Până acum, subiectul terapiei hormonale de substituție era unul tabu, spune dr. Bianca Man: „Pacientele nu-și doreau și poate din acest motiv, și medicii erau foarte reticenți în a o prescrie. Și, din acest motiv noi, în România, nu avem foarte multe variante pentru această THS. Probabil că firmele de medicamente și-au tot retras produsele pentru că nu exista prescripție”.
Acum, însă, s-a schimbat situația: „Femeia este informată, este activă. Pentru că viața nu se termină la 50 de ani. La această vârstă o persoană este în plină activitate profesională. Femeile vor să-și continue munca, nu-și doresc să sufere de acea «ceață mentală» pe care multe paciente o descriu”.
În ultimii ani, tot mai multe paciente vin să ceară THS, subliniază dr. Man. „Părerea mea este că pacientele sunt mai informate și nu mai au teamă. La majoritatea femeilor sănătoase, simptomatice, care încep terapia înainte de 60 de ani sau în primii 10 ani de la instalarea menopauzei, raportul dintre beneficii și riscuri este, în general, favorabil, în absența contraindicațiilor. Desigur, nu există tratament medicamentos complet lipsit de riscuri”, subliniază medicul endocrinolog.
Și, la fel ca în cazul oricărui tratament de durată, este nevoie de monitorizare și reevaluare periodică. „Se urmăresc controlul simptomelor, eventualele reacții adverse și modificarea în timp a factorilor individuali de risc. În paralel, femeia trebuie să respecte programele de screening recomandate pentru vârstă și profilul său de risc – inclusiv screeningul pentru cancerul de sân și de col uterin – și să își monitorizeze factorii de risc cardiovascular, precum tensiunea arterială, profilul lipidic, glicemia, greutatea și fumatul”, explică dr. Man.
Terapia hormonală pentru menopauză este eficientă în special în ținerea sub control a bufeurilor și a transpirațiilor nocturne. Ea poate ameliora somnul atunci când acesta este perturbat de simptome vasomotorii, poate trata simptomele genito-urinare și poate preveni pierderea de masă osoasă, reducând riscul de fracturi pe durata administrării, completează medicul endocrinolog.
Există o „fereastră de oportunitate” în care raportul dintre beneficiile și riscurile inițierii terapiei hormonale este, în general, cel mai favorabil, mai spune specialistul: înainte de 60 de ani sau în primii 10 ani de la instalarea menopauzei. Aceste repere nu reprezintă însă o limită absolută, decizia fiind individualizată în funcție de simptome, antecedente și factorii de risc.
„Dar terapia hormonală nu trebuie administrată automat tuturor femeilor și nici prescrisă după o schemă identică. Decizia depinde de simptome, vârstă, timpul scurs de la menopauză, prezența uterului, istoricul medical, factorii de risc și preferințele femeii”, atrage atenția dr. Man.
Femeile care au uter trebuie să primească, alături de estrogenul sistemic, și un progestogen pentru protecția endometrului. După histerectomia totală se poate utiliza, de regulă, numai estrogen. Doza, calea de administrare – orală sau transdermică – și durata tratamentului se individualizează și se reevaluează periodic, potrivit ghidurilor NICE din Marea Britanie și recomandărilor The Menopause Society.
Ce poate și ce nu poate face terapia hormonală de substituție. Întrebări frecvente
Terapia hormonală poate fi utilizată pentru prevenirea infarctului, a demenței sau a îmbătrânirii?
Nu acesta este scopul ei principal. Terapia hormonală se prescrie, în primul rând, pentru tratarea simptomelor menopauzei și, în anumite situații, pentru protecția osoasă. Ea nu trebuie începută exclusiv pentru prevenirea infarctului, a accidentului vascular cerebral sau a demenței și nu este un tratament „anti-aging”. Eventualele efecte asupra riscului cardiovascular depind de vârsta la care este începută, timpul scurs de la menopauză, tipul de hormoni și calea de administrare.
Care sunt riscurile terapiei hormonale?
Nu există o singură „terapie hormonală”. Riscurile diferă în funcție de administrarea estrogenului singur sau împreună cu un progesteron, de tipul preparatelor, doza, calea de administrare, durata tratamentului și profilul pacientei.
În cazul terapiei combinate estrogen-progesteron, riscul de cancer mamar poate crește ușor, mai ales odată cu durata administrării. Profilul estrogenului administrat singur după histerectomie este diferit. Estrogenul administrat oral poate crește riscul de tromboză venoasă și, la anumite femei, riscul de accident vascular cerebral. Administrarea transdermică, de exemplu prin plasture sau gel, are, în general, un impact mai redus asupra riscului trombotic și poate fi preferată de femeile cu anumiți factori de risc.
Antecedentele de cancer mamar, tromboză venoasă, accident vascular-cerebral, infarct, boală hepatică severă sau prezența sângerărilor vaginale neexplicate necesită evaluare specializată înainte de a lua în considerare terapia hormonală sistemică. Hipertensiunea necontrolată trebuie tratată înaintea inițierii terapiei.
Mesajul corect nu este nici „hormonii sunt periculoși pentru toate femeile” și nici „hormonii sunt lipsiți de riscuri”. Tratamentul trebuie decis individual, după o discuție echilibrată despre beneficii și riscuri.
Uscăciunea vaginală poate fi tratată cu terapie hormonală?
Da. Pentru femeile ale căror simptome sunt exclusiv sau predominant genito-urinare, este de obicei preferată terapia locală cu estrogen în doză mică, sub formă de cremă, comprimat, ovul sau inel vaginal. Absorbția sistemică este redusă. Tratamentul local poate fi asociat cu lubrifianți utilizați la contactul sexual și cu produse hidratante vaginale, administrate regulat. La femeile cu antecedente de cancer mamar, alegerea tratamentului se face împreună cu medicul curant și, atunci când este necesar, cu oncologul.
Există alternative dacă terapia hormonală nu este indicată sau nu este dorită?
Da. Există tratamente non-hormonale eliberate pe bază de prescripție care pot reduce bufeurile și transpirațiile nocturne. Alegerea depinde de simptome, bolile asociate și celelalte medicamente utilizate. Terapia cognitiv-comportamentală adaptată menopauzei poate ajuta la gestionarea bufeurilor, tulburărilor de somn și simptomelor emoționale. Pentru manifestările genito-urinare pot fi utilizate lubrifiante, produse hidratante vaginale și, în anumite situații, alte tratamente specifice.
Produsele promovate drept „naturale” nu sunt automat eficiente și lipsite de riscuri. Unele suplimente și preparate pe bază de plante au o compoziție variabilă și pot interacționa cu anticoagulantele, tratamentele oncologice, antiepilepticele sau alte medicamente.
Terapia hormonală îngrașă?
În general, terapia hormonală administrată corect nu produce o creștere ponderală semnificativă. Creșterea ponderală observată frecvent în jurul menopauzei este determinată mai ales de înaintarea în vârstă, reducerea masei musculare, scăderea activității fizice, somnul insuficient și modificarea compoziției corporale.
Concret, ce poate face o femeie pentru protejarea sănătății?
Cele mai importante măsuri sunt:
-mișcarea regulată, asociind exercițiile aerobice cu exerciții de forță și de echilibru;
-alimentație de tip mediteranean, cu suficiente proteine, legume, fructe, cereale integrale și surse adecvate de calciu;
-corectarea deficitului de vitamina D atunci când este documentat;
-menținerea greutății sănătoase;
-renunțarea la fumat;
-limitarea consumului de alcool;
-respectarea unui program de somn;
-monitorizarea tensiunii arteriale, colesterolului și glicemiei;
-participarea la programe recomandate de screening.
Aceste măsuri nu înlocuiesc tratamentul atunci când simptomele sunt severe, dar contribuie major la sănătatea osoasă, cardiovasculară, metabolică și psihică.
Mai este posibilă o sarcină în perimenopauză?
Da. Fertilitatea scade, dar ovulațiile pot apărea imprevizibil, iar sarcina este încă posibilă până la instalarea menopauzei.
Terapia hormonală pentru menopauză nu are efect contraceptiv. Femeile care nu-și mai doresc o sarcină trebuie să discute cu medicul despre metoda contraceptivă potrivită și despre momentul în care poate fi oprită.
În concluzie, o femeie care experimentează o menopauză turbulentă, cu insomnii severe, bufeuri deranjante, „ceață mentală” care o împiedică să-și ducă activitățile la bun sfârșit nu trebuie să sufere în tăcere. Există soluții și medici specialiști care pot interveni pentru a menține echilibrul și a reda calitatea vieții.
