Ce este și ce nu este trauma. Psiholog: „Există trauma cu T mare și trauma cu t mic”

Traumă a devenit un cuvânt tot mai prezent în vocabularul cotidian. Adevărul este însă că nu toate experiențele dureroase pot fi considerate traumă în sens clinic. În psihologie, specialiștii fac adesea distincția între trauma cu T mare și trauma cu t mic. Amândouă pot lăsa urme, dar au mecanisme și impacturi diferite asupra psihicului. Pentru a înțelege corect ce este și ce nu este trauma, avem nevoie de claritate, nu de generalizare.

Până de curând, medicina s-a concentrat în principal pe trauma fizică, pe care mulți medici, asistente și alți profesioniști din domeniul sănătății o considerau, până în anii mai recenți, singura formă de traumă. Totuși, domeniul psihologiei traumei se dezvoltă de aproape un secol.

În ultimii ani, cuvântul „traumă” a devenit tot mai frecvent în limbajul cotidian. Îl întâlnim în social media și în conversații obișnuite, de multe ori folosit pentru a descrie orice experiență negativă sau stresantă. Și, chiar dacă interesul pentru sănătatea mintală a crescut – și acest lucru este binevenit – e important să diferențiem între traume reale și experiențe dificile, pentru a înțelege cu adevărat impactul pe care îl poate avea o traumă psihologică.

În medicina psihiatrică, trauma se referă la stresul posttraumatic, iar cel mai recent manual de diagnostic folosit în Europa, ICD-11, delimitează între Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) și Tulburarea de stres post-traumatic complex (PTSD complex). O cercetare recentă, din 2024, care a pus cap la cap 24 de studii ample a arătat că experiențele adverse din copilărie (evenimente cu potențial traumatic desfășurate între 0 și 17 ani), numărul și contextul în care acestea au loc, influențează dezvoltarea traumei severe. Analiza face o diferențiere clară între traumă severă și adversitate.

„Eu le numesc așa: traumă cu T mare și traumă cu t mic”, spune Cristina Inasel, psihoterapeut în cadrul rețelei private de sănătate Regina Maria.

Ce este trauma

În esență, trauma „cu T mare” este o reacție psihologică intensă la un eveniment perceput ca amenințător pentru viață, siguranță, integritate fizică sau emoțională, eveniment care depășește capacitatea persoanei de a-l procesa sau integra în mod sănătos.

„Trauma cu T mare înseamnă toate acele evenimente copleșitoare care indiscutabil pot fi văzute ca o traumă pentru că au un efect imediat. Și aici putem vorbi despre evenimente precum cataclisme, războaie, abuz, abuz fizic, abuz sexual, accidente de mașină. Toate lucrurile astea pot fi văzute mai departe ca fiind o traumă”, spune psihoterapeutul Cristina Inasel.

Conform Asociației Americane de Psihologie (APA), trauma psihologică se referă la orice experiență tulburătoare care generează frică intensă, neputință, disociere, confuzie sau alte emoții copleșitoare suficient de puternice încât să aibă un efect negativ de durată asupra atitudinilor, comportamentului și altor aspecte ale funcționării unei persoane. 

Evenimentele traumatice pot fi cauzate de comportamentul uman (de exemplu, viol, război, accidente industriale), dar și de evenimente naturale (de exemplu, cutremure) și pun adesea sub semnul întrebării convingerea unei persoane că lumea este un loc just, sigur și previzibil.

Totodată, psihiatrul Bessel van der Kolk, cercetător în ceea ce psivește sindromul de stres post-traumatic, subliniază că trauma nu este definită doar de ceea ce ți se întâmplă, ci și de cum reacționează sistemul tău nervos la acel eveniment. Altfel spus, nu toți oamenii care trec prin aceleași evenimente dezvoltă traume, pentru că răspunsul la acele evenimente este profund subiectiv.

Printre semnele unei traume psihologice se pot număra:

• Flashback-uri, vise recurente sau gânduri intruzive (de care nu poți scăpa) legate de eveniment;
• Evitarea locurilor sau persoanelor asociate cu trauma;
• Iritabilitate, reacții exagerate de frică sau furie;
• Senzație de detașare emoțională sau de „amorțire” psihică;
• Tulburări de somn și concentrare.

Aceste reacții pot deveni parte dintr-o tulburare de stres post-traumatic (PTSD), care este un diagnostic medical, dacă persistă în timp și afectează funcționarea zilnică.

Ce nu este trauma (dar este adesea confundată cu ea)

În contextul actual, se face adesea confuzia între disconfortul emoțional normal și trauma psihologică. 

O ceartă cu un prieten poate fi dureroasă, dar nu este, în mod obișnuit, traumatică. Eșecul la un examen sau o dezamăgire profesională sunt neplăcute, dar nu intră în sfera traumei, decât dacă există o suferință psihologică mai profundă. Afirmații precum „m-a traumatizat pentru că m-a criticat” pot fi reacții exagerate ale disconfortului și nu reflectă o traumă clinică reală.

Totuși, unele dintre aceste experiențe neplăcute, repetate mai ales la vârste fragede pot să devină traumatice, chiar dacă nu sunt traume „de diagnostic”. 

„Mai sunt traumele cu t mic, care sunt ușor mai subtile, dar care prezintă de-a lungul timpului un stres constant pe o perioadă mai lungă de timp. Și aici putem să vorbim de neglijare, critici, certuri și abuz psihic. Toate lucrurile astea pot să fie văzute ca o traumatizare, în timp”, explică psihoterapeutul Cristina Inasel. 

Sunt acele experiențe adverse despre care știm că, în funcție de severitate, frecvență și context, pot genera adevăratele traume. Ca o exemplificare, un conflict ușor, o ceartă izolată, provoacă disconfort, dar nu neapărat și traumă. Însă dacă certurile sunt dese, explozive și includ jigniri și umilințe, acestea intră în categoria „experiențelor adverse” și pot provoca daune importante. 

Deși cel mai des se vorbește despre „experiențe adverse din copilărie”, există și „experiențe adverse din viața adultă”, iar expunerea mai mare la adversități, atât în copilărie, cât și ca adult, crește semnificativ riscul de probleme de sănătate nu numai mintală, ci și fizică. De exemplu, un risc mai mare de boli cardiovasculare, conform unui studiu din 2023.

Chiar dacă aceste probleme sunt la fel de reale, confuzia între traumă cu T mare și traumă cu t mic nu servește nimănui. A minimiza traumele severe e riscant și împiedică tratarea acestora, care, de obicei, cere sprijinul unui specialist. A maximiza experiențele adverse (traumele cu t mic) limitează dezvoltarea rezilienței în fața frustrărilor și a dificultăților vieții de zi cu zi. Ambele merită atenție, dar cu fiecare dintre ele se lucrează diferit. 

Trauma este reală, profundă și are efecte majore asupra vieții celor care o experimentează. Dar este esențial să facem distincția între traume autentice și dificultăți normale ale vieții. Nu orice durere este o traumă, iar nu orice conflict lasă răni psihologice adânci.