Viața în carantină: de la Milano Fashion Week în izolare la domiciliu

Raluca Bidian a venit din Italia direct în carantină. De la viața obișnuită, de fotomodel, la cea restrictivă, sub auspiciile unei boli care înghite tot mai multe vieți omenești, e doar un zbor distanță pe ruta Milano – Cluj.

Am vorbit cu fotomodelul internațional Raluca Bidian despre șederea ei obligatorie acasă, după Milano Fashion Week și despre cum s-au întâmplat lucrurile acolo, în timp ce noi, de aici vedeam un spectacol înfricoșător al cifrelor care cresc. Raluca Bidian îmi spunea aceste informații pe 11 martie.

Cum ai aflat că trebuie să stai în carantina la domiciliu? 

Eu eram în Milano de la începutul anului și intenționam să stau cam până la mijlocul lui martie. Totul s-a întâmplat brusc, de pe o zi pe alta. Imediat după ce s-au închis provinciile respective din regiunea Lombardia, România a fost prima țară care a instituit măsurile de carantină pentru cei care se întorc din această zonă. Anuntul a fost făcut duminică seara, iar eu am luat un zbor spre Cluj marți, sfătuită de managerul meu. El se temea că lucrurile vor deveni din ce în ce mai serioase. Nu știam prea multe informații, dar din ce citeam online se vehicula posibilitatea unei carantine instituționalizate. Asta, la vremea aceea, suna destul de înfricoșător. 

Am aterizat pe aeroportul din Cluj neștiind la ce să mă aștept. Dar lucrurile au decurs surprinzător de bine. Ni s-a verificat temperatura și, dacă era în valori normale, puteam să trecem mai departe la verificarea pașapoartelor. Cred că nu am ieșit niciodată mai rapid dintr-un aeroport. Am fost surprinsă și mă așteptam să mă oprească în orice moment cineva să îmi spună ce am de făcut, dar nu s-a întâmplat așa.
Este adevărat că era și un medic prezent care răspundea întrebărilor celor îngrijorați, dar atunci nu ni s-a dat nici o instrucțiune oficială. Așa că am plecat liniștită spre Zalău, orașul natal. Abia după trei zile am primit un telefon de la Direcția de Sănătate Publică, prin care am aflat că trebuie să stau în auto-izolare la domiciliu. 

Cum ai primit vestea izolării? 

Trebuie să recunosc că, în primă fază, m-am simțit ușor nedreptățită pentru că la momentul respectiv era un singur caz confirmat în Milano. Nu era încadrat în zona roșie și atmosfera de acolo era mai relaxată decât cea din România. Știu cum sună. Sună a inconștiență, dar era total diferită situația! Cred că nimeni nu se aștepta să evolueze atât de dramatic.

Norocul meu, ca să îi spun așa, a fost că am aterizat în Cluj împreună cu prietena mea Simona, cu care am locuit două luni în Milano. Așadar, am fost amândouă în aceeași situație și urma să traversăm perioada de carantină împreună. Din punct de vedere psihic, probabil că acest lucru m-a ajutat foarte mult.

De boală nu mi-a fost teamă deloc pentru că eram aproape convinsă că sunt sănătoasă. Înainte să zbor spre țară am petrecut ultimele două zile din Milano în casă. Începuseră să se anuleze joburile, iar înainte de cele două zile atmosfera era cât se poate de calmă. De asemenea, am citit pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății că majoritatea pacienților sunt în vârstă și deja suferă de diferite alte afecțiuni, or eu eram în afara segmentului de risc. Fac mult sport, am un tonus bun și, în plus, am atuul vârstei. În plus, la început, lumea compara acest virus cu gripa și eu mă simțeam în siguranță pentru că nu prea mă îmbolnăvesc în general.  

Cum ai resimțit izolarea? 

La început a fost destul de greu. Nu am stat niciodată o perioadă atât de lungă în casa. Faptul că eu sunt genul care preferă să fie activă de dimineață până seara a contribuit la felul cum am resimțit izolarea. Sinceră să fiu, mă temeam că o să mă îmbolnăvesc fizic de la izolare și apoi să am probleme și toată lumea să creadă că e din cauza virusului. Cu siguranță mă așteptam să am o culoare verzuie la față la finalul celor două săptămâni. 

Cel mai greu, psihic vorbind, a fost că am pierdut multe joburi. Datorită profesiei mele nu beneficiez de concediu medical plătit ca un angajat obișnuit, așa ca nu mi-a fost prea ușor să renunț la unele joburi mai importante. În al doilea rând, m-a afectat faptul că nu am putut să continui rutina mea sportivă. Ea contribuie mult la menținerea sănătății emoționale și echilibrului. În afară de muncă și sport nu am simțit că pierd prea multe. Oricum, mereu când sunt acasă, timpul e limitat și încerc să îl petrec cu familia. 

Familia ta cum a privit vestea? 

Cu mult calm și înțelegere. Când am ajuns în țară, ei erau într-un sat vecin, unde dețin o mică gospodărie. Se ocupau de pomii din grădină și de plantat. Am vorbit cu mama care e cadru medical. I-am explicat situația la telefon. Ea a verificat la spital, dar din cauza unei crize de personal i s-a spus ca este aproape imposibil să stea acasă. Așa că am decis împreuna să stăm separați aceste două săptămâni. Eu am stat în oraș cu prietena mea, Simona, și părinții mei au rămas la cealaltă locuință, de unde au făcut naveta zilnic la muncă. 

Cum ai făcut cu alimentele? 

M-am descurcat de minune din acest punct de vedere pentru că eram la casa mamei, unde sunt tot timpul provizii prin cămară și în congelator. Am gătit mult, dar, sincer, și mama îmi aducea aproape zilnic după job sau înainte câte o plasă cu bunătăți ca să mă consoleze. Ne-a mai ajutat și o vecină foarte drăguță de deasupra, pe care o sunam dacă aveam nevoie de ceva mărunțișuri de la magazin. 

Ți-a fost teamă? 

La început, nu. Nu simțeam că reprezint vreun pericol, dar simțul civic m-a făcut oricum să îmi asum responsabilitatea fără comentarii. Ulterior, spre ultimele zile, când situația a luat o întorsătură mai dramatică am simțit teama pentru prietenii mei din Italia, pentru mama și prietenele mele care sunt medici și farmaciste, crezând că poate nu sunt protejate suficient. 

Care a fost atmosfera la Fashion Week? 

În Milano, în general, nu era o mare vâlvă pe acest subiect. Evident, toată lumea era conștientă că există un pericol, dar acesta părea destul de îndepărtat. Până prin 20, 22 februarie totul se desfășura normal. Atmosfera era calmă și lucrurile erau sub control. Erau atunci abia câteva cazuri înregistrate în unele provincii din nord.

Totul s-a schimbat peste noapte, astfel că pe 23 februarie deja provinciile respective s-au închis și oamenii au început să vorbească mai mult despre asta, întrucât devenea dificil să te deplasezi în împrejurimi. În ultimele zile de Fashion Week s-a luat decizia de a se ține unele showuri fără public, cu ușile închise. De abia atunci am început să devenim conștienți că întreaga zonă e expusă pericolului. Cu toate acestea, majoritatea evenimentelor se desfășurau în regim normal. Abia după ce am plecat au început să ia măsuri mai drastice. 

Ai vreun prieten care a contractat virusul? 

Momentan, din fericire, nu. Dar am mulți prieteni care trăiesc în Italia și sunt îngrijorată pentru ei, din cauza situației în sine, nu neapărat a virusului. Mulți sunt blocați în alte orașe. Soț și soție despărțiți, mulți oameni nu mai lucrează, devine din ce în ce mai dificil să își procure lucruri esențiale și nu au altceva de făcut decât să aștepte. Iar în ultimele zile, datorită răspândirii epidemiei și în alte țări, încerc să mă asigur că toți prietenii mei sunt în regulă. 

Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut cand ai ieșit din carantină? 

Am îmbrătișat-o pe mama, am băut o cafea împreună, iar apoi am luat un autobuz spre Cluj unde mă aștepta un shooting.