Dr. Mihaela Sescioreanu, medic pneumolog Regina Maria Constanța, revenit în țară după 24 de ani de profesat în SUA: „M-am întors acasă la românii mei ca să ajut. Tratez omul și nu haina”

Cu o experiență mai mare de două decenii peste Ocean și patru specializări medicale, dr. Mihaela Sescioreanu, medic pneumolog, de Terapie Intensivă, medicină internă și somnologie, s-a întors în România pentru a practica, împărtășind cu generozitate din cunoștințele dobândite într-o țară care dă tonul în medicină. A ales să revină și pentru că sistemul medical de la noi s-a schimbat. Medicul profesează acum la Policlinica Pozimed din Constanța, parte din Rețeaua Regina Maria.

Atunci când a plecat din România, în 1997, după absolvirea Facultății de Medicină, pneumologia nu însemna, la noi, decât tuberculoză și mai nimic altceva. Specialitatea era atât de neatractivă încât nu se gândea că ar putea practica așa ceva. Ajunsă în SUA, dintr-o dată această specialitate medicală a căpătat alt sens, mărturisește medicul pneumolog Mihaela Sescioreanu: „Acolo, s-a deschis o altă lume. Am aflat că sunt mult mai multe boli pulmonare. Sigur că și tehnologia și sistemul medical- comparând cu începutul anilor 2000 de la noi – erau mult mai avansate.”

Și de unde nici prin cap nu-i trecea să facă pneumologie, a făcut și această specialitate, dar și Terapie Intensivă, pe lângă medicină internă și somnologie. Timp de 21 de ani.

„Am plecat din România în 1997, la doi ani după ce am terminat Medicina ca șefă de promoție. Părinții mei plecaseră în Canada încă înainte ca eu să intru la facultate. Eu n-am vrut să plec, dar mi-am dat seama că nu pot să practic această meserie așa cum vreau. Nu vreau să critic sistemul, dar toată lumea știa că era unul, hai să spunem, dificil. Toată lumea gândea în termeni financiari. Eu nu am gândit așa pentru că nu aveam probleme financiare, dar mi-am dat seama că nu pot să aplic acest criteriu discriminatoriu. Adică să văd acei pacienți care au bani înaintea celor care nu au bani. Mintea mea nu a putut practica medicina în acel sistem. În plus, era vorba și de accesul la informație și la tehnologie”, mărturisește medicul.

Medicina în SUA: „Mă uitam în jur întrebându-mă unde sunt, pe Marte?”…

Și-a dat seama că poate mai mult și că vrea mai mult, așa că a plecat. Inițial, a emigrat în Canada, împreună cu soțul. Ținta era însă SUA, pentru că „America era America”, visul de mic copil, locul unde medicina era practicată la superlativ.  Și a fost într-adevăr așa, doar că, pentru a face rost de cărțile de specialitate de care avea nevoie pentru a susține examenele de atestare a fost nevoită să-și vândă până și verigheta.

Dar, chiar și așa, gândul era că în America va sta doar trei ani, poate cinci, cât să capete experiență, după care să revină: „Acei trei ani s-au transformat în 24 pentru că, odată ajuns acolo era foarte greu să întorci văzând ce medicină se practică. Cred că a fost mai mult decât m-am așteptat.”

Cum anume mai mult? Adică, totul era avansat. „Pregătirea vine din organizarea sistemului și din dotări. Cei care practică în America nu sunt mai deștepți decât noi sau decât cei din alte țări. Dar, aveau un sistem atât de bine organizat, tehnologie la fel, și firește că, în asemenea condiții, ca medic erai pregătit mult mai bine decât unul din România. Patologia era avansată. Practic, totul. Am ajuns într-un spital – St. Joseph – și mă uitam în jur întrebându-mă unde sunt, pe Marte?”

Un lucru remarcat de medic în SUA a fost acela, că spre deosebire de România, studenții la Medicină aveau acces direct la îngrijirea pacienților în spital, pe când la noi studentul raporta rezidentului care, la rândul lui, raporta medicului. Asta făcea ca un student la Medicină în SUA să știe mult mai multe lucruri și să fie mult mai bine pregătit la ieșirea din facultate, comparativ cu unul din România.

Altă diferență majoră a fost observată la nivelul relațiilor dintre medic și pacient, între colegi, între asistente, adaugă doctorița: „Relațiile sunt total diferite și cred că noi avem în România foarte mult de lucrat și în această privință. Am remarcat în SUA un respect extraordinar. Nu se face niciodată diferență între pacienți. Nu contează cine este, cum este și de unde este. Știu că se spun foarte multe lucruri despre America, că nu ești văzut dacă nu ai asigurare medicală. Nu este adevărat! Da, nu te poți duce să-ți faci operații de chirurgie plastică sau mai știu eu ce, decât dacă plătești în privat, dar, orice pacient pășește în orice cameră de urgență, în orice spital din America, medicii sunt obligați să-l trateze. Nu contează ce situație financiară are, nici ce situație socială are, absolut deloc! Li se explică totul pacienților, li se prezintă toate opțiunile, nu există această distanță între pacient și medic, ci este o empatie și un respect reciproc. Și totul se face foarte rapid. Da, intervine organizarea sistemului, intervine tehnologia, intervine situația financiară a acelei țări, în care se pot facilita lucruri și se pot facilita foarte multe lucruri…”

În sistemul american, respectul merge până jos la asistente și la femeile de serviciu. „Nu se pune eticheta că tu ești medic, șef de secție și trebuie să tratezi cu respect, iar eu sunt asistentă sau femeie de serviciu și merit mai puțin respect. Nu! Eu am obținut patru specializări în SUA și mentorilor mei le spuneam pe nume. Acolo un profesor sau un medic este respectat după cum îi respectă pe ceilalți. Exista o comunicare. Dacă intram într-un salon și o asistentă schimba un pacient, puneam mâna și ajutam și eu. Nu contau «galoanele» de pe umăr, ci faptele, personalitatea și felul în care te purtai. Sigur, nu toată lumea e așa. Nu vreau să idealizez sistemul american și nici să cataloghez pe cel românesc ca fiind unul foarte prost. În România, am trăit mulți ani în comunism, am fost duși înapoi cu mult, mult, mult. După Revoluție, sigur am încercat să schimbăm multe. Din păcate, ca în orice țară care suferă schimbări, să iau și lucruri bune și lucruri rele. Eu vreau să cred că ar trebui să luăm numai lucrurile bune.”

„În 21 de ani de practică în SUA, ca medic specialist, nu am văzut atâtea cazuri de expunere la tuberculoză câte am văzut în România, în doi ani”

Medicul mărturisește că mai greu i-a fost să se întoarcă în țară decât să plece: „Odată ce ai gustat acel sistem și ai ajuns, undeva, la vârful piramidei, este foarte greu să te întorci. Nu vorbesc financiar, vorbesc ca și mod de lucru, ca experiență. Dar m-am întors acasă la românii mei ca să ajut. Și vreau să o spun pentru toți colegii mei, pneumologi sau de alte specialități: m-am întors ca o colegă, ca un prieten și cu drag ca să împărtășesc totul. Românii sunt niște oameni foarte buni, foarte deștepți dar – așa cum v-am spus – patologia la începutul anilor 2000 era total diferită de cea din SUA. Nu oamenii erau diferiți, ci bolile erau subdiagnosticate în România: nici vorbă de sarcoidoză, de fibroză pulmonară, iar de transplant, nici vorbă!”

Medicul recunoaște că, față de momentul plecării, medicina a avansat și în România foarte mult, cel puțin în orașele mari, realitate pe care o constată cu dragoste și cu mândrie: „Penumologia a luat amploare. Și, cum îmi place mie să spun, COVID-ul a schimbat fața pneumologiei. Pneumologia a devenit vizibilă ca specialitate, pacienții și-au dat seama că există boli pulmonare și că sunt medici cu această specializare care trebuie abordați. Este nevoie încă de o educație, ca să spun așa, și a pacienților, și a medicilor și a tuturor. Eu cred că întotdeauna este loc spre mai bine și putem învăța.”

Comparativ cu SUA, în România, medicul spune că a văzut la noi atâtea cazuri de tuberculoză câte nu a văzut în toții anii petrecuți peste Ocean: „Nu știu dacă este un lucru șocant, dar, în 21  de ani de practică în SUA, ca medic specialist, nu am văzut atâtea cazuri de expunere la tuberculoză câte am văzut în România, în doi ani. Văd urmele expunerii. Imagistic. Cred că foarte mulți nici nu au știut că au fost expuși și nu erau imunizați prin vaccinarea BCG și urmele se văd la nivelul plămânilor. Majoritatea CT-urilor la pacienții pe care îi văd au aceste cicatrici pe vârfurile plămânilor. Comparativ, în SUA am văzut doar două-trei cazuri și asta la pacienți imunodeprimați post-transplant.”

„Tratez omul și nu haina”

Întoarsă în România, medicul activează în sistemul medical privat. „Am refuzat foarte multe oferte în spitale, pentru că am vrut să practic medicina pe care o vreau. Înțeleg să-mi tratez pacienții cu tot atâta respect, dragoste și cu știința mea de carte exact ca în SUA. Poate că nu voi schimba eu întreaga Românie, dar nici ea nu mă va schimba pe mine. Pentru că eu înțeleg să tratez omul și nu haina. Și nu contează cine intră pe ușa cabinetului. Dar, da, am lucrat o scurtă perioadă la stat, dar mi-am dat seama că nu este ceea ce vreau să fac. Și atunci m-am dus în locurile unde m-a îndrumat Dumnezeu. Eu sunt foarte credincioasă și cred că totul se întâmplă cu voia Domnului. Atunci când îl ai pe Dumnezeu în suflet poți să muți și munții. El mă face să-mi folosesc experiența medicală pe care o am ca să aduc bucurie oamenilor. Asta înseamnă bunătate, empatie față de pacienți și față de prieteni, față de familie, de colegi.”