Lucrul de acasă când stai și cu copiii. Multitasking la un alt nivel, probleme și soluții

De patru luni, cei mai mulți părinți petrec, fără să vrea, mai mult timp decât oricând cu copiii lor. Locul de muncă, școala și activitățile recreative s-au mutat, toate, de pe o zi pe alta, acasă. Zi de zi, de patru luni, încercăm să rezistăm în această apropiere care nu exclude lucrul de acasă și sarcinile din gospodărie. Multitaskingul a ajuns la un alt nivel. Stăm împreună, dar nu într-un concediu prelungit. Un bun pretext pentru a-ți cunoaște copilul, spun psihologii. O perioadă epuizantă și dominată de vinovăție, spun părinții. Ca să aflăm cum e această perioadă pentru părinți și copii, dar și ce pot face adulții pentru a gestiona mai bine aceste provocări, am stat de vorbă cu două mame și cu psihologul de adulți și copii Alina Crișan.  

Nicoleta are 38 de ani și locuiește în București cu soțul ei care are tot 38 de ani, cu fiica de șapte ani și fiul de doi ani. După anunțul că școlile se vor închide, i-a adus, de la Iași, pe bunicii din partea tatălui.

„Ședințele pentru job se desfășoară uneori pe un fundal de țipete sau sunt întrerupte de copii, care plâng sau cer telefonul insistent. Într-o zi, în timp ce aveam o ședință importantă, fetița mea a intrat în cameră îmbrăcată doar în chiloți. Cam ăsta e ritmul de lucru de când lucrez doar de acasă. Nu pot să spun că am găsit un ritm care funcționează”, spune ea.

Roxana are 41 de ani. Locuiește cu soțul ei de 42 de ani și cele două fiice, de 10 ani și patru ani. S-au izolat complet de pe 11 martie, nu le-au mai permis accesul bunicilor și abia recent au intrat puțin în contact cu alți oameni.

„Copiii sunt prioritari, am acceptat asta și mă ocup cum pot de ei, în detrimentul serviciului. În cazul meu, vinovăția nu vine din partea problemelor de la serviciu, ci din cauză că nu sunt suficient de echilibrată și de organizată ca să fiu un părinte așa cum au nevoie fiicele mele, mai ales acum. Tot ce pot să fac este să încerc să mă joc și să vorbesc cu ele cât de mult pot, însa mi se pare că fac asta tot mai prost și mai puțin în ultima vreme. Sunt copleșită și slăbită, deci nu consider că reușesc să gestionez lucrurile așa cum ar trebui”.

S-au făcut deja patru luni de când premierul României anunța închiderea școlilor pentru 11 zile. Cele 11 zile s-au tot prelungit, în timp. Inițial, până după Paște, apoi până la finalul anului școlar.

Luați pe nepregătite, mulți părinți s-au văzut nevoiți să se descurce cum au putut. Și cu sarcinile de la locul de muncă, acum mutate în birouri improvizate acasă, prin sufragerie sau bucătărie, și cu gătit, dat cu aspiratorul, asistat copiii la școală, verificat teme, gestionat certuri în cuplu, crize de nervi ale copiilor, partenerilor sau ale lor înșiși. Au improvizat. Fiecare a făcut cum a crezut și cum a putut mai bine.

Ceea ce, la început, părea că vor fi niște zile de respiro, în care nu vei avea prea multe de făcut pentru job și pe care le vei folosi, eventual, ca prilej de reconectare cu propriii copii, a devenit un șir de zile obositoare.

Acum, multitaskingul, adică îndeplinirea mai multor sarcini în același timp, a ajuns la un alt nivel. Nu mai însemnă doar să jonglezi cu tot felul de sarcini care țin de locul de muncă, ci și responsabilități care țin de petrecerea timpului cu copiii și de îngrijirea casei, toate în același timp.

Lucrul de acasă cu tot cu copii duce la epuizarea părinților

Alina Crișan, psiholog în cadrul clinicii Regina Maria, spune că mulți părinți sunt epuizați și anxioși în această perioadă: „Majoritatea problemelor pe care le-am întâlnit în practică în ultima perioadă se referă la un grad foarte mare de epuizare a părinților. Nu știu cum să gestioneze problemele dacă au doi copii, cum să gestioneze relația dintre frați, cum să îi motiveze pe copii ca să poată să lucreze de unii singuri”.

