Dr. Cristian Gal, medic primar Oncologie Regina Maria: „Dacă acum 15 ani, cancerul predomina la cei peste 50-60 de ani, acum, vedem din ce în ce mai mulți tineri diagnosticați”. Ce tipuri de cancere fac tinerii

Dr. Cristian Gal, medic primar Oncologie Regina Maria: „Dacă acum 15 ani, cancerul predomina la cei peste 50-60 de ani, acum, vedem din ce în ce mai mulți tineri diagnosticați”. Ce tipuri de cancere fac tinerii

Dr. Cristian Gal, medic primar de Oncologie medicală în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria, cu o experiență de peste 15 ani, atrage atenția că, în cabinetele medicilor ajung din ce în ce mai mulți tineri cu boli oncologice. Siguranța, empatia și încrederea în echipa care-i tratează sunt principalele nevoi pe care le are un pacient în timpul tratamentului oncologic. Însă decisivă este echipa medicală care se ocupă de el. Corect este ca, toate cazurile să treacă prin Tumor Board, din care fac parte medici din mai multe specialități. Pe termen lung, această abordare crește șansele de supraviețuire ale pacientului cu cancer și scade riscurile de redicidivă.

Tinerii, mai deschiși la screening preventiv

Pacienții cu cancer care ajung la Regina Maria vin în absolut toate stadiile de boală. „Din fericire, avem si situații destul de dese în care pacienții vin în stadii incipiente- populația tânără mai ales care merge mai des la medic și este interesată să-și facă screening. Dar, avem în continuare și cazuri în care pacienții vin în stadiul patru de boală, din păcate”, atenționează dr. Cristian Gal, medic primar Oncologie Medicală. 

Aceste cazuri avansate sunt – în principal – consecința faptului că, în România, nu există programe naționale de depistare precoce a bolii oncologice, atenționează medicul.

După ce pacientul cu cancer ajunge în cabinetul oncologului, acesta face o evaluare a cazului, după care, în funcție de fiecare caz, dispune efectuarea unor teste și investigații suplimentare care să ajute la diagnosticarea cât mai exactă a bolii. Poate fi vorba despre eventuale CT-uri, RMN-uri, biopsii suplimentare sau consultații la alte specialități, completează dr. Gal.

În urma acestui demers, rezultă un raport medical care ajunge la Comisia oncologică de la Regina Maria unde medicul curant prezintă cazul, au loc discuții cu medici de alte specialități și se fac recomandările medicale de rigoare. 

Tratamentul oncologic pre-operator scade riscul de recidivă

Uneori, medicul care prezintă cazul nu este oncologul, mai spune dr. Gal. Poate fi și chirurgul, de exemplu, pentru că mulți dintre pacienți ajung imediat după diagnostic la medicul chirurg. „În mod normal, înainte de o intervenție chirurgicală oncologică, cazul pacientului trebuie să treacă printr-o comisie oncologică și să aibă avizul acestei comisii. Așa este corect. Și e foarte important. Nu aș numi aviz neapărat, ci decizie a comisiei interdisciplinare. De ce e foarte important? Pentru că, în foarte multe situații, pentru o mai bună evoluție a pacientului pe termen lung și pentru a crește șansele de vindecare sau a scădea riscul de recidivă este nevoie de un tratament oncologic așa-zis neo-adjuvat. Adică pre-operator. Este dovedit cât se poate de clar că, în multe situații, pentru cancerele diagnosticate în stadii mici – dar nu doar pentru ele – un tratament oncologic preoperator asigură un risc mai mic de recidivă, o rată mai mare de vindecare. De aceea, înainte de a interveni chirurgical, aceste situații trebuie discutate, în beneficiul pacientului”, afirmă dr. Cristian Gal. 

Din comisie fac parte pe lângă medicul oncolog și chirurgul, specialistul în imagistică și radioterapie, ginecologul – dacă este vorba de un cancer din sfera genitală, de exemplu – și nu în ultimul rând anatomopatologul. Acesta din urmă este extrem de important pentru că de priceperea lui depinde încadrarea corectă a tumorii din punct de vedere biologic și stabilirea tipului de celulă tumorală pentru fiecare caz în parte. Și, pe cale de consecință, decizia terapeutică și succesul tratamentului. 

„Vine un moment în evoluția bolii când trebuie să schimbi ceva”

Întrunirea Comisiei oncologice nu este singulară pe parcursul tratamentului unui pacient. Pentru că, după ce acesta este diagnosticat corect și complet și i se stabilește strategia terapeutică, pot interveni modificări, în funcție de evoluția bolii. Care pot necesita o nouă evaluare interdisciplinară. „Vine un moment în evoluția bolii în care trebuie să schimbi ceva. Moment în care boala progresează și trebuie să decizi o schimbare de atitudine terapeutică. Poate trebuie o nouă rebiopsiere sau o nouă investigație medicală. Și se impune o nouă discuție cu colegii de alte specialități”, explică dr. Gal.

Ideal ar fi, adaugă medicul oncolog, ca prin toate aceste proceduri complicate, bolnavul să fie îndrumat de un navigator pentru pacienți: „Un coleg cu pregătire medicală. Noi avem o astfel de persoană – un medic –  în Tumor Board pentru cancerul de sân. Aceasta centralizează toate datele medicale ale pacientului și se ocupă de programări la diverse specialități și investigații, sărind timpii legați de call center. Acești timpi sunt semnificativi scurtați, la o zi-două, maximum o săptămână, iar asta e un lucru important.”

Despre complianța pacientului. Frica de cuțit

Complianța pacientului în fața recomandării Comisiei oncologice, afirmă dr. Gal, este mult mai mare, comparată cu cea venită de la un singur medic. Sunt însă și situații în care pacientul refuză. În care le este frică „de cuțit”, de biopsie, de chimioterapie. „Există o frică foarte mare. De obicei, reușim să convingem pacienții că aceste lucruri trebuie făcute. Dar trebuie să ai răbdare cu ei și să le explici ce se întâmplă dacă faci și dacă nu faci acele lucruri. Iar când oamenii înțeleg despre ce este vorba, reticența lor scade”, mai spune dr. Cristian Gal.

De exemplu, frica unor pacienți în fața biopsiei vine din prejudecata adânc înrădăcinată că boala canceroasă se răspândește în urma efectuării acestei analize. „Există acest mit cum că dacă te duci și-ți faci biopsie, cancerul se va răspândi. Și eu aproape întotdeauna reușesc să le explic oamenilor că, din păcate, această boală se răspândește fără niciun fel de biopsie. Pentru că aceasta este tendința naturală, comportamentul natural al acestei boli. Fără niciun fel de tratament, boala se va răspândi în mod sigur și vor apărea metastaze. Biopsia nu face altceva decât să grăbească procesul de vindecare, pentru că ea ne permite să aflăm date importante despre celula canceroasă și să o tratăm corect și repede. Șansele de vindecare există doar în aceste condiții”, atrage atenția medicul oncolog.

Unde ne situăm față de Vest

Față de pacienții din Vest, obișnuiți să meargă mai des la medic și să-și verifice starea de sănătate, românii au un nivel de educație medicală mai precar. Dar și la noi, tinerii mai ales au înțeles importanța controalelor medicale periodice și a diagnosticării în timp util, dă asigurări dr. Cristian Gal. În ciuda accesului la tehnologie și la metode de diagnosticare în bună parte similare cu cele de afară, mulți români cu resurse financiare preferă clinicile oncologice din Vest. Aceasta pentru că, spune dr. Gal, există o neîncredere în sistemul sanitar de la noi, chiar și în cel privat, dar și o diferență în ceea ce privește imaginea, marketing-ul și organizarea. Această diferență înclină balanța către Vest.

Întrebat după ce criterii ar alege o clinică oncologică, dr. Gal spune că ar alege, în primul rând, o clinică capabilă să abordeze integral pacientul. „Managementul pacientului oncologic este întotdeauna unul multidisciplinar, într-o continuă dinamică și mereu este nevoie de noi metode de tratament. Aș alege un centru capabil să rezolve diversele complicații și situații care pot apărea în derularea tratamentului. Sigur că și echipa medicală este importantă, precum și dotările clinicii respective. Contează foarte mult să ai posibilitatea de a-ți trata boala de la început și până la sfârșit. Pacientul are nevoie de siguranță, empatie și încredere în echipa care-l tratează.”

Acest management integrat există la Regina Maria. „Din fericire, există și funcționează. Acesta a fost un avantaj de care am beneficiat și noi, ca medici. De la început, am încercat să trecem peste orgolii și să colaborăm între noi. Majoritatea colegilor sunt medici tineri, dar echipele includ și medici cu experiență, pentru că, această experiență contează enorm în deciziile medicale. Mai ales dacă vorbim de situații complicate”, mai spune dr. Gal.

Explozie de cancere la tineri

Din păcate, boala oncologică are o incidență îngrijorătoare și în rândul tinerilor. „Dacă în urmă cu 15 ani, când eu am început să fac oncologie, cancerul predomina la populația de peste 50, 60 de ani, acum, începem să vedem din ce în ce mai mulți tineri diagnosticați. În ultima perioadă vedem și cancere la 24, 25 de ani, și din ce în ce mai mulți pacienți la 30-40 de ani. Vorbim de cancere de orice fel: de sân – în cazul doamnelor – sau din sfera ginecologică. Dar și cancere digestive, bronho-pulmonare, diverse tipuri de sarcom, melanom. Cam toată patologia. Cu toate acestea, mi se pare că cele digestive au început să fie mai multe, în ultima perioadă”, atrage atenția medicul oncolog.

Foarte posibil ca una dintre explicații să fie cea a alimentației plină de aditivi și conservanți, mai spune dr. Gal: „Aceasta este părerea mea. Dar n-am în spate un studiu recent care să-mi confirme această opinie. Exista un studiu publicat recent, referitor la poluare, care a dovedit legătura dintre poluare și cancerul bronho-pulmonar; studiul a explicat mecanismele prin care poluarea duce la apariția cancerului bronho-pulmonar. Repet, nu am în spate un studiu clar care să arate legătura dintre alimentația necorespunzătoare și cancerul digestiv, dar, părerea mea este că aceasta este o cauză importantă”, conchide medicul.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare