De ce nu durează proteza de șold toată viața și când e necesară intervenția de revizie. Dr. Răzvan Coza, specializat în acest tip de operații: „Vreau să ajut oamenii care sunt refuzați în alte centre medicale”

Proteza de revizie reprezintă înlocuirea unei proteze de șold existente care s-a uzat, s-a deplasat sau a dezvoltat complicații după ani de utilizare. La 10-20 de ani de la prima operație, mulți pacienți descoperă că au nevoie de această intervenție pentru a-și recăpăta mobilitatea.

Spre deosebire de proteza primară, care înlocuiește articulația naturală deteriorată, cea de revizie trebuie să compenseze pierderea osoasă și deteriorarea țesuturilor produse în timp, fiind mai complexă și necesitând implanturi speciale, adesea mai mari.

Dr. Răzvan Coza, medic primar Ortopedie și Traumatologie, la Spitalul Regina Maria Cluj, a efectuat aproximativ 1.500 de intervenții chirurgicale în ultimii șapte ani, o parte semnificativă fiind protezări de revizie.

„Intervenția chirurgicală cu proteză de revizie am considerat-o a fi o ramură mai puțin abordabilă de către colegii din foarte multe centre, motiv pentru care vreau să ajut oamenii care sunt refuzați în alte centre medicale,” explică specialistul, subliniind că acestea sunt cele mai complexe intervenții din ortopedie.

Cât rezistă o proteză de șold

Mulți pacienți se așteaptă ca proteza de șold să dureze o veșnicie. Însă, materialele se uzează în timp, iar țesuturile din jur se modifică odată cu vârsta și nivelul de activitate. Durata de viață medie unei proteze este între 10 și 20 de ani, cu variații în funcție de aliniamentul implantului, tipul componentelor, greutatea și activitatea zilnică ale pacientului, precum și de tehnica chirurgicală. Unele proteze pot funcționa mai mult, altele pot necesita revizie mai devreme dacă apar uzură, slăbirea fixării sau alte complicații.

Un studiu amplu publicat în The Lancet a scos la iveală că rata de supraviețuire a protezelor este de aproximativ 89% la 15 ani, 70% la 20 de ani și 58% la 25 de ani.

De ce nu țin protezele toată viața

Așadar, revizia nu este un eșec al protezei inițiale, ci o etapă previzibilă pentru un procent dintre pacienți. Iată de ce uneori se ajunge la revizie și ce factori grăbesc uzura unei proteze de șold:

• Uzura componentelor mobile: în timp, suprafețele care se mișcă una deasupra celeilalte lasă în urmă particule microscopice. Acestea pot irita țesuturile din jur și slăbi fixarea implantului în os;
• Calitatea osului: afecțiuni precum osteoporoza fac ca osul să fie mai fragil și să susțină mai greu proteza pe termen lung. Subțierea lui în punctele-cheie duce la pierderea stabilității;
• Schimbarea distribuției forțelor: o parte din greutatea corpului este preluată de tija protezei în loc să fie transmisă prin os. Lipsa solicitării constante determină subțierea treptată a osului din jurul tijei;
• Depuneri și coroziune la îmbinările metalice: la contactul dintre tijă și capul protezei se pot forma resturi sau ioni metalici, care provoacă inflamație și reduc stabilitatea implantului;
• Infecții tardive (biofilm pe proteză): bacteriile se pot fixa pe componente chiar la câțiva ani după operație. Odată format biofilmul, tratamentul devine dificil fără schimbarea pieselor;
• Fracturi în jurul protezei: o cădere poate produce o fractură periprotetică și compromite prinderea, necesitând revizie;
• Instabilitate și luxații: slăbirea mușchilor care susțin articulația sau alunecarea ușoară a componentelor poate face ca șoldul să iasă din poziție. Riscul crește în cazul mișcărilor bruște sau al pozițiilor forțate;
• Aliniamentul coloană–bazin: poziția bazinului diferă în picioare față de șezut. La unii pacienți, acest lucru schimbă contactul real dintre piese și grăbește uzura sau crește riscul de luxație;
• Greutate și activitate: kilogramele în plus și sporturile de impact forțează proteza și accelerează uzura;
• Boli și tratamente asociate: diabetul, fumatul, bolile reumatice, medicamentele imunosupresoare cresc riscul de infecție și întârzie vindecarea;
• Osificare heterotopică: în jurul protezei se poate forma os suplimentar, acolo unde ar trebui să fie doar țesut moale. Această creștere nefirească limitează mișcarea și pune presiune suplimentară pe implant.

„Am operat un pacient din Constanța, care avea o proteză primară, dar a suferit un traumatism și o luxație de proteză. A mai fost operat încă o dată, după care, din nefericire, la investigații radiologice i s-a descoperit o tumoră în zona femurului, motiv pentru care am fost nevoiți să facem o rezecție de femur și să implantăm o proteză de revizie tumorală.”  

Dr. Răzvan Coza, medic primar Ortopedie și Traumatologie, Spitalul Regina Maria Cluj

Semne că proteza necesită înlocuire

Schimbarea unei proteze nu este planificată din start, însă există situații în care intervenția devine inevitabilă. În general, semnele de alarmă includ:

• Durere persistentă la nivelul șoldului, fie în repaus, fie la mers;
• Instabilitate sau senzația că șoldul iese din articulație;
• Scăderea mobilității și dificultatea de a efectua mișcări obișnuite;
• Zgomote neobișnuite (pocnituri, scârțâituri) provenite din articulație;
• Umflături sau roșeață care pot indica inflamație sau infecție;
• Diferență de lungime între picioare apărută în timp;
• Modificări vizibile pe radiografii, observate la controalele periodice.

Cine are nevoie de revizie și când

„Adresabilitatea pentru protezele de revizie este la pacienți de la 65 de ani în sus,” menționează dr. Coza, dar adaugă imediat că „există cazuri în care intervenția chirurgicală de revizie este indicată și la pacienții tineri.”

Vârsta rămâne, totuși, un reper important. În practică, medicii iau în calcul mai mulți factori: starea generală de sănătate, calitatea osului rămas, prezența altor afecțiuni, istoricul intervențiilor chirurgicale și, nu în ultimul rând, nivelul de activitate și dorința pacientului de a-și recăpăta mobilitatea.

Pentru un pacient de 45–50 de ani, activ și cu limitări importante din cauza unei proteze defecte, o revizie poate aduce un plus de mobilitate și confort pe termen lung. În schimb, o persoană vârstnică, sedentară, cu afecțiuni cardiace sau alte probleme majore, poate avea indicație diferită, mai ales dacă simptomele sunt suportabile și riscurile chirurgicale sunt ridicate.

În unele situații, intervenția devine urgentă, de exemplu, când există fracturi periprotetice, infecții severe sau instabilitate marcată. Alteori, revizia este planificată din timp, după ce examinările radiologice arată semne clare de uzură sau slăbire a implantului, chiar înainte de apariția durerilor intense.

Ce se întâmplă efectiv în sala de operație

Pentru a înțelege mai bine procedura, dr. Coza o explică pas cu pas: „Această intervenție chirurgicală presupune extragerea implantului primar și implantarea unei proteze de revizie care poate fi modulară tumorală, aceasta alegându-se în funcție de necesitatea cazului.”

Timpul petrecut în sala de operație variază, potrivit medicului. În funcție de complexitatea și de intervenția chirurgicală la care este supus, pacientul poate dura între 2 și 5 ore. Când este vorba de rezecții de femur, automat timpul operator crește.

Pentru cazurile de infecții grave, tratamentul se desfășoară în două etape diferite. Mai întâi, proteza afectată este îndepărtată, iar zona este curățată minuțios. Urmează o perioadă de câteva săptămâni de terapie intensivă cu antibiotice. Doar după ce testele arată clar că infecția a fost eliminată, echipa medicală poate trece la a doua intervenție, în care se montează noul implant.

Prima zi după operație

Recuperarea începe imediat, dar gradual. Conform protocolului postoperator, pacienții rămân în prima zi în terapie intensivă pentru supraveghere și tratament de specialitate, urmând ca a doua zi să fie redirecționați către secția de ortopedie, zi în care sunt inițiați de către kinetoterapeut atât la mișcări active și pasive, cât și la mobilizare.

Ceea ce surprinde mulți pacienți este rapiditatea cu care încep să se miște.

„Practic în a doua zi de la intervenția chirurgicală, dacă totul a decurs conform așteptărilor, pacienții pot fi mobilizați inclusiv cu încărcare progresiv, parțială sau progresivă pe membrul operat pentru a avea un prognostic favorabil pe termen mediu și lung.”

Dr. Răzvan Coza, medic primar Ortopedie și Traumatologie

Totuși, nu toți pacienții pot urma același ritm. Medicul atrage atenția că, în cazul celor ajunși la a treia sau chiar a patra intervenție, osul rămas poate fi prea fragil pentru o mobilizare rapidă. În astfel de situații, programul de recuperare trebuie început mai prudent, fără forțări bruște în kinetoterapie.

Recuperarea, o etapă extrem de importantă

Succesul unei proteze de revizie depinde în mare măsură de felul în care pacientul se recuperează în primele trei luni.

„Foarte importantă este respectarea protocolului atașat externării și continuarea kinetoterapiei și evitarea pentru aproximativ trei luni a unor restricții referitoare la anumite mișcări și poziții ale membrului operat”, subliniază dr. Coza.

În această perioadă, trebuie evitate mișcările bruște sau pozițiile riscante. Modul în care pacientul se ridică din pat, se așază pe scaun ori se întoarce în mers poate influența direct rezultatul operației.

Pentru a reduce riscurile, e util ca locuința să fie pregătită din timp, obiectele frecvent folosite puse la îndemână, bare de sprijin montate în baie, un înălțător pentru vasul de toaletă. Aceste măsuri simple pot ajuta la o recuperare mai sigură și mai confortabilă.

Revenirea la viața normală

„Toți pacienții pe care i-am operat cu proteze de revizie, indiferent de complexitatea cazului, până la trei luni de zile, pacienții au fost reintegrați în societate și au reluat activitățile,” a precizat medicul ortoped.

Există și cazuri în care revenirea se face surprinzător de repede. „Am avut chiar și mecanici auto care la două luni cu proteză de revizie lucrau în atelier auto”, spune medicul.

Pentru cei care au beneficiat de o proteză primară modulară și nu au avut alte intervenții în antecedente, recuperarea poate fi mai rapidă: „Dacă pacientul efectuează programul recuperator normal, poate să se integreze, poate fi integrat și își poate relua activitatea fără niciun fel de probleme în cel mai scurt timp, aproximativ în două luni, trei luni de zile.”

Cleveland Clinic estimează că recuperarea completă durează aproximativ șase luni. În primele luni, pacienții vor avea o ușoară șchiopătare și disconfort moderat, ambele normale și trecătoare.

După operație, monitorizarea continuă. Sunt recomandate, de obicei, controale la 4-6 săptămâni după intervenție, apoi la 3-6 luni, la un an și ulterior anual. Radiografiile regulate permit medicilor să observe evoluția implantului și să intervină preventiv dacă apar semne de uzură.

Urmăriți în video mai multe informații despre intervențiile chirurgicale posibile la Spitalul Regina Maria Cluj.