Când plânge pentru că are colici bebelușul o face tare, intens, uneori se aude ca un țipăt ascuțit. Orice ai face nu poți să îl oprești. Fie ca îl iei în brațe, că îl plimbi prin casă sau afară, că îl legeni, că îi cânți. Mai mult, durează ore fiecare repriză, în fiecare zi. Îți oferim răspunsuri la cele mai frecvente 5 întrebări despre colici.
Acest articol conține recomandare de produs.
Ce bine ar fi ca un bebeluș ar vini pe lume și cu un manual de instrucțiuni: să știi de ce plânge, de ce nu doarme, ce-l doare și ce l-ar face fericit! Îți pui multe întrebări în primele luni de viață ale copilului tău, iar noi suntem aici, cu cele mai utile soluții.
De unde știi că ai un copil cu colici?
Aproximativ 30% din toți bebelușii dezvoltă colici, de obicei între a doua și a patra săptămână de viață.
Plâng neconsolabil, chiar țipă uneori, întinzându-și picioarele și eliminând gaze. E posibil ca abdomenul lor să pară umflat de la gaze, crizele de plâns pot apărea oricând în timpul zilei, adesea înrăutățindu-se spre seară.
Pe lângă acest plâns specific, iată și alte semne și simptome care anunță colicii:
Semnele colicilor la bebeluși:
- Plânge aparent fără motiv, hrănit și schimbat fiind.
- Plânge de obicei seara sau la aceleași ore.
- Plânge cel puțin 3 ore pe zi în fiecare zi.
- Plânsul este mult mai intens decât cel cu care te-ai obișnuit.
- Nu poți să îl consolezi chiar dacă îl ții în brațe.
- Își încleștează pumnii.
- Își arcuiește brațele și picioarele. Le strânge către burtică.
- Are burtica balonată.
- Se înroșește atunci când plânge.
- Elimină gaze atunci când plânge, pentru că înghite mult aer.
- Își încordează mușchii de la stomac.
Unii bebeluși au toate aceste semne, alții doar o parte dintre ele. Important este să îți urmărești copilul pentru a ști ce îl supără și care este cauza plânsului său.
Trec după 6 săptămâni?
Din păcate nu există o explicație clară a motivului pentru care colicii apar și nici când…dispar cu adevărat! Cel mai adesea, colicile înseamnă pur și simplu că bebelușul este extrem de sensibil la stimulare, nu poate fi consolat cu nimic sau nu-și poate regla sistemul nervos (fenomen ce poartă denumirea de sistem nervos imatur).
Pe măsură ce se maturizează, această incapacitate de a se autoconsola-marcată de un plâns constant- se va îmbunătăți cu siguranță! În general „plânsul de colici” se va opri în jurul vârstei de 3-4 luni, dar, în anumite cazuri, poate ajunge și până la 6 luni.
Uneori, la bebelușii alăptați, colicile sunt semn de sensibilitate la un aliment din dieta mamei, dar disconfortul poate fi cauzat și de sensibilitatea la proteinele din laptele formulă. Este bine să mergi cu bebelușul la un control medical, deoarece comportamentul specific colicilor poate ascunde o hernie sau o altă boală.
O altă teorie este cea legată de aerul înghițit în timpul mesei. De obicei crizele apar după masă, motiv pentru care se consideră că unul dintre factorii care declanşează criza de colici este aerul, care, înghiţit în cantitate foarte mare atunci când bebeluşul mănâncă lacom, îl balonează, provocând durere.
Cum îl scapi de colici?
Metode de alinare propuse de Academia Americană de Pediatrie:
- În primul rând, consultă medicul pediatru pentru a te asigura că plânsul nu are nicio legătură cu vreo afecțiune gravă care ar necesita tratament. Apoi întreabă-l care dintre următoarele metode ar fi utile.
- Dacă alăptezi, ține o evidență a alimentelor pe care le consumi și vezi care ar putea aduce neplăceri copilului tău. Ultimele recomandări către mamele care alăptează susțin că aceasta are voie să mănânce orice, atâta timp cât este atentă la reacțiile copilului.
- Dacă îți hrănești bebelușul cu lapte formulă, vorbește cu medicul pediatru deoarece o formulă pe bază de hidrolizat de proteine îl poate afecta. Dacă sensibilitatea la alimente provoacă disconfort, colicile ar trebui să scadă în câteva zile de la aceste modificări.
- Nu îți supraalimenta bebelușul, deoarece asta i-ar aduce un disconfort major. În general așteaptă cam două ore- două ore și jumătate între două mese.
Soluția utilă și rapidă de la farmacie
Există pe piață câteva produse destinate calmării colicilor, care se pot elibera fără prescpripție medicală, cum ar fi cele pe bază de simeticonă. Simeticona acţionează prin scăderea tensiunii superficiale din pelicula bulelor de gaz pentru a putea fi absorbite mai uşor prin peretele intestinal sau eliminate din tractul gastrointestinal.
Cât timp se dau picăturile pentru colici?
Colicile reprezintă o problemă temporară, care dispare fiziologic în timp. Părinţii pot însă încerca să amelioreze simptomele sugarului. În primul rând, trebuie să nu se impacienteze.
Copilul care plânge trebuie luat în braţe, îmbrăţişat sau plimbat. Copilului i se pot administra pe cale orală picături cu simeticonă. Pot fi administrate bebelușului cu o linguriță înainte de alăptare, până când „etapa colicilor” se încheie definitiv.
O doză de simeticonă la fiecare masă a bebeluşilor ameliorează eficient colicile sugarilor. Simeticona alterează tensiunea superficială din pelicula bulelor de gaz acumulate în bolusul alimentar şi în mucusul din tractul digestiv, ducând la dezintegrarea acesteia.
Cum ajuți să doarmă un bebeluș care are colici?
- Fă-i bebelușului un masaj pentru a-l calma. Atingerea ta va face disconfortul să dispară și să apară Moș Ene!
- Pornește în încăperea în care se află copilul un sunet care de obicei îl liniștește: poate fi un uscător de păr, un ventilator, un aspirator sau aplicații care emit așa numitele „zgomote albe”. Combină sunetul cu masajul pentru un efect și mai bun. Conform healthline.com, un studiu publicat în Archive of Desease in Childhood arăta că 80% din cei 40 de nou-născuți expuși zgomotului alb au adormit în primele cinci minute.
- Dacă este obișnuit cu suzeta, oferă-i-o în momentele de agitație cauzate de colici. S-ar putea să-l consoleze și să nu mai plângă atât de tare.
- Întinde-te pe spate și pune bebelușul pe abdomenul tău, masându-l ușor pe spate.
- Înfășoară-l într-o pătură moale și pufoasă pentru a simți căldură și răsfăț. Așa va adormi mult mai repede!
- Uită de mituri! Bunicile noastre foloseau înfăşatul strâns al sugarului – „doarme mai bine, opreşte plânsul şi face piciorul frumos”. S-a dovedit însă că nu este chiar aşa, majoritatea copiilor nu suportă această formă de imobilizare forţată şi plâng şi mai tare. Cât pentru picior… înfăşatul strâns predispune spre luxaţii congenitale de şold.
- Dă-i o doză corectă de picături anticolici. Îl vor liniști și, atât tu, cât și bebe veți avea un somn liniștit.