Ce înseamnă depistarea precoce a cancerului, când vindecarea e posibilă
Există câteva investigații și analize care pot detecta multe tipuri de cancer înainte să se răspândească și să provoace probleme severe. Acestea sunt cu atât mai importante cu cât unele cancere nu dau simptome decât atunci când afecțiunea este în stadii mai dificil de tratat.
În prezent, în România, cancerul se diagnostichează cu precădere în stadii avansate, mai ales pentru că nu există programe coerente de screening, se arată în această Analiză de situație a autorităților sanitare din România, din anul 2022.
„Peste 40% din cazurile de cancer pot fi prevenite, iar mortalitatea prin cancer poate fi, de asemenea, redusă prin diagnosticarea precoce“, subliniază asist. univ. dr. Antoanela Curici, medic primar medicină de laborator și directorul medical Synevo România. Dar ce înseamnă diagnosticare precoce? Și ce pași putem noi să facem ca să reducem riscul de complicații și, deci, de suferință?
Stadiul zero în cancer
Cel mai vindecabil stadiu al cancerului este stadiul zero, de fapt, o formă pe care medicii o numesc „precancer“ și care se depisează, de regulă, la teste de screening sau întâmplător, în cadrul unor investigații pentru alte probleme de sănătate.
„Pentru fiecare tip de cancer există o serie de criterii de încadrare în stadiul 0, 1, 2, 3 și 4. 4 este stadiul cu metastaze, stadiile 2 și 3 au în componență, pe lângă dimensiunile formațiunii tumorale care a fost descrisă și numărul ganglionilor care au fost afectați în jurul sau la distanță de tumoră. Stadiul zero înseamnă cancer in situ. Mai exact, în stadiul zero nu avem o formațiune tumorală constituită, dar există celule cu aspect tumoral pe care le descoperim întâmplător“, explică asist. univ. dr. Antoanela Curici.
Medicul de laborator dă exemplul cancerului de colon, unde screeningul ar trebui să înceapă cu testul de depistare a hemoragiilor oculte în materiile fecale. „Un test pozitiv înseamnă că am identificat hemoglobina, care provine din sânge, în materiile fecale. Următoarea etapă implică teste suplimentare din care să vedem dacă există vreun motiv de îngrijorare. Pentru cancerul de colon, se efectuează o investigație care poartă denumirea de colonoscopie. La colonoscopie, medicul vizualizează mucoasa colonului. Acolo se poate identifica o formațiune de exemplu, un polip, care nu este neapărat malign, dar care are în interior, descris în microscopie, niște celule cu aspect tumoral. Așadar, nu este neapărat vorba despre o formațiune tumorală malignă constituită“, spune dr. Curici.
În acest stadiu, de regulă nu există simptome specifice de cancer. De fapt, în majoritatea tipurilor de cancer, atunci când simptomele apar, tumoarea este suficient de evoluată încât să preseze sau să împingă țesuturile și organele din jur sau, în cazuri și mai avansate, tumorile s-au răspândit deja în corp.
Rată foarte mică a testelor de screening în România
Una dintre cele mai mari probleme în ceea ce privește cancerul în România o reprezintă rata foarte mică a testelor de screening.
Între anii 2009 și 2019, la nivelul EU27 s-a efectuat un sondaj care a încercat să evalueze rata nivelului de screening pentru cancerul de sân prin mamografie pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani. În anul 2019, media europeană a screeningului pentru cancer mamar a fost de 57%. România a avut cea mai scăzută rată de screening dintre toate țările participante, de doar 9%.
Nici în ceea ce privește screeningul pentru cancer colorectal nu stă mai bine țara noastră. Doar 5% din femeile cu vârste între 50 și 74 de ani au fost testate pentru cancerul colorectal cel puțin o dată în viața lor. Media UE este de 47%, se arată în Analiza de situație 2022 realizată de autoritățile sanitare din România.
Potrivit aceleiași analize, aceste rate scăzute ale screeningului se traduc în România prin detectarea cancerului în stadii avansate, atunci când apar manifestările clinice și, de asemenea, printr-o rată mai scăzută de supraviețuire comparativ cu media UE.
„Rata de supraviețuire în cancerul de col uterin în România s-a dovedit cu 2 puncte procentuale peste media UE. Dar prevalența este mult mai mare, iar ratele de screening sunt mult mai scăzute, astfel încât poate fi subdiagnosticat“, arată Analiza.
Peste 40% dintre afecțiunile oncologice ar putea fi prevenite prin măsuri eficiente de prevenție, iar mortalitatea ar putea fi considerabil redusă prin diagnosticarea timpurie a tumorilor. Începând din 25.10.2023 și până la 31.12.2023, Synevo România desfășoară campania OncoPrevent. În cadrul campaniei, poți beneficia de un discount de 20% la o serie de analize medicale care te pot ajuta să descoperi din timp cele mai frecvente tipuri de cancere. Campania poate fi accesată atât online, cât și direct din centrele de recoltare Synevo.
Când apar semnele și simptomele cancerului?
De obicei, semnele și simptomele cancerului apar atunci când tumoarea este suficient de mare încât să se simtă la palpare sau să preseze țesuturile, vasele de sânge și nervii din jur.
Societatea Americană a Cancerului a alcătuit o listă a celor mai comune semne și simptome care ar putea fi cauzate de o boală oncologică. Totuși, fiecare dintre aceste manifestări ar putea avea și altă cauză decât cancerul:
- oboseală sau surmenaj care nu scade, deși simți că te odihnești;
- scădere în greutate sau, dimpotrivă, acumularea a peste 4,5 kilograme, fără un motiv evident;
- dificultăți de alimentare: lipsa apetitului, probleme la înghițire, dureri abdominale, greață, stări de vomă;
- inflamații sau noduli oriunde în corp;
- îngroșarea țesutului sau noduli în sân, la subraț sau în oricare altă parte a corpului;
- dureri care nu au o explicație evidentă și care nu trec în timp sau se agravează;
- modificări la nivelul pielii, cum ar fi o inflamație cu piele îngroșată și uscată, care începe să sângereze, o aluniță nouă sau modificări ale unei alunițe cunoscute, o rană care nu mai trece;
- tuse sau răgușeală care nu persistă mult timp;
- sângerare sau învinețire fără o explicație evidentă;
- modificări persistente de tranzit intestinal – alternanța constipație – diaree;
- probleme la urinare, sânge în urină sau nevoia de a urina mai des sau mai rar;
- febră sau transpirații nocturne;
- dureri de cap;
- probleme de vedere sau de auz;
- modificări la nivelul gurii: afte, răni, sângerări, dureri sau amorțeli.
Cele mai comune tipuri de cancer și cum pot fi depisate devreme
Tabelul de mai jos evidențiază cele mai comune tipuri de cancer care de obicei nu dau simptome specifice în stadiile incipiente și cum pot fi ele depistate și diagnosticate:
Tipul cancerului | Cum se diagnostichează |
Cancer de col uterin | Simptomele nu apar, de regulă, decât în stadii avansate. Pentru diagnosticarea modificărilor înainte de a se transforma în cancer, este nevoie de teste de screening: co-testarea PAP și HPV la fiecare 5 ani pentru toate femeile peste 21 de ani. |
Cancer de sân | Mamografiile periodice după 40-45 de ani pot detecta cancerul mamar în stadii incipiente, când este vindecabil. Testarea genetică a mutațiilor BRCA1 și BRCA2 identifică riscul de cancer mamar și se recomandă mai ales femeilor cu astfel de cazuri în familie. |
Cancer de prostată | În stadiile incipiente, nu există simptome, de regulă. Însă prin efectuarea periodică a unui test de screening, antigenul specific prostatic – PSA, la care se asociază și investigații imagistice se poate detecta precoce cancerul de prostată. |
Cancer ovarian | Ecografia transvaginală, precum și analize de sânge, cum ar fi anumiți markeri tumorali (scor ROMA) recomandați atunci când sunt descrise formațiuni tumorale la ecografie pot depista devreme cancerul ovarian. Testarea genetică a mutațiilor BRCA1 și BRCA2 identifică, de asemenea, riscul de cancer ovarian. |
Cancer de piele | Este esențial să ne investigăm anual la medicul dermatolog alunițele de pe corp, mai ales dacă observăm modificări ale acestora. |
Cancer pulmonar | Tusea persistentă și răgușeala sunt manifestări tipice care apar în cancerul pulmonar. Pentru diagnostic, medicul va realiza un examen clinic, investigații imagistice (radiografie, CT) și analiza sputei. |
Cancer colorectal | Acest tip de cancer poate fi depisat în stadiul de precancer dacă se efectuează testele de screening: testul care evidențiază hemoragiile oculte în materiile fecale și colonoscopia. |