O intervenție pe inimă i-a salvat viața la 77 de ani, când nimeni nu îi mai dădea nicio șansă

Până la 77 de ani, P.G. s-a știut sănătos. Tocmai din acest motiv nu a acordat prea mare atenție problemelor cardiace, până anul acesta, când toate au luat o cu totul altă întorsătură, pentru că problemele au venit în lanț și într-un timp foarte scurt. O intervenție pe inimă realizată de echipa de la Ponderas Academic Hospital din București nu doar că l-a salvat, ci i-a și redat o calitate mai bună a vieții decât se aștepta.

P.G. locuiește în Timișoara. A lucrat 60 de ani ca reprezentant al Întreprinderii de Autocamioane Roman Brașov și având, în paralel, propria afacere în Timișoara. Nici după ce s-a pensionat nu a stat degeaba, ci a continuat să lucreze ca administrator la hotelul fiicei lui. A fost, deci, un om foarte activ și nu a fost bolnav, exceptând o apendicită prin care a trecut la 19 ani.

„Eu nu prea am fost bolnav în viața mea, n-am fost la medic, n-am avut în viața mea concediu medical până acum. Și am lucrat 60 de ani!”, spune el.

Faptul că s-a știut tot timpul sănătos a fost, poate, și motivul pentru care acum a ajuns atât de târziu la medic, spune fiica lui, Cristina. „De fapt, în urmă cu câțiva ani a fost diagnosticat cu stenoză aortică și un deficit de valvă aortică, dar el își nega boala, pentru că s-a simțit bine. Valva asta e ca o supapă și ea nu se mai închidea cum trebuie. Și era diagnosticat și cu diabet de vreo 10 ani, dar îl ținea sub control. Nu mergea foarte des la medic. Nu prea a fost genul care să meargă la medic”, adaugă Cristina.

Stenoza aortică apare atunci cand valva aortică nu se mai deschide complet, determinând îngustarea orificiului valvular. Acest lucru limitează debitul de sânge oxigenat ce trece prin valvă, astfel încât organismul practic nu mai primește un flux de sânge adecvat. În evoluție, când stenoza aortică devine strânsă, pacientul poate dezvolta angină, episoade de sincopă cu pierdere completă a stării de conștiență și insuficiență cardiacă.

Primele probleme vizibile: o „bătătură” la deget

P.G. știa că are stenoză aortică, dar se simțea bine, astfel încât nu a luat în serios ce spuneau medicii. Sau, în orice caz, nu a prioritizat sănătatea.

„Încă dinainte de pandemie avea indicație să-și schimbe valva aortică și toată lumea îi spunea: domnule, operați-vă acum, sunteți în putere, trebuie să vă operați cât vă simțiți bine, nu când vă simțiți rău, pentru că după aia o să ajungeți în urgență și e păcat. Dar el se simțea bine așa că, încetul cu încetul, a început să aibă edeme. La început, i se umflau picioarele, dar și atunci a dat vina pe vârstă și a zis că e normal”, spune fiica lui.

În octombrie 2023, a avut la degetul mic de la piciorul stâng ceea ce el a descris ca fiind „o bătătură”, își amintește Cristina: „S-a dus la un podolog, dar ceva tot nu a fost bine, pentru că la sfârșitul lui octombrie, când am văzut eu prima oară bătătura, mi se părea foarte ciudată. De fapt nu era o bătătură, era un ulcer diabetic diagnosticat greșit”.

„Bătătura” de la deget s-a dovedit a fi un ulcer diabetic accentuat de edeme gambiere importante, în contextul instalării treptate a insuficienței cardiace. 

Când a văzut că bătătura nu numai că nu se vindecă, ci se și agravează, a mers la camera de urgență a Spitalului Județean, unde a primit un tratament care nu a reușit să vindece rana, din cauza stenozei aortice strânse asociate bolii vasculare și diabetului.   

Așadar, în ianuarie 2024, s-a dus din nou la spital, unde i-a fost amputat degetul mic, cu probleme de vindecare în urma intervenției și a suprainfectării plăgii. Mai mult decât atat, starea lui generală s-a agravat prin dezoltarea unor fenomene de insuficiență cardiacă gravă.    

„Am avut ulcer diabetic la degetul mic de la piciorul stâng și am fost internat la Spitalul Județean de la Timișoara. Acolo mi s-a amputat degetul. Aveam deja probleme cu inima, iar după amputație, când am venit acasă, m-am simțit rău.”

P.G., pacient care a trecut printr-o intervenție pe inimă

Când s-a întors în țară, dupa vacanta de sarbatori, Cristina a observat că tatăl ei se simte tot mai rău, a aflat că a făcut o infecție urinară și a văzut că i s-au umflat mâinile și picioarele, așa că în februarie 2024 l-a dus la Institutul de Cardiologie din Timișoara.

„Înainte să plec din țară – am fost plecată o lună – nu erau semne, nu era nimic, atât că îl durea piciorul, „bătătura”. Deci el s-a dus la spital în urgență pentru picior, nu pentru inimă. Dar s-a complicat ceva, a intrat deja în șoc cardiogen, prima repriză. Când m-am întors, era într-o stare deplorabilă, eu am crezut că atunci moare.”, își amintește Cristina.

La Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicii i-au spus Cristinei că tatăl ei a fost internat cu fenomene de insuficiență cardiacă de repaus în serviciul de cardiologie al spitalului teritorial, în contextul în care ecocardiografia indica o complicare a stenozei aortice strânse cu disfuncție gravă de contracție a mușchiului cardiac.  

La acel moment, P.G avea o fracție de ejecție de 18%, în condițiile în care o persoană sănătoasă are o capacitate a pompei cardiace de peste 55-60%. Acest lucru determina un debit foarte scăzut al fluxului de sânge la nivelul organelor, cu agravare suplimentară a patologiei vasculare de la nivelul piciorului, a cărui șansă de vindecare scăzuse foarte mult.   

Șocul cardiogen este o afecțiune rară în care inima nu poate pompa suficient sânge pentru a satisface nevoile organismului. Ca urmare, tensiunea arterială începe să scadă, iar organele pot începe să cedeze.

Fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS) reprezintă procentul de sânge pe care inima îl pompează cu fiecare bătaie, raportat la cantitatea totală de sânge care se află în ventriculul stâng. FEVS se referă, în acest caz, la capacitatea de contracție limitată a inimii, în condițiile în care o persoană sănătoasă are FEVS de 55-60%.

Atunci, la Timișoara, Cristina a aflat că rana de la picior a tatălui ei nu se vindecă pentru că, de fapt, inima nu mai ducea sânge înspre picior și că valva aortică a inimii lui nu se mai închidea deloc. În acest context grav în care se afla, echipa medicală a luat decizia ca P.G. să fie transferat la București, către echipa condusă de prof. dr. Horațiu Moldovan, în spitalul Ponderas, considerând că singura șansa de a schimba evoluția negativă a pacientului este îngrijirea într-un serviciu medical cu dotări de excelență și de o echipă multidisciplinară cu mare experiență în gestionarea situațiilor cardiovasculare complexe.

La Ponderas Academic Hospital a fost tratat „de nota 10”

După externarea de la institutul de cardiologie, P.G. tot nu se simțea bine. Deși într-o stare clinică gravă, era oarecum stabil. El și fiica lui au plecat în scurt timp spre București, pentru internarea în Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei private de sănătate Regina Maria.

În prima zi de internare, P.G. s-a simțit destul de bine, dar, de a doua zi, starea lui a început să se agraveze, rinichii au început să cedeze și, ca expresie a insuficienței cardiace și renale grave, a dezvoltat edeme generalizate și fenomene neurologice cu stari de apatie și somnolență. Din cauza patologiei arteriale distale la nivelul piciorului, cu suprainfecție locală, s-a încercat amânarea tratamentului valvular, în încercarea de a steriliza leziunea. Situatia clinică nu a permis însă amânarea intervenției, pentru că P.G. a intrat în șoc cardiogen, ceea ce putea duce la deces imediat, în lipsa tratamentului prompt.  

Atunci, prof. univ. dr. Horațiu Moldovan, medic primar în chirugie cardiovasculară, împreună cu echipa sa, din care face parte și dr. Andrada Bogdan, medic primar cardiolog, cu competență în cardiologie intervențională, au luat decizia de a interveni cât mai rapid, prin procedura TAVI.

„Procedura de TAVI sau implantul percutan de valvă aortică este o procedură intervențională prin care se implantează o valvă biologică la nivelul valvei aortice native a pacientului, fără manevre chirurgicale clasice, prin abordul unui vas arterial de la nivelul membrului inferior. Avantajele acestui tip de intervenție sunt multiple: este o procedură minim invazivă, cu risc de sângerare redus, cu risc infecțios mai mic, cu recuperare rapidă și spitalizare mai redusă a pacientului”, spune dr. Andrada Bogdan.

De altfel, procedura de TAVI a fost efectuată pentru prima dată de Alain Cribier (1945-2024), un medic francez, cardiolog intervenționist, al cărui prim pacient a prezentat un context clinic foarte asemănător cu al lui P.G., mai spune dr. Andrada Bogdan: „Pacientul doctorului Alain Cribier era un pacient cu insuficiență cardiacă gravă, cu fracție de ejecție prăbușită, care asocia chiar ischemie critică de membru inferior. Domnul P.G. e o copie fidelă a acestui caz inițial al doctorului Cribier la care s-a efectuat TAVI, e modelul de pacient pentru care s-a inventat această procedură și e o evidențiere foarte bună a punerii în aplicare a metodei de-a lungul timpului”.

Chirurgul intervenționist atrage atenția asupra faptului că, în ultimii ani, procedura TAVI a început să fie făcută la pacienți cu risc mai mic chirurgical, mai tineri, uitând întrucâtva că ea se adresează și pacienților gravi care nu au o soluție chirurgicală. „Poate uităm că această procedură a fost inventată tocmai pentru pacienții gravi, cărora, deși nu poți să le garantezi 100% reușita lucrurilor, le dai o șansă. Și, dacă prima dată Alain Cribier a demonstrat că pacientul în șoc cardiogen în context de stenoză aortică severă poate fi salvat, noi am reconfirmat succesul acestei proceduri cu acest caz.” 

„O inimă normală poate să împingă peste 55% din volumul ei la o bătaie, el avea 15%”

Prof. dr. Horațiu Moldovan își amintește cazul lui P.G. și știe că era un pacient într-o insuficiență cardiacă severă, chiar critică, cu sindrom de debit cardiac scăzut și insuficiență multiplă de organe.

„Pe parcursul internării, starea lui clinică și hemodinamică s-a agravat, ajungând chiar în șoc hemodinamic. Pacientul necesita suport cu medicamente care să-i stabilizeze tensiunea și a devenit de asemenea anuric (n.r. – a încetat să mai urineze) din cauza debitului cardiac limitat. În această condiție, bilanțul a arătat că trebuie practicată o procedură cu celeritate, în urgență chiar, pentru a încerca să restabilim funcția cardiacă cât de cât acceptabilă și să restabilim un debit cardiac care să îi permită ameliorarea clinică”, spune dr. Moldovan, chirurg cardiovascular.

Insuficiența cardiacă severă era consecința faptului că valvă aortică a lui P.G. avea o îngustare severă, adică nu se deschidea cât ar fi trebuit, astfel încât inima să-și poată îndeplini funcția de pompă. Practic, din cauza faptului că valva nu se deschidea, inima nu putea să ofere organismului un debit cardiac – adică o cantitate de sânge – adecvat, astfel încât organismul să fie oxigenat.

„Debitul scăzut duce, pe de o parte, la o suferință de organe, ceea ce, la dânsul, s-a manifestat cu insuficiență renală, rinichiul fiind cel mai sensibil la absența sau la scăderea debitului cardiac. Este așa-zisa, insuficiență renală de cauză prerenală”, explică dr. Bogdan. Dar acesta nu este singurul efect al lipsei debitului cardiac. Un alt efect este ceea ce se numește fracție de ejecție scăzută, adică o diminuare severă a capacității de contracție a mușchiului cardiac, la început păstrându-se funcția de pompă a inimii, dar, ulterior, cu prăbușirea acesteia.

„Dacă o inimă normală poate să împingă peste 55% din volumul ei la o bătaie, domnul P.G. când a venit la noi funcționa cu o performanță de 15% (n.r. – la Timișoara avea 18%), ceea ce este o performanță extrem de proastă, cu un prognostic foarte sumbru”, spune dr. Andrada Bogdan.

În plus, nu putea să respire corect, nu tolera deloc să stea pe spate, avea nevoie de asistare cu oxigen și dezvoltase o acumulare de lichide în ambii plămâni și la nivelul abdomenului. „Tot acest tablou clinic era al unui pacient cu insuficiență cardiacă gravă”, spune dr. Bogdan.

„Cu sau fără infecție, dacă inima nu era ajutată, pacientul murea”

Dr. Andrada Bogdan spune că, în mod obișnuit, atunci când e nevoie de o intervenție asupra inimii, e de preferat ca pacienții să nu aibă focare de infecție. Este și motivul pentru care pacientului – indiferent de intervenția care urmează să i se facă – i se efectuează exudat faringian, nazal, urocultură, se caută posibile focare de infecție sau bacterii cu potențial de a dezvolta infecție.

Cum, în cazul lui P.G., totul era bine, mai puțin rana de la picior, care era infectată, echipa medicală a făcut un bilanț extensiv pentru a se asigura că în sânge nu sunt vehiculate bacterii, iar lucrul acesta, împreună cu o judecată clinică, a dus la decizia ca intervenția să aibă loc cât mai repede.

„Implantarea valvei era, la momentul respectiv, o manevră de salvare a vieții, având în vedere că domnul P.G. era în șoc cardiogen compensat. Cu sau fără infecție, dacă inima nu era ajutată, pacientul murea. Între două rele, alegi să tratezi răul cel mai mare, adică riscul de deces al pacientului, sperând că acest lucru, ulterior, ne va da o condiție clinică care să ne permită să tratăm și partea a doua, aceea de potențial infecțios.”

Dr. Andrada Bogdan, medic primar cardiolog cu competențe în chirurgie intervențională

„Am considerat că, dacă nu am debit care să ducă sânge către picior, am și un risc mai mic ca de acolo să se împrăștie bacterii în organism. Deci judecata clinică ne-a făcut să ne asumăm, cumva, riscul de infecție, care, teoretic, părea mai mare decât la un pacient obișnuit, în speranța că, tratând inima, deci crescând debitul care să aducă mai mult sânge la picior, favorizăm și vindecarea piciorului. Mergând, desigur, în paralel și cu manevre de curățare și de îngrijire atentă a plăgii”, explică dr. Bogdan.

După operație

Intervenția TAVI s-a derulat fără complicații, iar P.G. a avut o evoluție favorabilă. „A recuperat într-o măsură acceptabilă funcția cardiacă și debitul cardiac, ceea ce a condus la remiterea stării de șoc și, în consecință, în zilele următoare, a sindromului de disfuncție pluriorganică. Această procedură realizată în urgență, într-o situație critică, a contribuit decisiv la salvarea vieții acestui pacient”, spune prof. dr. Horațiu Moldovan.

La trei ore după intervenție, avea o funcție cardiacă stabilă, era conștient și cooperant. Și-a reluat treptat funcția renală, iar după două zile nu a mai făcut dializă.

De-abia când s-a văzut deconectat de la aparatul de dializă a început să aibă și o stare de spirit mai bună. A continuat să stea la terapie intensivă, izolat, până când a trecut o săptămână de la intervenție, pentru a fi atent supravegheat de o asistentă care a stat tot timpul cu el, iar apoi a mai rămas trei zile într-un salon. Soția și fiica lui, care după intervenție s-a mutat de la spital la un hotel din apropiere, l-au vizitat zilnic și tot zilnic au vorbit cu echipa medicală.

„Până când a ieșit de la terapie intensivă încă era destul de sceptic, iar în primele două-trei zile după intervenție era chiar sceptic. Dar ulterior, după ce i-au scos aparatul de dializă, a început să mănânce, i-a mai crescut moralul. Când m-am dus la el prima oară după ce a ieșit de la terapie intensivă s-a uitat la mine și a zis: îți mulțumesc. Dar era un alt fel de mulțumesc decât de obicei, cred că era un mulțumesc pentru noua viață. E așa de fain când poți întoarce ceva părintelui care ți-a dat viață!”, spune Cristina.

În general, la trei-patru zile după TAVI, pacientul se poate externa. Însă în cazul pacienților aflați în șoc cardiogen, medicii mai așteaptă câteva zile, pentru a observa cum se reia funcția cardiacă, funcția renală și care e starea clinică generală. În cazul lui P.G. a fost nevoie de o atenție specială și pentru îngrijirea piciorului, motiv pentru care a stat internat, în total, două săptămâni.

Întoarcerea acasă. „N-am vrut să mor”

După ce a ajuns la cardiologie în Timișoara, când s-a speriat la gândul că nu își va mai reveni, P.G. începuse să se împace cu ideea că, gata, asta a fost viața. „Pentru el a fost foarte greu să accepte boala asta și faptul că a ajuns așa de rău. Zicea: cum am ajuns atât de rău, atât de slăbit? Pentru că a și slăbit 24 de kilograme în două luni și nu e obișnuit, el a fost tot timpul mai masiv, avea 104 kilograme, acum are 79”, spune Cristina.

Prin urmare, când a ajuns la București deja nu mai spera mare lucru, deși își dorea să rămână în viață.

CITAT

„Nu mi-a mai fost teamă de nimic, că, dacă n-o făceam (n.r. – intervenția de TAVI), muream. Am fost convins că nu mai resist după ce am văzut cum eram la spitalul din Timișoara. Cred că nu am gândit prea mult înainte de intervenție, dar, indiferent ce s-a întâmplat, sigur că n-am vrut să mor. Am 77 de ani împliniți, anul ăsta o să împlinesc 78. Iar acum chiar mă simt bine, pot să umblu singur prin casă și prin curte, nu mai amețesc.”

P.G., pacient care a trecut printr-o intervenție pe inimă

Și fiica lui observă că e mai bine dispus, chiar bucuros. Fiecare mică victorie a fost apreciată, cum ar fi faptul că a reușit să meargă până la baie fără cadru și să se bărbierească singur, fără sprijin.

„Incredibil cât de bine și-a revenit piciorul!”

Atunci când inima și-a îmbunătățit funcția de a pompa sânge către organism, rana a început să se micșoreze, iar la o săptămână de la operație deja arăta mult mai bine. „Incredibil cât de bine și-a revenit piciorul. Când am ajuns acasă, rana a început să se usuce și să se închidă frumos”, spune Cristina.

Iar mai târziu, la controlul de o lună de la intervenție, rana are o suprafață redusă cu 50% față de cum a fost inițial. „Plaga se reduce progresiv, granulând, formându-se acolo țesut sănătos, pas cu pas. E o luptă care poate să dureze până la 3-6 luni, cam atât durează o îngrijire obișnuită a unei asemenea leziuni. Dar el clinic merge înspre bine, adică rana se micșorează pe zi ce trece”, spune dr. Andrada Bogdan, care l-a evaluat pe P.G. la o lună de la intervenția pe inimă.

Recuperarea a decurs surprinzător de bine: „Nu mai are nevoie de ajutor suplimentar”

Pe 22 aprilie, la controlul de la o lună de la intervenția pe inimă, P.G. ar fi trebuit să meargă la control în București, iar odată cu acest control de rutină medicii aveau în plan să-i realizeze o nouă procedură: resincronizarea stimulatorului cardiac.

Avea indicație de ajutor suplimentar al inimii prin această terapie de resincronizare încă de la momentul intervenției de TAVI. „Această procedură, care presupune implantarea unui dispozitiv ca un stimulator cardiac electric și care are rolul de a resincroniza contracția celor doi ventriculi a inimii, în anumite cazuri este necesară în anumite cazuri”, spune prof. dr. Horațiu Moldovan.

Manevra, care ar fi putut fi efectuată în aceeași zi cu TAVI, s-a amânat pentru a reduce cât mai mult riscul de infecție. „Implantul unui aparat cu încă trei electrozi în inimă crește foarte mult riscul de infecție. Și, cum noi aveam această sursă de infecție și deja puseserăm un metal în inimă (n.r. – proteza valvulară aortică), a mai pune și acest aparat ne creștea foarte mult riscul infecțios, motiv pentru care s-a temporizat această procedură, așteptând să vedem că piciorul merge ușor către vindecare”, explică și dr. Andrada Bogdan.

Recuperarea lui P.G. s-a derulat însă atât de bine, încât medicii au constatat la controlul de o lună că nu mai e nevoie de resincronizarea cardiacă, întrucât pacientul avea o funcție cardiacă îmbunătățită mai mult decât se așteptau.

„Surpriza a fost că dânsul, când a ajuns la noi la control la o lună, avea o funcție cardiacă net îmbunătățită, cu o fracția de ejecție de 40%, 35% fiind limita pentru care se implantează aparatele de resincronizare. Acest lucru avea și un corespondent clinic, lichidele de la nivelul plămânului și lichidul de ascită dispărând, astfel încât am ajuns la concluzia că nu mai are nevoie de acest ajutor suplimentar pentru că valva l-a ajutat mai mult decât speram.”

Dr. Andrada Bogdan, medic specialist cardiolog cu competențe în chirurgie intervențională

„Am ajuns pe masa de operații cu gândul să îmi implanteze acel aparat de resincronizare și – Dumnezeu să-l ajute și pe doctorul care trebuia să facă intervenția, că a fost foarte atent, m-a verificat cu un aparat și a constatat că nu mai e nevoie. Zice: inima e destul de bună. Doamne, ce bucuros am fost!”, spune și P.G.

Comunicarea medici – pacient – familia pacientului

Cristina, fiica lui P.G., a rămas impresionată de felul în care s-a derulat comunicarea cu medicii și întreaga echipă medicală de la Ponderas Academic Hospital. De fiecare dată când a atenționat că s-ar putea ca tatăl ei să aibă nevoie de ceva – fie că era vorba despre schimbarea pansamentelor de la picior, fie de un medic de o altă specialitate, cum, de exemplu, a avut nevoie de urolog – a avut parte de o colaborare firească între ea și medici, dar și a medicilor unii cu alții, precum și cu asistentele și infirmierele.

„Am și întrebat la Ponderas cum de se întâmplă că am găsit o altă atitudine a medicilor, una fără orgolii, cum de medicii lucrează așa de bine în echipă, pentru că eu numai în afara țării am mai întâlnit așa ceva”, spune Cristina.

Și el a apreciat atitudinea medicilor, despre care spune că sunt nu numai mari medici, ci și mari oameni. „Domnul Horațiu Moldovan, bineînțeles că e cel mai bun doctor. Sunt puțini medici în România care fac asemenea intervenții, mai ales cuiva ca mine, cum am fost cu atâtea probleme – cu plămânii, cu infecția, cu rinichii blocați. Iar doamna Andrada Bogdan a fost tot timpul alături de mine cât am stat în spital, zilnic m-a verificat”, spune P.G.

Dar felul în care decurge comunicarea este important nu numai pentru pacient și familia lui, ci și pentru medici. Din acest punct de vedere, dr. Andrada Bogdan spune că a avut parte de un pacient ascultător și cooperant, ceea ce dă un grad de confort întregii echipe medicale.

„Pacientul nu trebuie exclus din ceea ce se numește echipă medicală, el e parte din acest ansamblu și încrederea trebuie să fie reciprocă. Ca să poți să tratezi bine o boală, trebuie să faci echipă cu pacientul, iar domnul P.G. a făcut echipă cu noi. A respectat tot ce am spus, a acceptat sugestiile noastre de terapie, a fost de acord și nu a pus presiune pe echipa medicală. Un pacient care este extrem de suspicios față de gesturile și opiniile medicale care i se oferă poate să distanțeze această echipă pe care tu o faci cu pacientul, iar asta creează premisele unei tensiuni și ale unui act medical suboptimal. Dar el a fost echipă cu noi, a încercat să înțeleagă și a acceptat cu încredere ceea ce noi i-am oferit”, spune dr. Andrada Bogdan, care a fost anunțată periodic în legătură cu starea lui P.G. în luna care s-a derulat de la intervenția de TAVI și până la control. Inclusiv a primit fotografii cu el la plimbare prin grădină, însoțite de mulțumiri.

În general, după o astfel de intervenție pe inimă, recomandarea care se dă pacienților este să-și reia viața și activitatea zilnică în mod progresiv, în limita nevoilor lor. Așa a făcut și el, a luat-o puțin câte puțin și pas cu pas, literalmente pas cu pas, iar acum are o calitate a vieții mult mai bună decât sperau și el, și familia lui, și chiar și medicii.

„Mă simt foarte bine. Toată viața, cât o să trăiesc, îi mulțumesc din suflet întregii echipe care a contribuit la sănătatea mea!”, mai spune P.G.