Chiar e vitamina D bună la orice? Trei controverse explicate

    De câtă vitamina D ai nevoie și de unde ți-o poți procura, pentru a-ți menține oasele și inima sănătoase și pentru a preveni răcelile ori cancerul? Depinde pe cine întrebi.  

    „În fiecare primăvară mă apucă deficitul de D3. Momentan merg anual la analize și dacă e lipsă, suplimentez. Odată m-a prins chiar și toamna, deși eu mai ies la soare, însă de atunci doar primăvara se manifestă.“
    Este mărturia din 2016 a unui membru al unui forum generalist, care semnează cu numele Benis. Deși e „amator de munte, de drumeții, de mers cu bicicleta și de cules ciuperci“, Benis spune că periodic are simptome ca: stări de frig, oboseală și, în general, o stare de depresie, o senzație „ca dracu“, o descrie el.

    După mai multe analize de sânge care i-au ieșit în parametri, a ajuns la una care i-a ridicat semne de îngrijorare: cea pentru dozarea vitaminei D3.
    Ei bine, aici a primit calificativul „insuficient“, cu o valoare de 15,33 µg/L, când valorile de referință ale laboratorului erau: optim – 20,00-70,00 µg/L, insuficient – 10,00-19,99 µg/L, deficiență moderată – 5,00-9,99 µg/L, deficiență severă – valori mai mici de 5,00 µg/L și toxicitate posibilă – valori mai mari de 100 µg/L. 

    „Întrebarea mea este dacă nu cumva ar fi mai recomandat ca iarna să suplimentez cu niște tuburi UV lipsa de soare decât să iau vitamină“, își încheie el postarea.

    Mai mult hormon decât vitamină

    Să explicăm: vitamina D nu este chiar o vitamină, ci mai degrabă un hormon, pentru că organismul o poate produce, sub influența unui factor extern: lumina soarelui, de aici și denumirea populară de „vitamina soarelui“. Concret, atunci când pielea este expusă la soare, corpul transformă un „verișor“ al colesterolului într-o substanță care, în final, devine vitamina D. Așa explică mecanismul, în termeni pe înțelesul tuturor, fostul editor executiv al publicației de specialitate „Harvard Health“, Patrick J. Skerrett. 

    O lămurire mai amănunțită, pentru cunoscătorii de chimie, ne oferă dr. Roxana Cârnaru, medic specialist dermatolog la Clinica Laurus Medical din București: „Vitamina D3 – colecalciferolul – se procură din alimente sau se sintetizează în piele, sub acțiunea radiațiilor ultraviolete.
    Provitamina D3 – 7dehidrocolesterol – aflată in piele, sub influența ultravioletelor, este transformată, printr-o reacție neenzimatică, în vitamina D3 – colecalciferol. Vitamina D3 este transformată, la rândul ei, la nivelul rinichilor, într-un compus – 1,25 dihidroxicolecalciferol – cu o mare activitate biologică, considerat ca un adevărat hormon cu rol în reglarea metabolismului calciului: determină creșterea absorbției intestinale a calciului și intervine în controlul depozitelor osoase de calciu, menține densitatea osoasă și previne osteoporoza. Așadar, vitamina D trebuie inițial transformată, în urma unei succesiuni de reacții care se desfășoară la nivelul ficatului și al rinichilor, în produsul final 1,25 dihidroxicolecalciferol, care îi exercită, practic, efectele“. 

    Există mulți compuși care aparțin familiei vitaminei D și toți îndeplinesc mai mult sau mai puțin aceleași funcții, detaliază dr. Cârnaru. Vitamina D3 este cel mai important dintre acești compuși și este cel care se formează la nivelul pielii prin acțiunea razelor solare ultraviolete.
    O altă formă a vitaminei D cu importanță pentru om este D2 – ergocalciferol – forma derivată din plante și ciuperci expuse la ultraviolete, dar și forma din suplimentele alimentare și cea adăugată ca element de fortifiere în lapte, cereale și în unele sucuri de fructe. 

    Cum știi că ai prea puțină?

    Până aici, lumea medicală – medici, cercetători, furnizori de suplimente alimentare etc. – este de acord. Mai este o informație asupra căreia nu există controverse: carența de vitamina D este o cauză binecunoscută de osteomalacie (afecțiune osoasă a adultului echivalentă cu rahitismul la copii – o mineralizare defectuoasă a oaselor) și osteoporoză (demineralizarea oaselor odată cu vârsta, mai ales la femeile trecute de pragul menopauzei).
    Asta pentru că rolul principal demonstrat al vitaminei D este de a fixa calciul în oase sau, în termeni medicali, „are un rol important în metabolismul fosfo-calcic“, explică dr. Alexandra Nilă, medic specialist cu dublă specializare: endocrinologie și diabet, nutriție și boli metabolice, din București.

    „Deși în cazul populației pediatrice rahitismul prezintă de obicei un tablou clinic caracteristic (n.r. – cu deformări osoase ale membrelor, ale toracelui, ale claviculelor etc.), osteomalacia sau osteoporoza pot avea ca unică expresie clinică fractura prin traumatism minim pe fondul osului patologic“, descrie medicul endocrinolog. Mai precis, o persoană afectată de osteomalacie sau de osteoporoză află că are boala doar întâmplător, la investigații de rutină, sau dacă suferă fracturi la traumatisme ușoare. 

    Din punct de vedere clinic, de cele mai multe ori, deficitul de vitamina D în sine nu provoacă simptome, este asimptomatic, dar unele persoane care au fost depistate cu carență de vitamina D acuză letargie, astenie fizică, dureri musculo-scheletale difuze, completează medicul Alexandra Nilă. 

    Controversa numărul 1: la ce e bună vitamina D?

    Rezultatele studiilor despre beneficiile suplimentelor de vitamina D sunt controversate

    Rolul vitaminei D în sănătatea sistemului osos este incontestabil, însă în ultimii ani, i se atribuie acestui hormon-vitamină o varietate de alte beneficii asupra cărora cercetătorii nu reușesc să cadă de acord.
    „Milioane de oameni din toată lumea iau suplimente alimentare crezând că vitamina D din compoziția lor îi poate ajuta să combată depresia, oboseala, slăbiciunea musculară, chiar și bolile de inimă și cancerul“, semnalează publicația „The New York Times“ într-un articol din 2017 intitulat „De ce iau atât de mulți oameni pastile cu vitamina D?“, de jurnalista specializată pe teme de știință și medicină Gina Kolata. 

    De altfel, după o scurtă căutare pe Google, aflăm că există suplimente cu vitamina D care le-ar ajuta pe femei să rămână însărcinate, ba chiar unele care ar mări penisurile bărbaților. 

    E adevărat, există în literatura de specialitate o serie de cercetări care studiază efectul vitaminei D în mai multe arii ale medicinei decât cea legată de sistemul osos.
    „Vitamina D pare să fie implicată în multe alte procese celulare de proliferare și diferențiere, ipoteză ridicată în urma descoperirii receptorilor pentru vitamina D și a substratului enzimatic necesar activării vitaminei D la nivelul elementelor sistemului imun și hematopoietic (n.r. – de formare a celulelor care alcătuiesc sângele), mușchiului cardiac și mușchilor netezi, țesutului hepatic, mamar, cerebral, cutanat și la nivelul glandelor endocrine. Mai mult, malignitățile (n.r. – cancerele) dezvoltate la nivelul acestor țesuturi, prezentând receptorii amintiți, pot răspunde la acțiunile antiproliferative ale vitaminei D (n.r. – mai clar, vitamina D ar putea fi eficientă în combaterea acestor tipuri de cancer), aspect aflat actual în cercetare în multe trialuri clinice cu analogi de vitamina D“, enumeră o parte dintre potențialele beneficii suplimentare ale vitaminei D dr. Alexandra Nilă.

    Însă tot ea subliniază că, „deoarece multe astfel de beneficii sunt momentan pur teoretice, nu există recomandări pentru suplimentarea cu vitamina D în afecțiuni ale țesuturilor amintitite, altele în afara celor implicate în metabolismul fosfo-calcic“.

    Studii care analizează panaceul vitamina D

    Articolul din „The New York Times“ insistă asupra unor studii recente care chiar contrazic ipoteza vitaminei D ca noul panaceu. Jurnalista Gina Kolata enumeră trei cercetări. Prima, cu 5.108 participanți, publicată de oameni de știință de la universități din Anglia, SUA și Noua Zeelandă în 2017 în Jurnalul Asociației Medicale Americane (JAMA) Cardiologie, arată că vitamina D nu previne infarctul, așa cum susținuseră anterior unii specialiști. 

    A doua cercetare care demontează mitul panaceului numit „vitamina soarelui“, publicată în același an, a specialiștilor de la mai multe universități americane, a demonstrat că suplimentele cu vitamina D nu le protejează de cancer pe femeile trecute de pragul menopauzei. 

    Iar al treilea studiu prezentat de Gina Kolata, mai ambițios și desfășurat pe o durată mai lungă de timp – 5 ani, pe un număr mare de participanți – 26.000 de femei și bărbați, este încă în derulare, dar își propune să elucideze dacă administrarea de vitamina D poate într-adevăr să prevină cancerul, bolile de inimă și accidentele vasculare cerebrale. Coordonatorii sunt dr. JoAnn Manson și Julie Buring, ambele specialiste în cadrul Brigham and Women’s Hospital și cadre didactice la Universitatea de Medicină Harvard. Studiul se numește „VITAL“.

    Controversa numărul 2: ce nivel de vitamina D trebuie să avem în sânge?

    Nivelul de vitamina D se poate stabili prin analize de sânge. Acestea nu sunt decontate prin sistemul de asigurări

    Vitamina D a început să fie foarte populară în cercurile medicale pe la începutul anilor 2000, se arată într-un alt articol publicat tot în „The New York Times“, în 2018, intitulat „Vitamina D, vitamina soarelui, are în spate bani obscuri“. Cu 18-19 ani în urmă, au început să apară mai multe lucrări ale unor medici care susțineau că niveluri scăzute, dar considerate între limitele normale, ale vitaminei D, ar fi legate de un risc sporit de a suferi de scleroză multiplă, diverse forme de afecțiuni mintale, apoi de riscul de cancer și de oasele fragile. 

    De atunci, mai ales în SUA, industria testărilor pentru dozarea în sânge a vitaminei D a explodat. Unul dintre medicii americani cei mai preocupați de vitamina D era dr. Michael Holick, profesor de medicină, fiziologie și biofizică la Universitatea de Medicină Boston. El a publicat, la rândul lui, o lucrare în revista de specialitate „New England Journal of Medicine“, în care a propus modificarea valorilor de referință pentru nivelurile periculoase de vitamina D.
    Așadar, dacă până atunci, erau considerate problematice nivelurile sub 20 de nanograme de vitamina D pe mililitru de sânge, Holick susținea că, dacă o persoană are nivelul între 21 și 29 de nanograme pe mililitru, se supune unui risc crescut de cancer, de boli autoimune, de diabet, de schizofrenie, depresie, capacitate pulmonară redusă și respirație șuierătoare. 

    Nu s-a rezumat la atât: dr. Holick a publicat și o serie de cărți pentru a-și populariza ideea. În consecință, o comisie a Societății de Endocrinologie din SUA, condusă, de altfel, tot de dr. Holick, a lansat această recomandare: nivelurile optime de vitamina D trebuie să depășească 30 de nanograme pe mililitru de sânge. Așa a luat naștere ideea conform căreia majoritatea oamenilor au un deficit de vitamina D. 

    O industrie în plină expansiune

    Același grup recomanda, de asemenea, administrarea de suplimente cu vitamina D la scară largă. Iar boom-ul comercial a venit imediat: laboratoarele de analize au început să claseze nivelul de vitamina D între 20 și 30 de ng/ml ca insuficient, iar lumea a început, la rândul ei, să reacționeze, solicitând nenumărate astfel de teste și crescând astfel veniturile laboratoarelor respective.
    Aceleași valori „insuficiente“ sunt valabile și astăzi, nu numai în SUA, ci și în România. Bineînțeles, și vânzările de suplimente cu vitamina D au început să crească exponențial – o industrie de 936 de milioane de dolari în 2017, potrivit „New York Times“. Despre banii din conturile doctorului Holick nu se știu prea multe. Ce se știe clar însă este că a primit, între 2013 și 2017, 163.000 de dolari pentru servicii de consultanță și de altă natură de la companii farmaceutice, potrivit unor baze de date transparente prezentate de aceeași publicație americană. 

    Academia Națională de Medicină din SUA, alcătuită din specialiști de top în domeniul medical, și-a făcut publică atitudinea critică la adresa recomandărilor date de dr. Holick și de Societatea americană de Endocrinologie. Academia a publicat și ea un raport cuprinzător, de 1.132 de pagini despre deficitul de vitamina D, a cărui concluzie este că majoritatea oamenilor își asigură un nivel al vitaminei D suficient pentru a-și menține starea de sănătate doar expunându-se la soare și că nu este nevoie de testarea în masă a vitaminei, ci doar în cazul persoanelor la risc. Nici suplimentele nu ar trebui recomandate fără a exista un risc concret, demonstrat, cum sunt osteoporoza și osteomalacia, spun specialiștii Academiei Naționale de Medicină din SUA. 

    Care este situația în România

    „Conform unui studiu efectuat pe parcursul a trei ani în cadrul Institutului de Endocrinologie «C.I. Parhon», în cadrul unui lot de 1.048 de femei aflate în postmenopauză și diagnosticate cu osteoporoză, s-a înregistrat o prevalență crescută atât a deficitului de vitamina D (sub 20 ng/ml) – la 60,97% din participante, cât și a insuficienței acesteia (valori între 21 și 29 ng/ml) – la 83,49%.

    Cine are nevoie de testarea vitaminei D?

    Deficitul de vitamina D, adică valori sub 20 ng/ml, poate apărea din cauza expunerii insuficiente la soare sau cu creme cu factor de protecție solară mare, concluzionează Academia americană de Medicină. Endocrinologul Alexandra Nilă completează: „printre cauzele deficitului se mai numără malnutriția, subnutriția, malabsorbția (n.r. – apare atunci când organismul uman nu mai este capabil să-și ia substanțele nutritive din mâncare, din diverse cauze) sau pe fondul consumului de medicamente ce pot activa catabolismul (n.r. – procesul prin care substanțe complexe sunt transformate în unele simple și nespecifice, pe care organismul le elimină) vitaminei D“.

    În prezent, nu există dovezi care să ateste beneficiul testării deficitului de vitamina D la nivelul populației generale, insistă dr. Alexandra Nilă. „Conform Societății Europene de Endocrinologie, indicație pentru dozare au indivizii considerați la risc: pacienții cu rahitism, osteomalacie, osteoporoză, cu afecțiuni hepatice sau renale cronice, cu sindroame de malabsorbție, cu obezitate sau boli granulomatoase, pacienții vârstnici cu istoric de căderi repetate sau fracturi non-traumatice, în cazul femeilor insărcinate sau care alăptează, în cazul consumului anumitor medicamente cum sunt anticonvulsivantele, antiinflamatoarele nesteroidiene, glucocorticoizi, antifungice etc.“

    Controversa numărul 3: cine trebuie să ia suplimente și în ce cantități?

    Trebuie să luăm suplimente cu vitamina D? Depinde pe cine întrebăm.
    Dacă îl întrebăm pe dr. Google, vom afla că orice om ar trebui să ia suplimente alimentare și găsim chiar și o varietate de forme – pastile, picături, de producători și de specialiști care le recomandă. 

    Și dacă am merge la o întâlnire a specialiștilor în domeniu din SUA, cum ar fi Forumul Școlii de Sănătate Publică Harvard, am afla că orice persoană cu vârste între 1 și 70 de ani ar trebui să ia suplimente cu 600 de unități internaționale (UI) de vitamina D, iar persoanele de peste 70 de ani – de 800 UI. Concluziile Forumului le-a dat publicității cineva care chiar a fost acolo, Patrick J. Skerrett, fost editor executiv al publicației de specialitate „Harvard Health“, într-o postare din 2011 de pe blogul său găzduit de site-ul health.harvard.edu. 

    Postarea se încheie, totuși, astfel: „Pentru că am o minte și un corp sănătos și fiind responsabil doar pentru faptele mele, eu îmi iau necesarul de vitamina D prin metoda clasică. E o după-amiază însorită și mă duc să mă plimb“. 

    În România, tratamentul vizează în mod special pacienții cu un nivel dozat al vitaminei D sub 30 ng/ml, în cazul cărora scopul suplimentării este cel de a corecta carența, fie ea simptomatică sau nu, precizează dr. Nilă.
    „Doza zilnică recomandată pentru a asigura un aport optim și a minimiza riscurile carenței variază de la 400 UI pe zi la 1.000 UI pe zi, în funcție de vârstă, sex, greutate corporală, patologii asociate, situații precum sarcina și alăptarea. Deși preparatele disponibile pe piața din România sunt extrem de variate atât în concentrație, cât și în compoziția lor privind combinația cu alte vitamine și minerale, suplimentarea nu este neapărat sinonimă cu tratamentul. În situații precum sindroamele de malabsorbție sau malnutriție, în sarcină și alăptare, în cazul copiilor, suplimentarea se poate recomanda fără a exista un deficit sau o insuficiență, ci pentru a acoperi un necesar crescut sau pentru a preveni carența și efectele ei.“

    Sursele cele mai importante de vitamina D

    Tot medicul endocrinolog subliniză, însă, că sursa naturală principală de vitamina D este expunerea la lumina soarelui, „cu mențiunea ca indivizii cu tenul închis, vârstnicii, persoanele care folosesc creme de protecție solară cu SPF ridicat pot necesita o durată mai lungă de expunere pentru o sinteză corespunzătoare. Alte surse de «vitamina soarelui» sunt reprezentate de alimentele fortifiate, precum laptele, sucul de portocale, untul, margarina, cerealele, brânzeturile, produsele fortifiate fiind disponibile mai degrabă în SUA și Canada, mai puțin în țările europene. Uleiul din ficat de cod, macroul, somonul, sardinele, tonul, ciupercile Shiitake și gălbenușul de ou sunt alte surse importante de vitamina D“.

    Atenție, însă! „Chiar dacă recomandările medicale pun accentul unanim pe o nutriție optimă, echilibrată și cu un aport vitaminic corespunzător, să nu uităm că riscul intoxicației prin suplimentare cu vitamina D există, iar indivizii interesați de suplimentele alimentare ar trebui să ceară întotdeauna o părere medicală avizată“, avertizează dr. Nilă.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook