Deviația de sept și rinoplastia se pot trata în aceeași intervenție

Deviația de sept și rinoplastia se pot trata în aceeași intervenție. Dr. Cătălin Ștefan, Regina Maria Brasov: „Peste 80-90% dintre persoane au deviație de sept, doar o treime ajung să se și opereze”

Rinoplastia, operația pentru corectarea nasului se bucură în ultimii ani de mare trecere în rândul adulților tineri, în special în al fetelor, care visează să aibă un nas perfect din punct de vedere estetic. Dr. Cătălin Ștefan , medic specialist în chirurgie plastică și estetică, dar și medic primar ORL, detaliază condițiile în care deviația de sept trebuie operată și cum se corectează nasul strâmb.

Îndreptarea nasului, cea mai comună operație estetică în SUA

Rinoplastia a detronat mărirea sânilor în anul 2020, devenind cea mai comună operație estetică din Statele Unite, potrivit raportului anual al Societății Americane a Chirurgilor Plastici. Și pe măsură ce chirurgia plastică devine din ce în ce mai populară, potențialii pacienți devin din ce în ce mai familiarizați cu multe dintre cele mai importante proceduri, rinoplastia fiind una dintre ele.

,,Intervenția de rino-septoplastie pentru corectarea nasului implică atât intervenția pentru deviația de sept, cât și partea de exterior a nasului. Se pot face ambele în aceeași intervenție deodatăastfel încât operația să fie și funcțională și estetică”, a explicat dr. Cătălin Ștefan, medic specialist în chirurgie plastică și estetică la clinica Regina Maria.

Deviația de sept se produce atunci când peretele subțire (septul nazal) situat între pasajele nazale se deplasează într-o parte. La majoritatea persoanelor, septul nazal nu se află pe centru – sau este deviat, ceea ce face ca unul din cele două pasaje nazale să fie mai mic.

,,Peste 80% din persoane au deviație de sept. Asta nu înseamnă că toate persoanele au nevoie și de intervenția de deviație de sept. Procentual cam nouă din 10 au deviație de sept, șase ar avea indicație de operație, dar vin în jur de trei. Deci, o treime din pacienții cu probleme ajung să se și opereze. Restul, din păcate, stau și suferă din cauza asta, confruntându-se cu probleme de somn, în mod special lipsă de oxigenare”, a spus medicul.

Sunt mai multe semne că o persoană ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală pentru deviația de sept: un somn neodihnitor, insuficiența respiratorie la eforturi mici, medii, dar și capacitatea scăzută de a face sport.

Mai pot surveni sângerări nazale, durere facială, respirație zgomotoasă în timpul somnului, senzație de ureche înfundată, diminuarea mirosului.

După operația de rino-septoplastie, pacientul respiră mai bine pe nas

,,Intervenția de sept în zilele noastre nu este o intervenție grea. Acum din fericire cu tehnologia asta, cu partea endoscopică, se fac tăieturi minime în interiorul nasului și zona care este strâmbă se scoate și se eliberează culoarul respirator. Anterior intervenția era cu daltă, cu ciocan, cu greutăți, cu nas umflat, față, ochi. Astăzi nu prea se mai întâmplă”, a mărturisit dr. Ștefan.

 Medicul a precizat că intervenția s-a scurtat ca timp, operația de deviație de sept durează jumătate de oră integral, însă partea de reconstrucție a nasului diferă. ,,O rinoplastie cu deviație de sept durează două ore cu tot ce înseamnă parte funcțională și estetică. Dacă vorbim de partea de reconstrucție, traumatisme, intervenții secundare, recoltare de alt cartilaj poate să meargă și spre 3- 4 ore”, a spus chirurgul plastician.

Cele mai multe intervenții pentru deviație de sept, 80% se fac numai pe interiorul nasului. Dar sunt și anumite deviații de sept care sunt din față și care trebuie obligatoriu combinate cu intervenția de rinoplastie.

,,Sunt foarte multe operații de deviație de sept nereușite în partea anterioară a nasului, cu prăbușirea vârfului nasului. Acolo se intră în altă problemă- insuficiența de valvă nazală în nas. În interiorul nasului totul este drept, totul arată bine, numai că intrarea în nas este deficitară și atunci nările se prăbușesc. Degeaba în spate e perfect, dacă nu treci de intrare. Rinoplastia funcțională corectivă de valvă nazală nu se adresează septului, ci se adresează reconstrucțieii de valvă nazală, ceea ce e o chestie foarte importantă”, a spus chirurgul plastician.

Prin mâinile lui au trecut traumatisme survenite în urma unor accidente de mașini în care medicul a trebuit să facă reconstrucție cu lambouri de pe frunte și de pe lateralul obrazului, cu reconstrucții din cartilajul urechii pentru că forma urechii poate fi pusă pe forma aripii nazale.

,,Cu rinoplastia închisă am avut o domnișoară cu o reconstrucție de valvă nazală. I se prăbușeau pur și simplu nările. Avea un cartilaj foarte slab și printr-o incizie foarte mică ascunsă în interior, cu două bucățele mici de cartilaj din ureche, am reușit să îi fac tot acoperișul nasului, fără niciun semn. Chiar și ea se mira că nu își dădea seama că e operată, însă când s-a trezit a zis că simte că în sfârșit respiră pe nas.”

Dr. Cătălin Ștefan a operat și copii cu traumatisme. ,,Dacă au avut accidente urâte cu deviații din față în care orice ai face în interior nu reușești, trebuie făcut vârful nasului și reconstruit, dar într-o intervenție cât se poate de minimă, care să îl facă să și respire. Aceasta e foarte importantă pentru dezvoltarea feței și a maxilarului, în general. Un copil care nu respiră bine pe nas, fie că sunt polipi, deviație de sept, fie că sunt cornetele inflamate, duc la o modificare structurală a feței, adică fața crește prost, crește strâmb. De obicei, acești copii au niște fețe înguste, cu dinți ieșiți în afară. Și atunci facem și corecția asta la vârste mai mici”, a afirmat chirurgul plastician, care a operat și copii de 9 ani, dar și de 14-15 ani.

Nu este adevărat că dacă faci operație de deviația de sept o să se îndrepte și nasul!

,,Nevoia pacientului de a îmbunătăți aspectul fizic la ORL apare sub forma unei idei preconcepute că dacă faci deviația de sept o să se îndrepte și nasul, lucru care nu este adevărat, în sensul că dacă faci nasul pe interior, pe exterior nu se întâmplă absolut nimic. Celor care își doresc de fapt o îndreptare a nasului doar din deviația de sept li se recomandă intervenția de rino-septoplastie”, a completat dr. Cătălin Ștefan.

Adolescenții care vor să arate bine iau în considerare rinoplastia. Renumitul chirurg plastician american dr. Rod Rohrich a subliniat că ,, rinoplastia este sigură și adecvată la vârsta de 15 ani pentru fete și 17 ani pentru băieți”, a spus Rohrich, argumentând că până la aceste vârste, osul nazal și creșterea structurală sunt în mare parte complete. Această înțelegere este crucială pentru a se asigura că intervenția chirurgicală este atât sigură, cât și eficientă pentru pacienții tineri.

Dincolo de dezvoltarea fizică, considerentele legate de vârstă se extind și la maturitatea emoțională și capacitatea de a lua decizii informate. Decizia de a face rinoplastie, în special la o vârstă fragedă, nu este una de luat cu ușurință. Tinerii adulți trebuie să fie capabili să înțeleagă implicațiile intervenției chirurgicale, procesul de recuperare și schimbările pe termen lung pe care acesta le va aduce în aspectul lor.

De asemenea, este esențial pentru ei să aibă așteptări realiste cu privire la rezultate și impactul potențial asupra imaginii și stimei de sine. Chirurgii se angajează adesea în discuții aprofundate cu pacienții tineri pentru a-și evalua maturitatea și gradul de pregătire pentru o astfel de decizie de schimbare a vieții. Aceste conversații ajută la asigurarea faptului că alegerea de a face rinoplastie este condusă de dorințe personale bine gândite și nu doar de influențe externe sau tendințe trecătoare.

În opinia medicilor este esențial ca un adult tânăr să caute rinoplastia pentru el însuși, nu doar pentru a se conforma presiunilor externe sau standardelor idealizate de frumusețe propagate de colegi.

,,În mare parte adolescenții de 16-17- 18 ani care vor să arate bine în etapa următoare a vieții, după ce termină liceul și ajung în alte colectivități unde să-i cunoască lumea, cu înfățișarea nouă apelează la rinoplastie”, a spus dr. Ștefan.

Însă chirurgii plasticieni atrag atenția că un nas perfect este în doar în ochiul privitorului. Un rezultat de succes depinde de perspectiva pacientului care intră în operație. „Rinoplastia este despre îmbunătățire, nu perfecțiune”, e de părere dr. Adam Weinfeld, chirurg plastician în Austin.

De ce depinde succesul unei operații de îndrepare a nasului

Chirurgia poate schimba forma unui nas, un profil strâmb, o umflătură să le rezolve, dar nu va oferi un nas complet nou. „Nu poți face un nas perfect drept, dar îl poți face mai drept, la fel cum nu îl poți face perfect simetric, dar îl poți face mai simetric. În general, îl poți face mai bun, dar niciodată perfect și este important ca pacientul să înțeleagă asta”, a atras atenția chirurgul american.

Chiar dacă nici un nas operat nu este perfect, un chirurg cu experiență îl poate aduce foarte aproape de idealul pe care îl are în minte pacientul. Potrivit chirurgilor plasticieni germani, este chiar o provocare să obții un nas aproape perfect. ,,Doar competența și abilitățile chirurgicale nu sunt întotdeauna o garanția succesului. Pielea foarte groasă, cartilajul moale sau tendința de a se vindeca prost pot influența negativ rezultatul chirurgical pe termen lung astfel încât abaterile de la rezultatul dorit pot apărea și într-o etapă ulterioară, care nu este dependentă de intervenție chirurgicală. Un chirurg prin rinoplastie nu vă poate reconstitui nasul, el poate doar remodela ceea ce a fost deja acolo. Există limite ale chirurgiei nazale care au puțin de-a face cu nivelul de expertiză al chirurgului”, au avertizat medicii germani.

Un nas bine făcut pare natural și nu iese în evidență.

O operație la nas poate schimba viața persoanei prin îmbunătățirea aspectului fizic, dar și a percepției de sine. În plus, se adaugă beneficii de ordin funcțional precum amplificarea mirosului, usurința în respirație, îmbunătățirea somnului prin diminuarea sforăitului, creșterea capacității de efort prin oxigenare suplimentară și sporirea abilității de concentrare atât pentru activitaăți intelectuale, cât și fizice.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare