Mergeți la consult oftalmologic dacă aveți fluctuații ale glicemiei! Oftalmolog Irina Bârcă, Regina Maria: „Adesea, depistăm modificări ale retinei care semnalează prezența unui diabet“


Un simplu control oftalmologic de rutină poate arăta mai mult decât probleme de vedere – uneori, este chiar momentul în care pacientul află că are diabet. Retinopatia diabetică, o complicație a diabetului care afectează vasele de sânge din retină, evoluează adesea fără simptome evidente. Dr. Irina Bârcă, medic oftalmolog în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria,explică ce este retinopatia diabetică și cum un consult aparent banal poate duce la depistarea unui diabet până atunci nediagnosticat.
Retinopatia diabetică este o afecțiune oftalmologică cauzată de diabet, care afectează vasele de sânge din retină. Nivelul ridicat sau fluctuant al glicemiei poate deteriora aceste vase: ele se pot îngusta sau bloca, ceea ce reduce aportul de sânge și oxigen către retină, sau se pot scurge ori rupe, provocând acumularea de lichid și hemoragii. Aceste modificări pot deteriora treptat țesutul retinian și pot cauza probleme de vedere, uneori cu efecte serioase.
„Diabetul afectează în mod special vasele mici de sânge, precum cele din rinichi sau din ochi, ceea ce face ca retinopatia diabetică să fie o complicație frecventă, întâlnită atât la persoanele cu diabet de tip 1, cât și la cele cu diabet de tip 2. Această afecțiune poate deteriora vederea, iar în cazurile mai severe, pacientul poate ajunge chiar la pierderea acesteia, mai ales în situații de hemoragii intraoculare sau de dezlipire de retină. Riscul de complicații este mai mare dacă boala nu este bine controlată, iar menținerea glicemiei în limite normale protejează ochiul și reduce progresia retinopatiei“, explică dr. Irina Bârcă.

Ce semne arată că retina este afectată de diabet
Retinopatia diabetică evoluează adesea fără simptome evidente în primele etape, motiv pentru care mulți pacienți nu își dau seama că retina lor este afectată.
Un studiu din Journal of Clinical Medicine publicat în 2024 a analizat date din viața reală privind incidența retinopatiei diabetice la persoane cu diabet de tip 2 și a arătat că această complicație apare la o proporție semnificativă de pacienți, ceea ce subliniază importanța screeningului regulat pentru detectarea precoce a bolii.
În stadiul incipient, numit retinopatie diabetică neproliferativă, modificările vaselor de sânge din retină sunt ușoare, iar simptomele pot lipsi complet. Vederea poate fi încă bună, însă pe măsură ce boala progresează, pot apărea semne ușor vizibile, precum:
- vedere încețoșată,
- dificultăți la citit sau la focalizare,
- puncte, umbre sau pete în câmpul vizual și chiar zone „lipsă“ din imagine.
„De foarte multe ori, vederea centrală este mai afectată – practic, o zonă în centrul câmpului vizual nu mai este percepută“, dr. Irina Bârcă.
În stadiul avansat, adică retinopatie diabetică proliferativă, apar vase de sânge noi, fragile și anormale, care pot sângera. Aceste hemoragii cresc riscul de complicații severe, inclusiv pierderea bruscă a vederii.
Printre complicațiile frecvente se numără hemoragiile intraoculare (sângerări în interiorul ochiului), decolarea de retină (retina se desprinde de peretele ochiului) și glaucomul neovascular.
„O complicație importantă este glaucomul neovascular. Practic, se formează vase noi care cresc și la nivelul irisului, ceea ce duce la creșterea tensiunii intraoculare și la apariția glaucomului secundar. Din păcate, atât glaucomul secundar, cât și cel primar pot evolua spre orbire, pentru că, în mod natural, boala progresează către pierderea vederii dacă nu este tratată la timp“, explică oftalmologul.
De ce este important consultul oftalmologic regulat dacă ai diabet?
Pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 1 și de tip 2, consultul oftalmologic regulat este o măsură importantă de prevenție, deoarece poate depista modificări ale retinei înainte ca vederea să fie afectată. În mod obișnuit, medicul diabetolog recomandă efectuarea unor controale oftalmologice periodice. „Screeningul oftalmologic periodic este esențial și este recomandat, de regulă, o dată pe an sau chiar la șase luni, în funcție de evoluția diabetului“, subliniază medicul oftalmolog.
În cazul pacienților cu forme avansate de retinopatie sau al copiilor cu diabet, controalele pot fi necesare mai frecvent, pentru a monitoriza atent progresia bolii și a interveni la timp.
„Se întâmplă des ca noi să depistăm modificări ale retinei și să trimitem pacienții la diabetolog“
Un consult oftalmologic nu este important doar pentru persoanele cu diabet deja diagnosticat, ci și pentru cei care au fluctuații ale glicemiei. Uneori, aceste fluctuații pot fi primul semn că cineva are diabet fără să știe, iar un control de rutină la ochi poate, uneori, să releve chiar prezența unui diabet.
„Unii pacienți au variații ale glicemiei de care nu știu, alții nu își monitorizeză complet nivelul zahărului din sânge, testând uneori doar glicemia punctual și nu și hemoglobina glicozilată, care arată media ultimelor trei luni. Astfel, rezultatele pot părea normale într-o zi, fără a reflecta evoluția reală a diabetului. Acești pacienți pot dezvolta modificări lente și cronice ale retinei, adesea fără simptome. Se întâmplă des ca noi să depistăm modificări ale retinei care semnalează prezența unui diabet și să trimitem pacienții la diabetolog“, explică medicul oftalmolog.
„Nivelurile ridicate ale glicemiei afectează treptat retina“
Durata în timp a diabetului este un factor important pentru apariția retinopatiei diabetice – cu cât un pacientul trăiește cu diabet de mai mult timp, cu atât riscul de a dezvolta leziuni la nivelul retinei este mai mare. Studiile arată că riscul de retinopatie diabetică crește pe măsură ce durata diabetului este mai mare. Analize pe mii de pacienți cu diabet de tip 2 au constatat o creștere progresivă a prevalenței retinopatiei în funcție de numărul de ani de boală, de la aproximativ 1 % la diagnostic până la peste 50 % după două decenii de evoluție a diabetului.
„Pe termen lung, nivelurile ridicate de zahăr din sânge duc la stres oxidativ și la modificări cronice ale vaselor mici de sânge, ceea ce afectează treptat retina“, susține și dr. Bârcă.
De asemenea, valorile ridicate ale glicemiei sau flucuațiile mari ale acesteia cresc riscul apariției retinopatiei diabetice. „La acestea se adaugă alți factori care pot accelera deteriorarea ochilor, cum ar fi tensiunea arterială crescută, nivelurile mari de colesterol, fumatul, sarcina și rezistența la insulină“, completează medicul specialist.
Riscul este mai mare și la pacienții la care diabetul nu este bine ținut sub control, cu valori frecvent crescute ale glicemiei, la cei care au deja alte complicații ale diabetului (precum nefropatia diabetică), dar și la persoanele cu un stil de viață sedentar, care favorizează agravarea rezistenței la insulină.
Tomografia retinei: rapidă, nedureroasă și esențială în diagnostic
Diagnosticul retinopatiei diabetice începe cu o discuție detaliată cu pacientul, în care medicul oftalmolog evaluează simptomele, istoricul familial și analizele disponibile, inclusiv valorile glicemiei. Chiar și în lipsa unor simptome evidente, aceste informații sunt esențiale pentru identificarea riscului.
„Un rol esențial în diagnostic îl are scanarea retinei, respectiv tomografia în coerență optică (OCT). Este o investigație rapidă, nedureroasă, care nu necesită substanță de contrast și care permite vizualizarea în detaliu a retinei și a vaselor mici de sânge. De multe ori, pe baza acestei investigații pot fi identificate modificările specifice și se poate stabili diagnosticul de retinopatie diabetică“, explică dr. Bârcă.
Ce poți face pentru a preveni și a controla retinopatia diabetică
Tratamentul retinopatiei diabetice începe cu controlul factorilor de risc. „Ca primă măsură de tratament, este esențial un control strict al glicemiei – atâta timp cât glicemia este menținută sub control, împreună cu ceilalți factori de risc ai sindromului metabolic – tensiunea arterială, colesterolul crescut sau dislipidemia – riscul de complicații scade semnificativ. În primul rând, este vorba despre gestionarea acestor afecțiuni de bază“, atenționează medicul.
Pe lângă controlul medical al factorilor de risc, adoptarea unui stil de viață sănătos contribuie semnificativ la protejarea ochilor și la încetinirea progresiei retinopatiei diabetice. „Un stil de viață sănătos joacă, de asemenea, un rol important. O dietă echilibrată, hidratarea corespunzătoare și un somn adecvat de șase-șapte ore pe noapte ajută la menținerea sănătății vaselor de sânge și la protecția retinei. În stadiile incipiente, se pot recomanda și suplimente cu rol antioxidant și vasoprotector, care ajută la menținerea sănătății vaselor mici din ochi și la încetinirea deteriorării retinei“, subliniază oftalmologul.
Dacă boala avansează, pot fi necesare intervenții medicale la nivelul ochiului, precum:
- Injecții intraoculare anti-VEGF – acestea împiedică formarea de vase noi anormale, reduc hemoragiile și previn complicațiile severe.
- Fotocoagulare laser – procedură care sigilează vasele fragile și previne sângerările, protejând retina.
- Chirurgie – indicată în cazurile cu hemoragii masive sau decolări de retină, pentru a restaura structura și funcția ochiului.
Este important de menționat că retinopatia diabetică nu se vindecă complet, deoarece boala de bază – diabetul – este cronică. Tratamentul are ca scop controlul evoluției afecțiunii și prevenirea pierderii vederii, iar detectarea timpurie prin controale oftalmologice periodice rămâne cea mai eficientă măsură de prevenție.


