Munca la birou suprasolicită mâinile. Tot mai multe cazuri de tendinite și chisturi sinoviale

Tot mai multe cazuri de tendinite, ce pot să apară la deget, cot, umăr, genunchi. Dr. Alina Grosu: „Aviz persoanelor care se duc la concursuri fără să aibă o activitate fizică cvasi-constantă anterior!”

Dureri persistente la încheietura mâinii, senzații de amorțeală după ore întregi de tastat și umflături nedureroase care apar peste noapte sunt simptome cu care se confruntă majoritatea celor care lucrează la birou. Ortopezii observă o creștere vizibilă a cazurilor de tendinite și chisturi sinoviale, afecțiuni care altădată erau considerate rare. Ce este de făcut în astfel de siutații, explică dr. Alina Grosu, medic specialist Ortopedie și Traumatologie, la Spitalul Regina Maria Cluj.


Cum recunoaștem tendinita

Tendinita reprezintă inflamația sau iritarea unui tendon, acea structură de țesut conjunctiv care face legătura între mușchi și os.

„Tendinitele sunt o afecțiune non-chirurgicală. Reprezintă inflamația unui tendon, care este legătura dintre o musculatură și un os, și sunt de obicei suprasolicitări pe zona respectivă ce pot fi tratate conservator, adică prin fizio și kinetoterapie”, ne-a explicat dr. Alina Grosu.

Mecanismul apariției este relativ simplu, dar efectele pot fi debilitante. Potrivit medicului ortoped, „suprasolicitările vin pe fondul unui dezechilibru până la urmă muscular, în sensul că pacientul fie nu este pregătit pentru intensitatea respectivă de efort fizic sau este o mișcare pe care a făcut-o fără încălzire, fără să facă vreun tip de pregătire înainte să-și înceapă activitatea.”

Simptomele sunt caracteristice și ușor de identificat.


„De obicei, pacientul îmi zice am o durere care merge în sus și în jos. Este o durere difuză pe care o descrie mai ales când face o activitate fizică de genul am îndoit mâna, am întins mâna. Mă deranjează la rotație, mă deranjează când ridic greutăți”, detaliază specialista.

Durerea poate fi graduală sau bruscă și severă, mai ales când există depozite de calciu în țesuturi care arată ca niște noduli fermi, de culoare albă sau gălbuie pe piele. Acești noduli pot provoca mâncărimi ale pielii și disconfort suplimentar.

Există și cazuri în care persoane inactive luni sau chiar ani decid, peste noapte, să participe la maratoane sau competiții sportive solicitante. Organismul, nepregătit pentru un astfel de efort brusc, cedează ușor, iar articulațiile și tendoanele sunt primele afectate

„Aviz persoanelor care se duc la maratoane și tot felul de concursuri sportive fără să aibă o activitate fizică cvasi-constantă anterior acestor concursuri.”

Dr. Alina Grosu, medic specialist Ortopedie și Traumatologie, la Spitalul Regina Maria Cluj

Localizări frecvente și factori de risc

Tendinita poate apărea practic oriunde există un tendon care conectează osul de mușchi, dar anumite zone sunt mai vulnerabile. Cele mai afectate regiuni includ baza degetului mare, cotul (în special pe partea exterioară a antebrațului), umărul, șoldul, genunchiul (mai ales sub rotulă, acolo unde tendonul se atașează de tibie) și tendonul lui Ahile.


Factorii de risc sunt multipli și variați. Activitățile repetitive precum grădinăritul, tâmplăria, pictatul sau frecatul reprezintă cauze comune. Sporturile precum tenisul, golful sau baseball-ul sunt, de asemenea, asociate cu apariția tendinitelor, de aici și denumirile populare precum „cotul tenismenului”, „cotul jucătorului de golf” sau „umărul înotătorului.”

Postura deficitară și vârsta sunt, de asemenea, importante. După 40 de ani, tendoanele tolerează mai puțin stresul, sunt mai puțin elastice și se rup mai ușor. Anumite afecțiuni precum diabetul, artrita reumatoidă, guta sau osteoartrita pot crește riscul de dezvoltare a tendinitelor. Chiar și unele medicamente, inclusiv statinele utilizate pentru scăderea colesterolului sau antibioticele din clasa fluorochinolonelor, pot avea ca efect secundar apariția tendinitelor.

Metode de tratament

„Tendinitele beneficiază de tratament strict conservator. Atâta timp cât un tendon nu este rupt, el nu va avea o cură chirurgicală pentru că este o inflamație, înseamnă că este mai mult lichid în interiorul tendonului și atunci acela trebuie pur și simplu liniștit. Trebuie ca inflamația respectivă să se remită”, subliniază dr. Alina Grosu.

Primul pas în tratament include aplicarea de gheață în ziua leziunii, evitarea activităților care provoacă disconfort, odihna zonei afectate și administrarea de medicamente antiinflamatoare fără prescripție medicală.


„Se pot folosi antiinflamatoare antialgice, fie cremă sau gel antiinflamator, fie medicație antiinflamatoare”, adaugă medicul ortoped.

Dacă simptomele nu cedează în decurs de aproximativ trei săptămâni, medicul poate recomanda metode suplimentare de tratament. Injecțiile cu corticosteroizi pot reduce rapid inflamația și durerea, iar fizioterapia ajută la recuperare prin exerciții menite să redea amplitudinea mișcării. În unele cazuri, se folosește imobilizarea temporară cu atele pentru degetul mare, antebraț sau mână, pentru a permite tendonului să se vindece.

Operația e necesară doar în cazuri rare

Terapia fizică se concentrează pe reducerea inflamației, îmbunătățirea mobilității țesuturilor moi ale mușchiului de origine al tendonului și restabilirea mișcării, funcției și forței în timp. În cazul leziunilor de tip tendinită, încărcarea graduală a tendonului (încărcare excentrică) este absolut necesară pentru ameliorarea afecțiunii și restabilirea funcției.

Operația este indicată doar în cazuri rare, atunci când simptomele rămân severe în ciuda tratamentelor conservatoare. Timpul de recuperare diferă: două-trei săptămâni pentru formele ușoare și câteva luni pentru cele mai grave.

Chisturile sinoviale, nedureroase, dar deranjante estetic

O altă problemă frecventă în rândul angajaților de birou sunt chisturile sinoviale.


„Chistul sinovial este o leziune care îmi apare de obicei la nivelul pumnului, la nivelul articulației radiocarpiene, fie pe bordul dorsal deci pe spate, fie pe parte din față, pe palme. Cel mai frecvent la nivelul palmei”, explică medicul ortoped.

Mecanismul formării are legătură directă cu activitățile repetitive și solicitările constante asupra mâinii. Medicul explică faptul că aceste chisturi pot fi declanșate de suprasolicitare, microtraumatisme sau de frecarea repetată a tendonului între os și o suprafață dură, cum ar fi masa de birou. Practic, organismul reacționează prin formarea unei mici structuri pline cu lichid, ca o formă de protecție a tendonului sau articulației.

„De obicei chistul este nedureros. Pacientul vine strict din cauză estetică, mai ales când face o anumită mișcare, când îl exprimă”, menționează dr. Grosu. Medicul subliniază că „persoanele care stau la birou au frecvență o incidență mult mai mare de apariția acestor chisturi sinoviale.”

Când devine necesară intervenția chirurgicală

Decizia de a opera un chist sinovial nu trebuie luată cu ușurință. Potrivit dr. Alina Grosu, operația devine o opțiune doar atunci când chistul provoacă durere, creează senzație de amorțeală în zona afectată sau devine suficient de mare încât să incomodeze mișcările frecvente. În asemenea cazuri, procedura presupune o incizie direct pe formațiune, îndepărtarea ei împreună cu „cămașa” care o acoperă, urmată de închiderea atentă a tuturor planurilor anatomice.

„Ce trebuie avut în vedere? Că are o rată de recurență undeva la 20% deci chiar dacă l-am scos, dacă nu schimbăm motivul pentru care el mi-a apărut, evident va reapărea și atunci intrăm într-un cerc vicios”, atrage atenția medicul ortoped.

Dr. Grosu subliniază importanța unei selecții atente a cazurilor când vine vorba de intervenția chirurgicală.


„Indicația chirurgicală trebuie clar selectată, adică strict componenta estetică nu ar trebui să fie motivul princeps. Un pacient operat în alt serviciu a dezvoltat o recidivă cu suprainfecție care a necesitat multiple curățări pe zona respectivă până când s-a închis toată zona.”

Dr. Alina Grosu, medic specialist Ortopedie și Traumatologie, la Regina Maria

Prevenția e cea mai importantă

Ajustările mici în rutina zilnică pot preveni apariția durerilor cronice. Specialiștii recomandă alternarea pozițiilor de lucru și pauze scurte la fiecare 30 de minute. Menținerea unei posturi corecte, indiferent de activitate, contribuie la protejarea articulațiilor și mușchilor pe termen lung.

La ridicarea obiectelor, corpul trebuie aliniat direct în fața lor, evitând mișcările laterale ale brațului. Obiectele aflate deasupra capului se apucă cu ambele mâini, iar prinderea trebuie să fie fermă, fără a forța inutil. Greutățile mari se transportă cu ambele mâini pentru a reduce solicitarea articulațiilor.

În sport, încălzirea, alegerea echipamentului potrivit și creșterea treptată a efortului reduc riscul de accidentare. Orice durere apărută în timpul activității fizice trebuie să fie un semnal de oprire imediată, pentru a preveni transformarea unei leziuni minore într-o problemă de durată.


„Cel mai frecvent chisturile se pot resorbi de la sine în momentul în care schimbăm un pic poziția la birou sau schimbăm masa de birou, de exemplu”, conchide dr. Grosu.

Urmăriți în video mai multe informații despre intervențiile chirurgicale posibile la Spitalul Regina Maria Cluj.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici
Căutare