Prin ce faze treci când afli că ai cancer. Cele 6 etape comune majorității cazurilor, detaliate de un psiho-oncolog

Diagnosticul de cancer provoacă o adevărată furtună emoțională atât pentru pacient, cât și pentru familia acestuia. Specialiștii în psiho-oncologie identifică mai multe faze prin care trece o persoană în momentul în care află vestea: de la negare și furie până la acceptare și regăsirea resurselor personale. 

Procesul este diferit pentru fiecare individ, iar durata și intensitatea acestor etape depind de factori precum vârsta, educația și nivelul de înțelegere al bolnavului și al familiei sale.

„La aflarea acestei vești, atât bolnavul cât și aparținătorii trec prin anumite faze comune, precum ar fi furia, negarea,” explică psihoterapeutul și psiho-oncologul Adela Marian, de la Regina Maria București. Această primă reacție de refuz face parte dintr-un mecanism natural de protecție al minții umane în fața unei informații devastatoare.

Negarea 

Negarea reprezintă primul răspuns psihologic la diagnosticul de cancer. Pacientul refuză să accepte realitatea, speră că a fost o greșeală sau că rezultatele analizelor sunt ale altcuiva. Această fază poate dura de la câteva ore la săptămâni, în funcție de personalitatea fiecărui pacient.

„La negare toți își pun întrebarea: «De ce eu? De ce mi se întâmplă mie?»”, observă specialistul Adela Marian. Aceste întrebări fac parte din procesul normal de încercare de a găsi un sens sau o explicație pentru ceea ce se întâmplă.

Negarea poate fi însoțită de sentimente de neîncredere în sistemul medical, de căutarea unor opinii suplimentare sau chiar de refuzul temporar al tratamentului. Familia și prietenii pot observa că pacientul continuă să facă planuri pe termen lung, ca și cum diagnosticul nu ar exista.

Furia 

După negare vine furia, o emoție pe care mulți pacienți o consideră nepotrivită sau pe care încearcă să o suprime. Specialiștii subliniază însă că furia este o reacție normală și chiar benefică în procesul de adaptare la diagnostic.

Conform Mayo Clinic, furia poate fi îndreptată către diverse ținte: către medici, către familie, către divinitate sau către propria persoană. Pacientul se poate simți nedreptățit de soartă, mai ales când vede în jurul său persoane care duc un stil de viață nesănătos și totuși nu se îmbolnăvesc. 

„Intervine disperarea, faza de negociere, negocierea cu divinitatea, cu Dumnezeu,” continuă psihoterapeutul Adela Marian. Este o etapă în care pacientul caută modalități de a recăpăta un anumit control asupra situației, fie prin promisiuni, fie prin schimbări de comportament, în speranța unei evoluții favorabile.

Negocierea 

Faza de negociere apare atunci când pacientul încearcă să găsească un sens sau o cale de ieșire din situația dificilă în care se află. Este momentul în care apar promisiuni personale, schimbări de stil de viață sau revenirea la practici religioase, în speranța că aceste gesturi vor influența evoluția bolii într-un mod favorabil.

În această etapă sunt frecvente și regretele legate de alegeri din trecut: fumatul, alimentația, stresul necontrolat sau amânarea controalelor medicale. Potrivit studiilor, sentimentele de vinovăție și autocritică sunt frecvente și, dacă persistă, pot afecta negativ motivația pacientului și relația cu tratamentul.

Depresia 

În momentul în care diagnosticul nu mai poate fi pus sub semnul întrebării, mulți pacienți intră într-o fază de tristețe profundă. Conform Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a, versiunea revizuită (DSM-5-TR), depresia în contextul unei boli grave poate îndeplini criteriile tulburării depresive majore dacă persistă timp de cel puțin două săptămâni și include simptome precum scăderea interesului pentru activități, modificări ale greutății corporale, tulburări de somn și sentimente de neputință.

Depresia în context oncologic nu are legătură doar cu frica de moarte, ci și cu schimbările radicale pe care boala le aduce în viața de zi cu zi. Mulți pacienți se confruntă cu gândul că devin o povară pentru cei apropiați sau că planurile de viitor nu mai sunt realizabile, lucru care accentuează suferința emoțională.

Izolarea 

Mulți pacienți aleg să se izoleze în această perioadă, considerând că astfel îi protejează pe cei dragi de propriile frământări. Izolarea poate fi fizică prin evitarea contactului cu prietenii și familia sau emoțională prin refuzul de a-și împărtăși sentimentele și temerile.

Deși intenția este adesea de protecție, studiile arată că această formă de izolare poate accentua sentimentul de singurătate și poate face mai dificilă adaptarea la boală. Chiar și în prezența unor persoane binevoitoare, pacientul poate avea impresia că nimeni nu îl înțelege cu adevărat.

Sindromul de stres post-traumatic

Conform DSM-5, un eveniment medical amenințător, precum cancerul, poate fi considerat o experiență traumatică, însă doar dacă implică un element perceput ca fiind brusc, catastrofal și copleșitor. În aceste situații, unii pacienți pot dezvolta simptome care corespund tulburării de stres post-traumatic (PTSD), cum ar fi retrăirea involuntară a momentului diagnosticării, evitarea discuțiilor despre boală sau o reactivitate emoțională crescută.

Totuși, majoritatea pacienților oncologici nu întrunesc criteriile complete pentru PTSD, ci manifestă mai frecvent reacții de adaptare acută sau tulburări de adaptare (Adjustment Disorders – AD). Potrivit studiilor, frica de recidivă, regretele legate de trecut sau nesiguranța în fața tratamentului sunt reacții frecvente și pot fi mai bine înțelese în acest cadru. Din acest motiv, evaluarea psihologică riguroasă este extrem de importantă, pentru ca intervenția terapeutică să răspundă real nevoilor pacientului.

Acceptarea 

„Noi, specialiștii, lucrăm foarte bine cu pacientul bolnav când putem să accesăm faza de acceptare. Când este faza de acceptare, atunci bolnavul își vede resursele personale, emoțiile,” subliniază psiho-oncologul Adela Marian. Acceptarea nu înseamnă resemnare, ci recunoașterea realității și concentrarea energiei către aspectele care pot fi controlate.

În această fază, pacientul începe să colaboreze activ cu echipa medicală, să pună întrebări pertinente despre tratament și să își reorganizeze prioritățile. Acceptarea permite accesul la resurse psihologice și emoționale pe care pacientul nu le putea valorifica în fazele anterioare.

Strategii utile pentru a face față diagnosticului

Nu există o durată standard pentru parcurgerea acestor faze. Unii pacienți pot trece prin toate etapele în câteva săptămâni, în timp ce alții au nevoie de luni sau chiar ani. 

„Din studiile de specialitate și din experiența mea ca psiholog și ca psiho-oncolog, fiecare individ este unic. Deci nu putem să spunem de cât timp ar avea nevoie pacientul pentru că trebuie să-i lăsăm timpul lui, ritmul lui și asta merge mână în mână cu vârsta, educația, bolile, nivelul de înțelegere al lui, cât și a familiei extinse,” explică specialistul.

Iată câteva strategii eficiente pentru a face față unui astfel de diagnostic:

• Exprimă-ți emoțiile. Poate fi de ajutor să vorbești cu prietenii apropiați sau membri ai familiei ori să ții un jurnal. Unii oameni preferă să-și exprime emoțiile prin muzică, pictură sau desen.
• Ai grijă de tine. Găsește timp în fiecare zi pentru o activitate care îți face plăcere.
• Menține-te activ fizic. Dacă te simți în stare și echipa medicală îți confirmă că este sigur, alege o activitate care îți place. Chiar și o plimbare scurtă poate reduce stresul.
• Bazează-te pe sprijinul celorlalți. Poți apela la prieteni, familie, lideri spirituali sau organizații de sprijin.
• Discută cu echipa medicală dacă te simți copleșit. Spune-le cum te simți, astfel încât să te poată ajuta să gestionezi mai bine situația.
• Poți apela și la consiliere psihologică sau te poți alătura unui grup de sprijin pentru pacienții oncologici. 

Dacă tristețea persistă mai mult de două săptămâni și împiedică funcționarea normală, dacă apar gânduri suicidare sau dacă strategiile de evitare afectează aderența la tratament, e nevoie de ajutor specializat.