Cum supraviețuim emoțional unui cancer. Sfaturile unui psiho-oncolog care s-a vindecat de cancer de sân 

A primi un diagnostic de cancer este o experiență cutremuratoare, profundă, care afectează persoana atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. În fața acestei vești, mulți pacienți trec printr-o gamă largă de emoții, uneori contradictorii, care reflectă atât șocul, cât și încercarea de a se adapta unei realități noi și dificile.

Deși cancerul reprezintă o provocare dificilă, pentru mulți pacienți confruntarea cu această boală devine și un prilej de transformare profundă, de revalorificare a relațiilor și de găsire a unui nou sens al vieții. Adela Marian, psihoterapeut la Clinica de psihoterapie Regina Maria București, nu numai că are formare și în psiho-oncologie, dar ea însăși este o supraviețuitoare a cancerului.

În primele două intervenții chirurgicale pe care le-a suferit, echipa multidisciplinară care s-a ocupat de cazul ei a încercat să îi salveze sânii. Însă pentru că, din păcate, rămăseseră nedepistate alte trei focare deoarece în timpul investigațiilor ele nu au fost vizibile, în cea de-a treia intervenție s-a realizat mastectomia bilaterală. Din această experiență cu urcușuri, coborâșuri și obstacole a ieșit învingătoare, iar azi zâmbește vieții și merge mai departe pentru a da bucurie oamenilor din jurul ei. 

Ca să duci lupta cu cancerul, mai întâi trebuie să te conectezi cu propriile emoții 

La aflarea diagnosticului de cancer, atât bolnavul cât și aparținătorii trec prin anumite faze comune, precum furia și negarea. La negare toți își pun întrebarea: „De ce eu, de ce mi se întâmplă mie?”

Adela Marian a aflat diagnosticul la un control de rutină, iar reacția a fost și la ea cea de negare. „Nu se poate, poate a greșit”. A urmat apoi a doua opinie, a treia opinie. „Recomand tuturor pacienților, pentru că au acest drept, să meargă și la a doua opinie”, sfătuiește psihoterapeutul. Chiar dacă a trecut prin stările de negare, negociere cu divinitatea și foarte multă furie, ce a făcut și recomandă oricărei persoane aflate în această situație să facă, a fost să-și găsească și adune forța interioară și să se conecteze cu propriile emoții. „Sigur, exercițiile mele de psihologie au fost ale mele. Eu n-aș putea să spun unui pacient oncologic «Fă ca mine.» Trebuie să văd stilul lui de viață, credințele lui, valorile lui. Dar pot spune, din experiența proprie, că am scos cumva boala din mine, am pus-o în față și am zis «Hei, cum te cheamă? Ești de sex masculin? Ești de sex feminin?» I-am dat un nume. Am mers undeva și în copilăria mea, în basmele mele, când îmi citeau bunica, mama, povești cu balauri, cu zmei. Și-atunci am zis: «În sânul meu sunt trei focare! Eu te văd pe tine ca pe un balaur cu trei capete. Atunci o să mă înarmez cu toate cele necesare ca să te dobor.» Eu așa am reușit”, a povestit Adela Marian.

Pacientului oncologic îi este de folos dacă și membrii familiei merg la terapie

Specialiștii pot lucra foarte bine cu pacientul bolnav când pot accesa faza de acceptare. În această etapă, bolnavul își vede resursele personale, emoțiile și tot ceea ce este pe plan psiho-social, adică pe planul extins. Din studiile de specialitate și din experiența sa ca psiholog și psiho-oncolog, Adela Marin afirma ca fiecare individ este unic și nu se poate spune de cât timp ar avea nevoie pacientul pentru terapie (mindfulness, terapie ghidată, terapie prin imagini), pentru că trebuie lăsat în ritmul lui. Iar acest lucru merge mână în mână cu vârsta, educația, bolile, comorbitățile, nivelul lui de înțelegere, dar și al familiei extinse. 

La alți pacienți funcționează dorința de a se lupta pentru propria viață, motivația de a trăi pentru cei dragi, pentru copii, pentru nepoți. Iar psihicul, această fantastică resursă, ajută extrem de mult, indiferent de ce boală este vorba. Pentru că boala are o rădăcină în materialul genetic, dar și în traumele și gândurile fiecăruia. Și aici intervine rolul psiho-oncologului sau al psihologului clinician, care prin consiliere poate să ajute. Pacientul are nevoie de susținerea echipei multidisciplinare (chirurg, oncolog, psiholog clinician sau psiho-oncolog), de cea a familiei, a celor apropiați, are nevoie să facă terapie de calitate. „Bolnavul trebuie să simtă că este conectat la emoția noastră. Putem să plângem cu el, putem să ne îmbrățișăm, putem să-i explicăm că este chiar un drum anevoios, dar că vom fi acolo, lângă el. În acest drum trebuie să-i dăm voie să se manifeste”, a spus psihoterapeutul. Terapia de grup ajută, de asemenea, foarte mult, la fel cum pacientului îi este de ajutor ca și membrii familiei să meargă la terapie. 

Bolnavul de cancer nu are nevoie de întrebări, ci de conectare, susținere și liniște

Pacientul oncologic trebuie ajutat și sprijinit de la începutul tratamentului. De psiho-oncolog dar și de aparținători, prieteni, apropiați, colegi. Bolnavul trebuie tratat cu foarte multă empatie, recomandă Adela Marian. „Sigur că trebuie să învățăm cum să ne adresăm unui pacient oncologic, ca aparținător al unui bolnav de cancer. Trebuie să învățăm anumite tehnici pentru a-l putea sprijini, pentru că este foarte important ca bolnavul de cancer să aibă acel sentiment de apartenență. Ar trebui ca toți cei din jurul lui să învețe managementul furiei, managementul durerii. A fi empatic nu înseamnă doar a înțelege emoția. Trebuie să vedem ce este dincolo de trup, trebuie să știm să intrăm în mintea lui, în sufletul lui, să-l lăsăm să se manifeste, să-l lăsăm să se plângă, să nu dăm indicații. Chiar și tăcerea ajută, pentru că bolnavul de cancer are nevoie și de acea liniște, de acea conectare, să știe că este susținut. Este total greșit să punem întrebări unui bolnav de cancer. Sau să îi spunem «Știi, ieri erai mai bine decât astăzi…» Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu-l lăsăm să fie conectat cu emoțiile lui din acea zi. Noi trebuie să lucrăm cu bolnavul de cancer, să-l susținem pe principiul acum și aici. Trebuie să-i punem întrebarea «Cum te simți astăzi?» Astăzi!”, a mai explicat psihoterapeutul.

A-i fi ascuns diagnosticul nu îi este de ajutor unui bolnav de cancer

Foarte mulți aparținători, prieteni, colegi, mint bolnavul de cancer. Mint partenerul (dacă este în vârstă) sau părintele, precum că ar avea alt tip de boală, nu cancer. „Nu este de niciun ajutor în a nu ști adevărul”, a mai adăugat specialistul, o concluzie care a reieșit atât din studiile clinice, cât și din propria experiență de familie (tatăl a fost și el pacient oncologic) cât și din cea pur personală.

Cancerul nu mai este o condamnare la moarte

Specialiștii invită toți pacienții bolnavi de cancer să se informeze, pentru că un pacient informat are mai multe șanse la viață, la vindecare, are șanse să fie fericit în cadrul familiei, pe plan profesional, și să funcționeze mult mai bine în fiecare zi.

În zilele noastre această boală are foarte multe soluții și nu se mai moare de cancer. Acum, pacientul de cancer, din momentul în care află despre diagnostic, este considerat un supraviețuitor. Sunt studii care arată că sunt milioane de bolnavi de cancer care au supraviețuit. Și, iată, sunt printre noi.