Pe de o parte, ei nu își mai pot îndeplini la fel ca înainte sarcinile de lucru. Pe de altă parte, nici nu reușesc să se ocupe de copii așa cum și-ar dori. Peste toate acestea tronează frica de virus. „Părinții au partea lor de anxietate, de îngrijorare, de teamă de necunoscut, pentru că încă nu este nimic sigur în legătură cu pericolul pandemiei de coronavirus, dacă a trecut sau nu, dacă se va începe școala în toamnă sau nu. Iar randamentul lor la job este mult mai scăzut, inclusiv din cauza anxietății”, mai spune psihologul Alina Crișan.

Nicoleta a apelat la ajutorul socrilor când a început izolarea. I-a adus în București tocmai de la Iași: „În momentul în care a fost clar că vom lucra de acasă pentru o perioadă destul de lungă, am ales să aducem bunicii de la Iași la București. Baiețelul meu nu are nici trei ani și știam că nu o să pot să lucrez nici măcar trei ore pe zi fără ajutor de la bunici”.

De atunci, în fiecare zi de izolare, a jonglat între serviciu și copii. „Dar fără să fiu cu adevărat eficientă nici ca mamă și nici ca angajat. Ziua este fragmentată de ședințe, pauze de joacă cu copiii, sesiuni de adormit și alăptat și iar serviciu”, adaugă ea.

După relaxarea măsurilor de distanțare, bunicii au plecat, iar Nicoleta și-a dus fiul cel mic la creșă. Recent, i-a găsit și fiicei ei activități în afara casei.

Deși angajatorii sunt înțelegători, părinții sunt tot stresați

Pentru Roxana, care nu a avut parte de ajutor de la bunicii copiilor, lucrurile au fost și mai grele. Pe durata școlii, fiica ei cea mare avea de respectat un program, în timp ce fiica ei mai mică nu voia sa participe la activitățile de grădiniță online. În tot acest timp, ea și soțul ei au fost nevoiți să și lucreze de acasă. „Uneori avem ședințe și trebuie să participăm. Și putem face asta doar dacă cea mică are un device, telefon sau laptop, prin urmare petrece foarte mult timp pe telefon, spre disperarea mea”. Mai târziu, după trei săptămâni de ritm haotic pentru toată lumea, fiica cea mare a început să plângă des, să se vaite de diferite dureri și să se enerveze că nu știe să rezolve diferite exerciții.

Chiar și acum, când școala s-a terminat, pentru ea lucrurile nu sunt cu mult diferite. Soțul ei e destul de panicat în continuare în legătură cu pandemia de coronavirus, așa că le interzice Roxanei și fiicelor lor să se plimbe mai departe de casă. În continuare, cei patru stau în casă, zi de zi. Copiii își caută de lucru, iar adulții lucrează sau încearcă să lucreze.

„Sunt întreruptă foarte des și nu reușesc să îmi rezolv sarcinile mai dificile, cel mult răspund la email-uri sau fac chestii standard, repetititve. Soțul meu are mai mult spor, pentru că pe el nu îl solicită copiii așa mult și, în general, reușește să-și termine sarcinile la timp. Eu mai recuperez uneori seara din treburile mai dificle pentru serviciu și am mare noroc cu managerii și colegii, care sunt foarte înțelegatori în perioada asta, nu îmi dau deadline-uri stricte”.

Roxana, 41 de ani

Psihologul Alina Crișan a sesizat că, în cazul clienților săi, angajatorii au fost mai înțelegători în aceste ultime luni, în care mulți au lucrat de acasă și au stat și cu copiii.

„Majoritatea clienților mei nu au sesizat o presiune efectivă de la lucru. Nu au primit email-uri cu ultimatum-uri, ci ei singuri își construiesc o stare de stres. Ei erau obișnuiți cu o anumită performanță, iar acum e clar că nu mai au aceeași performanță, pentru că nu mai ai cum, lucrând de acasă, în timp ce stai și cu copilul sau copiii. Înainte, îți lăsai copilul la școală sau la grădiniță și te setai că te duci la job, știai că stai acolo de la 9.00-10.00 până la 18.00 și că, atât timp cât ești la birou, te gândești doar la lucru. Acum, lucrând de acasă, e un amalgam”, spune psihologul.

Principalele probleme ale părinților

Probabil că situația Roxanei ilustrează destul de bine cum stau lucrurile pentru majoritatea părinților care, în aceste zile, lucrează de acasă și stau și cu copiii non-stop, fără alt ajutor:

„Nu reușesc să termin într-un timp rezonabil lucrurile de care mă apuc, unele treburi rămân neterminate, rutina zilnică e un dezastru și nu găsesc resurse, fizice și psihice, să rezolv situația. Dacă, înainte, reușeam să le evităm sau să le aplanăm cumva, acum, problemele dintre mine și soțul meu sau dintre mine și copii sunt acute. Nu avem un spațiu de refugiu, unde să ne ducem ca să ne distanțăm cumva, așa că stăm mereu în tensiune. Nu prea mai am energie fizică, dimineața abia reușesc să mă mișc, am spatele înțepenit și, de vreo două săptămâni, mă dor rău încheieturile de la mâini, coatele și degetele. Plâng în fiecare zi și, când sunt întrebată ce m-ar relaxa sau ce mi-aș dori, nu știu ce să răspund. Nu mai am libertate”.

Între momentul în care am avut, online, această discuție și momentul prezent, Roxana s-a apucat să facă terapie. Ședințele se desfășoară, momentan, tot online, iar Roxana vorbește cu terapeutul ei din mașină, pentru că în casă nu are intimitate.

„Cei mai mulți părinți care au apelat la terapie în această perioadă sunt cei care au copii școlari, de la clasa a doua în sus. În general, părinții din această categorie, aveau copiii la afterschool pe durata zilei și îi preluau seara. Acești părinți conștientizau doar partea de joacă cu copilul, așa cum făceau și când copiii erau preșcolari”, spune psihologul Alina Crișan.

Printre principalele probleme sesizate la părinți, psihologul numește sentimentele de vinovăție, manifestate atât față de copii, cât și față de angajatori. În plus, apar frustrări legate de lipsa de libertate de mișcare și de interacțiune cu alți oameni.

„Este o perioadă tensionată pentru noi, adulții, așa că facem greșeli de exprimare. Cum ar fi, de exemplu, un ton mai ridicat față de copii. Sunt și părinți care mai trag o palmă la fund sau își mai trimit copiii la ei în cameră, după care apare sentimentul de vinovăție, pentru că ulterior își dau seama că copilul nu a făcut ceva atât de grav încât să merite un astfel de tratament. Și își dau seama că ei, adulții, au o problemă, nu copiii”.

De fapt, spune psihologul, toate aceste reacții sunt cauzate de acumularea mai multor frustrări: „Noi, când ajungem la un grad ridicat de frustrare, nu avem o singură frustrare, avem mai multe frustrări. Pot fi frustrări legate de faptul că nu poți să-ți îndeplinești la fel de bine sarcinile de serviciu, că s-a pierdut rutina de a bea cafeaua cu cei doi-trei colegi cu care te întâlneai la birou, pot fi presiuni legate de a sta în fiecare moment cu partenerul de cuplu și de a nu mai avea spațiu personal. Pentru că acum nu mai există o limită, o intimitate”.

Psihologul mai spune și că, în ultimele luni, fenomenul de burnout este foarte frecvent: „Am sesizat mai multe amețeli, dureri de cap, lucruri care de fapt sunt somatizări ale organismului, nu e nimic fizic”.

Principalele probleme ale copiilor

Chiar dacă pare că adulții sunt cei care duc tot greul acestor zile, nici copiilor nu le e chiar bine. Unii suferă de plictiseală, alții se simt neglijați de către părinți, se plâng că nu ies destul de mult pe afară sau că nu se mai pot întâlni cu prietenii lor la fel ca înainte.

De exemplu, fiica cea mare a Roxanei somatizează, uneori foarte grav, stările emotionale. Are dureri de cap, abdomen umflat, erupții cutanate, umflături ale încheieturile mâinilor și o stare generală de rău.

„Unii copii au devenit mai reactivi. Unii refuză să vorbească, alții sunt furioși, alții sunt triști. În perioada aceasta, foarte mulți adolescenți le reproșează părinților tot felul de lucruri: De ce să fac așa, că nici tu nu faci? Și, atunci, adultul se gândește că, dacă el, ca părinte, își pierde controlul, cum să-i ceară copilului lui să și-l păstreze?”, spune psihologul.

O altă atenționare a psihologului se referă la felul în care părinții vorbesc cu cei mici despre pandemia de coronavirus, astfel încât să nu le transmit o stare de îngrijorare: „Am avut o situație în care copilul a făcut febră din senin și, tot auzind de COVID, COVID, COVID, a început să plângă și să spună că el o să moară. În acest caz, am rugat părinții să anunțe la serviciu că a apărut o situație neprevăzută și să discute cu copilul pe tema virusului, folosind un limbaj adecvat nivelului lui de pricepere, astfel încât să îi diminueze frica”.

Sunt însă și situații fericite, spune Alina Crișan: „Toată această perioadă este și un avantaj foarte mare, pentru că poți să-ți observi copilul mult mai bine, să fii lângă el, să dezvolți relația părinte-copil. Majoritatea copiilor au un plus de dezvoltare emoțională și cognitivă în perioada asta, dacă părintele se implică”.

Ce ne facem cu sentimentul de vinovăție

Vinovăția este, probabil, sentimentul cel mai prezent în ultimele luni. Nu-ți termini sarcinile pe care ți le propusesei pentru astăzi la job, te simți vinovat. N-ai reușit să gătești, așa că le-ai pus copiilor pe masă doar omletă cu salată, te simți vinovat. Ai țipat la copii, nu i-ai scos în parc, nu ai avut timp să te joci cu ei, te simți vinovat. N-ai apucat să stai câteva momente cu partenerul tău, în tihnă, te simți vinovat. N-ai apucat să te speli pe cap, te simți vinovat. Cu cât îți propui mai multe lucruri și observi că nu îți ies sau, în orice caz, nu îți ies la fel de bine ca înainte, când lucrurile puteau fi organizate, cu atât vinovăția crește.

„La început, m-am simțit vinovată că nici cu cei mici nu petrec timp suficient, nici la serviciu nu sunt la fel de eficientă ca înainte. Între timp, am început să fiu mai blândă cu mine. Fac ce pot. Iar dacă într-o zi am reușit să îmi fac copiii să râdă, atunci consider că a fost o zi reușită”, spune Nicoleta.

La rândul ei, Roxana se simte vinovată față de copii și e frustrată în legătură cu jobul.

Psihologul Alina Crișan e de părere că părinții trebuie ca – mai ales în această perioadă – să se gândească și la ei, nu numai la copii.

„Ca să poți să-i satisfaci copilului nevoile, trebuie ca și tu, ca părinte, să fii ok. În primul rând, satisfă-ți nevoile tale personale ca să poți să ai o stimă de sine ridicată, apoi vei putea să dai mai mult pentru cealaltă persoană, în cazul de față, copilul tău. Dacă tu ești praf, nu poți să-l ajuți pe celălallt, îl tragi după tine în groapă”

Psihologul mai recomandă un exercițiu la care nu se ferește să apeleze el însuși: „Dacă părinții fac, odată la două ore, o pauză de cinci minute și, chiar dacă nu au prea multe camere la dispoziție, se duc cinci minute în baie și se gândesc la ei înșiși și își spun cuvinte de apreciere și încurajare: ai avut două ședințe, mai ai trei, hai că poți, ești minunată! Dacă faci lucrul ăsta la interval de două ore, nu mai ai un grad de epuizare atât de mare. Avem nevoie nu doar să oferim, ci și să ne oferim”.

Soluția pentru lucrul de acasă când stai și cu copiii: organizarea

Soluția pentru toate aceste probleme, și ale părinților, și ale copiilor, stă în organizare, spune psihologul.

În ceea ce privește lucratul de acasă, o soluție ar fi ca, atunci când locul de muncă ne permite să ne prioritizăm singuri sarcinile de lucru, să le intercalăm pe cele mai grele cu cele mai ușoare. De asemenea, e bine să ne adaptăm rapid. De exemplu, dacă observăm că se anunță o zi bună, în care copiii sunt mai liniștiți și își găsesc activități, putem să lucrăm mai mult în ziua respectivă, pentru a ne elibera următoarele zile, în care copiii ne solicită mai mult.

În cazul părinților care, ca angajați, nu își pot organiza singuri sarcinile de lucru, e bine ca, după rezolvarea fiecărui task, să ne recompensăm.

Organizarea este cuvântul-cheie și în ceea ce privește îmbunătățirea relației cu copiii. Chiar dacă școlarii mai mari și adolescenții înțeleg cât de dificil este pentru părinții lor să gestioneze această perioadă și înțeleg inclusiv riscul de a-și pierde locurile de muncă, și pentru ei activitățile trebuie planificate, pentru a minimiza disconfortul creat de plictiseală.

O soluție este implicarea copilului în activitățile domestice și, pe cât posibil, petrecerea unui timp de calitate în familie, în care părinții și copiii să joace tot felul de jocuri tip activity sau alte boardgames care ar putea să îi ajute pe copii să-și manifeste emoțiile pe care, ulterior, să le discute.

„E bine ca rutina zilnică să fie respectată chiar dacă acum e vacanță și copiii nu mai au teme. E indicat să înțelegem că un copil care are o rutină este calculat, nu este oscilant. Dacă facem o rutină și planificăm activitățile sau mesele, inclusiv pentru a doua zi, știm ce avem de făcut în fiecare zi și, astfel, o parte din stres dispare”, spune psihologul Alina Crișan.

Totuși, admite ea, deși părinți știu ce au de făcut, mulți dintre ei nu reușesc să pună în aplicare aceste lucruri: „Dacă simți că nu poți să faci față situației, pierzi controlul. Dacă nu intri în panică, vezi soluțiile”.

Ce poți încerca atunci când lucrezi de acasă și stai și cu copiii

Delimitează spațiul – atunci când acest lucru este posibil, stabilește câte un loc din casă pentru activitățile fiecărui membru al familiei. E util ca fiecare membru al familiei, copil sau adult, să știe care este spațiul său, dar și care este spațiul de lucru al celuilalt, ca să i-l poată respecta.

Păstrează un program – acum, când nu mai trebuie să te deplasezi la serviciu, e tentant să dormi până mai târziu. Totuși, e indicat să respecți un program în toate. Dacă a te trezi mai târziu înseamnă să faci toate lucrurile de peste zi în grabă – de la micul dejun la începerea programului de lucru și a te lungi târziu în noapte cu rutina copiilor – mai bine te trezești la aceeași oră la care te trezeai și când mergeai la job. Chiar dacă te întrerupi din ceea ce faci pentru job, fă în așa fel încât și aceste întreruperi să fie, pe cât posibil, organizate. Stabilește-ți intervale în care să iei pauze, în care să pui masa, în care să stai cu copiii, în care să stai câteva momente cu tine.

Activități planificate pentru copii mai mici sau mai mari – copiii se plictisesc și vor să le dai ceva de făcut, mai ales atunci când nu le poți oferi toată atenția ta. Plănuiește activități și dă-le de lucru. De exemplu, pentru copiii mai mici, poți scoate, pe rând, în fiecare zi, câte o jucărie mai veche, de care uitaseră. Asta ar trebui să le capteze atenția pentru o vreme. În cazul celor mai mari, dă-le sarcini. De la a te ajuta la pregătirea mesei, la a căuta pe internet tot felul de informații despre o temă anume, pe care să o discutați seara, când petreceți timp împreună.

Timpul în fața ecranelor, folosit strategic – atunci când trebuie să intri într-o ședință, e neplăcut să fii întrerupt de copii. De aceea, apelează la aparatură ca telefonul sau tableta numai pentru momentele cele mai delicate din timpul programului de lucru, când vrei ca cei mici să nu te deranjeze.

Timp petrecut și împreună – dacă îți petreci fiecare zi în familie, cu copiii, e normal să nu ai chef ca fiecare zi să se încheie cu niște boardgames. Atunci când te saturi de ele, ieșiți la o plimbare, uitați-vă la un film sau stați, pur și simplu, de vorbă. Încearcă să rămâi conectat la momentul prezent și să te distrezi și tu alături de copiii tăi!

Fii blând cu tine (și cu copiii) – gândește-te în fiecare moment că e în regulă să nu le poți face pe toate perfect. Nu poți da randament maxim atunci când trebuie să depui efort cât pentru trei oameni.