Pacientă cu un chist gigant, operată laparoscopic cu succes de dr. Sergiu Pătcaș, la Spitalul Regina Maria Cluj: ,,Nimeni nu i-a dat nicio șansă la noi în țară”

Pacientă cu un chist gigant, operată laparoscopic cu succes de dr. Sergiu Pătcaș, la Spitalul Regina Maria Cluj: ,,Nimeni nu i-a dat nicio șansă la noi în țară”

Societatea Română de Dermatologie a atras atenția recent că între 2% și 10% dintre supraviețuitorii unui melanom dezvoltă un al doilea melanom primar, iar între 30% și 50% dintre persoanele cu un cancer de piele non-melanom (NMSC) dezvoltă un al doilea NMSC în decurs de 5 ani. Alexandra*, în vârstă de 38 de ani, a avut melanom și după tratament a intrat în remisie completă, dar pentru că știa că oricând ar putea să reapară cancerul de piele, a devenit mult mai atentă cu propriul corp și în momentul în care i-a apărut un chist pe ovar care creștea rapid s-a dus la medic. ,,Melanomul este singurul cancer care poate recidiva în orice parte a organismului. Pacientei i s-a descoperit un chist ovarian drept care de la o examinare la alta a crescut și care din cauza afecțiunii sale de bază, a tratamentului pe care l-a luat, trebuia scos”, ne-a explicat dr. Sergiu Pătcaș, medic primar obstetrică ginecologie, cu supraspecializare în ginecologie oncologică, în cadrul Spitalului Regina Maria Cluj, cel care a operat-o pe femeia.

*Din motive care țin de protejarea identității, numele pacientei nu este cel real.

Chist vizibil doar la tomografie, nu la ecografie

Chisturile ovariene sunt relativ frecvent întâlnite la femeile de vârstă fertilă. Majoritatea chisturilor sunt de mici dimensiuni și dispar de la sine. Cele mai multe chisturi sunt benigne, mai puțin de 10% din astfel de structuri având caracter malign.

Alexandra a descoperit că are un chist ovarian în urma unei tomografii. ,,Aveam un chist care nu era vizibil la ecograf. Când am aflat de el, m-am dus la medicul la care mergeam de obicei și am încercat un tratament hormonal care nu a funcționat. Chistul continua să crească destul de repede și la următorul control după acest tratament medicul mi-a spus că trebuie să fac o intervenție clasică gen cezariană. Asta mă îngrijora foarte tare pentru că avusesem două cezariene înainte și domnul doctor îmi explicase că nu se poate face o astfel de intervenție”, a mărturisit pacienta.

Prietena Alexandrei i-a povestit acesteia de dr. Sergiu Pătcaș, un ginecolog din Cluj extrem de dedicat meseriei, de empatic și atent la nevoile pacientelor, dar și deschis să caute și să găsească soluții acolo unde alți medici nu le văd, să ofere șanse celor fără speranță.

,,Doamna Stoian a venit prin recomandarea făcută de o altă pacientă, pe care o operasem în trecut de endometrioză și care între timp a obținut două sarcini spontane, una dintre ele fiind monitorizata chiar de mine. Era un caz mai complicat, avea antecedente de melanom malign și din cauza evoluției afecțiunii de fond a ajuns teoretic în stadiul patru, avea și un teren imunitar precar. Prima dată când am văzut-o, chistul ovarian avea vreo 8 cm și în șase luni a ajuns la 14 cm. Era posibil ca formațiunea respectivă să se malignizeze și indicația Comisiei Oncologice a fost să îi scoatem ovarul”, ne-a explicat dr. Sergiu Pătcaș, medic primar obstetrică ginecologie la Spitalul Regina Maria Cluj.

Marea provocare: operație clasică sau laparoscopie

Lui Sergiu Pătcaș îi plac provocările și le acceptă. Chisturi mari a mai operat medicul în cariera sa, i-au trecut prin mâini și chisturi de 30 de cm, dar cazul Alexandrei era mai complex și dificil din alte puncte de vedere, nu doar al dimensiunilor formațiunii.

„Orice caz mai complex este pentru mine o provocare. Un caz ca acesta n-am mai avut, cu asemenea particularități. Riscul ca tumora sa se sparga intraoperator era mare, mai ales că pacienta nu se preta la chirurgia clasică, aceasta i-ar fi făcut foarte mult rău în ceea ce privește recuperarea. Mi-a zis că foarte greu s-a recuperat și după cele două cezariene, a făcut complicații de plagă, abcese, infecții. Orice fire de sutură erau puse sub piele, se infectau”, a povestit medicul.

În situația în care pacienții oncologici necesită operații, chirurgii au nevoie de avizul comisiei oncologice. Alexandra a primit recomandarea de la comisia de evaluare oncologică să-și caute un chirurg ginecolog sau oncolog care poate să-i rezolve problema și așa l-a găsit pe dr. Pătcaș, dispus s-o asculte, să analizeze și să găsească cea mai bună opțiune pentru ea.

Plecând de la indicația comisiei de oncologie- anexectomie dreaptă, ginecologul cu experiență în intervenții chirurgicale laparoscopice, dar și cu supraspecializare în ginecologie oncologică, a studiat cu atenție cazul și i-a propus tinerei operație laparoscopică.

,,I-am spus doamnei că eu îi garantez că pot s-o operez laparoscopic și așa am făcut anexectomie dreaptă, fără efracția capsulei. Piesa în totalitate a fost pusă într-un ENDO-BAG, un săculeț special, și formațiunea chistică a fost extrasă extraperitoneal și trimisă la anatomie patologică. Doamna a fost extrem de mulțumită că s-a recuperat foarte rapid”, a spus medicul.

A doua zi după intervenție, Alexandra se plimba pe coridorul spitalului și apoi s-a și externat, iar la 2-3 zile de la operație, femeia putea să-și desfășoare activitățile în mod normal. N-a avut dureri postoperator, n-a avut sângerare, n-a avut absolut nimic. Și vestea cea mai bună a venit de la anatomie patologică: formațiunea nu s-a dovedit a fi malign. Era un chistadenom mucinos.

Dacă nu s-ar fi scos, acesta crestea alarmant in dimensiuni precum si riscul de malignitate, fiindcă pacienta a fost supusă mai multor investigații înainte de operație: CT, RMN. PETCT, markeri tumorali, scorul ROMA care preziceau acest risc.

,,Undeva în proporție de 30-70% era probabil ca în următorii 5 ani să dezvolte o formațiune malignă”, a mai explicat medicul ginecolog.

,,Medicului oncolog din teritoriu nu i-a venit să creadă că am reușit să o scoatem tumora intactă

,,Cine deține informația, are putere” este o zicală din popor care în cazul Alexandrei a funcționat. I-a dat putere, i-a dat speranță ș i-a prelungit viața. Alexandra este genul de persoană care atunci când nu știe ceva se informează.

,,Sunt tipul de pacient care atunci când se simte stresat pune mâna și citește. Nu am simțit nevoia că trebuie să aprofundez eu pentru că domnul doctor avea cunoștințe foarte multe pe care mi le explica. A fost foarte deschis și având în vedere tot istoricul meu medical, s-a documentat. Știa despre ce este vorba, inclusiv tratamentul oncologic pe care îl fac. A fost o experiență foarte, foarte plăcută”, a spus femeia..

Până să o opereze medicul clujean a fost de vreo trei ori la el. A căutat recenzii despre medic, a adunat sugestii de la alți specialiști, dar nimeni nu i-a propus să facă intervenția laparoscopic, iar asta i-a crescut încrederea că medicul este extrem de bine pregătit, stăpân pe el și știe ce face chiar și atunci când e vorba de un caz complicat ca al ei.

„Știa multe despre patologia respectivă și avea cunoștințe medicale în domeniu. Pentru că e un caz extrem de rar, s-a documentat. A fost în Franța la consulturi și tratament. Nimeni nu i-a dat nicio șansă la noi în țară”, a precizat medicul român care s-a încumetat să rezolve acest caz.

Ginecologul clujean a mărturisit că ,,nici medicului oncolog din teritoriu nu i-a venit să creadă că am reușit să o scoatem tumora intactă. Laparoscopic”.

,,Nici dacă eram sora domnului doctor nu ar fi fost mai implicat de atât”

Alexandra este mama a doi copii și nu voia să lipsească din viața lor din cauza problemelor sale de sănătate. După cele două cezariene s-a refăcut destul de greu.

„Nu voiam o intervenție clasică cu tăietură foarte mare, ca să pot să-mi iau în continuare în brațe copiii. Nu voiam să lipsesc din viața lor sau să trebuiască șase luni de zile să mă comport complet diferit, să mă îngrijorez tot timpul de ce se întâmplă cu operația”, ne-a mai explicat Alexandra.

Cea mai mare temere a sa era să nu fie supusă unei operații cu impact foarte mare asupra sa, întrucât avea și imunitatea mai scăzută și era predispusă la infecții.

,,Avusesem intervenții destul de simple, de exemplu mi-am scos o aluniță și am avut reacții foarte urâte, de la niște fire care nu s-au dizolvat trei luni de zile. Eram îngrijorată, dar am discutat și acest aspect cu domnul doctor și a făcut în așa fel încât să nu  am probleme”, a spus femeia care în septembrie 2024 împlinește un an de la intervenție.

Femeia a fost operată cu succes de chist gigant la Spitalul Regina Maria Cluj și merge regulat la controalele medicale la dr. Sergiu Pătcaș, pe care îl consideră medicul său providențial.

„Cea mai bună comparație ar fi faptul că nici dacă eram sora domnului doctor nu ar fi fost mai implicat de atât. Am interacționat cu zeci de medici și niciunul nu a fost așa de implicat ca domnul doctor. Am fost foarte mulțumită și dacă o să mai fie orice fel de problemă la dânsul o să merg și prietenelor mele tot asta le-am recomandat”, a mărturisit tânăra.

Există medici și specialiștii care își asumă responsabilitatea de a deschide drumuri în medicina românească și există pacienți care alături de medicii lor fac medicina să fie extrordinară. Acolo unde există speranțe minime, găsim echipe medicale dedicate care redefinesc standardele medicale pentru a salva viața pacientului.

De 29 de ani, medicii de la Regina Maria transformă tratamentele în povești de vindecare, unindu-și forțele pentru a scrie pagini noi în cartea medicinei extraordinare.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare