Cele mai eficiente practici ale recunoștinței. Psihoterapeut Raluca Predescu, Regina Maria: „Recunoștința reduce stresul și construiește reziliență emoțională în fața provocărilor”

Obișnuiți mai degrabă să remarcăm aspectele negative și să neglijăm detaliile pozitive din viața noastră, riscăm să ne supunem atât corpul cât și psihicul la dezechilibre profunde. Iar de cele mai multe ori salvarea vine nu din schimbări majore ci din decizii aparent mărunte, cum ar fi practicarea recunoștinței. 

Despre cât de important este să învățăm să fim recunoscători în procesul de psihosomatizare, cum o astfel de practică poate reduce stresul din organism și ne ajută să fim mai rezilienți în fața provocărilor dar și, punctual, ce exerciții putem face ca să transformăm recunoștința într-o viziune de viață, cât de necesar este să o oferim, dar și să o primim am discutat cu Raluca Predescu, psihoterapeut sistemic de cuplu și familie și psiholog clinician în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Psihosomatizarea și obiceiurile cotidiene

Pentru a înțelege cum obiceiurile cotidiene ne impactează sănătatea psihică, trebuie să remarcăm interdependența dintre repetarea unor pattern-uri de comportament (unele dintre ele având legătură cu fizicul nostru) și anumite afecțiuni psihice ale organismului, înțelegând astfel de fapt cum funcționează psihosomatizarea. „Obiceiurile de zi cu zi sunt foarte importante pentru că ele în timp devin comportamente”, explică psihoterapeut Raluca Predescu.

„Alegerile pe care le facem zilnic au un efect cumulativ în timp. De aceea mai ales, pentru a ne menține sănătatea fizică și psihică, este necesar să avem anumite obiceiuri, o anumită rutină care să ne ajute și să nu ne creeze probleme de sănătate. Așadar, legătura dintre comportamente, obiceiuri zilnice și bunăstarea noastră generală este profundă și este descrisă de această sănătate psiho-emoțională și chiar fizică. Când vorbim de psihosomatizare, ne referim la interacțiunea dintre minte, psihic, și corp – „soma”. Anumite emoții, anumite comportamente pot să dezvolte în timp anumite tulburări de sănătate. În general, pe asta se bazează psihosomatica, și chiar am exemple concrete din cabinet care mi-au arătat cum alegerile și obiceiurile de zi cu zi ne influențează corpul uman și psihicul și contribuie la sănătatea psihosomatică.”

Așadar, deși sunt aparent alegeri mărunte, cum ar fi nutriția, somnul sau exercițiile fizice zilnice, ele un un rol esențial în ceea ce privește calitatea vieții în general și o stare de bunăstare constantă. Nu sunt foarte ușor de integrat și păstrat în programul zilnic mai ales al omului modern, dar trebuie să le avem tot timpul în vedere și să încercăm să le transformăm în comportamente. „Aș vrea să menționez încă de la început doi factori foarte importanți: nutriția și somnul. Le-aș pune împreună pentru că o nutriție deficitară și un somn inadecvat slăbesc sistemul imunitar. Și atunci suntem mai susceptibili la diferite boli. Calitatea somnului poate afecta chiar și funcțiile cognitive, memoria și chiar starea noastră emoțională. Apoi aș menționa dieta și exerciziile fizice care au un efect major asupra inflamației din corp. Inflamația cronică are legătură cu multe probleme de sănătate, boli autoimune, cardiovasculare, tubulări psihologice chiar.”

Reacția la stres, spre exemplu, și stresul cronic pot contribui la dezvoltarea sau exacerbarea diferitor probleme de sănătate. Știm deja din mai multe studii că stresul cronic perturbă echilibrul hormonal și alte sisteme din organism. De aceea obiceiurile cum ar fi tehnicile de relaxare sau pauzele regulate în timpul zilei, contribuie la acest echilibru hormonal și la gestionarea stresului.

Raluca Predescu, psihoterapeut

Apoi, așa cum menționează și psihologul, exercițiile fizice eliberează neurotransmițători precum serotonina și dopamina, și joacă un rol important în reglarea dispoziției. „Activitatea fizică regulată poate contribui la o stare emoțională mult mai bună. De asemenea, se știe deja de cât de puternică este legătura dintre creier și intestin: se vorbește des în zilele noastre de al doilea creier, creierul din abdomen și anumite studii arată că depresia pornește și din intestin. Așadar, dacă nu mâncăm potrivit specificului nostru și cu alimente cât mai sănătoase putem avea probleme digestive și, apoi, nu doar starea de sănătate fizică va fi influențată, ci și cea emoțională și chiar cognitivă. Cumva toate, și aspectele fizice și cele emoționale, psihice sunt interdependente. Văd des această formă de interdependență la clienții mei, de aceea îi întreb mereu ce obiceiuri au zilnic, cum dorm, cum mănâncă, cât lucrează.”

Altfel spus, toate aceste obiceiuri mărunte își pun amprenta asupra echilibrului psihoemoțional. Unele dintre ele “pot duce la burnout, sau la tot felul de alte somatizări și probleme de sănătate. De exemplu, mulți dintre clienții mei muncesc foarte mult, adică mult din timpul lor se consumă pentru job, intră într-un burnout ușor sau un burnout diagnosticat și în acest ultim caz procesul de refacere și reintegrare durează mult și necesită o perioadă lungă de pauză”, exemplifică din practica terapeutică psiho. Raluca Predescu.

Obiceiuri de zi cu zi de tipul „Mai fericit și mai sănătos” 

• Somnul de calitate: studiile arată că, în cazul adulților, melatonina începe să se secrete odată cu apariția întunericului, cu nivel maxim între 02-04 dimineața. Este foarte important să dormim în intervalul 22-04 când corpul intră în procesul de regenerare. Somnul e important pentru funcțiile cognitive, bunăstarea emoțională și gestionarea stresului. Dacă nu dormim calitativ, apar schimbări de dispoziție, scăderea concentrării și chiar risc de alte tulburări emoționale sau alte boli;

• Mișcarea fizică: studiile arată 5.000 -7.000 de pași sau chiar 10.000 de pași pe zi. Exerciții fizice, măcar de două ori pe săptămână. Cardio, alergare ușoară, greutăți. Mișcarea chiar și în timpii morți, când nu facem ceva neapărat și putem să ne mișcăm ușor sau doar să facem câțiva pași;

• Dieta: se vorbește mult despre beneficiile unei diete bogată în fructe, legume și grăsimi sănătoase și care implică limitarea zahărului pentru a nu dezvolta rezistență la insulină și chiar diabet. Cât mai puține alimente procesate și de tip fast food;

• Hidratarea constantă: fiecare organism are nevoie de o anumită cantitate de apă în funcție de vârstă, sex, nivelul de activitate fizică și se realizeazăprin consum de apă potabilă sau alte lichide sau chiar prin alimente cu conținut bogat de apă precum salata verde, mare parte dintre legume și fructe;

• Conexiunea cu cei din jurul nostru: timpul calitativ pe care îl petrecem cu prietenii,  rudele, copiii. Ne încarcă cu energie și ajută la relaxarea sistemului nostru nervos;

• Momentele de repaos total: cele în care ne permitem să nu facem nimic, doar să stăm, să ne relaxăm, fără să fim pe social media sau să ne gândim la următorul task. Doar să stăm și să ne concentrăm pe momentul prezent; 

• Limitarea timpului petrecut pe social media: în special seara și înainte de somn și mai ales dimineața imediat după ce ne trezim. În aceste momente din zi intrăm în “circuitul dopaminic” – dacă ne încheiem și începem ziua pe telefon sau în fața ecranelor dezvoltăm în timp un anumit deficit de atenție;

• Practicarea unor tehnici de tip mindfulness: de la câteva minute de relaxare și detensionare la a scrie în jurnal pentru ce suntem recunoscători la sfârșitul zilei. Putem să ascultăm o melodie care ne place, să citim sau pur și simplu să stăm câteva minute în liniște;

• Solitudinea: momentele de solitudine, cele în care suntem singuri cu noi înșine sau facem ceva doar pentru noi sunt foarte benefice pentru corp și minte. De exemplu, în cuplu nu înseamnă că ne deconectăm de partener sau că îl părăsim, ci doar că petrecem timp calitativ cu noi înșine.

Obiceiuri de zi cu zi de tipul „Mai nefericit și bolnav”

• Adormitul la ore foarte târzii și trezitul devreme;
• Folosirea telefonului înainte de somn și imediat după ce ne-am trezit;
• Lipsa a mișcării zilnice, lipsa unui program de sport;
• Lipsa pauzelor scurte din timul zilei;
• Orele de lucru peste program;
• Dietă insuficientă;
• Mâncatul compulsiv, zahărul în exces, fast food-ul, băuturile carbogazoase, inclusiv alcoolul și toate alimentele procesate ce în timp pot produce dezechilibre;
• Mâncatul pe fugă: este recomandat să mâncăm conștienți, să mestecem de suficiente ori și să fim cât mai prezenți în actul de a mânca – să facem din actul de a mânca o rutină, o bucurie. O bucurie de a fi acolo prezenți și a mânca acea hrană care să ne aducă un aport de vitamine, de minerale, de tot ce are nevoie corpul nostru;
• Lipsa unei hidratări corecte;
• Lipsa unor conexiuni autentice cu familia, prietenii, persoanele dragi;
• Lipsa afinităților de tip hobby: lipsa activităților care să ne binedispună, vacanțelor,  monetelor de repaos mai lungi.
• Binge-watching de seriale și filme: nu este recomandat cel puțin înainte de somn. 

Recunoștința, unul dintre cele mai eficiente comportamente

Simultan cu obiceiurile menționate mai sus – pe care este recomandat să le introducem în programul zilnic sau să le excludem din rutină – mai avem la îndemână, chiar dacă nu nepărat într-un mod firesc, practicarea recunoștinței ca parte dintr-o igienă mentală, cu efecte benefice multiple. Aceasta merită practicată chiar și în cele mai dificile momente sau cu atât mai mult când avem de-a face cu eșecul și dezamăgirea.

„Pași mici și concreți, zi de zi pentru a cultiva recunoștință chiar și în momente grele. Asta nu înseamnă că dau la o parte emoțiile negative, este foarte important de asemenea să le integrăm și pe ele. Nu le bag sub preș, nu spun că totul este perfect când, de fapt, totul în jurul meu se destramă. Ci conștientizez situația, de exemplu, ‘Da, sunt stresat sau sunt în burnout sau nu mai fac față’ dar, în același timp, fac din experiența mea un moment important pentru mine. Găsesc în experiența mea un punct de creștere. Sunt mulțumit că pot schimba ceva la mine din acest moment, că pot lua atitudine.” 

Pe unii dintre noi cuvântul ‘recunoscător’ poate să îi sperie, cum precizează și psihoterapeutul, poate să aducă o presiune în plus, de aceea uneori, mai ale în prima etapă a acestuit proces, putem înlocui ‘sunt recunoscător’ cu ‘sunt mulțumit’ în primul rând că am putut să văd că ceva nu funcționează.

Apoi, o altă presiune care apare odată cu nceperea procesului de recunoștință constă în ideea că este un rezultat, încă un task pe care trebuie să îl bifăm. Însă, spune psiho. Raluca Predescu, „recunoștința nu este ceva unde trebuie să ajungem, ci este un proces pas cu pas. Poate la început e mai degrabă unul cognitiv, mai degrabă rațional, dar asta nu trebuie să ne oprească din a ne nota motive pentru care suntem recunoscători, urmărind în timp chiar să le și simțim. Și să ne întrebăm mai ales în momentele dificile: ‘Pot să văd și beneficiile?’/ ‘Pot să văd și punctele porte?’ Cu siguranță nu sunt doar minusuri în nicio situație trăită.”

O societate care nu ne-a învățat să fim recunoscători

‘Învățați’ să fim recunoscători că nu am pățit ceva rău, pentru mulți dintre noi recunoștința poate fi o adevărată enigmă sau oricum nu un comportament pe care să ni-l atribuim cu ușurință. Ceea ce are legătură în mare parte și cu societatea în care trăim, cu moștenirile transgeneraționale de care avem parte, cu o predispoziție culturală spre ‘a ne plânge’.

„În societatea individualistă în care trăim există foarte multe beneficii, dar și o imensă presiune, pare că totul stă doar pe umerii noștri, mai ales eșecurile. Avem o cultură de supraviețuitori, spre deosebire de alte naționalități. Îmi permit să consider că este un efect în primul rând al regimul comunist care nu a permis dezvoltarea unui mentalități ‘de bine’, ‘de împlinire’ ci de supraviețuire, de acceptare a unui regim opresiv, care îi pedepsea pe cei care nu erau supuși și docili. Și știm bine, erau lipsuri: hrana insuficientă, stres de peste zi, stresul că vei fi părât la securitate, că vei face închisoare politică, cenzură, frică, nu exista acces la educație cel puțin nu cum avem acum, la cultura vestică, nu exista deschidere spre modernism sau chiar spre credință, religie, spiritualitate. Din punct de vedere transgenerațional, preluăm comportamentele și mecanismele, fricile prin care au trecut bunicii, străbunicii noștri, fiind transmise chiar și în structura ADN-ului, tocmai de aceea avem nevoie de timp și efort să le conștientizăm și să le depășim. Cred că va mai dura până vom vedea rezultate clare și până vom integra toată perioada tulbure de care vorbim”, explică psihoterapeutul.  

La polul opus, revine Raluca Predescu, există unele culturi vestice, cu o cu totul altă mentalitate de ‘mai bine’, ‘de împlinire’, ‘de recunoaștință’.

„Să luăm de exemplu cultura nordică cu conceptul Hygge care de-abia acum câțiva ani a ajuns și în România. Pentru că acest concept nu exista în cultura noastră, i-am dat un cuvânt nou, echivalentul Biniște. Îmi place foarte mult combinația dintre ‘bine’ și ‘liniște’. Noi, în schimb, avem în general o rușine sau o rezervă în a menționa și aspectele bune, pozitive. Suntem mai predispuși să ne plângem: cât de greu este, câte lipsuri avem, nu avem bani, viața e grea. Și poate fi adevărat. Doar că e bine să menționăm în același timp și aspectele, momentele bune ‘Am reușit aici’/ ‘Am fost într-un loc frumos’. Astfel, treptat, să dezvoltăm și cultura de a fi mulțumiți în contrapondere cu cea de a fi nemulțumiți. Asta înseamnă în fond recunoștința.”

De ce este atât de importantă recunoștința?

Din ce în ce mai des pe buzele psihoterapeuților, recunoștința mai ales pentru experiențele mici de zi cu zi, și nu numai pentru întâmplările extraordinare, are un impact asupra întregului organism, și din punct de vedere psihic, dar și fizic.

„Mai ales în momentele provocatoare, practicarea recunoștinței este foarte importantă deoarece ea servește ca o ancoră psihologică și emoțională. Ne ajută să traversăm dificultățile cu o mentalitate mai pozitivă și cu o rezistență mai mare. Menținând acel sentiment de bine, chiar și în fața unor adversități – așa cum spuneam nu băgăm sub preș, nu dăm la o parte realitatea neplăcută, nefavorabilă –, schimbăm perspectiva, ne mutăm atenția de pe ceea ce lipsește pe anumite detalii care sunt prezent și pozitive. Altfel spus, ne concentrăm atenția pe beneficii și aducem la lumină aspectele vieții pentru care putem să fim recunoscători, chiar dacă alte părți lipsesc. Așa, în timp, creăm o reziliență emoțională. Dezvoltăm abilitatea de a găsi alte surse de putere, de sprijin, de pozitivitate în fața provocărilor. Reducem și stresul, îmbunătățim și sănătatea emoțională”, clarifică specialista Regina Maria. 

Practicarea recunoștinței în relații și alte beneficii

Dacă practicăm recunoștința trăim în momentul prezent, alt concept foarte mult discutat și încă ne întrebăm cum să facem asta. Psiholog clinician Raluca Predescu ne explică: 

„A trăi în momentul prezent presupune să fii atent. Sunt prezent în corp, chiar și în situațiile dificile. Încerc să am un sentiment de împământare, ceea ce spunem ‘grounding’ în engleză. Cumva urmăresc să găsesc stabilitate chiar și în mijlocul momentelor dificile, privindu-le ca oportunități de creștere și cu ca pe ceva prăpăstios care ni se întâmplă.  Apreciem lecțiile și ne întrebăm care sunt beneficiile în urma provocărilor trăite. Cele mai mari avantaje ale recunoștinței, ale sentimentului de mulțumire constă în faptul că ne garantează, ne ajută să avem o stare generală bună și implicit să fim sănătoși. De aceea este și atât de des recomandată această practică. Pentru că se focalizează pe aspectele benefice, luminoase, pe beneficii, mută atenția pe partea cu plus, schimbând perspectiva, fără a nega partea negativă.”

În relații, să recunoaștem sprijinul și aportul și suportul celorlalți ne ajută să întărim și legătura emoțională dintre noi, să creăm acel sentiment de conexiune de care avem nevoie.

„Un alt beneficiu constă în faptul că recunoștința este contagioasă. Dacă noi trăim în sentimentul de recunoaștință, avem o trăire interioară a recunoștinței, putem influența și starea celor din jur prin propriul exemplu”, mai spune psihologul. 

Recomand clienților mei cartea 4000 de săptămâni (titlul face referire la un estimat al perioadei cât trăiește un om pe Pământ, în jur de 80 de ani) – poate fi un mod bun de a te motiva să începi să fii recunoscător, să te bucuri de lucrurile mici, de fiecare aspect din viața ta, axându-te pe proces și nu doar pe rezultat.

Raluca Predescu, psihoterapeut

Cât primim, cum primim și de la cine primim? 

Ideal ar fi să căutăm un echilibru între a ne simți noi recunoscători și a simți că ceilalți ne transmit la rândul lor recunoștință. În acest sens, cele mai importante relații sunt cele cu familia, cu prietenii, relația de cuplu, relația cu colegii mai ales că petrecem foarte mult timp în sfera profesională.

„Este normal ca din mijlocul acestor relații să ne dorim să primim validare, înțelegere, implicit recunoștință. Și este foarte important să avem relații de recunoștință mutuală – să oferim și să primim –, mai ales cu persoanele de suport. Când primim recunoștință, de fapt, ni se oferă o satisfacție emoțională, validarea eforturilor depuse, validarea contribuției pe care o avem la bunăstarea celorlalți. Practic, când ceilalți manifestă recunoștință față de noi, asta înseamnă că prețuiesc ceva la noi. Și atunci stima de sine poate să crească, crește încrederea în noi, sentimentul de bine, de bucurie.” 

De aceea, ambele, și a primi, a cultiva și a oferi, sunt la fel de importante, consideră psiho. Raluca Predescu. „Dacă ar lipsi una dintre cele două, s-ar produce un dezechilibru emoțional din pricina sentimentului unidirecțional. Sau poate, dacă nu primim recunoștință, începem să credem că nu facem ce trebuie, că eforturile noastre nu sunt suficiente. 

Chiar dacă știm bine că e important să nu ne focalizăm foarte mult pe ceilalți sau să ne mutăm atenția de pe noi pe ceilalți, înțelegem că validarea e sănătoasă și o căutăm. Mai ales la persoanele apropiate. Pentru că vrem să știm că suntem importanți pentru ei. În validare, suntem importanți în viața persoanelor dragi.

Raluca Predescu, psihoterapeut

Ce facem când ceilalți nu știu să (ne) fie recunoscători

Bineînțeles, nu mereu primim recunoștința de care avem nevoie, și nu neapărat pentru că ceilalți nu o simt, dar unii nu o înțeleg, nu știu să o manifeste sau pur și simplu au alte traume de gestionat care îi împiedică.

