Cum putem ajuta cu adevărat o proaspătă mamă. Idei pentru tatăl copilului, familia extinsă și prieteni

Oare dacă ar exista trei-patru persoane în viața unei mame dispuse să își asume un sprijin real, nu ar scădea presiunea, stresul, anxietatea retrăite de un părinte care se simte nevoit să jongleze numeroase sarcini fără a se odihni și îngriji corespunzător?

Majoritatea mamelor (86%) simt presiunea de a fi părinți perfecți pentru copiii lor, ceea ce are consecințe negative în mai multe aspecte ale vieții lor: 57% dintre ele își ignoră propria îngrijire în favoarea copilului, 61% au mai puțin de o oră liberă pe zi pentru îngrijirea personală, iar 37% își fac constant griji cu privire la fericirea lor, arată studiul* Share the Care, recent realizat la initiativa companiei Philips.

Philips Avent înțelege că putem avea grijă de bebelușii noștri cel mai bine doar atunci când avem grijă și de noi înșine. Mamele care își iau timp pentru ele nu sunt egoiste. E responsabilitatea lor să facă asta pentru a fi un sprijin sănătos pentru copiii lor. În campania manifest lansată de Philips, scopul e să eliberăm mamele de dogma devotamentului total față de bebeluș. Astfel, acestea pot avea liniștea și lipsa presiunii pentru a avea puțin timp pentru ele. E nevoie de un ciclu de îngrijire virtuos, care menține în centrul atenției bunăstarea bebelușilor și a familiilor. Știm cu toții că este nevoie de o comunitate pentru a crește un copil. Philips Avent știe și transformă această expresie în realitate pentru toți părinții din întreaga lume. Și, în timp ce face acest lucru, se asigură că toată lumea beneficiază de îngrijire.

În documentarul „Ora lipsă. Cine are grijă de timpul mamelor” puteți vedea exact ce griji, temeri și dileme se nasc odată cu copiii.

Am vrut să aflăm cum le putem veni în ajutor cu adevărat proaspetelor mame, din rolul de parteneri, prieteni sau rude, fără să fim intruzivi și am lansat provocarea psihologului și psihoterapeutului Iulia Barca.

Rolul de mamă, o provocare mai mare în prezent

Creșterea armonioasă a unui copil nu depinde de capacitatea unei mame de a se sacrifica, ci de resursele pe care le are ca să se bucure de propria viață, să găsească satisfacție și împlinire, să-și acorde timp pentru ea, să fie conectată cu ceilalți și… să primească ajutor. Par multe și greu de atins? Întotdeauna în teorie sună mai ușor decât în practică. Sunt importante resursele la care are acces o mamă, ele dictând modul și procentul în care poate obține cele necesare pentru ea. Dar pentru a înțelege necesitatea unui sistem de susținere a mamelor, trebuie să înțelegem că viitorul e reprezentat de copii, dar mai ales de părinții care îi cresc și îi educă.

Rolul de mamă este în prezent o provocare mai mare decât în deceniile trecute, în principal pentru că acumulează stresul din surse multiple, îi lipsește sprijinul necesar, are așteptări nerealiste și presiuni sociale, dar și pentru că acum, mai mult decât în trecut, conștientizează importanța propriilor nevoi. Adesea realizăm ce eforturi sunt necesare creșterii unui copil (rămânând echilibrate psiho-emoțional în același timp), dar eșuăm în a pune în practică acțiuni concrete pentru diminuarea acelui efort.

Mama suficient de bună

Donald Winnicott, medic psihiatru și psihanalist, cu contribuții majore în domeniul psihologiei dezvoltării, a introdus conceptul de „mamă suficient de bună” și cadrul familial sănătos și stabil al oamenilor de rând. Îl putem vedea ca o apărare a acestui rol deja solicitant, în fața presiunilor adesea injuste și nerealiste de a fi „mame perfecte”, venite chiar și din partea specialiștilor bine intenționați. Mai sus descriam câteva dintre resursele necesare echilibrului psiho-emoțional al unei femei care crește un copil, precizând, totodată, că accesul la aceste resurse nu este același pentru toate mamele, așa cum nevoile femeilor pot fi diferite, iar echilibrul fiecăreia poate varia de la o persoană la alta. Doar pentru că acestea sunt de dorit nu înseamnă că ele reprezintă unica rețetă pentru creșterea armonioasă a unui copil, cu grijă și atenție și față de mamă. Nu înseamnă nici că lipsa lor ne va face părinți ineficienți sau depășiți de situație, ci doar mai stresați.

Lipsa ajutorului este o sursă de stres, fie că o recunoaștem sau o ignorăm considerând că nu putem schimba cu nimic lucrurile.

Ce înseamnă ajutor pentru mama unui copil

Cel mai important și susținut ajutor pentru mama unui copil vine în principal de la partener și din partea familiilor celor doi. Iar ajutorul nu se referă doar la vorbe de încurajare sau la validarea momentelor dificile pe care le traversează o mamă, ci la acțiuni concrete.

Adesea familiile arată interes crescut pentru mamă în perioada sarcinii, iar odată cu nașterea, atenția se mută asupra copilului, mama primind încurajări și eventuale compătimiri. Cum spuneam, rolul tatălui copilului este foarte important, întrucât în primul an de viață copilul este dependent de mamă, aceasta va fi atentă la nevoile lui, iar tatăl ar trebui să fie atent la nevoile mamei. Foarte probabil partenerul va fi peste zi la serviciu, dar seara, odată ajuns acasă, deși obosit, este necesar să conștientizeze că și partenera lui a avut de muncă toată ziua și poate una chiar mai solicitantă decât cea de birou. Seara este necesar să o degreveze de grija copilului, măcar pentru o oră-două, iar restul timpului să împartă sarcini. Echipa pe care o fac doi parteneri este importantă în creșterea copilului.

Când ne gândim la ajutor oferit mamelor, putem vorbi și despre diferențele dintre milă, empatie și compasiune. Dacă îmi este milă de mamă, voi spune „Vai, săraca!” și voi merge mai departe, luând distanță de problemele ei și preocupându-mă de ale mele. Doar am notat situația în care se află, dar nu am acționat în niciun fel.

În cazul empatiei, pot să mă pun în locul persoanei respective, îi pot valida trăirile și dificultățile, împărtășind și din experiența mea, pot fi un ascultător activ și pot contribui la descărcarea emoțională a mamei aflate în dificultate. Dar ajutorul meu, deși empatia este necesară și recomandată, este tot limitat.

Compasiunea este pasul făcut mai departe, este oferirea de sprijin concret unei mame. Pot asculta empatic și fie pot întreba „Ce pot face pentru tine?” sau, dacă anticipez un răspuns politicos precum „Nimic, mulțumesc că ai întrebat” – să nu uităm că multe mame (și nu numai) se consideră o povară dacă cer ajutorul – pot veni eu cu soluții tocmai din empatia aceea care mă plasează în rolul celuilalt („Pe mine ce m-ar ajuta?”) și mă pot oferi să îi fac de mâncare într-o zi sau să vin să stau cu copilul pentru ca ea să se poată odihni, să facă o baie, să meargă la un salon de înfrumusețare (da, e importantă și îngrijirea personală pentru îmbunătățirea dispoziției) sau îi pot ține companie, pot găti pentru ea și familia ei, pot face piața etc.

Dacă sugestiile vin din partea mea, s-ar putea să fie primite cu mai multă deschidere, în special dacă putem stabili o rutină în care, desigur, să țin cont și de resursele și disponibilitatea mea. Oare dacă ar exista trei-patru persoane în viața unei mame dispuse să își asume un astfel de sprijin, nu ar scădea presiunea, stresul, anxietatea retrăite de un părinte care se simte nevoit să jongleze numeroase sarcini fără a se odihni și îngriji corespunzător?

Să nu uităm proverbul „E nevoie de un sat pentru a crește un copil” (din engleză: „It takes a village to raise a child“), care setează premisele necesare creșterii armonioase și într-un mediu hrănitor și sănătos a unui copil. Așadar, în acest „sat” virtual, putem include familia extinsă – bunici, unchi și mătuși, verișori dacă avem, dar și prieteni și colegi.

Ajutorul psihologic pentru o mamă începe cu acceptarea faptului că nevoile ei nu dispar odată cu apariția copilului și este imposibil să își mențină echilibrul interior ignorându-se pe sine. Este sănătos și recomandat să o ajutăm să integreze în noua sa viață lucrurile care îi făceau plăcere înainte de apariția copilului și activități relaxante pentru ea. Poate fi vorba de sport, de un hobby, de timp liber pe care să îl ocupe cu ceea ce își dorește. O mamă ale cărei nevoi sunt împlinite va fi mai ofertantă pentru copil, întrucât va avea mai multe resurse pentru el.

Cum învățăm să cerem ajutorul?

Una dintre așteptările nesănătoase este aceea ca mama să se sacrifice pentru copil. Adesea, însăși mama are astfel de așteptări. Încă de la nașterea copilului există un acord implicit între mamă și copil: din partea mamei să ofere îngrijire, iar din partea copilului să se lase îngrijit. Îngrijirea oferită de mamă, atunci când ea nu beneficiază de sprijin și este unic îngrijitor, duce la compromiterea propriului sistem imunitar, dintr-un comportament de supraviețuire „pentru a mă putea îngriji de copil” și nu de „a trăi armonios împreună”.

Compromiterea poate adesea să aibă drept efect anxietatea și depresia, pierderea energiei și reducerea eficienței procesului de îngrijire, cu o scădere dramatică a calității vieții mamei.

Să cerem ajutorul este modul în care învățăm nu doar să supraviețuim, ci să negociem resursele de care avem nevoie, trăind interconectați cu ceilalți. Niciun copil nu are nevoie de o mamă sacrificată, îndurerată, stresată sau anxioasă, care să demonstreze „că le face pe toate singură”. Cu siguranță astfel de comportamente sunt în primul rând în detrimentul ei. Și aici nu vreau să judec, ignor sau invalidez mamele care sunt nevoite să treacă prin astfel de situații, ci mai degrabă să invit la conștientizare și compasiune, în special pe cei care știu astfel de situații și pot contribui pozitiv cât de puțin.

Este necesar ca o mamă să ceară ajutorul, întrucât doar ea își poate formula specific nevoile. Să ne gândim la cazul fericit în care, în urma acestui articol, poate, trei persoane se vor gândi la acea colegă a lor care este părinte singur (al unui copil născut, adoptat sau al patrulea… chiar nu contează) și vrând să își manifeste compasiunea îi vor face piața, toate trei, în aceeași zi. Desigur, gestul este înduioșător și important, însă redundant. Își pot exprima dorința de a ajuta și pot eventual spune ce fel de ajutor pot oferi. Sau, dacă tot vrem să fim plini de compasiune, putem întreba cu ce să ajutăm.

Aici ajungem la importanța cererii, la permisiunea pe care mamele este necesar să și-o ofere, de a formula exact ceea ce au nevoie. Atunci când cerem ceva, nu avem niciodată garanția că vom și primi, însă vor crește foarte mult șansele ca acest lucru să se întâmple, decât dacă nu vorbim. Și să ținem minte că un refuz este despre cererea adresată, nu despre noi. Să cerem este primul pas, să negociem este următorul. Și dacă întâmpinăm un refuz (încă o dată: al cererii noastre!) nu reprezintă un motiv să ne supărăm și să renunțăm la nevoia noastră.

Putem negocia cu persoana respectivă, așa încât să primim altceva sau doar o parte din ceea ce am cerut. Putem extinde cererea mai multor persoane așa încât să primim ceea ce avem nevoie din mai multe surse, nu dintr-una singură. Să reținem că trăim interconectați și binele nostru individual este corelat cu binele grupului de care aparținem și al societății. Dacă am reușit să evoluăm, acest lucru s-a datorat formării de triburi, în care membrii și-au oferit sprijin reciproc.

Cum învață să îl ceară, cum e indicat să îi fie oferit, ce impact are lipsa ajutorului pentru o mamă aflată la început de drum, dar și pentru una cu ștate vechi?

Roluri și misiuni

În prezent există un număr mai crescut al concediilor de paternitate decât în trecut, așa cum, în multe țări din lume (și nu susțin neapărat conceptul), concediul de maternitate este între 3 și 6 luni. Prima realitate răspunde la întrebarea: Există un rol prestabilit al mamei? Nu, nu există. Așa cum nu există nici instinct matern la toate femeile, iar acest lucru nu este ceva ce „trebuie rezolvat de specialiști”, ci o realitate a naturii, prezentă și la alte specii. Femeile fiind mai înzestrate, de regulă, emoțional decât bărbații, au șanse mai mari să fie îngrijitori empatici, cu mai multă compasiune, în special pentru un bebeluș. Ceea ce nu înseamnă că bărbații sunt incapabili de acest rol, dimpotrivă.

Copilul are nevoie de prezența, dedicarea și îngrijirea unui părinte, iar acesta poate fi deopotrivă și tatăl. Dependența copilului de mamă în primul an de viață se referă la viața intrauterină a copilului, în care acesta se dezvoltă în interiorul corpului mamei sale, identificându-se cu ea. Dar nevoia principală a unui copil este de atașament, iar acesta poate fi oferit și de tată. Nu înseamnă că mama poate lipsi total fără să afecteze copilul, ci tocmai că rolurile nu sunt prestabilite.

Dacă însă vorbim despre atribuirea rolurilor într-un cuplu, atunci este recomandat să fim pregătiți împreună să învățăm toate rolurile, pentru a ne putea suplini reciproc. Astfel de discuții este ideal să le purtăm încă dinainte de a lua în calcul conceperea unui copil, pentru a clarifica ce suntem fiecare dispuși să ne asumăm pentru armonia relației și familiei noastre. Dacă așteptarea tatălui este ca partenera sa să preia toate rolurile, acest lucru va fi o povară în plus pentru mamă, pentru că va adânci sentimentul ei de neputință și eșec, întărind așteptările nerealiste menționate anterior. Dacă așteptarea mamei este ca partenerul ei „să își schimbe opiniile” după apariția unui copil, din nou creează dificultăți în cuplu și stres suplimentar în viața ei.

Echilibrul este dat de capacitarea ambilor părinți în a prelua nevoile copilului și a se sprijini reciproc atunci când au nevoie de o pauză, de spațiu, de timp pentru sine. Dacă cei doi pot construi o astfel de echipă, stresul reprezentat de creșterea unui copil va fi diminuat de sentimentul acela atât de necesar în nenumărate aspecte și situații de viață: că „nu suntem singuri”.

*Cercetarea internațională a fost efectuată de OnePoll în numele Philips în noiembrie 2023, în rândul a 12.000 de mame cu copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani în fiecare din următoarele țări: SUA, Franța, India, Indonezia, Polonia, Turcia, Brazilia, Germania (12.000 de mame respondente). Cercetarea include, de asemenea, întrebări adresate înspre 2.000 de membri ai populației generale (gândite pentru a fi reprezentative la nivel național pe baza vârstei/sexului/regiunii) în fecare dintre aceleași țări enumerate mai sus (16.000 de respondenți ai populației generale)