în peste 20 de ani de activitate. În ambele cazuri am deschis problema delicat cu clienții mei și le-am sugerat fie să plece din terapie, fie să rămână, să lămurim problema și să putem să trecem peste. O persoană a preferat să plece, nu am mai văzut-o niciodată, nu știu nimic despre ea, cealaltă persoană a preferat să rămână și am lămurit-o.

Ce riscă un psiholog care încalcă această limită, din punct de vedere profesional?

Riscă intrarea lui în Comisia de Deontologie şi Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, analizarea cazului și aplicarea măsurii pe care o iau membrii Comisiei. Dacă cel care a făcut sesizarea îl dă în judecată, riscă retragerea dreptului de liberă practică și poate și daune.

Există formări în psihologie specializate în lucrul cu spiritualitatea, cu Dumnezeu?

În România, nu. Dumnezeu e un cadru incert, pe care îl tolerăm cu toții. Ne putem raporta la Dumnezeu, putem să-l folosim ca resursă, dar nu ca obiect central în terapie.  

Formarea în psihoterapie experiențială și psihoterapia experiențială a unificării îi permite psihologului să lucreze în mod special cu spiritualitatea?

Nu cred. Cred că e modul subiectiv al psihologului care și-a dat voie să treacă pragul paradigmei pe care a învățat-o la școala de formare și s-a autointitulat el ca un fel de dumnezeu în cabinetul lui.

Eu sunt psihoterapeut format în terapie cognitiv-comportamentală (CBT) și dialectic-comportamentală (DBT), noi avem cadru clar pe formularea obiectivului, pe un dialog socratic, deci îți pot vorbi doar din această perspectivă.

Victima unui psiholog căruia i-a încredințat prea multă putere

Paradoxal, Ana chiar și-a luat o lecție de la viață, o lecție cu multiple conotații. În termeni juridici, ea a dat de un „escroc” și n-a știut să-l recunoască, s-a lăsat păcălită. În termeni relaționali, ea nu și-a știut drepturile și nu și-a negociat bine contractul cu omul căruia i-a trecut pragul. În termeni psihologici, ea s-a revictimizat, agățându-se de un „tată” protectiv-dur-nemilos și a trebuit să se trezească singură, să „plece de-acasă” departe de „tatăl” ei.

E drept că tot timpul ea a fost victima colegului meu, căruia i-a încredințat prea multă putere. Când ar fi trebuit Ana să procedeze altfel? La început, interesându-se ce este psihoterapia și care e cadrul terapeutic posibil, ce e permis și ce nu e permis.

Sunt conștientă că e ușor să vorbești din afară despre un om extrem de încurcat de pulsiuni și credințe.

Sexul și sexualitatea au fost și încă sunt asociate cu tabuul, cu secretoșenia, cu întunericul, cu rușinea și cu o înțelegere eronată a intimității.

De ce a stat Ana virgină până la acea vârstă? Nu am cum să știu, dar știu că, dacă a reușit asta, probabil apărările ei față de „ceilalți” au fost mai puternice decât au fost „ceilalți” de influenți. Ea s-a deschis cui a cedat ea influența și asta explică tot cazul.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare