O tumoră de dimensiuni mari și o intervenție chirurgicală rară, realizată la Ponderas Academic Hospital. Dr. Daniel Mirea: „A doua zi după operația endoscopică, pacienta a plecat acasă!”

Mihaela are 44 de ani, locuiește în București și până la finalul anului trecut avea o viață perfect normală, fără dureri, fără vreun simptom care să o alarmeze. Însă, un control ORL de rutină i-a schimbat complet prioritățile: o tumoră de dimensiuni foarte mari îi acapara mare parte din laringe, până la riscul de a o sufoca. Alegerea de a deveni pacienta doctorului Daniel Mirea, medic primar otorinolaringologie în cadrul Ponderas Academic Hospital, a fost definitorie pentru procesul de vindecare. Pentru excizia tumorii, medicul a realizat endoscopic o intervenție minim invazivă (o intervenție extrem de rară pentru o tumoră de asemenea dimensiuni) în urma căreia pacienta s-a recuperat complet. Examenul anatomopatologic ulterior intervenției chirurgicale a clarificat diagnosticul final: schwanom cu localizare laringiană, o tumoră benignă rar întâlnită (mai puțin de zece cazuri în lume publicate până-n prezent).

„Mama a remarcat un sunet ciudat când ne beam cafeaua” 

Mihaela este o persoană responsabilă și cerebrală. Merge dintotdeauna la controale de rutină, are un stil de viață echilibrat, cunoaște universul medical prin prisma meseriei sale din industria aparatelor medicale, dar și pentru că mama sa este la rândul ei medic. Tot mama a fost cea care, într-o zi când stăteau amândouă la cafea, a remarcat că atunci când Mihaela bea din cafea se auzea un sunet atipic. 

„Viața mea era absolut normală. Mâncam normal, dormeam normal. Nu mă durea nimic, niciodată nu m-a durut nimic în zona gâtului. Doar că de mică am dezvoltat o teamă de a lua medicamente, când înghițeam medicamente simțeam că ceva nu este în regulă. Dar nu știu dacă avea vreo legătură cu tumora. Primul simptom real a fost un sunet pe care l-a remarcat mama când beam cafea. Nu era un zgomot deranjant, dar nu era nici unul natural, pe care îl face un om când consumă lichide. Nici nu știu cum să îl explic, era un clipocit. Mama, prin prisma meseriei de medic, când se uită la oameni este atentă și la diferite simptome. Așa mi-a atras atenția de acest sunet”, ne-a povestit Mihaela. 

Inițial, a decis să își facă o scanare a zonei gâtului printr-o ecografie a tiroidei. Rezultatele erau în parametrii normali, așadar a primit recomandarea de a merge la un consult ORL. Așa, pentru prima oară în viața sa, a fost investigată printr-o procedură minim invazivă ORL – fibroscopie – pentru vizualizarea foselor nazale, rinofaringelui, faringelui și laringelui. Atunci, medicul care a realizat investigația a remarcat o tumoră de dimensiuni foarte mari. 

„A fost primul meu contact cu informația că aveam ceva în gât. Tot ce puteam vedea era reacția medicului, mă uitam în ochii lui și realizam că ceva este în neregulă”, își amintește Mihaela de primul moment în care a înțeles, chiar înainte de a primi explicațiile medicale, că lucrurile sunt cu adevărat complicate. 

Pentru a stabili dacă tumora aparținea zonei de gastroenterologie sau ramurii de otorinolaringologie, pacienta a continuat investigațiile printr-o endoscopie în urma căreia a înțeles cu adevărat că viața îi era pusă în pericol fără ca măcar la nivel fizic să simtă asta în vreun fel. „Domnul profesor Adrian Săftoiu (n.a. medic primar gastroenterologie în cadrul Ponderas Academic Hospital), cel care mi-a făcut endoscopia, a venit la mine după ce m-am trezit din anestezie și mi-a spus că trebuie să rezolv cât mai repede problema pentru că există riscul să mă sufoc, să nu mai pot respira.” 

Un diagnostic intermediar fatal

Drumul până la intervenția chirurgicală care i-a salvat viața a mai fost marcat de un moment definitoriu și traumatizant pentru Mihaela. Pe 20 ianuarie 2024, pacienta a mai realizat un test medical de tipul imagistică prin rezonanță magnetică (RMN). Rezultatul a șocat-o. Și azi, când își amintește de noaptea în care l-a primit, nu-și poate stăpâni lacrimile.

„De obicei am un program de somn regulat, nu adorm niciodată mai târziu de ora 12. Însă, la 10 zile după investigație, când știam că pot primi rezultatul, nu am mai putut să dorm. Am deschis mail-ul și am văzut: suspiciune de sarcom sinovial (n.a. neoplasm mezenchimal malign, un tip rar de cancer). A fost prima oară când am căutat un diagnostic pe Google. Nu fac asta de obicei, nu mă autodiagnostichez, am încredere deplină în medici. Dar nu-mi suna bine. Până să dau click pe link-ul materialului, am văzut textul de introducere, o descriere generală unde scria ‘tumoră malignă, speranța de viață între 4 și 5 ani’. L-am trezit pe partenerul meu, în prezent soțul meu. Am fost în șoc.”

Mihaela, pacientă

La ora 1 noaptea, asta era tot ce văzuse Mihaela. Într-o fracțiune de secundă, a simțit că viața îi scapă printre degete. Mai avea 4-5 ani de trăit?! Ce avea de făcut?! Cum avea să își trăiască acești ultimi ani?! Nu a mai continuat căutările online. A doua zi, la recomandarea medicului radiolog, și-a stabilit o programare pentru consult la dr. Daniel Mirea, de la Ponderas Academic Hospital. La prima întâlnire, dr. Mirea era însoțit de conf. univ. dr. Claudiu Manea, medic primar  în otorinolaringologie. 

Cei doi medici știau deja cazul pacientei și, deși considerau că tumora nu indică semne de cancer, au fost uimiți că Mihaela mai putea respira. „Toți medicii care vedeau prima oară tumora mă întrebau cum de mai pot respira. Și eu nu numai că respiram normal, dar nu simțeam nimic deranjant. Statistic ar fi trebuit să mă sufoc. Ăsta a fost un paradox.”

„Pacienta a ajuns la mine trimisă de o colegă care a văzut-o prima dată, aveau o relație medic-pacient de mai lungă durată. Când a realizat examenul fibroscopic – fibroscopia implică o cameră video care este inserată prin nasul pacientului și, din spatele nasului, călătorește tot înainte, în jos, de unde identifică și laringele –, colega mea s-a speriat. Mi-a trimis imediat un video. Așa a ajuns pacienta la mine”, își amintește dr. Mirea de primul contact cu acest caz. 

O tumoră de dimensiuni foarte mari – o imagine terifiantă

„Este o poveste interesantă, era o tumoră de mari dimensiuni care practic astupa mai mult de trei sferturi din laringe”, a continuat medicul să ne explice. „Laringele este organul cu ajutorul căruia vorbim și prin intermediul căruia respirăm. Repet, era acoperit mai mult de trei sferturi. Pentru mine a fost surprinzător mai ales când mă gândesc că doamna nu avea tulburări de vorbire sau de respirație, cu toate că atunci când vedeai imaginea era absolut terifiant. Pacienta auzea doar un zgomot ciudat pe o anumită parte a gâtului, în interior, pentru că în momentul când înghițea, tumora se mișca în interiorul laringelui – laringele se ridică în momentul când noi înghițim. Și atuncise deplasa și tumora și realiza un zgomot de clapetă”, a mai adăugat dr. Mirea.  

Astfel, echipa coordonată de dr. Mirea i-a transmis Mihaelei urgența de a interveni chirurgical, cu încercarea de a realiza inițial o intervenție endoscopică, în scop diagnostic, o de biopsie care să clarifice natura tumorii. 

„Am decis, sfătuindu-mă și cu colegul meu, dr. Claudiu Manea, că trebuie să intrăm cu pacienta în sala de operație și să încercăm, cel puțin pentru început, ca gest minim, o biopsie. Biopsie însemnând să luăm niște mici fragmente din această tumoră pe care ulterior să le trimitem către examenul histopatologic pentru un diagnostic definitiv care să ne ajute să stabilim concret ce aveam de făcut.”

Riscul era că tumora creștea atât cât avea spațiu în interiorul gâtului, iar pacienta a înțeles urgența unei intervenții chirurgicale.

„Era evident că trebuia să mă operez, dar am avut  totuși dubii. Am mai cerut o opinie, mi se părea foarte important și de responsabilitatea mea să mă interesez cât de cât ca să fac cea mai bună alegere pentru mine. Mi-am ascultat instinctul, sentimentul de încredere pe care mi l-a oferit dr. Mirea alături de echipa sa, o echipă tânără, cu o energie extraordinară. Am fost operată la Ponderas.”

Mihaela, pacientă

Despre importanța și meritul echipei ne-a vorbit și dr. Mirea: „Chiar dacă pacienta a fost a mea, meritul este al unei echipe, mai ales că a fost un caz greu. Dacă nu eram secondat de colegii mei, de doctorul Manea care este colegul și prietenul meu, dacă n-aveam suportul medicilor anesteziști, mi-ar fi fost foarte greu să mă descurc, sincer, nici nu știu cum m-aș fi descurcat singur.”

O intervenție minim-invazivă unică, care a durat trei ore

Deși dr. Mirea nu a intrat în sala de operație cu gândul de a opera în integralitate, realitatea din timpul intervenției l-a determinat să extragă tumora în întregime, cea mai bună decizie pe care o putea lua în acel moment. 

„În timpul intervenției am constatat că, pe măsură ce scoteam din tumora respectivă, se creiona o altă condiție anatomica locală. Ne-am dat seama că putem scoate din ce în ce mai mult din tumoră și, așa, încurajându-ne reciproc am reușit, în decurs de trei ore, cât a durat intervenția, să scoatem tumora integral”, a adăugat medicul. 

Și pacienta își amintește că era pregătită să stea în operație maximum 30 de minute, așa cum fusese anunțată înainte de intervenție. „Am intrat la 12 și am ieșit după trei ore. M-am gândit că s-a întâmplat ceva rău. Altfel, nu îmi mai amintesc nimic altceva decât că în timp ce doamna doctor anestezist vorbea cu mine, domnii doctori ascultau o melodie cântată de Bon Jovi”, își amintește Mihaela. 

Extrem de important în povestea Mihaelei, consideră dr. Mirea, este că a reușit să rezolve un caz atât de complicat printr-o intervenție minim-invazivă. „Nu am făcut incizie la nivelul gâtului nu am avut fire de sutură, tuburi de drenaj, sonde de alimentație. Totul s-a rezolvat printr-un tub care a fost introdus pe gură, prin care am operat. A doua zi, pacienta a plecat acasă.”

Mai mult, dr. Mirea a realizat o premieră prin succesul de a înlătura o tumoră de acest tip și cu dimensiuni atât de mari prin tehnică endoscopică. „Toate cazurile de acest gen despre care am citit au fost operate prin tehnică externă. Tehnica externă implică o incizie pe gât pentru a ajunge din exterior în interior, până la zona unde se află tumora, pentru a o scoate.”

Chiar dacă și în cazul unei intervenții externe rezultatul poate fi la fel de bun, riscurile unei operații maximale sunt mult mai mari în comparație cu o intervenție endoscopică. 

„Nu am găsit nicio tumoră de asemenea dimensiune care să fi fost rezolvată exclusiv endoscopic. Din contră, am citit despre colegi care au publicat cazuri de tumori inițial operate endoscopic incomplet. Ulterior, la scurt timp, tumorile au recidivat și medicii au fost nevoiți să intervină tot pe cale externă”

dr. Daniel Mirea, medic primar otorinolaringologie în cadrul Ponderas Academic Hospital

Schwanom cu localizare laringiană, mai puțin de 10 cazuri în lume

Abia după intervenția chirurgicală, Mihaela a putut primi diagnosticul final, cel mai concludent, deși speranțele ei erau minime. Deja se pregătise mental pentru ceea ce îi fusese de două ori confirmat prin RMN, un cancer care îi mai oferea foarte puțini ani la dispoziție. Rezultatul i-a redat viața. La propriu. 

„Am scos tumora, am trimis-o către examenul anatomopatologic care, după vreo două săptămâni, ne-a furnizat diagnosticul final. În cazul doamnei, diagnosticul final a fost schwanom cu localizare laringiană, o tumoră benignă. Adică nu o tumoră care se poate răspândi, care poate metastaza, care infiltrează țesuturile din jur. Deci, în principiu, nu o tumoră care să amenințe în vreun fel viața. Pe de altă parte, fiind o tumoră benignă, nu poate fi tratată decât operând-o și scoțând-o în totalitate. Nu există iradiere, nu există citostatice pentru acest gen de tumoră”, ne-a explicat medicul. 

Schwanom-ul este o tumoră benignă foarte rară care se poate localiza oriunde în organism. Se formează dintr-o „teacă” care învelește un nerv. „Nervii din organism sunt înveliți de o <<teacă>> care îi protejează și ajută la funcționarea lor. Schwanom-ul este o tumoră care are origine în această <<teacă>>. Altfel spus, oriunde avem nerv în organism, din <<teaca>> acestui nerv poate apărea un schwanom.” 

Localizarea acestui tip de tumoră la nivelul laringelui este cu atât mai rar întâlnită. „Este extrem, extrem de rară. Personal, după ce am aflat diagnosticul doamnei, am citit despre sub 10 cazuri de acest tip în lume”, a completat dr. Mirea.  

Medicul a petrecut zile în șir citind toate articolele medicale apărute în lume pe tema schwanom-ului, relativ puține din pricina rarității tumorii, și chiar și după intervenția chirurgicală s-a întrebat ce putea face mai bine. 

Dr. Mirea este la al doilea caz de schwanom pe care îl operează în decurs de câțiva ani, tot în cadrul Spitalului Ponderas.

„Am mai operat tot un schwanom, tot în spitalul Ponderas, în urmă cu doi ani. Acela era localizat la nivelul gâtului, în regiunea cervicală, apăruse ca un fel de gâlmă, ca un fel de umflătură pe gât. Pe care, evident, am scos-o, iar ulterior a venit rezultatul anatomopatologic, cel care ne-a confirmat că acolo era un schwanom. Am și publicat de altfel cazul respectiv într-o revistă de specialitate din România.”

dr. Daniel Mirea, medic primar ORL

Numeroase riscuri care au fost înlăturate

Cu toate că pacienta este tânără și perfect sănătoasă, fără boli asociate, au existat numeroase riscuri pe care dr. Mirea împreună cu echipa sa au reușit să le excludă treptat. 

Primul risc a ținut de procesul de intubație: „Am avut o discuție mai atentă și mai detaliată cu colegii anesteziști, operația având loc sub anestezie generală Au introdus un tub pe gură, prin laringe, până la trahee prin care pacienta a fost ventilată în timpul intervenției chirurgicale. A fost o adevărată provocare să treacă cu sonda printr-un spațiu îngustat pe trei sferturi. Dar când ai toate resursele necesare și alături oameni cu experiență, precum dr. Roxana Bădescu, medic primar ATI pe care te poți baza, totul merge mai bine și mai ușor.”

Un al doilea posibil risc a ținut de extracția în sine a tumorii: „Pe măsură ce desfășuram operația, cea mai mare problemă pe care o puteam întâmpina era să nu reușim să scoatem tot. Caz în care tumora ar fi reapărut și mai agresivă decât în starea inițială. Dacă rămân chiar și trei celule tumorale pe loc, pacientul se întoarce în scurt timp cu o tumoră de dimensiuni și mai mari”, a completat medicul.

Apoi, un al treilea risc ce a trebuit să fie înlăturat a fost cel legat de structurile anatomice implicate în respirație și de vorbire care ar fi putut fi afectate. „Ne-am gândit ca nu cumva, în timp ce scoatem tumora respectivă sau pe parcursul procesului de vindecare, să apară o inflamație, un edem în zona respectivă, pentru că atunci pacienta nu ar mai fi putut să respire. Am analizat toate variantele impuse în cazul unei astfel de complicații, precum traheostomia, ca să ne asigurăm să are pe unde să respire până la vindecare. Nu a fost cazul.” 

O altă complicație care ar fi putut pune în pericol integritatea vieții pacientei și pe care dr. Mirea a făcut tot posibilul să o excludă a fost o posibilă fistulă în faringe. „Laringele, organul prin care noi respirăm și cu care vorbim este lipit de faringe – organul prin care noi înghițim, pe unde se transportă mâncarea. În momentul în care operezi, mai ales tumori de dimensiuni ca cea a pacientei noastre, apropiată și de faringe, există riscul ca, în timpul intervenției, să faci o mică gaură în faringe, o breșă, o fistulă. Atunci lucrurile se complică, pentru că o perioadă de timp pacientul nu mai are voie să mănânce pe gură. Ceea ce înseamnă că trebuie să mănânce printr-o sondă nazogastrică, ceea ce implică și prelungirea perioadei de internare, însă nu a fost cazul.” 

Momentul când medicii au răsuflat ușurați

Perioada post-operatorie a fost una standard, pacienta s-a simțit perfect imediat după operație: a mâncat normal, a respirat perfect, a vorbit fără probleme. Cu toate astea, dr. Mirea a mai avut emoții pentru aproximativ încă o lună de la operație. „Fiind al doilea caz operat și primul minim invaziv, deci fără o experiență îndelungată, am stat cu grijă din pricina unui edem, o umflătură care a apărut după intervenția endoscopică și a persistat cel puțin o lună, o lună jumătate. O chemam în fiecare săptămână la control să observăm edemul care nu voia să cedeze, rămânea la fel.” 

Pe toată această perioadă, atât dr. Mirea cât și întreaga sa echipă s-au preocupat constant de cazul Mihaelei, mai ales că nu înțelegeau de ce edemul nu se retrăgea.

„La un moment dat, am fost plecat câteva zile în afara țării, timp în care dr. Manea îmi trimitea imagini cu edemul, țineam legătura constant, ne încurajam reciproc, până când a început să dea înapoi. Abia atunci, după o lună și jumătate am răsuflat ușurați, când am văzut că pacienta era vindecată în totalitate.”

dr. Daniel Mirea, medic primar ORL

„Suntem foarte optimiști vis-a-vis de viitorul pacientei”

Când am vorbit cu dr. Mirea, tocmai primise rezultatele testului RMN de control la trei luni de la operație. „Doamna dr. Emilia Diaconu (n.a. medic primar Radiologie-Imagistica Medicala) a realizat testul. Este o somitate în imagistica de cap și gât. Mi-a făcut o zi atât de frumoasă când mi-a trimis un mesaj prin care mă felicita pentru rezultatul intervenției, pentru că nu mai există absolut niciun fel de rest tumoral, nicio celulă. Ceea ce pe noi, pe mine și echipa mea, ne face să fim foarte optimiști vis-a-vis de viitorul pacientei noastre”, ne-a mărturisit medicul. 

De asemenea, relația pe care a construit-o cu Mihaela a devenit una puternică, un reper pentru ce poate înseamna o relație medic-pacient. „Este un pacient ideal. A avut încredere totală în noi, a urmat toate recomandările. Noi, medicii, suferim și ne bucurăm cu fiecare pacient în parte. Iar când un pacient își pune speranțele și viața în mâinile tale e stimulant pentru doctor. Te face să fii și mai bun.”