Uneori e bine să acceptăm că nu vom primi niciodată recunoștința de care avem nevoie din exterior, alteori pur și simplu o cerem, dar așa încât să nu iscăm reacții și mai dăunătoare.

„În astfel de situații, sunt foarte important discernământul nostru și maturitatea emoțională: capacitatea de a ne da seama dacă persoana respectivă are anumite traume sau are anumite probleme emoționale și nu poate să le gestioneze, nu poate să le proceseze sau nu poate să înțeleagă necesitatea de a fi recunoscător. Să cerem recunoștință de la aceste persoane ne pune în situația de a rămâne blocați. Atunci, conștientizarea că nu avem cum să primim recunoștință de la o anumită persoana din viața noastră poate să fie eliberatoare”, spune Raluca Predescu.  

Un exercițiu simbolic:

Am întâlnit cazuri în terapie unde în familiile de origine, în relația cu mama, cu tata, cu persoane care nu înțeleg procesul, nu există un acord comun. Astfel, ne putem străini, nepotriviți sau chiar că nu suntem destul pentru ceilalți. Și ce facem? Acceptăm și urmărim să nu ne influențeze atât de mult atitudinea lor, să nu ne scadă atât de mult stima de sine, să nu ne simțim atât de neimportanți. Putem face asta chiar și numai simbolic, adică putem, de exemplu, să facem o scrisoare și să-i cerem persoanei respective să fie recunosctpare sau să-i spunem pur și simplu cum ne simțim. Sau să scriem o scrisoare prin care îi spunem persoanei în cauză pentru ce îi suntem noi recunoscători, chiar dacă poate e dificil. Sau putem avea o discuție tot simbolică cu ea. O invităm simbolic să se așeze pe scaun, o întrebăm ce avem nevoie și tot simbolic ne poate răspunde.

„Chiar dacă practicăm recunoștința la un nivel imaginativ, ne ajută să mergem mai departe, produce anumite transformări în psihicul nostru, produce deblocări, chiar vindecări. De multe ori nu este necesar să primim lucruri concrete de la o persoană, ci pur și simplu să auzim acele lucruri, să le vedem sub forma unui exercițiu de imaginație într-un cadru de siguranță, într-un proces terapeutic în care un psihoterapeut să te ghideze. Pentru că, până la urmp, unele aspecte foarte importante din viața noastră au legătură doar cu percepția noastră asupra lor, cu noi. Toate relațiile, se spune, și realitatea noastră exterioară sunt reflexii ale realității interioare. Dacă noi suntem în conflict, dacă noi experimentăm tot felul de probleme și dezechilibre, ceilalți vor reflecta asta, ne vor arăta ce se află în interiorul nostru”, consideră psihoterapeutul. 

Cum cerem recunoștință?

Pe de altă parte, când simțim că oamenii din jurul nostru sunt pregătiți să ne ofere recunoștință, dar nu o fac totuși, putem să le-o cerem direct. Doar că depinde enorm cum o spunem.

„Dacă o spunem ‘De ce nu ești recunoscător?’/ ‘Tu nu ești niciodată recunoscător!’/ ‘Uite câte fac pentru tine…’ nu vei stimula o reacție favorabilă. Mulți copii au auzit astfel de reproșuri mai ales de la părinți, din păcate. ‘Am făcut atâtea pentru tine. Nu ești recunoscător pentru câte sacrificii fac.’ Însă dacă suntem vulnerabili și relația – un element foarte important –, este una sănătoasă, în care există respect, deschidere, sentimente pozitive de ambele părți, putem spune: ‘Uite, simt că am nevoie de validarea ta și mi-ar plăcea să știu că și tu ești recunoscător pentru relația noastră. Sau pentru ceea ce eu fac pentru tine. Crezi că ai putea să îmi oferi asta?’ Sau sub orice altă formă, dar cât mai blândă și empatică ca abordare, nu ca atac, nu pentru că mi se cuvine.”

Recunoștința se învață

Așa cum am menționat încă de la începtul articolului, recunoștința nu este un rezultat, nu trebuie să fie o corvoadă în plus pe lista cu ‘to do-uri’, este un proces care se învață treptat, cu răbdare și cu exerciții concrete care se potrivesc cel mai bine fiecăruia dintre noi:

Psihoterapeut Raluca Predescu exemplifică:

• Putem începe procesul de învățare prin a ne nota în fiecare seară într-un jurnal motive pentru care suntem recunoscători. Și putem personaliza în funcție de ce ni se potrivește cel mai bine: diferite joculețe, cum ar fi să creăm un borcan cu motive de recunoștință, de-a lungul timpului, notăm pe bilețele pentru ce suntem recunoscători, când simțim că nu avem pentru ce să fim recunoscători, putem trage un bilețel din borcan pentru a ne inspira, urmărind să ne conectaăm la ce scrie, la motivul de recunoștință. 

• Putem avea la birou diferite post-it-uri, cât mai vizibil, sau imagini care să ne amintească pentru ce suntem mulțumiți. Creierul nostru se deschide și este foarte atent la imagini. Astfel, putem avea pe un panou poze cu familia, vacanțele, copiii etc. Trecem zilnic prin fața lor și fără să ne dăm seama în subconștient se poate imprima o imagine, un cuvânt, la nivel de conceptualizare, până ajungem să le și trăim emoțional. 

• În stadii mai avansate ale procesului, putem realiza meditații cu starea de recunoștință. Alegem un fundal muzical care ne place și ne stimulează și stăm pur și simplu 10-20 de minute urmărind starea de recunoștință pe care o simțim. 

Să accepți că nu poți face tot – o formă de recunoștință

Dorința de a nu eșua, de a face și mai mult și mai mult cu viața noastră, de a ne dori să avem și mai multe produce dezechilibre mari și poate să ne facă incapabili de a ne simți mulțumiți de ceea ce avem deja. Însă, a fi imperfecți, a fi supuși greșelilor face parte din condiția a fi om. 

„Dintr-un punct de vedere, nu există eșec. Există doar un punct de creșetere în viața noastră. De fapt, trebuie să învățăm să normalizăm eșecurile care, de fapt, sunt puncte de creștere în definitiv. Așa cum am mai spus, ne arată ce n-a funcționat, ce putem schimba, eșecul este în sine un proces de învățare”, explică psiho. Predescu.

De câtă recunoștință avem nevoie?

Mai mult, contează cât de des suntem recunoscători sau cât de des este recomandat să practicăm recunoștința ca să aibă o influență vizibilă în modul nostru de a trăi și în ceea ce privește sănătatea fizică și psihică? 

„Avem nevoie de recunoștință zilnic. Chiar și dacă începem procesul doar prin a scrie la finalul zilei sau dimineața fără să simțim cu adevărat inițial. Dar este bine să continuăm practica până ajungem să și simțim, până într-o zi când chiar ne trezim cu un sentiment autentic de recunoștință. Putem nota și doar că suntem recunoscători că trăim, să respirăm, că avem o nouă zi la dispoziție, că urmează anumite activități. Să schimbăm astfel, încet încet, perspectiva de la ‘Wow, câte am de făcut de pe listă, cum o să le fac pe toate la ‘Ce bine că am încă o nouă zi la dispoziție pentru a face lucrurile respective.’”

„Exercițiul de a ne nota motivele pentru care suntem recunoscători: în timp observăm efectele, dar cu așteptări realiste. Dacă vedem că nu funcționează, schimbăm, încercăm altă metodă prin care să practicăm recunoștința. Sau pur și simplu să acceptăm că în unele zile nu putem fi recunoscători. Este perfect ok și asta. Dar continuăm să facem exercițiile, bun, nu putem simți recunoștința, dar ne notăm ceva, orice până se transformă din concept în trăire.”

Raluca Predescu, psihoterapeut

„Mai este această vorbă foarte frumoasă: Fă rai din ce ai!”, conchide specialista Regina Maria. „Bucură-te de lucrurile mici, creează o realitate în care ești mulțumit cu ce ai făcut, cu ceea ce se întâmplă în viața ta, trăiește sentimentul de mulțumire, de așezare, de liniște.”