Viața după 15 mai. O să ne fie frică de oameni după ce ieșim din case?

Viața după 15 mai. O să ne fie frică de oameni după ce ieșim din case?

După ce trece pandemia de coronavirus, s-ar putea să aflăm că viața nu se va mai întoarce niciodată la normal. O supoziție pe care am auzit-o din tot felul de surse, de la specialiști la colegi sau prieteni. Așa să fie? Schimbări vor exista, dar nu pe termen foarte lung, spun antropologul și profesorul de sociologie cu care am vorbit, destul de rezervați în a face pronosticuri de pe-acum. Un lucru e clar: unii vor rămâne reticenți la a ieși din case chiar și după ce se vor relaxa măsurile de distanțare socială. Viața după 15 mai nu va mai fi chiar la fel ca înainte. Vom evita, o perioadă, contactul cu alți oameni. Însă, treptat, comportamentul social al individului se va modifica după ce fac cei din jur. 

Mulți dintre noi așteptăm data de 15 mai ca pe o gură de aer proaspăt. De cum s-a anunțat ieșirea din starea de urgență și relaxarea măsurilor de distanțare socială, am început să visăm la iarbă verde, plimbări în natură, cafele în oraș, libertatea de a ieși din case fără declarații și fără limitarea deplasărilor numai în jurul locuinței. E clar că ne dorim să ieșim din case mai mult decât oricând. Dar ne dorim la fel de mult să ne întâlnim cu alți oameni?  

Un studiu (încă în curs de desfășurare) realizat pe 7000 de persoane din Canada și Statele Unite arată că 25% dintre cei chestionați au dezvoltat ceea ce cercetătorii au numit Sindromul de stres COVID. Pornind de la efectele psihologice observate după epidemia de SARS din 2003 și cea de gripă porcină din 2009, specialiștii sunt de părere că un număr mai mare de persoane pot dezvolta sindrom post-traumatic după experiența pandemiei de coronavirus. Iar stresul post-traumatic poate să apară atât la persoanele infectate și care s-au vindecat, cât și la cele care nu au fost infectate, din cauza izolării și a măsurilor de distanțare socială impuse.

Chiar dacă mulți dintre noi abia așteaptă să iasă din case, o parte importantă a populației va prefera să fie precaută în continuare, cel puțin o perioadă. FOTO: Shutterstock

În timp ce unii tânjesc la apropiere socială, alții vor fi și mai cu ochii-n patru decât până acum, cel puțin o vreme. Este cazul Alinei și al Cristinei, care și-au spus îngrijorările, dar au preferat să nu își spună numele real.

Alina, 33 de ani:Îmi doresc ca oamenii să învețe să mai țină și distanța”

Alina e unul dintre cei care se tem de ieșirea din izolare. Va evita contactul uman și va fi mult mai atentă decât în perioada în care știa că oamenii stau în case. „Mi-e teamă de momentul când vom ieși din starea de urgență și se vor relaxa măsurile de protecție, fiindcă nu am încredere că oamenii au ajuns să fie îndeajuns de conștienți și responsabili. Încă sunt oameni care au impresia că virusul nu există și nu-i interesează să respecte regulile de igienă și bun simț, deci unii nici măcar acum nu sunt conștienți de pericol”, spune ea.

Pe Alina o deranjează că multă lume nu a respectat recomandarea de a purta măști nici măcar în perioada de izolare, că oamenii nu respectă distanța la cumpărături și se întreabă de ce ar face-o de acum încolo, când măsurile se vor relaxa: „De fiecare dată când ies la cumpărături mă enervez că oamenii încă nu poartă mască și tot se bagă în sufletul tău la rafturi, fără să respecte distanțarea socială. Dacă acum este așa, cum va fi când se va da drumul la circulație și nu vor mai fi condiționați oamenii de starea de urgență? Mulți abia așteaptă să se ridice restricțiile și să se întoarcă la viața lor de dinainte. Eu am o viziune mai sumbră asupra viitorului apropiat din cauza oamenilor iresponsabili. Mă tem că se vor mări foarte mult cazurile după ce se relaxează măsurile”.

„Teama mea este mai degrabă legată de iresponsabilitatea și ignoranța celorlalți, care fie nu conștientizează, fie nu vor să înțeleagă că acțiunile lor au un impact major asupra oamenilor din jur. Din păcate, va trebui să trăiesc cu această teamă și să-mi iau eu măsuri suplimentare de protecție”.

Alina, 33 de ani

Are și o strategie care, crede ea, o va ține mai departe de riscul de a lua boala. Are mai multe măști de protecție, făcute din câte trei-patru straturi de material textil, pe sub care mai bagă un șervețel. „Respir mai greu, dar cred că, dacă nu-mi strănută cineva în față, sunt destul de bine protejată, mai ales că masca stă etanș pe fața mea. Port și ochelari când ies din casă și păstrez distanța socială, le cer angajaților de la supermarketuri să-și tragă masca pe față – pentru că cei mai mulți o țin sub barbă. De asemenea, am dobândit un control și o atenție asupra gesturilor mele, încât nu-mi duc niciodată mâna nespălată la nivelul feței și păstrez igiena foarte strict și acasă. Cred că, dacă toată lumea ar purta măști și ar respecta regulile de igienă, ar scădea foarte mult cazurile și am trece mai ușor și mai uniți prin problema asta și viitoarele pandemii, care vor veni cu siguranță”, explică Alina.

Toate schimbările pe care le-a făcut în viața ei la nivel de igienă și conduită în perioada de pandemie o ajută să aibă mai multă încredere în ea însăși, dar și să se simtă bine pentru că e responsabilă atât față de ea, cât și față de cei din jur.

„Dacă cineva se apropie prea mult de mine, am curajul să-i cer să păstreze distanța și respectul. Eu sunt introvertă și dintotdeauna mi s-a părut foarte deranjat când oamenii se îngrădămesc și nu respectă spațiul personal, deci îmi doresc ca unele reguli să rămână în conștiința oamenilor și să învețe să mai țină și distanța. La fel, îmi doresc ca cei bolnavi să stea acasă sau, dacă ies de nevoie, să poarte mască”.

Alina, 33 de ani

Tânăra spune că nu știe dacă vom ajunge să fim mai responsabili, la nivel colectiv, după această pandemie, dar crede că, în viitor, vor veni încercări și mai grele care ne vor forța să ne schimbăm pentru totdeauna obiceiurile care ne aduc confort, dar care distrug sănătatea și natura.

Cristina, 35 de ani: „O să fie altfel toate legăturile cu oamenii și relațiile or să se schimbe”

Cristina s-a izolat la țară. Spune că nu va profita de relaxarea măsurilor de după data de 15 mai, ci va rămâne în izolare pentru alte câteva săptămâni. La fel ca Alina, se teme că oamenii nu sunt destul de responsabili și că, până acum, au stat în case numai de frica amenzilor, fără să conștientizeze că pot lua și transmite boala. „Nu o să ies, o să mai stau câteva săptămâni izolată în continuare, pentru că mi-e teamă că oamenii vor fi mult mai relaxați și că, de fapt, atunci o să înceapă mai mult expunerea. Probabil că unii dintre ei intră în comunitate, unii se întorc la joburi, expunerea o să fie mai mare, din punctul meu de vedere”, spune Cristina.

„O să-mi fie mai teamă să ies. O să mă întreb dacă oamenii chiar respectă siguranța celorlalți. Cred că oamenii se tem mult mai mult de amenzi și de posibile sancțiuni decât de boală în sine și de pericolul de a se îmbolnăvi sau de a-i îmbolnăvi pe ceilalți”, mai spune ea.

Cristina crede că unele relații de prietenie se vor schimba. „Deja am făcut asta, am început să evit anumite persoane și cred că și relațiile vor fi afectate din punctul ăsta de vedere. Va exista probabil în continuare o suspiciune sau semne de întrebare legate de persoanele cu care voi alege să mă întâlnesc și cu care aș putea veni în contact”.

„O să fie altfel toate legăturile cu oamenii și relațiile or să se schimbe. Cu siguranță o să fiu mult mai reticentă față de oameni în general. Eu o să fiu suspicioasă atât cu persoanele cunoscute, cât și cu cele necunoscute, atunci când o să vină vorba despre interacțiune, până când va exista un vaccin. Chiar dacă o mă întâlnesc cu persoane necunoscute – și o să încerc să limitez pe cât posibil întâlnirile, doar la cunoscuți despre care știu că respectă niște reguli și că sunt atenți atât la sănătatea lor, dar și a celor din jur – o să îmi pun multe întrebări despre ei”.

Cristina, 35 de ani

Teama cea mai mare a Cristinei este să nu îi infecteze pe alții. Și, pentru că are un copil mic, de nici un an, e și mai precaută. „Cred că, la mine, marea teamă din momentul ăsta și care cred că va rămâne și după, e să nu îi infectez pe cei din jur. Poate că, dacă eram doar eu, în viața de dinainte de copil, poate că aș fi fost mult mai atentă la cei din jur. Dar, acum, cei din jur înseamnă în primul rând copilul și, de-asta, trebuie să fiu, implicit, mult mai atentă la mine, chiar dacă poate părea o abordare egoistă și pe care mulți n-or s-o înțeleagă. Iar de aici apar tot felul de discuții și conflicte”, mai spune Cristina.

„Viața nu va mai fi la fel cum o știam”. Dar cum?

De câteva săptămâni, adică după ce oamenii deja apucaseră să stea în izolare suficient cât să nu se mai gândească atât de mult la grija zilei de azi-de mâine, ci ajunseseră deja să proiecteze speranțe sau griji legate de cum va fi după ce ieșim din izolare, au apărut o mulțime de păreri despre cum va fi viața de după. S-au scris multe pe Facebook, pe bloguri, site-uri de psihologie sau de știri. Cel mai mult s-a vorbit despre ieșirea din izolare la modul că viața nu va mai fi la fel cum o știam. Totul se va schimba, de la atenția pe care o acordăm igienei, la felul în care călătorim sau cum relaționăm cu ceilalți oameni.

Steven Taylor, profesor și psiholog clinician la Departamentul de Psihiatrie de la Universitatea din Columbia Britanică (provincia a Canadei), dar și autor al unei lucrări numite Psihologia Pandemiilor, a scris în publicația The Guardian un articol despre faptul că, pentru unele categorii de oameni, viața se poate să nu se mai întoarcă niciodată la normal după această perioadă. Unele dintre previziunile lui s-au dovedit a fi corecte, spune Steven Taylor în articolul său: „Mi-am imaginat că vor crește anxietatea, rasismul, că, din cauza panicii, va crește volumul cumpărăturilor, proliferarea unor teorii ale conspirației și că vor crește cazurile de furt, dar că vor crește, de asemenea, altruismul și generozitatea, atunci când unii oameni le oferă ajutorul lor celor izolați”.   

În unele parcuri, care au fost deschise, oamenii deja au început să aglomereze aleile.

Acestea sunt, însă, fenomene pe care le vom putea măsura, concret și corect, după ce va fi trecut mai mult timp în care să experimentăm pandemia. Până atunci, putem face supoziții. Ce schimbări individuale va face fiecare dintre noi? Cum vom relaționa cu cei din jur, ne vom mai face noi prieteni sau nu? O să inventăm noi formule de salut, o să fim mai distanți față de ceilalți oameni sau, dimpotrivă, o să dăm buzna în lume, însetați de socializare?

În încercarea de a ne imagina cum vor arăta viețile noastre după 15 mai, am stat de vorbă cu Nansi Lungu, care este trainer și analist comportamental, lector universitar care predă sociologie la catedra de Știinte Cognitive de la Universitatea Titu Maiorescu din București, și cu Radu Umbreș, antropolog și lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Cu ce se schimbă viața după 15 mai la nivel de comportament uman

Radu Umbreș, antropolog, e de părere că perioada de izolare a fost destul de scurtă pentru a duce la niște schimbări radicale, dar că, cel mai probabil, comportamentul uman va merge în două direcții. „Nu e o perioadă atât de lungă încât să ni se schimbe puternic comportamentul. Chiar dacă, din punct de vedere legal, vom putea să circulăm mai mult, să ne întâlnim cu mai mulți oameni, sigur se va păstra o anumită reticență, cel puțin la început, în ceea ce privește interacțiunea cu alți oameni. Suntem conștienți de prezența în continuare a virusului, a felului în care el se transmite, așa că o să fim în continuare precauți mulți dintre noi. În același timp, există și o foame de socializare și de mișcare, vrem să ne părăsim locuințele. Așa că undeva între aceste două tendințe cumva opuse se va produce comportamentul nostru ulterior”, spune Radu Umbreș.   

Nansi Lungu, analist comportamental și profesor de sociologie, spune că, în acest moment, se pot face speculații asupra comportamentului pe care oamenii îl vor avea după ieșirea din izolare. Încă nu putem vorbi despre măsurători concrete, întrucât acestea sunt mai precise cu cât se fac mai târziu, mai ales că vorbim despre o pandemie, un fenomen de creștere exponențială, cu multe elemente și complexitate mare.

Totuși, Nansi Lungu e de părere că, statistic, vor fi mulți cei care se vor teme să ia contact cu alți oameni chiar și după 15 mai, din frica de a nu se contamina. Dar acest tip de comportament va depinde, ulterior, de comportamentul social. Cu alte cuvinte, de ce aleg să facă cei din jurul tău.

Chiar dacă, pentru unii, viața după 15 mai va însemna tot izolare, comportamentul se va modifica ulterior în funcție de ce fac cei din cercul de cunoscuți.

„Bazat pe psihologia omului, aș spune că se va izola, va exista o perioadă de izolare în continuare, dar, mai departe, socialul ne va spune cum stau lucrurile. Cred că multe dintre activitățile noastre le vom respinge în prima fază. Oamenii care vor avea spaime de genul ăsta, în prima fază și le vor trăi și îi vor îndepărta pe ceilalți. Dar, în faza a doua, depinde de ce fac ceilalți. Ce fac ceilalți sugerează normalitatea. Oamenii nu sunt atât de scrupuloși, atât de atenți precum ne sugerează rațiunea că ar trebui să fie. După o anumită perioadă, te trezești că te relaxezi și tu, uitându-te la ce fac ceilalți”, spune Nansi Lungu.

„Dacă tu ești unul dintre cei cărora le e frică de ce se poate întâmpla, vei sta în casă în continuare. Dar, dintr-o dată, îi vezi pe cunoscuții tăi că încep să iasă în oraș, că lumea a început să meargă, pe urmă constați că oricum folosești metroul și că, la urma urmei, ai fi putut să iei din metrou ceea ce eviți să iei din Centrul Vechi. Prin urmare, s-ar putea să nu mai consideri că e atât de rău. Contează foarte mult reacția celorlalți. Iar readaptarea vine din faptul că observi că nu se întâmplă lucruri rele”.

Nansi Lungu, analist comportamental
Nansi Lungu, analist comportamental

Radu Umbreș crede că, cel mai probabil, perioada de izolare impusă de autorități prin ordonanțe militare a avut tocmai rolul acesta, de a ne obișnui să stăm mai departe unii de alții, de a conștientiza că măsurile de igienă și distanțare socială sunt bune și de a ni le însuși, astfel încât să le respectăm și după ridicarea sancțiunilor.

„Dacă va trebui să comparăm cu perioada de dinainte de pandemie, normal că va exista o frică de contaminare. Nu atât o frică de alți oameni, cât o păstrare a distanței, o minimizare a interacțiunilor sociale și o foarte mare atenție la igienă. Probabil că asta a fost și cea mai importantă strategie a măsurilor de distanțare socială, ca un fel de antrenament pentru perioada de după. În prima fază, măsurile au fost dublate de sancțiuni. Probabil că vom continua să respectăm aceste măsuri și fără frica sancțiunilor, pentru că acum conștientizăm că sunt bune, că sunt necesare pentru a nu ne îmbolnăvi și a controla pandemia”, spune antropologul.  

Mai singuratici și mai temători?

Specialiștii care au studiat, de-a lungul timpului, comportamentele umane în contact cu boala, au descoperit că există schimbări la nivel individual, nu numai de grup. Persoanele care trăiesc în zone cu boli infecțioase sunt mai puțin extrovertite și mai puțin deschise către noi experiențe.

Chiar dacă vor ieși din case, unii dintre noi vor prefera în continuare, cel puțin o perioadă, solitudinea.

De asemenea, mai multe experimente arată că, în contextul bolii, suntem mai conformiști și alegem mai degrabă să facem ce fac și ceilalți, în loc să mergem contra curentului. Oamenii îngrijorați de boală au tendința să prefere compania indivizilor mai convenționali sau tradiționaliști în locul celor considerați creativi sau artiști.

Radu Umbreș ia în calcul că este posibil să ne regândim, fiecare dintre noi, relația cu singurătatea, de care ne-am apropiat mai mult în ultima perioadă.

„În ceea ce privește solitudinea, văd două scenarii probabile. Pe de o parte, vom vedea cât de mult ne lipsește socializarea, interacțiunea socială, chiar dacă, poate, nu puneam așa mare preț pe ea înainte. Dar, de când ne-a fost îngrădită, ne dăm seama cât de valoroasă era și cât de bine ne făcea. Pe de altă parte, s-ar putea să avem fenomenul exact contrar, și anume să ne bucurăm de anumite aspecte ale solitudinii. Poate vom vedea că nu toate formele de socializare erau necesare și că există un anumit confort al singurătății. Probabil că vom regândi puțin relația cu singurătatea”.

Radu Umbreș, antropolog
Radu Umbreș, antropolog

Nansi Lungu crede că vom trece printr-o perioadă de recul în integrare socială și că oamenii vor tinde să rămână izolați în perioada următoare. Pe de altă parte, mai spune el, unele tipuri de comportament de grup ar putea să ne confirme propriile temeri de contaminare, chiar dacă nu au o bază reală. „Să spunem că, în prima fază, oamenii vor spune că le e frică să nu se îmbolnăvească. Pe de altă parte, în această perioadă s-au învățat să facă mâncare acasă. Unii dintre noi noi nu aveam neapărat rutina asta, la prânz preferam de multe ori să mâncăm în oraș, restaurantele erau pline. Dar acum au început să-și facă mâncare acasă și să se obișnuiască cu asta, așa că nu se mai duc la restaurant. Alți oameni ar putea să interpreteze că restaurantele nu mai sunt pline din cauza fricii de contaminare. În momentul respectiv, putem avea un efect colateral, noi crezând că lumea nu mai intră în restaurante pentru că îi e frică și confirmându-ne, în felul acesta, fricile noastre. Socialul va determina comportamentul, iar el nu e ușor de intuit”, explică Nansi Lungu.

Riscul dezvoltării xenofobiei

În zonele de pe glob în care există un nivel mai mare de boli infecțioase și o mai mare expunere la infecție, s-a înregistrat, de-a lungul timpului, un nivel mai mare de xenofobie, conflicte între grupuri sau respingeri ale unor membri din grup. Chiar și în zonele mai puțin expuse la boală, xenofobia crește atunci când crește riscul de expunere la boală.

În mai multe țări din întreaga lume, persoanele de origine chineză au avut de suferit ca urmare a stereotipului creat după izbucnirea epidemiei. De exemplu, proprietarii mai multor magazine sud-coreene au pus afișe cu „Acces interzis chinezilor”, iar ziarul franțuzesc Le Courier Picard a publicat pe prima pagină o fotografie cu o femeie cu trăsături asiatice, purtând mască, sub titlul „Alerta galbenă”, făcând referire la culoarea pielii asiaticilor. Ca răspuns, pe rețelele sociale a apărut mișcarea #IAmNotAVirus, prin care persoanele de origine asiatică încearcă să stopeze rasismul și xenofobia.

Universitatea Berkeley din California admite că xenofobia este una dintre reacțiile normale cauzate de frica de boală. În plus, conform Psychologytoday.com, statele unde sunt mai multe boli infecțioase au mai degrabă forme de guvernământ autoritare, sunt mai rezistente în fața ideii de guvern democratic și mai tentate să adopte principii de guvernare rasiste și xenofobe.

E real acest risc și la noi? Nansi Lungu crede că doar în sensul că vom fi mai spuspicioși față de străini, nu neapărat ca ură față de alte popoare. Însă atrage atenția că trebuie să fim, noi înșine, disciplinați în a nu trece de partea xenofobiei, din cauza contextului vulnerabil în care ne aflăm.

„Există interpretări ale psihologiei evoluționiste legate de faptul că ok, la un moment dat, xenofobia, în evoluția noastră, a făcut ca fărâmițarea pe neamuri, rase, să ne ajute să nu luăm boli de la ceilalți. Ori lucrul ăsta e important. Acum, se reactivează tendințele astea? Păi cum se reactivează ele? Ele se reactivează față de orice străin vom fi mai suspicioși. Suspiciunea față de străini – iar străinul este cu atât mai străin cu cât arată mai diferit de mine – este un lucru la care ne putem aștepta. Însă noi suntem ființe complexe. O să fie manifestări de genul ăsta, sunt state care chiar mizează pe genul ăsta de discurs, dar cred că noi trebuie să fim mai severi cu noi înșine, pentru a nu aluneca pe pante de genul xenofobiei, tocmai pentru că e atât de ușor să o faci”, explică Nansi Lungu.

Vom fi mai reticenți în a interacționa cu oameni pe care nu-i cunoaștem sau pe care îi percepem ca fiind diferiți de noi.

La rândul său, antropologul Radu Umbreș spune că astfel de tendințe nu se creează de la zero acum, indiferent de context: „Se pot potența niște înclinații sau mecanisme preexistente. În fața unui pericol – de la pericolul îmbolnăvirii până la pericolul crizei economice sau al dezordinii sociale, că unii oameni nu respectă regulile sau că nu sunt ca noi – s-ar putea să devenim mai puțin flexibili, mai reticenți în a interacționa cu oameni pe care nu-i cunoaștem sau care nu sunt ca noi, pentru că ne dorim siguranță, ne dorim previzibilitate, și astea vin dintr-o formă de similaritate socială”.

Pe de altă parte, mai spune antropologul, fiind o criză care afectează pe absolut toată lumea, bogați, săraci, oameni din orice parte a lumii, s-ar putea să ne simțim mai solidari acum, prin faptul că ne confruntăm toți cu un pericol comun. „Nu suntem dușmani unii cu ceilalți, ci ne luptăm cu un fenomen natural, iar asta s-ar putea să ne facă mai conștianți de universalitatea umanității. Dar s-ar putea să fiu puțin prea optimist în acest sens”, recunoaște Radu Umbreș.

Nevoia de „țapi ispășitori” și împărțirea pe tabere

În prezent, părerile sunt împărțite în două în legătură cu izolarea. Pe de o parte, sunt cei care stau cuminți în case și care îi judecă aspru pe cei care ies zilnic la cumpărături. Pe de altă parte, se află cei care sunt relaxați în privința bolii, ies des din case și iau în derâdere îngrijorarea celor care au ales să respecte cu strictețe măsurile de distanțare socială.

Din cauza fricii de boală, e posibil să-i judecăm mai dur pe ceilalți.

Studiile arată că, din cauza fricii de boală, putem să devenim mai vigilenți din punct de vedere moral. După pandemie sau după ieșirea din izolarea impusă, putem să devenim mai duri atunci când judecăm încălcarea loialității sau când observăm că cineva încalcă autoritatea.

Dar ne va face această pandemie să ne împărțim în tabere pe termen lung? În fața acestei întrebări, Nansi Lungu și Radu Umbreș au evidențiat, amândoi, nevoia noastră de a găsi „țapi ispășitori”.

„Cred că divizarea aceasta, pe tabere, se va produce, dar eu cred că în timpuri de genul acesta sunt mai multe lucruri care divizează oamenii, pentru că, din nevoia de a controla fenomentul, avem nevoie de țapi ispășitori. Omul este recunoscut pentru faptul că dă vina pe celălalt, în ideea că, dacă n-ar fi vina cuiva, ar însemna că fenomenul este incontrolabil. În fapt, majoritatea fenomenelor nu sunt atât de controlabile”.

Nansi Lungu, analist comportamental
Nansi Lungu, analist comportamental

„Multe dintre lucrurile care se vor reproșa dintr-o tabără sau alta vor fi legate de nevoia de a da vina pe cineva: Din cauza unora nu funcționează lucrurile așa cum trebuie. Din nevoia de a stăpâni un fenomen avem cazuri în care oamenii au dat vina chiar pe victime. Chestiunea de a găsi țapul ispășitor e mai prezentă, mai construită în noi decât ne place să credem și are rădăcini bioevolutive îndepărtate. Deci da, s-ar putea ca, în perioada următoare, cu cât percepem mai sever lucrurile, să ne împărțim în tabere”, completează el.

Radu Umbreș crede că judecățile nu vor fi atât de dure în cercul persoanelor cunoscute, cât se vor îndrepta către cei pe care nu îi cunoaștem direct: „Nu știu dacă judecățile vor fi atât de dure cu persoanele apropiate, mai repede pot fi adresate unor grupuri ceva mai abstracte – unor oameni care trăiesc în ghetouri sau bătrânilor – diferitor tipuri de țapi ispășitori pe care le vom găsi”.

Dar, da, spune și el, e firesc să facem parte dintr-o tabără sau alta, pentru că suntem diferiți și reacționăm diferit în fața constrângerilor.

„În ceea ce privește felul în care judecăm comportamentul celorlați, evident că suntem diferiți și că am reacționat diferit la această pandemie. Pentru unii oameni este destul de ușor să fie disciplinați, riguroși, să respecte cu strictețe măsurile, dar se așteaptă ca acest contract social să fie respectat de toată lumea la fel. La fel și pentru cei care consideră măsurile ceva mai dure sau care cred că știu ei mai bine ce e de făcut. Ei au impresia că cei care sunt prea disciplinați strică consensul. Îți dorești, de obicei, să fii cât de cât în rând cu ceilalți. Iar pe cei care nu sunt în rând cu tine, ți-ai dori să-i aduci în rând cu tine, să nu te facă să pari anormal”.

Radu Umbreș, antropolog
Radu Umbreș, antropolog

Un nou instinct, de distanțare socială?

Nu, spun cei doi specialiști cu care am stat de vorbă. „Oamenii sunt ființe pro sociale. Oricum ar fi, cred că vom găsi forme în care să nu rămânem la această distanțare”, spune Nansi Lungu. „Dacă e să vorbim de instincte, astea sunt de apropiere. Distanțarea socială o facem doar către oameni pe care îi percepem ca fiind bolnavi sau periculoși. Astea au fost întotdeauna și vor rămâne și în continuare”, e de părere și Radu Umbreș.

Vom fi, însă, mai sceptici atunci când alegem cu cine interacționăm. „Vom avea o precauție rațională pe care o s-o avem în minte, așa că ne vom autocenzura față de a ne apropia prea mult de alți oameni, pentru o perioadă. Dar nu va fi o schimbare de durată, pentru că nici măsurile de izolare și nici pandemia nu durează de foarte mult timp. Dacă pandemia va dura mai mult, un an, doi, e posibil să ne creăm niște mecanisme ceva mai bine înrădăcinate de evitare. Să sperăm însă că n-o să ajungem până acolo”, spune antropologul.   

„Întotdeauna suntem circumspecți față de oamenii despre care nu avem informații. Pandemia, în sensul ăsta, e ca apa sfințită, nu face nici bine, nici rău neapărat, ci doar creează noi cadre în care vrei să te apropii de anumiți oameni, pentru că ai nevoie de ei, și, la fel, vrei să stai departe de anumiți oameni, pentru că îi consideri periculoși. Mecanismele sunt acolo, preexistente, acum doar se adaptează la problema curentă”.

Radu Umbreș, antropolog
Radu Umbreș, antropolog

Mai multe articole de specialitate au vorbit, în ultimele zile, despre faptul că frica de contaminare ne poate face mai conservatori și mai puțin deschiși la experiențe noi. Nu numai că judecățile noastre morale pot fi mai dure, ci și că am putea regândi vechile idei legate de emigrare sau libertate sexuală.

Nansi Lungu spune că va fi interesant de observat, în perioada următoare, comportamentul tinerilor care fac acum trecerea de la copilărie la adolescență: „Mă întreb care va fi impactul asupra tinerilor care fac trecerea de la copilărie la adolescență. Cred că vom vedea efecte la care nu ne așteptăm la momenul ăsta. Se vor accelera sau nu relațiile de prietenie, de iubire? Dacă acum am 15-16-17 ani, nu am o prietenă, voi tinde să mi-o fac mult mai repede sau dimpotrivă, vom ajunge la o deteriorare a ideii de cuplu? Voi accelera relațiile multiple, în ideea că, dacă vine o altă izolare și nu știu cât va dura, viața merită trăită? Cred că toate mutațiile de genul ăsta nu sunt de natură psihologică, cât sunt de natură socială. Adică depind de semnalele pe care le primim de la ce fac ceilalți”.

Siguranță versus libertate

Chiar dacă, într-o anumită măsură, vom continua să preferăm, cel puțin o vreme, interacțiunile prin intermediul rețelelor sociale, contactul uman direct rămâne neprețuit. Nu vom renunța la el cu una, cu două, chiar dacă ne vom mai teme de contaminare.  

„Nu cred că vom prefera să ne izolăm mai departe, pe termen lung, dar vom fi în continuare atenți, din punct de vedere epidemiologic, la contact. Vom căuta în continuare forme de socializare cu ceilalți. Bineînțeles, în felul în care socializarea ne face bine, pentru că suntem destul de diferiți între noi. Unii suntem mai extroverți, alții mai introverți, iar lucrurile astea sunt independente de pandemie și vor continua să existe”, spune Radu Umbreș.  

„Întâlnirea față în față cu apropiere fizică este profund nutritivă pentru noi. Suntem o specie hipersocială, așa am evoluat, nu să trăim singuri, ci să trăim cu familii, rude, prieteni, colegi, parteneri sociali de diferite feluri, iar asta n-o să se șteargă doar în urma unei pandemii”.

Radu Umbreș, antropolog
Radu Umbreș, antropolog

Tocmai de aceea, adaugă antropologul, măsurile de izolare socială sunt greu de implementat și cer o anumită autoritate, pentru că noi, de fapt, ne dorim apropiere, iar distanțarea este contraintuitivă pentru oameni, ca specie.

Alte formule de salut

Pe termen scurt, vom fi nevoiți să regândim formulele de salut cu care suntem obișnuiți. Gesturi împământenite ca strânsul mâinii, sărutul pe obraz sau al mâinii femeii de către bărbat, îmbrățișările între prieteni atunci când se întâlnesc vor fi puse în așteptare, cel puțin o perioadă.

Viața după 15 mai va însemna și modificarea formulelor de salut cu care suntem obișnuiți.

„Probabil că da, pe termen scurt, chiar dacă vom avea un gest semi reflex de a o face, va exista o cenzură rațională care ne va opri în a ne mai pupa pe obraz sau a ne strânge mâinile. Probabil că o să inventăm anumite formule de salut. Eu, de exemplu, m-am salutat cu un prieten nu dând mâna, ci ciocnindu-ne picioarele. Suntem ființe creative”, spune Radu Umbreș.

Și Nansi Lungu crede că unele schimbări s-au produs deja, dar că efectul va fi unul de scurtă durată, până când se va stabiliza o anumită practică: „Tu zici că nu te vei lua în brațe cu cineva, până te vei lua în brațe primele două dăți și, pe urmă, renunți la precauții. Și aici depinde cum se comportă ceilalți”.

Totuși, mai spune el, e posibil ca în tabăra tinerilor – care nu prezintă un risc atât de mare în cazul în care se contaminează – să nu existe schimbări la nivel de salut. În timp ce, în taberele celor mai predispuși unor efecte mai puternice ale bolii, efectele să fie din ce în ce mai vizibile.

Dar solidaritatea? Trece odată cu pandemia?

Unii dintre noi s-au implicat în tot felul de inițiative pentru ajutorarea persoanelor cu risc de infectare sau a celor sărace. Unii au gătit mâncare pentru medici, alții au donat bani pentru ridicarea unor spitale sau cumpărarea de echipamente medicale. Alții au ajutat cum au putut pe lângă casă: au făcut cumpărături bătrânilor, au cusut măști de protecție din material textil, au citit poezii sau au ținut concerte online, ca să le ridice moralul celor care stau în izolare.

Pandemia ne-a arătat că putem să fim solidari. Dar se va menține această solidaritate sau se va dizolva odată cu pandemia?

„Cei care s-au arătat acum generoși sunt, probabil, cei care aveau și înainte o înclinație spre asta. Este posibil însă ca experiența unei asemenea perioade de criză să facă actele de generozitate să pară mai mult decât un lux, să pară o chestie necesară pentru a-i ajuta pe cei care sunt mai singuri, mai bătrâni, mai bolnavi decât noi și, într-un fel, să redescoperim prin voluntariat acele lucruri pe care ar trebui să le facă statul. Așa că da, e posibil ca acest moment să constituie o istorie a generozității la care să ne referim în anii ce urmează”, e de părere Radu Umbreș.

E posibil să ieșim mai generoși din această izolare.

Există câteva lucruri neîndoielnic bune în urma acestei situații, crede și Nansi Lungu, numind solidaritatea pe lângă beneficiul faptului că am reușit, cel puțin pentru moment, să limităm o pandemie: „Această pandemie, cu toate nenorocirile ei, s-ar putea să fie un exercițiu bun pentru viitor, depinde cum reacționăm. Poate că nu ne dăm seama, dar toate procedurile pe care le învățăm acum – solidaritatea, reacțiile – s-ar putea să le folosească copiilor copiilor noștri. Din punctul ăsta de vedere, a fost un exercițiu foarte util, bun pentru viitor.

Cei doi specialiști cu care am vorbit sunt de părere că efectele izolării și ale experienței pandemiei nu se vor păstra, totuși, pe termen lung. „Nu mi-e clar dacă se va produce o reacție de adâncime. Cred că lumea se va adapta, dar frica mea este că lumea va fi la fel. Vom uita. Peste trei ani, vom vorbi despre cum era în vremea pandemiei. Mi-ar plăcea ca oamenii să capete un sens mai adânc, dar mi-e teamă că nu ne aflăm acolo”, încheie Nansi Lungu.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare